Cuțitele ruginite atârnau
bătute în carnea aerului,
care respira viața unor
umbre ce atingeau
solul cerului,
răsăreau din ploaie
semințe de fasole,
zdrobite de greutatea
celor douăzeci și nouă
de scrisori ascunse,
în dulapul norilor morții.
Atingea scheletul timpului,
calendarul coșmarurilor trecute
și din fire de ore împletea
cu sârmă ghimpată,
o zi ciudată pe care
o transforma în floare
și o atârna în părul semiviolet
al fantomei Februarie,
ce se bucura să schițeze
cu stiloul vieții,
urmele de cărbune
ale unei ierni îngropate
în abisul conștiinței.