Dragostea înseamnă să trimiți pe cineva la dracu, dar să stai îngrijorat până te sună să-ți spună că a ajuns cu bine. (Samuel H. Lowe)
Hunter își privi soția cum încerca să nu se lase pradă somnului. Culoarea părea să-i mai fi revenit în obraji, însă pungile de sub ochi erau la fel de întunecate. Buzele-i uscate erau, acum, roz-pal și abia se deosebeau de restul feței. Nu era conectată la nimic. Avea doar o pungă deasupra capului prin care i se administra, intervenos, fluide.
De cum îl văzu, tânăra știu că ceva nu este bine. Stresată, își umezi ușor buzele, încercând să-și recapete calmul. Ce era cu el? Privirea lui o speria! Era exact ca în noaptea aceea de la cabană când îl trezise din coșmar. Avea privirea unei fiare gata de atac...
Doar ochii lui păreau să scoată scântei de furie, în schimb nimic altceva de pe chipul lui nu i-ar fi trădat starea. Nu i se zbătea niciun mușchi și nici nu auzea vreun mârâit, așa cum se întâmpla de obicei când încerca să se calmeze. Ar fi zis că i se pare, însă privirea lui... dacă ar fi putut, ar fi tăiat în carne vie!
- Hunter? Întrebă Elizabeth, ridicându-se în coate.
- Șșșt! Acum răspunzi doar la întrebări! Nu am răbdare să port de conversații de umplutură. Scurt și la obiect. Unde ai fost în noaptea în care ai plecat de acasă?
- Ce ți-a venit? Răspunse cu greutate. La un hotel...
- Da? Nu ai fost la Jason și Kat? Jason așa zice...
- Da?! Oftă ea, aparent surprinsă. Nu... Ce contează, Hunter? De ce vrei să mă mai acuzi de data asta?
- De ce nu recunoști că ai fost la ei?
Blonda înghiți în sec, neștiind ce să-i spună. Totul devenise atât de complicat încât nu mai erau capabili de discuții normale, ca între adulți.
- Bine! Am fost la ei! Acum te simți mai bine? Mă simt rău, n-am chef de prostii d'astea, te rog...
- Dar ai ajuns la ei la ora trei... Unde ai fost până atunci?
- Nu știu! M-am plimbat. Unde vrei să ajungi?
- Vreau să-mi mărturisești cu gura ta că ai fost la David acasă!
- Ce? Tu ești nebun? De ce m-aș duce acolo?
Bărbatul ajunsese la capătul răbdării! Femeia aceea stătea în fața lui și-l mințea fără să clipească. După ce că se comportase ca o nebună și se oferise oricărui bărbat care ridica mâna, mai îndrăznea și să-l mintă. Și cel mai grav era că dacă nu ar fi văzut filmarea, ar fi băgat mâna în foc pentru ea! Oare de cât timp dura toată tărășenia aceea? Oare cu câți îl înșelase în decursul acestor trei ani?
- Te-am văzut cu ochii mei, nenorocito! Răcni, apucând-o de mână și aproape smulgându-i branula din braț.
- Ce ai văzut cu ochii tăi? Ești nebun? De ce m-aș duce tocmai la ăla? Îl urăsc din tot sufletul!
- Te-am văzut cum sâmbătă noapte ai intrat la David în casă și ai stat acolo până la două și ceva! Lasă-mă să ghicesc! Ați jucat șah!
- Nu am făcut așa ceva!
- Te-am văzut!
- Nu am făcut așa ceva...
- Te-am văzut! Sunt capabil să-mi recunosc propria soție!
- Recunosc, el m-a adus cu mașina acasă în noaptea aia, înainte să ne certăm, dar nu m-am întâlnit cu el după!
- El te-a adus cu mașina acasă?!
Elizabeth lăsă privirea în jos și începu să plângă. Cearta aceea ținuse la nesfârșit. Trebuia să-i spună adevărul, însă se temea că acum, mai mult ca niciodată nu avea să o creadă.
- Nu-mi amintesc nimic din noaptea aia, Hunter...
- Îți bați joc de mine? Acum o dai la întors?
Și atât mai apucă să spună, înainte ca doctorul împreună cu trei băieți voinici de la pază să îi întrerupă.
- Nu mi-am adus aminte de prima dată când m-ai întrebat unde am fost! Dar am zis că o să mă consideri nebună...
- Ești nebună! Țipă, încercând să scape din mâinile bărbaților care îl târau afară. Chiar crezi că o să cred așa ceva acum? Să nu mai îndrăznești să vii acasă că te omor cu mâinile mele!
Jason, care asistase cu sau fără voia lui la tot, îl preluă pe brunet de la domnii de la securitate. Îl băgă în mașină și-l duse acasă, fără să comenteze nimic. Îi părea rău de relația dintre ei, mai ales că întotdeauna crezuse că au o legătură indestructibilă. Nu îi venea să creadă că Elizabeth, cea care în ochii lui era un simbol de sacrificiu, datorită felului în care se întâlniseră, fusese în stare să facă așa ceva!
Tot ce mai voia acum era să ajungă acasă și să facă dragoste cu soția lui plictisitoare, care se certa cu el doar pentru că nu lăsa capacul de la toaletă în jos sau pentru că nu ducea gunoiul. Deși de data aceea, credea că după ce vor face dragoste, aveau să aibă și ei parte de o ceartă adevărată. Știa că, acum că Liz nu mai avea unde să se ducă, Kat i-ar fi oferit casa ei cu cea mai mare plăcere. Însă el nu mai voia să o ajute. Nu voia o asemenea femeie în preajma lor.
Hunter era epuizat. Ajuns acasă își sărută copilul și plecă în camera lui.
Privea la viața lui de acum și nu se mai recunoștea. Nu înțelegea de ce făcuse atâtea compromisuri! El nu fusese niciodată o persoană sociabilă, și totuși, de dragul ei, se înconjurase de zeci de persoane, pe care le apropiase cu fiecare zi trecută. Acum era sigur că fiecare dintre ei îl bârfeau și râdeau de el pe la spate. Și el ar fi făcut același lucru dacă pe vreunul dintre ei l-ar fi înșelat soția, în felul în care el fusese înșelat.
Se simțea ca ultimul prost. Avea impresia că toți știuseră ceva, numai el, ca un orb, nu văzuse schimbarea lui Elizabeth. Era prea îndrăgostit de ea și de copilul pe care i-l dăruise pentru a mai pune la îndoială comportamentul ei.
***
Trei săptămâni mai târziu, David se întoarse, în sfârșit, acasă. Telefonul brunetei îl pusese pe gânduri din prima zi, însă munca nu-i permisese să ajungă mai devreme.
- Mai povestește-mi odată ce s-a întâmplat! Râse, turnându-și șampanie într-un pahar elegant și așezându-se pe unul dintre fotoliile lunguiețe din baie.
Camera lui nu era separată de baie printr-un perete, ca în restul caselor. Nu, singurul lucru care făcea trecerea dintr-o încăpere în alta erau cele trei trepte pe care trebuia să le urce pentru ajunge acolo. Cada, amenajată ca o piscină, adică, băgată în podea cu totul, era plasată în mijloc, ca un adevărat punct de atracție. Pe de-o parte și de alta erau fotolii-șezlong elegante, ce aduceau aminte de cele de pe plajă, doar prin formă, pentru că tapițeria, de culoare bej, era plușată și elegantă. Pe ele erau așezate, strategic, perne nude și maro de diferite forme. Arăta de parcă toată încăperea era o invitație la goliciune, întrucât totul era pictat în culorile pielii umane.
În partea dreaptă erau chiuvetele din sticlă, așezate pe blaturi de piatră, făcute, parcă din același material ca și podeaua ușor grunjoasă. În stânga, o măsuță semirotundă, pe care întotdeauna se găsea o sticlă de alcool fin și două pahare, masca ușa glisantă care ducea spre vasul de toaletă. Iar în față, un perete de geam definitiva senzualitatea încăperii, pentru că da, nu erau nici uși, nici perdele, nici alte mijloace pentru a-ți acoperi trupul expus.
Baia lui era ca o declarație de frumusețe! Nimic mai potrivit pentru el și pentru frumoasa amazoană care stătea în cadă, acoperită complet de spumă, sub privirile lui pofticioase.
- Ce pot să-ți spun? Râse Abigail, înlăturând norul parfumat de spumă de pe gât. M-am întâlnit cu Hunter la spital. O adusese pe biata Elizabeth și nu am putut să nu-mi bag codița...
- Te ador pe tine și ador codița aia a ta! Gemu el, luând o gură sănătoasă de șampanie.
- M-a văzut cu vânătăi pe față și m-a întrebat ce s-a întâmplat. I-am spus că mi-am luat bătaie de la tine pentru că v-am prins pe tine și pe Elizabeth în pat în sâmbăta aceea.
- Vânătăi? Se interesă acesta, confuz.
- Oh, nu e nimic. Am profitat de faptul că erai plecat și mi-am injectat puțin botox aici... Spuse, arătând cu degetul spre colțul ochiului. Și din greșeală am luat ceva ce conținea aspirină la scurt timp după. Am uitat că asta îți provoacă niște vânătăi urâte.
Brunetul începu să râdă, zgomotos. Tânăra din fața lui știa cum să facă un avantaj din orice greșeală stupidă, iar acest lucru îi părea incredibil de sexi.
Se duse lângă ea și îi turnă puțină șampanie pe un umăr, sorbind și sărutând repede și cu poftă.
- Cine ar da în tine? Ești femeia perfectă!
Ea lăsă capul într-o parte, pisicindu-se, pentru a-l lăsa să o sărute pe gât.
- Oprește-te! Spuse, punând mâna pe duș, pentru a se clăti. Mai sunt lucruri de povestit! Hunter a turbat când a văzut că filmarea... A dat-o afară din casă! Țipa la ea că nu mai vrea să o vadă! A trebuit să fie scos afară din spital de băieții de la securitate! Jur, faptul că ai drogat-o pe Liz în seara aceea, a fost o lovitură de maestru, domnule deputat!
- Iar faptul că tu ai confiscat drogurile acelea halucinogene de la pacientul tău, a fost o mișcare genială, doamnă deputat. Deși în noaptea aceea am crezut că am pierdut bătălia, pentru că în încăpățânarea ei, Elizabeth a insistat să o duc acasă.
- Drogurile nu-și făcuseră efectul, încă... Zise ea, ridicându-se în picioare, făcându-l să mârâie și să-și muște buza inferioară.
- Eram pregătit să plec acasă cu coada între picioare, când am văzut-o pe nebună urcându-se în mașină și demarând de parcă își căuta moartea.
- Și ai urmărit-o...
- Și am urmărit-o. Confirmă, pășind în baie, pentru a ajunge la Abby, să o sărute.
Aceasta puse furtunul de la duș în suport și-și petrecu mâinile peste gâtul lui, udându-i cămașa.
- Când a oprit m-am dat jos și am întrebat-o ce a pățit. Mi-a spus că încearcă să ajungă la niște prieteni acasă, dar că nu-și mai amintește pe unde să o ia. Și i-am zis că o duc eu, că știu drumul. Când a ajuns aici deja uitase de ăia.
- Ce nenorocit! Plesni ea, dramatic, din buze.
- Cine vorbea! Râse el. Ah, nu îmi amintesc să fi trăit până să te fi cunoscut pe tine! Vrăjitoareo!
Femeia își plimbă degetele pe buzele lui, anticipând ceea ce avea să urmeze.
- Nu, nu, nu, domnule deputat! Fără mânuși în seara asta! În seara asta sunt Elizabeth. Elizabeth a ta. Iar tu, Hunter al meu. Așa că fă dragoste cu mine, Vânătorule, ca un animal sălbatic ce ești!
David începu să râdă, ideea era nebunească și bolnavă și tocmai de aceea li se potrivea de minune.
- Ești o proastă, Elizabeth! Își intră el în rol, prinzând-o de păr și trăgând fără milă, pentru a-i săruta gâtul. Nu ești bună de nimic!
- Oh, Hunter, ce dur ești de când ai fost în război și era să mori ca prostul pe acolo... Degeaba... Râse Abby, la rândul ei.
Brunetul o luă în brațe și o așeză pe podeaua din piatră, desfătându-se cu sânii ei obraznici. Răutatea lor nu avea limite, iar asta i se părea excitant. Se săturase de altruiste, de binefăcătoare și de sfinte!
Și lui Abigail îi convenea relația aceea. Era reconfortant să poată să se prezinte cu propria-i față și fără să se teamă că omul de lângă ea va fugi mâncând pământul.
Îi rupse cămașa de pe el și i-o dădu jos într-o grabă nebună. El îi prinse picioarele cu mâna stângă și o ținu nemișcată, depunându-i sărutări înnebunitoare pe zona ei intimă, în timp ce cu mâna cealaltă încerca, cu disperare, să-și desfacă pantalonii.
Nu mai apucă să-i dea jos complet. Tânăra din fața lui își cerea drepturile și și le cerea acum! Iar în fața ei, el era doar un biet servitor care trebuia să asculte ordinele.
Se rostogoliră pe podeaua băii, înconjurând cada în dorința lor de a stăpâni situația și partenerul. Și totul părea să promită un sfârșit promițător, până când David lovi din greșeală cu piciorul peste stâlpul ce ținea furtunul de la duș. Acesta își mută poziția și începu să curgă deasupra lor ca o ploaie caldă de vară.
Cei doi chicotiră. Puțină ploicică nu avea să le încurce planurile!
Cu simțurile răcorite, cei doi o luară de la capăt. Făcură dragoste ca ultimii doi oameni de pe planetă. Erau parcă trași într-un vortex al pasiunii și al plăcerii.
- Hunter! Hunter! Țipă ea, curbându-și spatele și atingând apogeul.
- Oh, Elizabeth! O urmă el, cu vocea tremurândă din cauza amalgamului de senzații pe interiorul ei i le provocase.
Se lăsă o clipă greu, deasupra ei, încercând să-și recapete suflul. Scăpă de pantalonii care îi rămăseseră în jurul gleznelor și care-l împiedicară, ca două cătușe, să se miște în voie în timpul partidei de amor. O prinse din nou în brațe și se lăsară amândoi să alunece în cada încăpătoare și spumoasă.
- Suntem bolnavi de-a binelea! Exclamă el, încă jucându-se cu sânii ei.
Dar Abigail nu-i răspunse. Privea pe geamul uriaș, către cerul plin cu stele, contemplând.
- David... Tu te-ai culcat cu Elizabeth în noaptea aceea, nu-i așa?
- Ești geloasă? Replică el, prompt. Știi că nu ai de ce să fii geloasă, niciuna nu se compară cu tine! Răspunse, ridicându-i chipul spre al lui.
- Geloasă? Râse ea. Nu, scumpule! Te întreb pentru că am uitat să-ți povestesc cea mai interesantă parte din pățania celor doi.
- Oh?
- Ieri Elizabeth a venit la spital alături de o femeie. Și-a făcut mai multe analize. Este însărcinată cam în patru săptămâni.
Bărbatul căscă gura preț de câteva secunde, înainte să pufnească într-un râs isteric.
- Săraca! Zise, ștergându-și lacrimile de la ochi. Iar nu știe dacă tatăl sunt eu sau Hunter?! Genial!
Ne-am gândit să vă arătăm cât de mult vă iubim printr-un capitol nou, special, de Valentine's day. Love you, guys!:-*