Vânatul

Capitolul 14

La media îl aveți pe Joe Manganiello (Hunter McHall) vorbind despre cartea Vânătorul. Enjoy! Pentru cei care nu văd videoclipul am pus un link și la mesaje!

Pașii greoi păreau să se audă din ce în ce mai tare. Iar umbra dintre tufișuri se alungea cu fiecare secundă trecută.

- Hunter?! Întrebă bruneta, dându-i brânci lui David.

Acesta, înțelegându-i gestul, se văzu obligat să se lase pe vine și să se ascundă după o mașină.

- Abigail?! Venisem să te văd. Credeam că ai intrat... Spuse, suspicios. Cu cine vorbeai? Întrebă, uitându-se după mașină și făcându-l pe deputat să înconjoare vehiculul, mai mult târâș, pentru a nu fi văzut.

- Voiam să intru, dar m-a sunat David... Am venit aici ca să nu fac o scenă în spital.

- David? Tocmai asta voiam să te întreb! Am fost la el acasă și nu era! Știi unde se ascunde?

- Se ascunde? Pufni aceasta. Nu se ascunde! Se destrăbălează. M-a sunat să-mi spună că e acasă la fotomodelul acela Kim Harrison.

- Kim?!

- Da. Mi-a spus că dacă eu nu îl vreau, își poate găsi oricând una mai bună și mai frumoasă ca mine...

- Serios? Zise, inspectându-i fața, care părea să clocotească de nervi. Și nu se întâmplă să știi unde locuiește Kim asta?

- Nu cred că ar trebui să-ți spun... Spuse, trăgându-și nasul și ștergându-și de pe obraz o lacrimă inexistentă.

- Abigail, vorbești cu mine. Știm amândoi că vrei să-l găsesc și să-l calc în picioare și pentru tine. Deci lasă prostiile și zi-mi unde e, că mă grăbesc!

- Midtown. Anita Street. Imediat după clubul Venus. Răspunse aceasta, prompt, afișând un zâmbet diabolic.

- Mulțumesc! Rânji brunetul la rândul lui și se întoarse pentru a grăbi pasul spre mașină.

- Hei, Hunter! Țipă ea în urma lui. Crezi că tipa asta, Kim Harrison, este mai frumoasă ca mine?

Bărbatul începu să râdă zgomotos. Femeia aceea era incorigibilă.

- Nu... Nu cred asta!

- Așa credeam și eu. Răspunse, făcându-i semn că poate să plece.

David ieși din ascunzătoare la scurt timp după ce auzi mașina bărbatului demarând. O sărută pe brunetă, cu teamă. Da, el era rău, însă ea era diavolul în persoană. Știa că fotomodelul pe care dăduse vina era același care, cu săptămâni în urmă o jignise la o petrecere. Probabil că Abby se gândise că nu se întâmplă nimic rău dacă, din greșeală, domnișoara aceea avea să iasă șifonată.

Oh, și felul în care mințea! Putea să simuleze orice sentiment, iar asta îl îngrozea! Nu voia să se gândească ce avea să-i facă lui, dacă avea să-i greșească vreodată cu adevărat.

- Doar nu ți-e frică de o femeie, nu? Îl sărută ea, mușcându-l ușor de buza inferioară.

Bărbatul era uimit! Tânăra aproape că citea gânduri! Poate că din cauza aceasta îl prinsese atât de tare în pânza ei. Dar pe de altă parte, avea dreptate. Oricât de deșteaptă era, era o femeie și până în ziua aceea nicio femeie nu-l pusese cu botul pe labe.

- Dă-mi cheile de la tine de acasă. Răspunse, sărutând-o. Acolo nu mă va căuta niciun Vânător însetat de sânge.

- Așa te vreau! Zise, scoțând din geantă cheile ei. Apropo! Înainte să pleci, vreau să-ți mai dau o veste care, sper eu, o să te veselească.