Cu aripile tale în roșu aprins
îmi acopeream sufletul speriat și stins,
ca un fluture regal te așezai pe floarea ofilită
și privirea cerului cădea în mintea mea amețită.
Nu era de ajuns să îți pun pământ la rădăcină,
în beciul rece nu exista lumină
și zborul se termina prematur,
când curcubeul pălea spiriduși
erau nevoiți să adune statui de cianură.
Numai haosul poate fi ordonat,
într-o lume în care toți murim încet!