Privirea a urmat înălțimea impresionantă a clădirii din sticlă în care se reflectau razele soarelui leneș de dimineață. Geamantanul îmi atârna greu de umăr în timp ce studenții ieșeau de la ore ocupând toate băncile disponibile așa că uitați-mă, stând în mijlocul acestei mulțimi de oameni, doar holbându-mă la agitația înfundată.
Apoi l-am văzut pe el. Așa de relaxat de parcă nu are nicio grijă. Văzându-l pe Xander în jurul acelor băieți nu am putut să mă gândesc la zâmbetul larg pe care îl afișa de fiecare dată când mă vedea și gropițele care se formau în obrajii săi acoperiți de o barbă de dimensiuni perfecte.
-Ai nevoie de ajutor? surprinsă m-am întors către sursa vocii. Eu sunt Nicole, colega ta de cameră.
Roșcata cu ochii ciocolatii mi-a întins mâna surprinzându-mă cu un zâmbeet larg.
-Eu sunt Isabelle, îmi pare bine de cunoștință, i-am zâmbit, strângându-i mâna care avea o manichiură perfectă. Ceva mi spunea că urmam să mă înțeleg bine cu ea.
-Păi atunci, Isabelle, permite-mi să te conduc către apartamentul nostru.
Am privit-o pe Nicole cum se întoarce cu spatele la mine și cum o ia din loc, dar chiar înainte de a o pierde din vedere aceasta s-a întors și mi-a luat din mână geamantanul pe care a început să-l tragă după ea, lăsând-mă pe mine doar cu rucsacul târnat pe un umăr.
E uimitor cum o femeie asa de mica are o asemenea forța.
-Vii sau nu, a strigat aceasta în urma sa.
Am chicotit și am luat-o din loc, ajungând în drept cu ea.
-Deci, Isabelle, ce te aduce la Universitatea din New York? Nu prea pari să fi din împrejurimi.
-Am venit să studiez technologia, ca toți ceilalți, am mințit eu.
-Ceva îmi spune că nu ai venit numai să înveți....
-E chiar așa de evident? am întrebat-o într-un sfârșit când am intrat în clădirea cu apartamente.
Nicole mi-a răspuns doar cu un zâmbet, apoi a deschis ușa apartamentului nostru, iar priveliștea m-a încântat. Pe geamurile uriaș din fața mea se vedea tot New York-ul, iar apartamentul nu era deloc mai prejos.
-Pasiune pentru lucrurile vintage? am întrebat-o, zâmbind, pe Nicole.
-De mică îmi plăceau boutiqurile cu lucruri vintage , mi-a răspuns roșcata cu o satisfacție în voce pe care o au oamenii numai când sunt mândrii de cele realizate.
-A doua ușă pe stânga este camera ta, mi-a indicat Nicole. Sper să nu te superi că am adăugat câteva elemente vintage, a adăugat apoi.
Ba chiar deloc. Camera era perfectă. Albul perfect asortat cu auriul ruginit era... Cum am mai zis perfect, dar priveliștea era cea care te lăsa cu adevărat cu gura căscată. Mi-am aruncat rucsacul pe patul moale și am început să despachetez până un miros de fum m-a oprit.
Am ieșit din camera mea ca vântul.
-Nicole, încerci să dai foc la apartament încă din prima zi? întreb amuzată, dar și relaxată.
Nicole se afla în bucătărie cu o tavă scoasă din cuptor. Prăjiturile erau pre rumenite pentru gustul meu, așa că m-am decis să o ajut pe Nicole. Am împins-o afară din bucătărie oferindu-i o ceașcă de cafea și un biscuite rumenit cu un zâmbet larg, apoi m-am întors la ingredientele rămase care, din fericire ajungeau pentru fursecurile delicioase.
După o oră ies din bucătărie u o farfurie plină cu fursecuri fierbinți și două pahare de lapte de alune. Nici nu am ajuns bine pe canapea că Nicole a apărut în fața mea și mi-a șterpelit tot, lăsându-mă cu gura căscată, deși în interiorul meu râdeam de apetitul de gravidă pe care îl avea Nicole. Poate ca de aici se trage forța roșcatei.
-Trebuie să-mi dai rețetă asta, Isabelle, vorbește Nicole cu gura plina lăsând in urma un geamăt de placere.
-Este strict secretă și dacă locuiesc cu tine, care mai este rostul? intreb amuzata
-Păi atunci când ești răcită, am să pot să-ți fac fursecurile preferate, se chinuie Nicole să vorbească cu gura plină.
-Câtă vrăjeală, spun dându-mi caraghios ochii peste cap, apoi pescuiesc un biscuite in grămăjoară, iar în schimb Nicole m-a fulgerat cu privire.
Eu doar am chicotit și m-am îndreptat către camera mea și chiar înainte de a intra, vocea lui Nicole a șoptit:
-Prima ta ora începe în cinci minute și mulțumesc pentru fursecuri.
*
-Bine ați venit la prima oră de technologie. În decursul acestui an o să avem atât activități practice cât și activități teoretice. Pentru început aș vrea să deschideți cărțile la primul capitol și citiți-l până vă pregătesc dosarele teoretice.
Grace Foster, profesoara noastră, a început să organizeze documentele, iar eu mi-am început treaba. Datorită pregătirii mele înainte de a veni aici, nu a trebuit să mă concentrez în totalitate așa că privirea mea a început să cutreiere încăperea. Datorită faptului că mă aflam pe penultimul rând, aveam o vedere perfectă la tot ceea ce se întâmplă și nu aș fi putut fi mai dezgustată.
Ca în orice clasă se află sterotipurile comune. Tocilarul care încă nu a trecut de pubertate, animalul profesorului, morăcănoasa, deprimatul, fițoasa cunoscută și ca regina dramelor, animalele ei, arătosul, cel care se culcă cu toate elevele sau chiar și cu profesoarele. Apoi mai sunt eu. Eleva comună care nu e nici tocilară, nici sufletul petrecerii. Oh, și mai este tipul drăguț din spatele meu care cel mai probabil va deveni un om de afaceri de succes.
Discret, am aruncat un ochi ca să-l privesc mai bine, dar ochii mei i-au întâlnit pe ai mei. Am inceput sa roșesc cand un zâmbet uriaș i-a luat naștere pe buze, iar eu am rămas fermecată. Părul său ca pana corbului, împreună cu ochii de un albastru așa de intens încât trage către un violet închis, cu buzele pline și cu maxilarul bărbătesc formau o imagine pe care orice artist ar vrea să o picteze pe bucata sa de pânză cu ardoare.
Dacă nu m-aș cunoaște aș spune că mă atrage, dar scopul meu nu este acesta. Eu nu am venit aici, special, pentru un iubit, sau pentru o prietenă cea mai bună. O să mențin aparențele de fațadă, dar în interiorul meu va fi cu totul altceva. Deoarece eu am venit aici ca să-l distrug pe Xander, bărbatul care era cat pe aci să-mi distrugă familia.
*
"Iubirea fără sens este genială."
Nici nu puteam să te contrazic mai mult, Thomas Mann. Zâmbind am lăsat din mână exemplarul cărții Muntele Vrăjit și am ieșit din camera mea, dar starea mea de spirit s-a schimbat radical. Drace, dar pereții ăștia sunt chiar groși!
Enervată am cutreierat privirea după capul roșcatei, dar mulțimea de oamenii mă împiedica să o găsesc. Am tresărit când muzica a izbugnit asurzitor de tare și deja simțeam cum îmi iese fumul din urechi. Acum chiar că s-a dezlanțuit iadul. Mâine am cursuri la prima oră și ca să vezi, trebuie să mă ocup de petrecerea asta ridicolă!
În marea de oameni am început să dau din coate mânioasă, lăsând în urma mea câteva vorbe neortodoxe. Deja era de nesuportat. Aerul greu mă apăsa pe plămâni, sudoarea se aduna pe fruntea mea acum lucioasă, picioarele au început să-mi tremure și inima îmi batea nebunește odată cu ritmul muzicii. Mă simțea de parcă mă înecam și cu fiecare val de mișcări simțeam cum mă înec și mai tare.
Isabelle, nu aici! Nu leșina! Lasă naibii nenorocita de claustrofobie! am încercat să mă calmez. Chiar când credeam că nu poate fi mai rău l-am văzut. Era chiar acolo, în mijlocul mulțimii, fiind sufletul petrecerile. Mă dezgustau privirile aruncate de femeile ușuratice și în călduri, dar cea care se freca cu el era îngrozitor.
-Nicole, da-l-ar dracii! Ești moartă.
Mi-am continuat drumul prin mulțime crescând. Încăperea parcă nu mai era așa de îngrozitoare, picioarele mele nu se mai înmuiau, iar inima mea bătea rapid și cu încredere.Următorul lucru pe care l-am simțit a fost o lovitură direct în piept care mi-a luat respirația. M-am încovoiat rapid forțându-mi plămânii să funcționeze. Știți asta nu ajută cu claustrofobia mea. Lacrimile s-au adunat în colțurile ochilor și eu mă simțeam neajutorată. Apoi o mână la fel de ușoară și de rece ca un vis mi-a atins spatele. Parcă în momentul în care acea persoană m-a atins mi-am revenit la realitate și am putut să respir normal, iar când mi-am ridicat privirea nu mă mai înecam în marea de oameni, ci înotam în cele două oceane din privirea lui. Privirea lui era așa de electrizantă și nu am putut să remarc cutele de îngrijorare dintre sprâncene și buzele puțin întredeschise.
-Îmi..îmi pare rău, a încercat acesta să se scuze scărpinându-și nesigur părul. Ți-am cam distrus bluza, a indicat acesta către pata de apă care acoperea tricoul cu imprimeu de brioșe colorate.
-Oh, nu-i nimic, îmi regăsesc eu cuvintele fluturând mâna.
Obrajii îmi ardeau deoarece nu puteam să fiu mai stupidă. Chiar nu mi-am ales o zi mai bună în care să mă îmbrac cu bluza asta ridicolă!
-Eu sunt Adam, îmi dezvăluie acesta întinzându-mi mâna, dar eu mă uit ciuda la el. Nu puteam să asociez fața cu numele. Poate din cauza luminilor. Suntem împreună la ora de technologie, m-a lămurit acesta apoi.
-Aha, acel Adam, spun eu cu o falsă surprindere. Eu sunt Isabelle, adaug strângându-i mâna.Mâna sa era la fel de rece ca mai devreme. Ce cliche. Sper că nu se dovedește că este vampir. La naiba cu atâta citi! Twillight mă va bântuii pe viață.
-Nu ești vampir, nu?
Imediat ce cuvintele îmi părăsesc gura, le regret imediat, deoarece acum, în ciuda roșeții din obrajii mei care nu mai pleca dracului odată, privirea lui amuzată și confuză mă făcea să intru în pământ de rușine.
-Ugh, mâinile reci, îi explic uitându-mă la pantofii mei pufoși în formă de iepurași.
-Oh, nu, îmi spune Adam fluturându-și mâna prin aer și dezvăluindu-și zâmbetul de milioane. Ba chiar am auzit și un sunet fericit, chiar dacă muzica aproape mă asurzise.
-Um, eu am ceva de făcut, mă scuz, lăsându-l fără grai pe Adam.
Doar văzând-o pe Nicole cum "se distra" cu Xander mă făcea să îmi arunc conținutul stomacului chiar pe pantofii lucioși ai tipului de lângă mine. Și eu care i-am făcut fursecuri! Oh, Nicole, crezi că Adam mi-a scimbat gândurile? Huh, ai vrea tu!
Acum aproape că luam la bătaie pe oricine se atingea de mine. Apoi, uitați-mă chiar lângă mostrul lângă care urmam să-mi petrec toată viața. Țin să spun că eram așa de aroape de ei încât o auzeam pe Nicole cum geme. Și nu este același sunet de plăcere lăsat de fursecurile mele! Degetele mele subțiri au atins umărul lui Xander. Imediat ce ticălosul s-a întors cu fața la mine a impietrit. Apoi mi-a îngropat fața în palmele sale și și-a lipit buzele de ale mele. Nu îmi amintesc ca săruturile sale să fie așa de băloase, dar aș minți dacă aș spune că acel sărut nu m-a făcut să-mi amintesc de trecut. Cu toată forța l-am împins pe bastard de pe mine, lăsându-l cu o falcă-n cer și alta-n pământ. Am făcut stânga împrejur și am oprit muzica, Time of our lives oprindu-se. Apoi am aprins lumina.
-Petrecerea s-a terminat, amicilor. Să aveți o seară bună!
Unii au început să huiduie, dar nu mă simțeam deloc jignită, deoarece nu mai eram vechea eu care bocea dacă cineva îi spune "fata cu ochii caprui" și asta pot să-i datorez lui Xander.
Am urmărit încruntată cum mulțimea de oameni ieșea în valuri, inclusiv Xander. Am multe întrebări de pus și prima dintre ele este cum naiba a reușit el să scape din închisoare? Urăsc să recunosc asta, însă trebuie să-l sun pe Noah.
Am așteptat că toți să iasă, însă ceea ce au lăsat în urmă nu mi-a pierit deloc. Aia era vomă?
-Nicole, ce naiba crezi că faci? întreb mai furioasă decât înainte.
-Păi, ute cum am dat petrecere. Distracție! urlă Nicole. E clar că e beată.
Oftez, punându-i o mână în jurul mijlocului ei micuț, în ciudă protrestelor ei și o arun pe pat. Mai târziu mă întorc cu un pahar de suc de portocale, deoarece din experiență știu că e mai eficient decât apa, și cu o aspirina pe care le pun pe noptieră de lângă pat. Trag încet ușă și mă uit la sufrageria care era un haos total.
Inspir adânc că să nu le permit nervilor să curgă prin mine și i-au o pungă de gunoi de sub chiuvetă și o umplu cu pahare de plastic, sticle de bere goale și pungi de mâncare. Cum poate cineva așa de tânără că Nicole să bea atâta. E abia în al doilea an de facultate!
După ce termin de strâns îmi șterg sudoarea de pe frunte cu dosul mâinii și mă trântesc pe canapea, mirosind a fum de țigară, alcool, transpirație și vomă. Mândră de mine privesc apartamentul curăț luna și mai departe luminile orașului minunat. Mereu mi-am dorit să vin în NY.
Un ciocănit la ușă s-a auzit încet. Jur că dacă e Xander îl rup cu bătaia! Cu păși apăsați mă îndrept către ușă și trag de ușă așa de tare încât se aude de parcă o săgeată a străpuns aerul, însă furia și frustrarea au dispărut când l-am văzut pe băiatul cu ochii de alună, stând timid în cadrul ușii mele.
-Adam, hei ce faci aici la oră patru dimineață, întreb cât se poate de relaxată.
-Păi voiam să văd dacă te descurci. Ai avu o ieșire dramatică mai devreme... adică acum trei ore, se bâlbâie el înroșindu-se. Niciodată un băiat nu s-a înroșit când a vorbi cu mine. E drăguț.
-Oh, păi m-am descurcat, îi spun deschizând ușă mai larg că să văd curățenia.
-Mă bucur că te-ai descurcat, spune inconfortabil Adam. Păi sper să ne vedem. Poate mâine. Anunța-mă dacă vrei să ne întâlnim!
-Sigur, îi răspund închizând lent ușă, într-un lim moment aruncându-i un zâmbet sfios.
*
-Vrau să-mi spui ce caută Xander în NY, la aceeași universitate că mine. Dintre toate colegiile el a trebuit să-l aleagă pe asta, am spus razvratita neprecizand sarutul. La cum il cunosc eu, Noah se poate urca in primul avion, daca nu in avionul lui privat, doar ca sa-l pocneasca.
-Isabelle, chiar nu știu ce caută Xander acolo. Ultima data când l-am văzut era ținut în frâu de polițiști. O să mă informez.
-Okay, îi mulțumesc Noah! îi spun înainte de a închide chiar recunascatoare.
-Hei, Isabelle?
-Da.
-Mulumesc că m-ai sunat, sună și închide telefonul, lăsându-mi un sentiment vechi în inimă.
Wow, m-am intrecut pe mine insami! 4 capitole la doua carti diferite in 2 zile.
Sper sa va placa si va astept cu niste pareri. Chiar vreau sa le aud si mereu ma incurajeaza sa ascult parerile voastre. Pur si simplu atunci cand va citesc comentariile simt ca scriu pentru cineva.
De asemenea, va anunt ca am inceput o noua carte Secretele Londrei. Este o carete de domeniul fantasticului deoarece voiam putina magie in viata mea, asa ca am venit cu aceasta ideea. Sper sa ca placa!
Sau daca preferati ceva siropos va recomand Diavolita cu Stil :)
Ce ziceti de un grup pe Facebook? Ma gasiti Eve Peeters
-Eve Peeters