Beside you

Capitolul 30

Privirea a urmat înălțimea impresionantă a clădirii din sticlă în care se reflectau razele soarelui leneș de dimineață. Geamantanul îmi atârna greu de umăr în timp ce studenții ieșeau de la ore ocupând toate băncile disponibile așa că uitați-mă, stând în mijlocul acestei mulțimi de oameni, doar holbându-mă la agitația înfundată.
Apoi l-am văzut pe el. Așa de relaxat de parcă nu are nicio grijă. Văzându-l pe Xander în jurul acelor băieți nu am putut să mă gândesc la zâmbetul larg pe care îl afișa de fiecare dată când mă vedea și gropițele care se formau în obrajii săi acoperiți de o barbă de dimensiuni perfecte.

-Ai nevoie de ajutor? surprinsă m-am întors către sursa vocii. Eu sunt Nicole, colega ta de cameră.

Roșcata cu ochii ciocolatii mi-a întins mâna surprinzându-mă cu un zâmbeet larg.

-Eu sunt Isabelle, îmi pare bine de cunoștință, i-am zâmbit, strângându-i mâna care avea o manichiură perfectă. Ceva mi spunea că urmam să mă înțeleg bine cu ea.

-Păi atunci, Isabelle, permite-mi să te conduc către apartamentul nostru.

Am privit-o pe Nicole cum se întoarce cu spatele la mine și cum o ia din loc, dar chiar înainte de a o pierde din vedere aceasta s-a întors și mi-a luat din mână geamantanul pe care a început să-l tragă după ea, lăsând-mă pe mine doar cu rucsacul târnat pe un umăr.

E uimitor cum o femeie asa de mica are o asemenea forța.

-Vii sau nu, a strigat aceasta în urma sa.

Am chicotit și am luat-o din loc, ajungând în drept cu ea.

-Deci, Isabelle, ce te aduce la Universitatea din New York? Nu prea pari să fi din împrejurimi.

-Am venit să studiez technologia, ca toți ceilalți, am mințit eu.

-Ceva îmi spune că nu ai venit numai să înveți....

-E chiar așa de evident? am întrebat-o într-un sfârșit când am intrat în clădirea cu apartamente.

Nicole mi-a răspuns doar cu un zâmbet, apoi a deschis ușa apartamentului nostru, iar priveliștea m-a încântat. Pe geamurile uriaș din fața mea se vedea tot New York-ul, iar apartamentul nu era deloc mai prejos.

-Pasiune pentru lucrurile vintage? am întrebat-o, zâmbind, pe Nicole.

-De mică îmi plăceau boutiqurile cu lucruri vintage , mi-a răspuns roșcata cu o satisfacție în voce pe care o au oamenii numai când sunt mândrii de cele realizate.

-A doua ușă pe stânga este camera ta, mi-a indicat Nicole. Sper să nu te superi că am adăugat câteva elemente vintage, a adăugat apoi.

Ba chiar deloc. Camera era perfectă. Albul perfect asortat cu auriul ruginit era... Cum am mai zis perfect, dar priveliștea era cea care te lăsa cu adevărat cu gura căscată. Mi-am aruncat rucsacul pe patul moale și am început să despachetez până un miros de fum m-a oprit.

Am ieșit din camera mea ca vântul.

-Nicole, încerci să dai foc la apartament încă din prima zi? întreb amuzată, dar și relaxată.

Nicole se afla în bucătărie cu o tavă scoasă din cuptor. Prăjiturile erau pre rumenite pentru gustul meu, așa că m-am decis să o ajut pe Nicole. Am împins-o afară din bucătărie oferindu-i o ceașcă de cafea și un biscuite rumenit cu un zâmbet larg, apoi m-am întors la ingredientele rămase care, din fericire ajungeau pentru fursecurile delicioase.

După o oră ies din bucătărie u o farfurie plină cu fursecuri fierbinți și două pahare de lapte de alune. Nici nu am ajuns bine pe canapea că Nicole a apărut în fața mea și mi-a șterpelit tot, lăsându-mă cu gura căscată, deși în interiorul meu râdeam de apetitul de gravidă pe care îl avea Nicole. Poate ca de aici se trage forța roșcatei.