Trebuie sa actionez. Si inca repede. Nu o sa ma las batuta de o simpla "inspectie"!
Gandeste Kate... gandeste!
- Toata lumea se aliniaza acum! A tunat din nou vocea lui Black.
Unii se izbeau de mine in graba lor frenetica: nici nu se uitau unde merg si in sala era un haos total de voci si de pasi grabiti. Mary a venit spre mine disperata, cu ochii bulbucati de spaima si ingrijorare.
- Oh, Doamne Kate. Ce am facut? Nu trebuia sa fugim!
- Inca nu a zis nimeni nimic de noi. Stai linistita!
Nici eu nu credeam ce spun.
- Mergem? m-a intrebat ea, privind catre aliniament cu groaza.
- Da, am spus hotarata. Mergem, Mary.
Ea s-a uitat din nou la mine si mai mirata. Ca sa-i inlatur orice comentariu am adaugat repede:
- Ajuta-ma sa merg... glezna ma doare!
Dupa ce si-a petrecut mana in jurul taliei mele, am inaintat amandoua catre aliniamentul care deja se formase in fata inspectirului general. De ce? Pentru ca nu mai aveam niciun plan de evadare in acest moment. Se pare ca ramasesem ultimele care se alaturau incet grupului adunat.
- Mary, stai cu capul plecat, i-am soptit in timp ce schiopatam.
Amandoua am mers cu capetele plecate in speranta ca nimeni nu ne va recunoaste. Speranta moare ultima, nu?
- Voi din urma, grabiti-va! Ne-a apostrofat omuletul.
Vazand ca nu ne grabeam, din cauza piciorului meu, cineva si-a dres vocea si a intrebat pe un ton de indiferenta:
- De ce schiopatezi?
Era clar vocea dura a capitanului. Acum sigur voi fi considerata nefolositoare si vanduta in primul oras care apare pe harta. Dar cum sa ii spun despre incidentul de astazi? El imi va recunoaste vocea si atunci tot planul meu de distractie se va darama in mii de bucatele, cu urmari grave pentru neascultare.
- Tu, mi-a intrerupt Omuletul gandurile. Cea care te sprijinesti! Capitanul a intrebat ceva!
Se refera la mine oare? Nu puteam ridica nicidecum capul pentru a nu fi recunoscuta, si vazand ca nu am alta sansa, am incercat sa imit o voce pitigaita si indurerata, cat mai credibila pentru starea mea de durere.
- Da... domnule.
- Am pus o intrebare, a zis capitanul cu severitate.
Simteam cu toti ochii ma privesc discret si linstea apasatoare se asternea incet in mijlocul spalatoriei.
- Cine sunt aceste femei?! a intrebat capitanul nervos, pe Omuletul care se dezmetici din loc tulburat.
- Eh...am... sunt nou venitele, capitane! Da, da, ele sunt!
Capitanul s-a intors din nou cu fata inspre noi, cercetandu-ne din cap pana in picioare, cautand defectele pe care atat de mult incearca sa le gaseasca in oamenii inutili.
- Apropiati-va grupului, ne-a ordonat Black cu privirea inca staruitoare atintita asupra noastra. Alene, am ajuns grupul si ne-am pozitionat langa cea din urma femeie, din nefericire, langa Ada. Nu dupa mult timp, capitanul si-a luat ochii de la noi, analizand grupul din fata lui. Toti erau cu capetele plecate, mai putin Ada, care se simtea mai presus, evident.
- Acestea iti sunt toate ajutoarele? L-a intrebat pe omulet.
- Oh da, capitane! s-a grabit sa raspunda. Absolut toate.
- Toti iti folosesc? Sunt eficienti? Cine nu da randament?
Zicand acestea, capitanul se plimba in fata randului format de oameni.
- Pot sa spun ca nimeni nu leneveste, capitane. Suntem o echipa solida, cum bine stii!
- Excelent.
Capitanul a ajuns in drepul Adei si privirile li s-au intalnit.
- Ada cum se descurca? A intrebat Black.
- Foarte bine capitane, capitane. Exact cum o stii.
Black i se adresa ei:
- Stiam ca iti va placea aici.
Dupa cat il cunosc pe capitan, acum sigur ranjeste malefic dupa aceasta replica atat de taioasa pentru mandra de Ada. Scena care a urmat, m-a uimit si m-a lasat fara cuvinte.
Ada a inaintat spre capitan si cu mainile tremurand a infascat camasa capitanului.
- Nu ma poti lasa aici! a tipat ea disperata. Nu mai suport, am indurat prea mult. Am invatat lectia... te rog! s-a plans ea, cat de fals posibil.
Toata lumea din jur tacea, capitanul era stingherit si incerca sa inlature mainile slabe ale negresei.
Am simtit o repulsie pentru toata aceasta scena si nu am indraznit sa mai ridic ochii din pamant.
Oare ce spera sa obtina acea femeie?! In fata tuturor?! Am facut o grimasa dezgustata in timp ce vedeam cu coada ochiului "spectacolul". Toti stateau cu sufletul la gura, sa vada ce va face capitanul fiindca ea era cunoscuta pe nava, in perioada ei de glorie.
Capitanul, fara niciun cuvant, a reusit sa inlature mainile si a trecut mai departe ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat - fara a-i acorda mai multa atentie, pe care cu siguranta nu o merita.
Fara sa explic motivul, ma simteam mai bine vazand ca Black ignora acea femeie perfida.
Fara sa-mi dau seama si dusa pe ganduri, nici nu am observat prezenta masculina care deja ne analiza cu spor.
- Si care dintre voi doua, ni s-a adresat capitanul, este ranita?
Simteam ochii lui cercetatori inca o data asupra mea si de emotie am raspuns fara sa ma gandesc prea mult:
- Eu, am raspuns fara glas...cam prea natural.
- Cum se descurca nou venitele? a intrebat capitanul pe Omulet.
- Aa. Ele? Acceptabil..., a zis cu putina retinere, barbatul.
In aceste momente imi venea sa ma duc la Omulet si sa ii zic vreo doua in fata! El crede ca pana acum am lenevit? Din cauza spatoriei lui am ajuns sa imi rup glezna si sa spal haine cum nu am mai spalat in viata mea! Spatele mi-l simt frant si transpiratia a curs suvoaie cat am frecat acei pantaloni patati in genunchi. Stia? Nu stia...
Dupa o pauza, in care fierbeam in sucul meu propriu, capitanul s-a aplecat si a soptit ceva la ureche omului care il insotea. Acesta din urma a ras si a strigat alt barbat care a venit in graba langa el, si a soptit si lui ceva nedeslusit.
Ce se intampla?
- Urmati-ma, a zis cel venit din urma.
Fara niciun cuvant in plus, l-am ascultat pe acel om care ne-a condus afara din spalatorie. Abea zaream podeaua in semi-intunericul ce domnea pe coridorul ingust, lipsit de lumina.
Eu si Mary ne-am uitat una la alta ingrinorate, nestiind ce sa credem despre ce se petrece. Oare din cauza ca am muncit "prea putin" la spalatorie? Si urma sa fim vandute dupa spusele Adei?
Am urcat scarile care au scartait sub greutatea noastra, urmarind directia impusa de barbatul din fata care pasea decis. Am obosit urcand scari continue, si ochii mi s-au inchis la contactul cu lumina puternica a amiezii care venea de afara.
Fara nicio retinere am hotarat sa intreb unde mergem, dar fara sa primesc raspuns din partea lui.
Mi-am dat ochii peste cap si am pufnit, privind inca o data pe unde paseam si ridicand usor randurile de haine. Chiar incepuse sa-mi fie cald, incetul cu incetul acoperirea se ducea si nici nu ma simteam bine cand paseam printre toate randurile de haine care ma faceau mai corpolenta.
Cand am urcat si ultimele scari, am fost multumita sa simt vanticelul care mi-a inviorat trupul obosit si incalzit de la efort. Dar nu era timp sa stam, barbatul continua sa mearga hotarat, fara sa se intrebe daca noi il urmam sau nu, doar asigurandu-se din priviri ca suntem in spatele lui.
Eram atat de curioasa unde ne va duce din nou, ce vom face, si de ce. Oare si-a dat seama capitanul ca suntem noi? Oare ma va duce undeva sa-mi trateze piciorul? In inchisoare? Ce greu e sa ai intrebari care te framanta si sa nu ai raspuns la ele!
Cu gandurile in alta parte, m-am izbit cu umarul de un barbat care trecea rapid pe langa grupuletul nostru.
- Imi cer... a inceput el sa zica el, privind catre mine. Scuze...! Kate! Ce surpriza!
- Matt! Chiar bucuroasa ca am dat de el am sarit si l-am imbratisat strans.
Chiar mi-a fost dor de un prieten.
- Unde ai fost? A intrebat el atunci cand ne-am despartit din imbratisare. Si de ce esti imbracata asa? a intrebat, abtinandu-se sa nu pufneasca in ras.
Putin rusinata am zambit, si cand era sa-i dau explicatii in plus, Mary m-a tras de rochie.
- Nu avem timp, Kate!
- Imi pare rau Matt, e mult de zis. Am inceput sa ma indepartez si cu capul inca in directia lui am adaugat repede: o sa ne mai vedem! Am multe de povestit! Pa!
- Aveti grija de voi! A strigat in urma noastra.
Deja mai bucuroasa, am inaintat o data cu Mary.
Obisnuita sa merg printre oameni si la fel de obisnuita cu strigatele lor, toti trei am ajuns la capatul navii unde erau cele doua etaje care se inaltau sus. Surprinzator, barbatul a urcat primul rand de scari. Iar scari! Fara sa ma pot abtine, am intrebat din nou.
- Mai este mult? Iar scari?
- Da, a fost raspunsul lui.
Dar nu stiam carei intrebari este raspunsul "da". Era mult de mers sau scarile erau la fel de multe? Oricum, ambele variante nu imi suradeau deloc.
El a urcat spre urmatorul etaj: cel bine cunoscut de mine, care ducea spre biblioteca si spre cabina capitanului.
Ce am mai facut acum?
Defapt... ce nu am facut.
El a deschis usa micului hol si apoi s-a oprit in dreptul usii de la birou.
- Capitanul va veni imediat. Asteptati aici.
Acestea fiind zise, a plecat si ne-a lasat singure.
- Hai sa intram! am propus eu prietenei mele, mai indrazbeata ca oricand.
- Nu putem. A zis sa asteptam aici. Eu nu ma misc!
S-a asezat pe un scaun din apropiere si nu a mai privit spre mine, imbufnata.
- Oh, haide! Nu va zice nimic!
- Minti, m-a acuzat Mary.
- Te rog, vino si tu!
- Nu, a negat hotarata.
- Oricum nu putem intra in bucluc mai mult decat suntem deja...
Mary s-a uitat la mine si si-a arcuit o spranceana, uimita.
- Pe cat pariezi?
Mi-am dat ochii peste cap.
- Pe cine vreau sa pacalesc?! Foarte bine. Intru singura.
Am pus mana pe clanta.
- Kathleen! Intoarce-te! Mi-a poruncit ea, exasperata. Daca o sa patesti ceva... e vina ta!
Dar eram deja intrata si usa se inchidea dupa mine.
Biroul nu se schimbase chiar deloc de la ultima mea vizita. Am inaintat cu grija spre el, am urcat cele doua randuri de scari si m-am pozitionat in fata biroului. Mi-au cazut ochii pe scaunul tapitat si am vrut numaidecat sa-l incerc. Obosita, chiar si multumitoare de scaunul gasit, m-am relaxat atunci cand m-am pus jos. Neavand ce face, am inspectat obiectele de pe birou, cautand ceva interesant sa-mi petrec timpul. Brusc mi-am amintit cartea de Shackespeare pe care incerca sa o ascunda privirilor mele, in ultima mea vizita. Cel mai romantic scriitor? Nu il vedeam pe capitan citind astfel de opere. Din fericire, cartea era inca acolo.
Am apucat-o intre maini si am deschis la fasia rosie unde era un semn. Erau sonete. Curioasa, am inceput sa citesc primele randuri care mi-au picat sub ochi:
" Dintre atatea chinuri, venita-asupra-mi hoarde,
Pastrez dureri de care nu pot sa ma despart;
Tot sufletul mi-e-n ele ca sunetul in coarde
Ce inca vii vibreaza vioara cand s-a spart.
Ca viermele matasei tesusem nencetat
In jurul tau un magic cocon de poezie;
Tu, stralucitul flutur, l-ai rupt si ai zburat
Din gingasa-nchisoare pazit cu gelozie.
Si astazi, mari otravuri, cu care m-am deprins
Dispretul tau, tradarea imi sunt trebuitoare;
Intrate-adanc in carne-mi, tin viata de invins,
Cat lipsa lor mi-ar fi si mai ucigatoare,
Caci ele, printr-o vraja, sunt insesi rasturnate,
Iubirea si credinta, pe dos si blestemate!"
Uimita, am mai rasfoit cartea in cautarea altor insemnari si nu am fost dezamagita atunci cand am gasit si alte versuri la fel de tulburatoare.
" La ce-mi slujesc de-acuma duh, faima, fantezie...
M-ai parasit... si toate se sting, reci scanteieri.
Pentru ranitul vultur aripile-s poveri,
Zbataia lor, zadarnic adaos de-agonie.
Si ma supun... osanda de gura ta rostita
E lege pentru mine de aur pur si greu;
Durerea de la tine mi-e inca o ispita,
Tu, genial tutore al geniului meu."
Cui sunt dedicate aceste versuri? Sa fi fost o iubire pierduta?
Este clar ca inca mai traiste acele amintiri neplacute...
"Si astazi, mari otravuri, cu care m-am deprins
Dispretul tau, tradarea imi sunt trebuitoare"
Tradare? Dispret? De ce?
"M-ai parasit... si toate se sting, reci scanteieri."
Ada a spus ca Black are inima de piatra... din cauza ei? Sau era asa dintotdeauna? De ce?
Daca as gasi o modalitate prin care sa il pot convinge pe capitan sa renunte la piraterie, ar fi excelent. Este cu siguranta un om cult, de ce nu-si fructifica cunostintele? Cu cat ma gandesc mai mult, cu cat as vrea sa-l lovesc cu ceva ca sa revina la realitate. Ce-i cu el?
Ce-i cu mine? Aceasta este intrebarea. Cand voi rezolva cu el, unde voi merge? Sunt complet fara avere, departe de casa si... undeva in ocean.
Am trantit nervoasa cartea pe masa.
Inseamna ca trebuie sa-mi fac propria avere, nu? De unde?
Daca as fura-o de la capitan ar fi ceva...!
Nu, nu sa o fur. Ca si-ar da seama.
Dar sa o primesc?
Doamne Kate, nu te credeam asa de limitata la minte. Este capitan! E marsav! E egoist! Cum sa-ti dea averile sale stranse cu atata truda?!
Corect. E o nebunie.
Vezi ca am dreptate?
Nu ai.
Vezi sa nu...
"Siretenie! Inventivitate! Uneltire!" Cuvintele negresei imi rasunau din nou in cap. Nimeni nu se va mai gandi la mine cand voi fi din nou cu picioarele pe pamant. Va trebui sa imi iau viata in propriile maini si sa rezolv singura problema averii.
Revin la idee. Daca l-as cuceri pe capitan, as putea primi daruri, nu? Sau o sa fie atat de orb incat o sa aiba incredere in mine si atunci o sa-i iau banii de sub nas. Stai. Care bani?
Pe aici trebuie sa fie bani.
M-am ridicat de pe locusorul meu ca sa ma apuc sa caut ceva bijuterii sau ceva pretios cu care as putea sa ma descurc o data ajunsa pe tarm. Repede am deschis sertarele biroului, ma rog, cele neincuiate, si tot ce am gasit a fost un pistol, carti, cartuse, dicumente, alte harti, cutit, rezerva de cerneala si pene pentru scris.
Dumnezeule! Ce am ajuns sa fac? Nu e vina mea, trebuie sa-mi castig existenta. Nu vreau pe drumuri.
La aceste ganduri, mi s-au impaienjenit ochii de lacrimi si cu toate acestea am inaintat spre dulapul cu antichitati, spre vitrinile expuse. Ce ma fac eu? Trebuie. Viata e cruda, si mi-a dovedit-o in nenumarate randuri.
"Siretenie! Inventivitate! Uneltire!" Astea sunt lucrurile de care am nevoie acum. Mi-am sters in graba lacrimile si am analizat ce imi statea in fata. Nimic valoros. Sub vitrina am dat sa deschid dulapul dar si acesta era incuiat si nicio cheie nu se afla in birou. Inseamna ca le tine cu el. Am injurat in gand.
De cand fac asta? Nu e vina mea, e vina piratilor. Sunt atat de confuza... imi trebuie cheile. Sunt sigura ca in toate locurile ascunse detine ceva valoros.
In momentul acela in camera a dat buzna Mary.
- Ce faci atat? Am auzit pasi, haide pe coridor!
Inca cu greu realizam situatia in care ma alfam. Vazand ca nu reactionez in niciun fel, a venit spre mine si a inceput sa ma traga de mana insistent.
- Au! Doare! Ce faci?
- Hai pe coridor, a repetat ea mai frustrata.
- De ce?
- Trebuie! Pentru ca...
Nu a apucat sa isi continue propozitia ca a si intrat capitanul.
- Grozav. Multumesc, Kate, mi-a soptit Mary dandu-mi drumul la mana.
Brusc mi-am revenit din reveria mea si mi-am amintit ca eram inca sub acoperire si am plecat capul in jos din nou.
- Nu v-a fost zis sa asteptati afara? Pe toti pestii marii!
Mi-am muscat buzele pentru a-mi abtine zambetul care ameninta sa explodeze pe chip. "Pe toti pestii marii?" de unde a mai scos-o si pe asta?
Capitanul a pasit nervos in incapere spre biroul lui si s-a astezat confortabil pe scaun, ridicand picioarele pe masa cu nonsalanta. El a expirat zgomotos si noi nu am indraznit sa ne mutam din loc, sa ridicam privitea sau sa spunem un cuvant.
- Mai sa fie... de cand sunteti asa tacute? Mai ales tu, roscato.
Ce? Noi aveam hainele pe noi si... si... deghizarea... ne-a descoperit?
De asta ne-a adus in birou?
Apoi el a izbucnit intr-un ras greu de stapanit si rasunator.
L-am cam subestimat pe capitanul Black...
#Heiii! Bucurosi de un nou capitol? :)) Kate revine pe scena.
De acum, complicam lucurile.
Spuneti-mi ce credeti despre sonete care par a fi misterioase; capitanul are secrete, lume!
Nu ma asteptam sa scriu asa mult, dar pentru voi o fac ♥ multumiti?
Astept cu nerabdare comentariile voastre!
~Elly~