Se ȋncruntă, vizibil ȋncurcat. Cum puteam să-i spun că am văzut cum s-a ȋntâmplat? Mi-am şters rapid lacrimile, şi mi-am tras nasul. Părul scurt ȋmi ȋnţepa umerii şi mă făcea să zâmbesc. Michael se scărpină la ceafă. Studiă fotografia ȋn continuare. Ȋmi adresă o privire confuză.
- Ştiu asta pentru că... am văzut, m-am simţit datoare să-i explic.
- Ai văzut?
M-am foit pe loc. Ȋn sfârşit, Mich nu era genul căruia ȋi puteai ascunde lucruri.
- Nu ştiu cum. Atunci când am leşinat, m-am trezit ȋn sala asta mare, unde Sonja era legată . Acolo, a venit unchiul tău, având ȋn mână cuţitul pe care ȋ-l dăduse Natasha lui Nik. El s-a apropiat de ea şi au avut o conversaţie scurtă. Schimb de două propoziţii. Apoi..., m-am ȋncruntat deranjată, amintindu-mi de durerea pe care am simţit-o atunci când Sonjei i s-a ȋnfipt acel pumnal ȋn piept. De parcă acel pumnal abia ar fi fost scos din foc, şi, pe deasupra, mii de ace parcă se ȋnfigeau ȋn tot corpul.
- Apoi...?
Am inspirat adânc.
- Apoi unchiul tău a ȋnjunghiat-o pe Sonja, şi... a fost de parcă... de parcă eu aş fi fost ȋn locul ei. Am simţit absolut tot.
M-am aşezat turceşte lângă el, strângând din ochi. Ȋşi puse mâna pe umărul meu. I se auzea respiraţia, din ce ȋn ce mai rapidă.
- Şi acum ce facem? Unde mergem?l-am ȋntrebat.
- Ȋn Lumea de Jos. Acolo vom fi ȋn siguranţă.
- Tot spuneţi de Lumea asta de Jos. Unde e, şi de ce ne-am afla acolo ȋn siguranţă?
- Lumea de Jos e... sub pământ. Şi acolo ne-am afla ȋn siguranţă deoarece sunt multe persoane ce-l urau pe tata, şi acum am ȋnţeles de ce. Să omori un ȋnger e un lucru cumplit.
- Şi atunci cum de ai fost de acord cu asta?am ţipat la el. Nu ştiu ce mi se ȋntâmplase. ȋmi simţeam toate venele pulsând. Simţeam o cantitate mare de... ceva, ceva negativ, care se aduna ȋn mâinile mele. Ȋncheietura mă ȋnţepă la fel de tare ca atunci când am văzut-o pe Sonja. Toată furia ȋmi dispăruse, de parcă fusese o reacţie trecătoare. Vroiam să fiu singură. Am ieşit pe uşă, ȋntr-un scandal teribil. Damon se certa cu Lydia, căruia ochii păreau să ia foc. Annah şi Dawn se certau şi ele. Ceva se ȋntâmplase, dar nu vroiam să stau să aflu ce anume. Am fugit ȋnapoi ȋn locul unde se afla Nidularium. Tatuajul mă ȋnţepă din nou. M-am uitat la ȋncheietură şi am făcut ochii mari. Se făcuse absolut roşu, zvâcnind ciudat de anormal. M-am aşezat lângă un copac , cu crusta dură, şi mi-am dat drumul lacrimilor. De când ajunsesem aici, m-am ȋnmuiat. Eu am permis asta. I-am lăsat pe toţi să se apropie de mine. I-am rănit pe toţi. Şi nu-mi venea să cred că am ţipat aşa la Mich. Mă cuprinsese o stare de ameţeală. Nici nu mai ştiam de când n-am mai dormit cum trebuie. Am mers tot ȋnainte, trecând de suportul de piatră. Ȋn faţă se aflau scări cioplite ȋntr-o piatră masivă, ce duceau undeva sus. M-am urcat acolo.
Era un peisaj minunat. De la pădure până la castel, puteam vedea tot. Era ca o terasă fără balustradă, neterimnată. Peste tot se aflau statui de piatră ȋnfricoşătoare, ce ȋnfăţişau persoane ciudate. Ar fi trebuit să mă sperie. Dar nu mă speria. Tot ce simţeam era o linişte absolută, de parcă aş fi aparţinut locului. Mi-am auzit numele strigat de mai multe ori şi m-am uitat ȋn jos. Acolo era Mich.
- Selene, dă-te jos de acolo!ȋngrijorarea lui ȋmi umplu mintea de lucruri ciudate.
- Dacă sar, Mich? O să simt? O să simţi tu? O să-i pese cuiva?- mă simţeam de parcă cineva intrase ȋn propriul meu corp. Nu eram eu cea care zicea acele cuvinte.
- Selene!
- Dacă sar... o să mă prinzi?
- Selene, termină!
Brusc apăru şi Annah acolo. Ȋi şopti ceva lui Mich la ureche, şi el dispăru.
- Selene, coboară de acolo, spuse ȋn continuare Annah. Ascultă, coboară şi vorbim aici, jos.
Corpul meu luase cu totul comanda, nu ȋi mai puteam ordona să se dea ȋn spate. Eram pierdută. Un picior era ȋn aer. Se mişcă nesigur al doilea.
Am simţit ceva cuprizându-mi corpul şi lucrul ce-mi controla corpul dispăru ȋntru totul. M-am ȋntors, nesigură pe picioare. Am dat de doi ochi negrii. Annah apăru şi ea lângă noi.
- Michael, calmează-te.
El se ȋncruntă, ochii făcându-i-se şi mai negrii.
- Ce a fost ȋn capul tău?! Puteai să mori!
L-am luat ȋn braţe plângând. Nu am fost eu. Nu eram ȋn stare să vorbesc. Ȋmi răspunse la ȋmbrăţişare mirat.
- Nu a fost ea, zise Annah. Am simţit. E ceva cu locul ăsta... ceva ce te afectează grav pe tine, Selene.
Am dat din cap.
- Ştiu . Nu... nu-mi puteam mişca , corpul. Era ca şi când eu doar priveam, şi el acţiona...
Annah ȋşi muşcă buza de jos.
- Haideţi să mergem. Trebuie să ajungem foarte repede ȋn Lumea de Jos.
Mich se calmase. M-am uitat la el din cap până ȋn picioare. Avea o rană adâncă la piept ce m-a făcut să mârâi. Mi-am trecut mâna peste ea.
- E din cauza sucubilor şi incubilor. Se pare că nu lasă să treacă decât strămoşii Sonjei, spuse.
M-am ȋncruntat.
- Chestiile alea sunt vii?!
Mich mă cuprinse ȋn braţe.
- N-ai văzut niciodată sucubi sau incubi?râse el.
- Ăăm, nu...
Eram confuză. N-am mai auzit de ei decât ȋn cărţi, şi nu erau chiar cum ȋmi imaginam. Erau... ȋnfricoşători. Din piatră. M-am uitat la unul din ei când m-am desprins de Mitch. Mi-am dat seama că se mişcă fără probleme când am observat că o priveşte pe Annah şi rânjeşte. Trebuia să-mi fie frică. Dar nu simţeam decât uşurare.De ce? L-am văzut scoţându-şi mâinile la vedere şi pe palmele de piatră se aflau două ȋnsemnări ce habar n-aveam ce ȋnseamnă. Un cerc ȋn care se afla o semilună, roşii. M-am uitat ȋncruntată la Michael şi Annah . Mitch dădu din umeri. Savannah făcu o grimaşă.
Statuia rânji şi mai tare.
Am simţit din nou cum ceva ȋmi intră-n corp. M-am uitat la Mich cu colţul ochiului. Părea că şi el era ȋn aceeaşi stare. Dar Annah nu... ȋşi mări ochii şi se dădu ȋn spate.
„ Ori cade, ori o omor eu.”
Era o voce ce-ţi dădea fiori. Tocmai realizasem ce a zis, şi ȋncercam să-l dau afară din capul meu. Nu funcţiona. ȋmi amintisem de ziua când Nicklaus ne-a prins .Eram ȋn pericol de moarte. Ca acum.
Simţeam tatuajul arzând pe pielea mea. L-am ignorat. Faţa statuii se crispă. Ȋn jurul tuturor se făcu un perete de foc. Scările erau libere... Am fugit toţi, ştiind că nu ne mai pot urmări.
- Ce... a fost ... asta?am şoptit.
- Taci şi fugi, mârâi Savannah.
***
Ajunsesem ȋnapoi ȋn camera aceea ciudată. Eram numai eu şi Michael. Aveam feţele ȋncruntate iar Annah ne-a spus să nu-i povestim lui Dawn. S-ar fi ȋngrijorat şi asta n-ar fi fost nimic bun. Am fugit să fac un duş ȋn cabina de lângă cameră. Am ȋncuiat uşa şi mi-am asvârlit hainele cât colo.Nu că nu aveam ȋncredere ȋn Mitch, dar nu m-ar mira dacă ar exploda uşa. Am intrat ȋn apa fierbinte şi am oftat. De mult nu mai simţisem asta. Imediat ce am atins apa, am fost conştientă de oboseala care mă dobora. Apoi am ajuns să mă ȋntreb de când n-am mai dormit. Am stat să mă gândesc la lucrurile care s-au ȋntâmplat ȋn ultimele zile şi am rămas uimită. Nici măcar nu ştiam ȋn ce zi suntem azi, şi curând aveam să plecăm ȋn Lumea de Jos.
Am oftat, amintindu-mi că la optisprezece ani mă plângeam că viaţa mea nu-i captivantă. Acum am douăzeci şi doi şi dau pe afară de captivitate.Şi mare parte din timpul ăsta am stat tolănită pe un pat şi lumea aştepta să mă trezesc.Am ȋnchis apa , m-am lăsat pe spate ȋnchizând ochii, răsuflând uşurată.Nu-mi era dor de nimic din viaţa mea anterioară. Aveam o mamă isterică, o soră drogată, un tată dat dispărut.
Am lăsat apa să mi se mai prelingă pe corp câteva minute şi am ieşit din cadă. ȋntr-un sertar de la chiuvetă, am găsit o bluză albă bufantă, pe care erau brodate modele roşii, o geacă din piele şi o pereche de pantaloni negrii. Mi-am luat bocancii pe care ȋi azvârlisem ȋn aşa fel ȋncât, unul era lângă cadă şi celălalt lângă uşă. M-am ȋncălţat şi am pornit ȋnapoi spre camera de unde am plecat. Mitch ȋncă era acolo, studiind alte fotografii. A tresărit când am deschis uşa, şi a rămas studiindu-mă. Brusc mi-am dat seama că hainele acelea nu erau ale mele.
- Ăăm ... ȋmi pare rău. Asta a fost tot ce-am găsit.
Pe faţă ȋi apăru un zâmbet trist, ȋncă uitându-se la acele haine.
- Au fost hainele mamei mele, zise şi-mi ȋnmână o poză, ȋn care o doamnă cu pomeţi proeminenţi şi părul blond, ondulat, purta aceleaşi haine. Dădea dovadă de o solemnitate aparte, şi Mitch ȋi moştenise frumuseţea trăsăturilor.
- A murit când m-a născut, continuă el. Nu ştiu mai nimic despre ea.
Ȋmi făcu semn să mă aşez. Strânse pozele ȋntr-un morman şi le puse deoparte.
- Tu nu vorbeşti niciodată despre familia ta, şopti şi se aşeză lângă mine turceşte.
- Nu prea e nimic de lăudat.
„ Auzeam ţipetele de jos a treia oară ȋn această săptămână. Mă ascunsesem sub plapumă, cu capul ȋntre perne, ȋncercând să mai reduc zgomotul de vase sparte şi ţipete. Ȋn uşă ȋngrămădisem lucruri ȋn aşa fel ȋncât nimeni să nu poată intra. Sam ȋmi tot ciocănea ȋn uşă. I se auzeau suspinele. Nu mai vroiam s-o aud plângând.
Am dat cutia de jucării, păturile şi două scăunele la o parte din uşă. Am descuiat-o, cu mâinile tremurând, şi m-am aruncat ȋn braţele Samanthei. Părul ȋi era ciufulit, semn că şi ea tocmai se trezise. Ochii albaştrii ȋi erau brăzdaţi de lacrimi. Ȋmi luă mâna, şi mă ȋndrumă spre bucătărie.
„ Nu”.
Făcu ochii mari şi-mi puse un deget la gură. Am coborât scările până la bucătărie, unde ne-am ascuns după pereţii care despărţeau bucătăria de living. Ei ȋncă urlau şi aruncau vase pe jos. Tata avea ochii roşii, injectaţi. Ȋi dădu o palmă mamei şi urcă sus. Nu ne observă. Mama se duse după el, ȋncă ţipând. Se auzeau uşi trântite şi fermoare. Peste câteva minute, tata coborȋ, cu un rucsac. După ce ȋi mai dădu o replică mamei, ieşi pe uşă. Mama căzu ȋn genunchi şi ȋncepu să plângă. Noi, la fel.”
- Aveam doar cinci ani. Omul ăla ne-a ruinat viaţa.
__________________________________
Mda, ştiu că n-am mai postat. N-am mai ştiut ce să scriu în continuare, şi capitolul ăsta e cam tras de păr.
Uite ce face şcoala din om :)))).
.xx :*.