Underworld - în căutarea îngerilor .

Capitolul 7

   Damon mă duse acolo unde se afla lupul. Mă lăsă jos, ȋncă ţinându-mă de mâini. Lupul sâsâi, făcându-mă să tresar. Ȋn ochi i se putea citi frica, putea să-şi dea seama ce suntem şi asta ȋngreuna totul. Nu vreau să-i fac rău... Niciodată n-am vrut să le fac rău animalelor, indiferent de cât de rele erau.

-          Damon, nu vreau să...

-          Nici eu nu vreau să fiu obligat să-ţi ȋndes ăla pe gât, dar trebuie să muşti, - ȋmi ordonă, ȋncă pironindu-mă ȋn pământ.

M-am ȋncruntat, ȋnvinsă. Habar n-aveam cum s-o fac...

-          Şi... şi cum o fac?

Damon ȋşi dădu ochii peste cap.

-          Ȋl iei de cap şi ȋţi ȋnfigi dinţii ȋn gâtul ăluia. Apoi... ştii tu, ...

Stefan bufni ȋn râs.

-          Tu, am arătat eu către Stefan, taci. Acum, ȋntoarce-ţi-vă. Mi-e destul de greu să fac asta, mai ales când vă uitaţi la mine.

-          Bineee, dar să nu-ţi treacă prin cap să ne păcăleşti, oftă Damon, ȋntorcându-se.

Am respirat adânc. Trebuie să... muşc.  M-am apropiat de lup şi l-am prins, să nu fugă. Am ȋncercat să-l fac să ȋnţeleagă că nu ȋl voi omorȋ din priviri, şi spre surprinderea mea se pare că ȋnţelesese, căci nu se mai zbătea ȋn mâinile mele. Am simţit cum dinţii mei sfâşiau cu uşurinţă pielea, iar apoi altă parte din mine, partea cea rea, a preluat controlul. Mi-am amintit de lucrul ce i l-am spus lupului, şi m-am oprit. Nu-l vedeam ca pe mâncare... Imediat ce l-am lăsat jos, s-a uitat la mine cu o privire ciudată, şi a fugit. Mi-am şters buzele, şi am ȋnghiţit ȋn sec.

      Nu mai durea.

-          Gata, am spus, ȋntorcându-mă cu faţa la băieţi.

-          Unde-i lupul?se uită Damon ȋn jur.

-          A fugit, am şoptit dând din umeri.

                       Am plecat. Vroiam să le văd pe fete, nu să stau cu ăştia doi. Am alergat spre partea de castel unde puteam ȋntra, şi am dat peste o fată cu păr negru ca tăciunele şi ochi de un verde aprins, pe care nu o mai văzusem până acum. Se uita la mine ca la maşini străine, deci cred că nu este obişnuită să dea cineva peste ea.

-          Ăăăm, alo! Ai grijă pe unde mergi. – avea gura căscată, şi ceva ȋmi spunea că era plină de fiţe. Mâna dreaptă ȋi era ridicată, şi o geantă atârna de ea. Ȋşi continuă drumul, iar eu mă uitam după ea cu sprâncenele ridicate şi un surâs pe faţă.

                      Am intrat ȋn cameră, unde fetele vorbeau. De la zgomotul uşii, ca doi roboţi bine programaţi, Annah şi Dawn ȋşi ȋntoarseră capul spre mine, nu m-am putut abţine şi am zâmbit.

-          Selene!strigară amândouă. Mi se pare mie, sau de când am plecat, par exact ca nişte gemene?!

-          Heiii!

Au sărit de pe pat şi au venit să mă ȋmbrăţişeze. M-au luat de mâini şi m-au dus ȋn pat, unde mi-au cerut să le spun tot ce s-a ȋntâmplat când m-am trezit, cu amănunte. Aşa că le-am povestit totul, de când m-am trezit până acum.

*

          După ce le-am povestit, amândouă au stat cu ochii ţintiţi pe mine.

-          Ce e?am ȋntrebat, râzând.

-          Nu ne vine să credem că te-ai ȋntânlit cu Niklaus şi Michael.

Am ridicat din umeri. Păreau foarte de treabă amândoi, şi chiar dacă Lydia avea acei ochi roşii, reci, nu cred că era rea... Nu ai de unde ştii.

-          Ah, oricum... M-am ȋntânlit cu fata asta, avea nişte ochi de un verde ciudat. Ştiţi cine e?a izbucnit curiozitatea din mine.

Fetele se uitară una la alta.

-          Este Natasha, răspunse Dawn. Prietena lui Michael.

            Am dat din cap. Deci avea o prietenă... Ce te aşteptai, să fie singur?   Păi... da. Adică aşa am crezut. Mich mi se pare un tip de treabă, de ce ar sta cu ea? Mi-am dat ochii peste cap. Nu avea rost să ȋmi umplu mintea cu lucruri inutile, totuşi, aş vrea să-l mai văd o dată...  Parcă ȋţi plăcea de Stefan!  Adică ce vrei să insinuezi?! Nu-mi place de Mitch, okay? E doar un amic.

   Amic de câteva minute.... interesant.

         M-am dat bătută. Conştiinţa era prea greu de confruntat ȋn aceste circumstanţe, şi ȋncă nu am chef de ceartă. Dar ceva ȋmi spune că dacă mă voi mai ȋntânli odată ȋn ziua de azi cu Damon, voi avea. Şi nu va fi aşa facil.

*

         Am ieşit afară singură, uitându-mă peste tot. Erau aici o grămadă de persoane pe care nu le cunoşteam, totuşi se uitau la mine şi vorbeau ca babele de la ţară. Mergând ȋn continuare, l-am văzut pe Michael pe una din băncuţele mai retrase, cu capul ȋn mâini. Am alergat până acolo.

-          Hei!am ţipat, iar el şi-a ridicat capul. Urmele de oboseală şi ură dispărură rapid din privirea lui, şi afişă un zâmbet vesel. Deranjez?

-          Neah, deloc, spuse făcându-mi semn să mă aşez.

Oftă.

-          Hăă, morocănosule! Capul sus, e o zi frumoasă!

Râse şi ȋşi ȋntoarse privirea către mine.

-          De ce eşti aşa fericită? Ai fost despărţită de familia ta, readuse aerul de tristeţe.

-          Nope, nu era una genială oricum. Să şti, mă simt mai bine aici, am zis rânjind. Apropo, e o ȋntrebare ce mă macină de multă vreme...

-          Spune, se uită el cu ochii de un maro ȋnchis la mine.

-          Ce caută tatăl tău, de ne aduce pe toţi aici?

Oftă şi ȋşi pironi privirea pe un punct inexistent.

-          Dacă ȋţi spun, mă vei urȋ..., ezită el.

-          Nu-i aşa! Ȋţi promit.

-          Ȋngeri. , pufni cu un aer serios.

______________________

Yuhuu, hai că am reuşit :))). Vă aştept comentariile, am avut nevoie de tot curajul din mine să apăs "Salvează&Publică"  >.> 

     În poză, "drăguţa" noastră Natasha.

Xoxo, Abbs :***.