Underworld - în căutarea îngerilor .

Capitolul 10

                Mă uitam la Dawn cum ţinea cartea ȋn mâini cu atâta ȋncredere, de parcă ȋmi venea să-l dau naiba de tatuaj şi să citesc ce scria ȋn ea. Dar nu puteam, mi-era prea frică, mai ales când am văzut coperta cu acelaşi tatuaj şi am simţit vechimea şi importanţa cărţii.  Mi-am strâns ȋncheietura cu mâna stângă, ȋnchizându-mi ochii.

-          De unde ai cartea?

Rânji ciudat de ȋnfricoşător, luându-mă deoparte de ceilalţi.

-          M-am strecurat ȋn biblioteca secretă a lui Niklaus... ştiu că probabil o să mă omoare, dar sunt de mult curioasă de legendele provenienţei, şi nu m-am putut abţine!şopti ea, strângând cartea la piept.

Mi-am strâns mai tare ȋncheietura.

-          Şi... ai citit-o?am şoptit la rându-mi.

-          Nu. Dacă i-aş arăta asta lui Annah, ar ȋnnebunii. Daaaar! După cum te ştiu, sunt sigură că şi tu eşti lafel de curioasă ca şi mine!zâmbi ea, bâţâind cartea prin faţa ochilor mei.

Da, eram. Dar nu puteam să deschid cartea şi să citesc de parcă nu mă priveşte. Mi-era frică. Ȋmi frângeam mâinile, ȋn speranţa ca Dawn să nu vadă că tremur, şi am decis să mă comport cât mai normal.

-          Bine.

               Sări ȋn sus, ţipând „Ştiam eu!”. I-am pus mâna la gură şi am târât-o ȋn camera noastră, sperând să nu atragem atenţia.

-          Bine, ăă... deschide-o!

        A deschis-o ȋncet, băgând de seamă să nu-i frângă plaginile. Pe prima era un scris de mână ondulat, „Nidularium” . M-am ȋncruntat.

-          Nidularium...murmură Dawn. E o floare sfântă, care ȋnfloreşte doar când simte un...

-          Ȋnger, am ȋntrerupt-o eu. Da, ştiu legenda.

     Privirea ȋi ȋntârzie pe chipul meu, apoi dădu din umeri. Ne-am aşezat pe două scaune ȋn faţa unei măsuţe din lemn de brad, iar Dawn dădu următoarea pagină. Ȋşi petrecu degetele pe rândurile paginii, apoi aşeză cartea pe masă şi se aruncă ȋn scaun.

-          Ce e?am izbucnit.

-          E ȋn latină!, mârâi ea.

M-am prăbuşit şi eu ȋn scaun. Nu eram foarte bună la latină, ştiam câteva cuvinte, şi alea din ȋntâmplare. Mi-am făcut curaj şi am luat cartea ȋn braţe, vrând să mă conving singură.

Era ȋn latină.

                                             *

Eu şi Dawn ne storceam creierii ȋn cărţile de la biblioteca unde aveam voie să intrăm, dar doamna de acolo se arătă puţin suspicioasă ȋn legătură cu foarte multele dicţionare şi diferitele cărţi ȋmprumutate.

            Fâţâiam pixurile, ȋn timp ce măzgăleam pe carneţelele din faţa noastră.

-          „Proelium” !am sărit. E „luptă” .  Am notat pe carneţel, ȋn timp ce Dawn se uită ȋn carte.

-          De ce aveam ciudata senzaţie că tu trebuie să ştii cuvândul ăla?

Am dat din umeri.

-          Biiiine. Deci ştim ceva de o luptă, ȋngeri, vrăjitori  şi tatuaj – mă bâlbâiam eu. Crezi că poate să reiasă ceva de aici?