Underworld - în căutarea îngerilor .

Capitolul 9

Din perspectiva lui Damon.

     Se desprinse de mine şi ȋşi şterse aspru obrazul, ghemuindu-se puţin mai departe.

-         Ce s-a ȋntâmplat aici, aici rămâne. Uită... şopti, trăgându-şi nasul şi fugind apăsat afară.

Să uit?!   Nu pot şi nu vreau!

Am răsturnat vaza de pe noptiera patului, punându-mi mâinile ȋn cap. De ce am făcut asta? Ştiam clar că ea nu e pentru mine.

     Stefan intră valvârtej ȋn cameră şi se miră văzându-mă.

-         Damon, Selene a fugit cât colo plângând şi nu vorbeşte cu nimeni! Ce dracu' s-a ȋntâmplat?

-         Nimic. Să... uităm.

***

Din perspectiva Selenei.

                    Am văzut pădurea ȋnainte şi am fugit cât mai departe de locul ăla.Vroiam să fiu singură. Ochii ȋmi erau ȋmpăienjeniţi de lacrimi şi nu puteam vedea nimic, dar nu m-am oprit.M-am ȋmpiedicat de ceva tare şi mi-am şters ochii, oprindu-mă. Vederea mi s-a limpezit şi am văzut că mă ȋmpiedicasem de... Michael, care stătea ȋntins pe iarbă şi se uita cu o urmă de ȋngrijorare la mine. Eram ȋntr-un luminiş ascuns ȋn pădure, şi ȋn spate nu se mai vedea nici urmă de castel, ceea ce m-a făcut să-mi dau seama că am mers destul de mult.

-         Selene?

Am ridicat capul spre Michael,  ştergându-mi ȋncă o dată ochii.  Veni lângă mine şi mă luă ȋn braţe, ȋncercând să mă liniştească. Mi-a ridicat bărbia şi m-a obligat să mă uit la el.

-         Ce s-a ȋntâmplat?

Nu aveam idee ce să-i spun... să ocolesc ȋntrebarea sau să ȋi spun totul? Am ales ;

-         Nimic. Uită.

    Se ȋncruntă, vizibil deranjat. Am tăcut ȋn continuare din gură şi am analizat locul ȋn care ne aflam. Erau multe flori ȋn jur şi totul exploda ȋn verde, ȋn ciuda vremii de afară. Puteam simţii ceva puternic, ca o vrajă aruncată pe acest loc.

-         Ce-i aici?

Zâmbi, urmărindu-mi privirea.

-         Un luminiş.

-         Nu... nu e doar atât. E ceva mai vechi, pot simţi...

Zâmbetul i se extinse.

-         Da, aşa e. Locul are o poveste interesantă, şopti el.

-         Spune-mi-oooo! am ţipat.

Râse şi ȋşi aşeză capul pe iarbă. L-am imitat.

-           Acum o mie de ani, multe vrăjitoare şi vrăjitori veneau aici şi venerau locul. Ei credeau că aici este un loc binecuvântat de Afrodita, şi mereu aduceau jertfe . Ȋn cele din urmă, aduseseră un înger. L-au înălţat cu o vrajă şi l-au omorât  cu un pumnal, iar sângele acestuia a picurat pe o floare care acum e foarte rară. Ȋnainte să moară, a făcut o vrajă asupra sângelui. Vrăjitorii urau Ȋngerii, şi nu puteau atinge floarea din cauza vrăjii, ceea ce a fost descifrat de vrăjitori drept război. Exact ca şi floarea, îngerii nu mai sunt foarte mulţi, iar cei ce sunt urmaşii celui ce a murit au puteri foarte mari. Floarea înfloreşte doar dacă simte un înger, ceea ce nu s-a întâmplat de câteva secole. De aia am venit aici, dar parcă mi-e şi frică să văd ceea ce am văzut timp de mai mult de două secole.

-         Atunci... hai să vedem împreună!am spus eu, uitându-mă rugător la el.

-         Dacă nu e înflorită, o să te cam dezamăgească, râse el.

-         Cum se numea îngerul?

-         Hmm.... Sonja Lloyd, dacă nu mă înşel.

Merse înainte unde era o portiţă împodobită de flori căţărătoare. Părea că ştie pe unde merge, aşa că m-am luat după el.

-         Uite-o!strigă şi înaintă.

Un suport făcut din piatră vechie ţinea deasupra o floare roşie ca focul, cu tulpină subţire.

Era înflorită!

Mich exclamă, uimit de-a binelea.

-         Selene! Îţi dai seama ce înseamnă asta? Avem un înger printre noi, un urmaş al Sonjei!

Am încercat să zâmbesc, dar mâna dreaptă mă ustura şi încercam să nu urlu. Ceva din mine îmi urla să nu mă uit, nu acum. Nu m-am uitat. Am scâncit tot drumul înapoi, fericită în adâncul meu de entuziasmul lui Mich. Am alergat încercând să las deoparte durerea. N-am reuşit.

-         Vi cu mine? Trebuie să îi anunţ pe restul despre floare.

Un fior îmi trecu pe şira spinării, având senzaţia că nu era bine dacă restul aflau.

-         Ăăăm... Nu, du-te tu. Eu am nevoie de ceva din cameră şi... ne mai vedem! am scâncit, alergând repede către cameră, uşurată că Dawn şi Annah erau afară şi părea că aveau de gând să mai stea.

Am trântit uşa şi m-am pus în faţa ei, dându-mi mâneca la o parte şi uitându-mă uimită la încheietură.

    Aveam un S înconjurat de florile acelea roşii graţios tatuate pe încheietură.

Am înjurat. De unde aveam aşa ceva?!

***

Din perspectiva lui Michael.

-         Tată!am strigat prin tot castelul, căutându-l cu privirea.

-         Da? ieşi el la iveală de pe scări.

Am alergat la el, zâmbind prosteşte.

-         Floarea Nidularium! A înflorit!

Ridică din sprâncete.

-         Ce vrei să spui?

-         Am fost azi acolo. E înflorită, cum n-am mai văzut-o niciodată!şopteam, încă gâfâind.

-         Eşti sigur?oftă el.

-         Am văzut cu ochii mei! Vino cu mine.

***

-         E imposibil!şopti tata, mai mult pentru el, ţintind floarea cu privirea.

-         Nu, nu e! Şi cel mai important... îi poţi simţi de aici puterea. Ceea ce înseamnă că avem mai mulţi îngeri.

-         Sau doar unul singur, cu toată puterea Sonjei în sânge...

-         Cum ne dăm seama cine e?

    Se întoarse către mine, încă , cu ochii ţintiţi la Nidularium.

-         Ne uităm la încheieturi.

Din perspectiva lui Selene.

-         Hei, Sel!mă sperie Dawn, apărând în spatele meu.

-         Ăăm.. da.. ă, bună!

Dădu din umeri.

-         În mod normal, ţe-aş întreba ce ai, dar trebuie să îţi arăt ceva!

Scoase de la spate o carte vechie, cu acelaş tatuaj ca al meu pe copertă.

Am înghiţit în sec.

 _________________

 Sssssszzzzzoooouuu! Am încercat să-l fac [,] cât mai lung, dar na'... că idei mai aveam, dar lenea le întrecea :))). Scuzaţi-mă că n-am mai postat, cu şcoala... :-L. Vă aştept părerile, dacă nu cer prea mult :o3. - Xoxo, Abbs >;d<. - a şi scuzaţi editul, ştiu că e varză x_X.