Underworld - în căutarea îngerilor .

Capitolul 8

Ȋngeri?! Asta era mai mult decât ciudat, şi mi-era greu să asimilez informaţia aia recentă. Mă uitam ȋn ochii maronii ai lui Michael, care aştepta o respingere automată sau o izbucnire din partea mea. N-aveam s-o fac. A spus că am să-l urăsc, dar nu aveam de ce. Trebuia să-şi dea seama că eu ȋnsumi nu aveam cum să fiu un ȋnger.

               Un ȋnger ȋnsemna puritatea absolută, iar complicata condiţie prin care au fost născuţi ei este de a face binele posibil ȋn lume. Seara era un moment interesant când se puneau ȋn lumină creaturile opuse ȋngerilor, fiinţelor binelui. Noi. Noi eram cei diferiţi, cei care sfidau legile oricui şi făceau ca orice lucru să pară facil. Un ȋnger şi un vampir nu se puteau ȋnţelege, erau focul şi apa pământului, cum noi suntem creaţiile nopţii, iar ȋngerii – ai zilei. Ei erau cei ce aveau inimă, care nu mai predominau de mult. Răul ajunsese mult prea departe, iar ȋngerii erau rari ȋn zilele astea. Vampirii se ȋnmulţesc treptat pe zi ce trece, unii nerecăpătându-şi sufletul, ci doar acceptând demonul din ei, şi făcând ceea ce era tipic rasei lor.  Nu ştiam cum se ȋnmulţesc ȋngerii, cum există. Vampirii au fost primii, şi au dus astrele mai departe. Fiinţele zilei sunt necunoscute pentru mine şi ceilalţi.

   Am oftat. Asta este părerea mea despre ȋngeri, şi despre ceea ce am devenit eu ȋnsumi.  Mi-am dat la o parte o şuviţă rebelă lipită de frunte, şi m-am uitat la Michael.

-          Ştii că nu am de ce să te urăsc. Nu are nici o legătură cu...

-          Bineȋnţeles că are!ţipă el. Am crezut că eşti un ȋnger... Ceea ce ȋnsemna să te duc la o moarte sigură.

Am ȋmpietrit. I-am pus mâna pe umăr, dar şi-a retras mâna. Şi-a pus mâna la frunte şi s-a uitat la mine, cu vina şi durerea ȋmpăienjenite ȋn ochi.

-          Mitch...

-          Ȋmi pare rău, Selene. Nu trebuia să reacţionez aşa, ştiu! Dar, la naiba, nu mai pot... – oftă el.

L-am forţat să se uite ȋn ochii mei, ridicându-i bărbia, să ȋnţeleagă că nu ȋl condamnam cu nimic. Prea multe sentimente erau vizibile ȋn ochii lui, şi ȋmi durea să-l văd aşa, deşi ȋl cunoşteam de o singură zi. M-a ȋmbrăţişat, şi am rămas mască. Sângele mi se urcă ȋn obraji, dar am stat suficient aşa ȋncât să nu vadă.

-          Bine, acum explică-mi! Ce ţi-a trecut prin cap să crezi că eu sunt ȋnger?! – am râs.

A râs şi el, legănând din cap.

-          Vrei să ştii?şoptise, privindu-mă.

-          Defaaapt, chiar vreau!

Inspiră adânc, ridicându-mi bărbia aşa ȋncât să fiu la nivelul lui. Am căpătat o expresie serioasă, fiind gata să aud ce anume l-a determinat să creadă că eu sunt una din creaturile zilei.

-          Ȋn primul rând, ai nişte ochi superbi care se schimbă ȋn albastru mai mereu când eşti nervoasă, şi acea sclipire veselă din ei, indiferent de situaţie. Apoi, un zâmbet minunat care ar putea ȋnsenina pe oricine, şi un suflet foarte pur, a spus rânjind.

M-am uitat cu ochii mari la el, ȋncă roşind.

-          Asta... asta crezi despre mine? – am spus, ridicând privirea.

-          Nu m-ai lăsat să termiiiiin! Ai şi... nişte buze rozalii şi frumoase...

Mi-a atins faţa, uitându-se ȋn continuare ȋn ochii mei. Am tremurat. Ambii ne apropiam din ce ȋn ce mai mult, dar atât de ȋncet ȋncât ȋmi venea să o iau ȋnainte.

-          Ȋhmm...

Am tresărit. Ȋn faţa noastră se afla Lydia, ce mă ţintea cu o privire de gheaţă. Mi-am lăsat capul ȋn jos.

Proastă, proastă, proastă! De ce a venit fiiiiix acum?! Hă? De ce?!

     Aici eram total de acord cu propria-mi conştiinţă, dar ceva din mine ȋncă nu vroia să recunoască. Vroiam să-l sărut pe Michael!

  Am ȋmpietrit.

*Notă Selene : Să ne prefacem că nu  am gândit aia, da? Vă rog frumos! Dar... Chiarvreausă-lsărutpeMichael. *pokerface* *

-          Eu... eu trebuie să plec, - m-am scuzat, fugind ȋn cameră.

-          Selene!strigă Michael după mine.

           Nu vroiam să ȋl bag ȋn ȋncurcături, aşa că m-am făcut că nu-l aud, şi am alergat către castel. Am intrat ȋn cameră, cu ochii ȋmpăienjeniţi de lacrimi. Nu puteam să plâng! Asta ȋnsemna clar că Selene cea care am stat să o ȋmbunătăţesc toţi anii ăştia, cea care trebuia să fie imună la sentimente, cedează.

    Mi-am ȋngropat faţa ȋn picioare, şi chiar dacă nu trebuia, le-am dat drumul lacrimilor. Fetele nu erau acolo, deci nu mă vedea nimeni. Uşa se trânti de perete, şi după ea apăru Damon, cu mâinile ȋncrucişate. Mi-am şters cu rapiditate lacrimile, şi mi-am ȋntors faţa spre geam. Pielea mă ustura de la forţa brută cu care mi-am şters faţa.

-          Nu ştii să ciocăni? – am izbucnit, ȋncă uitându-mă pe geam.

                Deja ȋmi imaginam moaca lui, cu râsul acela sarcastic, dându-şi ochii peste cap. N-aveam nici o idee ce căuta el aici, dar ȋn starea ȋn care mă aflam, mă durea ȋn cot să aflu. Mi-am scărpinat cu arătătorul, sprânceana dreaptă, şi mi-am suflat nasul ȋn şerveţelul ce l-am găsit prin apropiere. Damon se aşeză lângă mine, uitându-se atent.

-          Ce ai păţit?

Am râs.

-          E atât de important să afli?

Pe chip i se afişă acel zâmbet sarcastic, ȋntorcându-şi ochii albaştrii către mine.

Am oftat.

-          Băieţii...

A pufnit, dându-şi ochii peste cap, apoi n-a mai scos nici un cuvânt. Mi-am intors privirea la el, ȋncă simţindu-mi ochii plini de lacrimi. Era serios, şi asta mă speria. Ne-am apropiat ȋncet unul de celălalt, şi am ajuns să simt gustul dulceag al buzelor subţiri. Când ȋnchideam ochii, vedeam doar ochii aceia albaştrii ca oceanul, ce mă aduceau ȋntr-o stare de amorţeală. M-am retras, dându-mi seama ce fac, şi m-am uitat ȋngrozită la el.

     Te-ai sărutat cu Damon!

_____________________

Howlow! Ăsta e :))). Vă aştept părerile, criticile, orice :3. Îmi pare rău că am întârziat aşa mult x_X. Am avut teme =)).  Sper să vă placă xD.

xoxo, Abby ^_^.