Deschid ochii somnoroasă, încercând să-mi dau seama de ce nu se aude Deșteptarea. De obicei la ora asta ar trebui să fim sus și...
Zeilor sfinți!
Sunt în kala.
Și sunt cu cineva în pat.
Mă răsucesc pe partea cealaltă ca că-l privesc mai bine, și încep brusc să-mi amintesc. Întâlnirea. Levi doarme lângă mine cu un braț sub cap și pe jumătate gol.
Cândva în timpul nopții a scăpat de bluza largă care zace mototolită la picioarele nostre.
Mă încearcă un șoc plăcut prin tot corpul.
L-am mai văzut fără cămașă, dar nu așa. Nu l-am văzut dormind, și e atât de delicios încât mi se strânge pântecul la fiecare privire.
Levi are un corp incredibil. Nu seamănă nici cu Aldrich, nici cu Viktor, cu niciunul din verii mei. Am observat asta și la Ildris, egarthienii au altfel de constituție. Nu sunt atât de lați și de grei, ci sunt înalți și supli, agili, rapizi.
Pielea acoperită de tatuaje mă ademenește s-o mângâi cu vârful degetelor.
Mă mișc încet, trasând liniile corpului său cu unghiile. Urmăresc conturul fiecărui mușchi de pe piept, lipindu-mi palma de pielea aceea caldă și netedă.
- Mmmmm.
Levi se mișcă prin somn, scoțând un mârâit somnoros care îmi ajunge direct între coapse.
O, zei mari, nu știu ce fac aici.
Nu știu ce fac, dar se simte bine, iar el toarce înfundat la fiecare atingere a degetelor mele. Cobor mai jos, desenând cerculețe pe abdomenul lui, urmărind șanțul care îi coboară până la buric.
Genele lui se zbat din nou, în mod haotic, și un alt geamăt îi părăsește buzele întredeschise.
Mă simt tot mai fierbinte și mai umedă cu fiecare atingere. Îi mângâi pielea goală, tatuajele.
El se întoarce brusc, prinzându-mă în brațe. O mână îi urcă pe piciorul meu dezgolit, prinzându-mă de coapsă.
Atingerea îmi smulge un icnet înăbușit, iar sângele începe să-mi alerge haotic prin vene.
Degetele lui urcă mai sus, ridicându-mi cămașa de noapte până la talie. Ceva se răsucește înnebunitor în pântecul meu, cerșind mai multe atingeri.
- Mmmmm.
Pulsul începe să-mi bubuie în urechi atunci când îmi ridică și mai sus cămașa, descoperindu-mi pântecul.
Aerul rece îmi izbește o clipă pielea goală, apoi palma lui se lipește de petecul de sub buricul meu, provocându-mi un fior.
Îmi înfig mâinile în părul lui blond încercând să-l opresc.
Vârful degetelor lui îmi apasă buricul, și tot corpul meu se arcuiește de intensitatea senzației.
- Levi! șoptesc gâfâind. Aaah... Levi!!
El mârâie din nou presărându-mi pielea sensibilă cu mângâieri.
Simt că sunt gata să explodez și să mă dezintegrez.
- LEVILIAN!
El se oprește brusc, și ochii i se deschid în sfârșit. Are un aer confuz și sălbatic.
- Ava? mormăie răgușit.
Își privește mâinile încleștate pe șoldurile mele dezgolite, și ochii lui se deschid mai larg.
- AVA!
- Levi.
- O, zei mari, Ava!
Se ridică în șezut, trăgând pătura cu grijă peste mijlocul meu. Are o expresie de spaimă întipărită în trăsăturile frumoase.
- Am... am făcut ceva? Te-am rănit?
- Nu, murmur nesigură.
- Uită-te la mine. E totul în regulă? Nu știu ce... visam...
Îmi vine să râd în ciuda adrenalinei uriașe pe care o simt.
- Da, da, e în regulă. Ai visat ceva frumos?
El își trece mâinile peste față cu un zâmbet vinovat.
- Mda. Cât e ceasul? De ce ne-am trezit la ora asta?
- Nu știu. Trebuie să fie șase. Corpul meu se trezește automat înainte să se dea deșteptarea.
- Atunci putem să mai dormim.
Închide ochii din nou, gata să adoarmă la loc. Incredibil. Eu sunt ca un butoi cu pulbere, și Levi nici măcar nu s-a trezit bine din somn.
Am o senzație de umezeală în lenjerie care mă îngrijorează. O să ud patul, fir-ar să fie.
- Levi! șoptesc cu prudență.
El se întoarce somnoros spre mine.
- Hmm?
- Sunt udă, șoptesc confuză.
El deschide brusc ochii mari și căprui.
- Ce?
- Sunt udă, repet oftând.
Și nu-mi place, pentru că acum trebuie să mă schimb. Nu pot sta cu senzația asta de parcă m-am așezat într-o baltă.
- Cum zeilor ai reușit să te uzi? întreabă uimit.
- Am...
Simt că-mi ia foc toată fața.
- Am nevoie de lenjerie curată.
El se holbează la mine câteva clipe.
- Zei, Ava!!
Sare din pat cu un geamăt.
- Nu poți să-mi spui chestii de-astea la prima oră! Pentru că o să...
Își înhață haina din cuier.
- O clipă. Trebuie să ies în secunda asta!
Rămân puțin buimacă în kala, uitându-mă în jur după rucsacul meu. Sunt destul de sigură că am lenjerie de schimb.
Mă așez în fața ușii de lemn ca să fiu sigură că nu va intra nimeni în timp ce mă schimb. Încă îmi simt obrajii mult prea fierbinți și inima îmi bate de parcă am alergat zece ture de Platou.
Levi se întoarce atât de târziu încât începeam să cred că a decis să plece în Tabără.
De data asta pare mult mai treaz și are pe buze zâmbetul lui familiar.
- Bună dimineața.
- 'Neața, recrut.
Îmi strâng halatul gros în jurul corpului, iar el rânjește.
- Scuză-mă, Alteță. Am spus că o să fiu impecabil și era cât pe ce să-mi încalc cuvântul.
Încep să aranjez așternuturile pe pat.
- Înțeleg.
- Nu cred că înțelegi. Zău, Ava, niciodată în viața ta să nu mai spui unui bărbat ce mi-ai spus mie adineauri. Unui bărbat care nu e soțul tău, vreau să zic.
- Ce anume?
- Chestia cu lenjeria. Nu poți să spui pur și simplu așa ceva, tocmai după un vis...
- N-am de unde să știu ce visezi tu, Levi! Și ți-am spus doar pentru că e prima oară când se întâmplă, și nu înțeleg...
El rânjește mai larg.
- Mica prințesă cuminte. Sunt măgulit! O să-ți trimit o carte, una de biologie, pentru că romanele tale siropoase nu oferă informație științifică.
- Mulțumesc! spun sarcastic. Nu știu ce mă făceam fără tine.
El se întinde să-și ia bluza de noapte mototolită.
- E încă devreme. Pune-te să mai dormi.
- Sunt trează. Pune-te tu.
- Și eu sunt treaz. Nici n-ai idee cât de treaz. Merg să fac focul afară...
- Vrei să te ajut?
- Nu. Stai aici la căldură până când iese soarele cum trebuie. Momentan e foarte rece.
- Ai făcut o grămadă de lucruri ieri. Lasă-mă pe mine astăzi!
- Nu. Asta e tot ce pot să fac pentru tine, mai ales că sunt un măgar. Stai aici cuminte până pregătesc totul. Pot să-ți las cartea de ieri dacă vrei.
- O, bine!
Mă vâr înapoi sub păturile calde, iar Levi îmi aduce cartea cu povestioare.
- Cât de des face cineva cafea pentru tine?
Îmi țuguiez buzele gânditoare.
- Niciodată. Mi-o fac singură tot timpul.
El zâmbește candid.
- Nu sunt nici pe departe expert, dar în dimineața asta îți fac eu cafeaua. În regulă?
Dau din cap încântată.
- Perfect.
Se întoarce minute mai târziu cu o ceașcă aburindă.
- Nu avem lapte, spune oftând. Dar am topit în ea două bomboane de ciocolată.
- Mulțumesc, Levi!
Chiar nu știu când mi-a făcut ultima oară cineva mie o cafea. Nu în ultimii ani, asta-i sigur.
Și chiar e bună. Foarte bună. Nu m-am gândit niciodată să topesc ciocolată în cafea. Levi surprinde în cele mai neașteptate momente.
Îmi petrec dimineața bând cafea și citind tot felul de povestioare amuzante, în timp ce Levi intră și iese de o mie de ori, ducând tigăi, cuțite, apă, aducând lemne, scoțând lemne, și făcând multe chestii misterioase.
Nu-mi bat capul să ies din cuibul cald de pături pe care mi l-am instalat înăuntru. Aș rămâne aici pentru tot restul anului, cu cărți bune, cu mâncare bună și cu cineva care să-mi facă toate mofturile.
În cele din urmă razele soarelui inundă kala prin toate ferestrele, iar Levi intră zâmbind.
- Gata pentru micul dejun, prințeso?
- Ce meniu de excepție avem azi?
El se așează pe marginea patului rânjind.
- Să nu râzi. Nu mă pricep la bucătărie, nu pot nici măcar să feliez o pâine ca lumea...
Închid cartea cu stupoare.
- Să nu-mi spui că ai gătit tu!
- Mergeam cu mama după bureți în copilărie. Nu că voiam, dar mă lua pentru că niciodată nu ținea minte care sunt comestibili și care nu. Eu eram enciclopedia ei umblătoare.
Pot să bănuiesc unde se îndreaptă discuția, și simt că rămân fără suflare.
- Ai... ai pregătit ciuperci pentru dejun?
- Mda, o omletă cu...
Îmi arunc brațele în jurul lui, strângându-l într-o îmbrățișare lungă.
- Zei, Levi!
- Ar trebui să guști înainte să mă îmbrățișezi. S-ar putea să-ți mai scandă entuziasmul, rânjește în urechea mea.
- Nu contează. E atât de drăguț totul!
- Suficient de drăguț încât să merite o pagină de jurnal?
- Mai multe. În mod sigur voi scrie mai multe.
Îl sărut apăsat pe tâmplă înainte să-i dau drumul.
- În regulă. Abia aștept să mănânc!
Îl urmez afară, unde mă așteaptă aceeași saltea acoperită cu pături, un alt foc uriaș, un platou cu felii de pâine rumenită și omletă cu ciuperci.
Mă simt atât de ciudat încât îmi vine să plâng.
Am primit o mulțime de cadouri scumpe în viața mea, pentru că sunt prințesă. Am grămezi de bijuterii și de rochii pretențioase, dar nimeni nu mi-a gătit mie un mic dejun în mijlocul pădurii, și încă să culeagă ciupercile personal.
Îmi întind pe felia de pâine puțină omletă moale și iau prima înghițitură. E bună, aromată, dar...
- De ce râzi?
- Nu ți-a spus nimeni că trebuie să pui sare în mâncare?
- Ah, fir-ar să fie, știam eu că am uitat ceva! Merg să caut sarea prin kala!
Mă fac comodă lângă foc devorându-mi micul dejun cu plăcere, după ce presar o cantitate generoasă de sare peste omletă.
Levi îmi urmează exemplul și în curând curățăm cu seriozitate platoul de orice urmă de mâncare.
- Va trebui s-o luăm spre Tabără înainte de prânz, îmi spune în timp ce desface o cutie cu bomboane de ciocolată. Le-am spus băieților să treacă după astea...
- Ce ai visat? îl întreb brusc, făcându-l să se înece cu bomboana.
- Ce?!
- Te-am întrebat ce-ai visat. Păreai foarte... implicat... în visul ăla.
El izbucnește în râs.
- N-o să răspund la întrebarea asta decât sub amenințarea cu moartea!
Se ridică în picioare scuturându-și pantalonii de firmituri.
- Gata de întoarcere, Alteță?
Îi apuc mâna întinsă și oftez.
- Aș vrea să fi avut mai mult timp la dispoziție.
El își pune țanțoș mâinile în șolduri.
- Îți place de mine acum, hm? Te-ai îndrăgostit de mine? Vrei să-mi ridici o statuie? Sunt cel mai grozav prinț pe care-l cunoști?
Izbucnesc în râs.
- Nu te mai umfla atâta în pene! Da, m-am simțit foarte bine la întâlnirea asta, și nu, nu vreau să-ți ridic o statuie.
- Hai, Ava, nu te zgârci! Spune ceva mai consistent. Orgoliul meu masculin trebuie să rămână intact.
- A fost o întâlnire nemaipomenită. M-am simțit minunat și încep să înțeleg cum de ai avut atâtea iubite până acum. Levilian de Cornwall, te declar Maestru al Întâlnirilor. Ești extraordinar de plăcut atunci când hotărăști să nu fii măgar. Deși am senzația că nu poți face asta pe termen lung.
- Mă ungi pe inimă, ca de fiecare dată!
Începem să ne adunăm lucrurile și apoi ne îndreptăm spre Tabără.
Mergem mai încet, pentru că suntem în urcare, și simt că Levi ar putea merge mult mai repede dacă n-aș fi și eu cu el.
- Poți să mergi mai repede dacă vrei, îi spun gâfâind, când ne oprim să bem apă. De-aici știu drumul, ajung eu până diseară.
- Nici vorbă. Am plecat împreună, ne întoarcem împreună.
Îmi întinde mâna.
- Hai. Mergem mai repede așa.
Degetele mele se pierd printre ale lui, și simt o flacără mică aprinzându-mi stomacul.
Îi simt răceala inelului mângâindu-mi pielea. E singura bijuterie pe care o poartă, un inel masiv cu piatră verde și cu blazonul Casei de Cornwall.
- Cum ai înghesuit doi ani într-unul singur? îl întreb după un timp. Știu ce program de instrucție are Licasya.
- M-am antrenat ziua și am studiat noaptea.
Zei, asta trebuie să fi fost îngrozitor. Îmi amintesc primul meu an în Tabără, antrenamentele, luptele, misiunile de orientare. Mi-ar fi fost realmente imposibil să mai înghesui și stagiile anului doi pe lângă anul unu.
- De ce, Levi? De ce ai venit în Kazdin? Doar ca să fii singurul care a făcut instrucție în ambele tabere?
El mă privește peste umăr cu un aer gânditor.
- Nu. Am mai avut și alte motive.