JOCUL VULPILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 2

Capitolul 12

Întreaga bucătărie miroase a cafea atât de pregnant încât mi se face rău.

Sunt la a zecea încercare eșuată de a găsi raportul perfect pentru extracție, și parcă nimic nu funcționează. Dacă pun prea multe boabe măcinate iese ceva imposibil de băut. Dacă pun prea puține, are un gust șters și probabil se va evapora complet în cuptor.

- Dacă mai beau o gură o să explodez! mă previne Viktor serios. Am o energie de-mi vine să fug pe lângă Platou în pielea goală!

- Ce te oprește? Ar putea fi ocazia perfectă s-o cucerești pe Abberney.

- Nu cred că pe ploaia asta ar fi o idee prea grozavă.

Pun deoparte ibricele murdare și râșnița, aruncând o privire ceasului din perete.

- E opt deja!! Fug să mă îmbrac!

- Să nu stai mult! strigă el în urma mea.

Are dreptate.

La câtă cafea am băut amândoi, îmi vine să sar până la plafon și să țip în timp ce-mi iau rochia de catifea vișinie.
Există o regulă nescrisă a Butoiului, prin care toți liderii de detașament se îmbracă în culorile reprezentative, așa că sunt obligată să port mereu diverse nuanțe de roșu. E puțin plictisitor, dar cel puțin știu că mă prinde culoarea.

Nu că aș vrea neapărat să cuceresc pe cineva azi. Am atâta adrenalină în sânge încât cred că voi fugi toată seara în jurul Butoiului cu tocuri cu tot.

Îmi strâng părul lejer cu o panglică neagră și agăț din cuier cel mai apropiat mantou, după care mă întorc în coridor, unde Viktor așteaptă gata de plecare.

- Vai! Ți-ai luat pantofii ăia de coșmar. Iar va trebui să te car în brațe la întoarcere?

- Sunt prințesă, Viktor! Nu pot să-mi iau bocanci când port rochii de catifea, scuză-mă.

El își dă ochii peste cap oferindu-mi brațul.

- Sigur, Alteță! Poftiți!

Când ieșim din Cazarmă afară e aproape întuneric, și trebuie să mă prind strâns de el ca să pot merge cum trebuie.

- Nu înțeleg de ce nu astupă găurile din curte! bombăn iritată. O să ne rupem picioarele într-o bună zi!

- Nu cred că au proiectat Tabăra asta pentru prințese cu tocuri de zece centimentri, iubire.

- Destul de rău!

Când intrăm la Butoi, flașneta e pusă de mult în funcțiune, iar candelabrul imens aruncă lumini aurii pe fețele noastre.

Îmi place Butoiul pentru că aici dai peste tot felul de oameni, de la Instructori la bucătărese și de la veterani până la îngrijitorii de țarcuri.

E singura ocazie de a ne amesteca unii cu alții, pentru că în restul săptămânii fiecare detașament își face instrucția în sectorul lui.

Mă rog, Lupii oricum nu se amestecă niciodată cu nimeni, ei sunt un fel de haită la propriu. Nici copoii nu se prea despart. Urșii și Vulturii sunt împărțiți peste tot prin sală, iar Vulpile... nu înțeleg de ce avem reputația de recruți dificili și răutăcioși.

Toată lumea pare să creadă că e mai bine să păstreze distanța, pentru că ne dăm aere și suntem ironici, și așa mai departe. Asta-i o minciună. Uitați-vă numai la mine cât de impecabil mă comport tot timpul.

- Ava!! mă strigă Ivy de la bufet, ridicând brațul. Treci încoace!

- Să nu-ți iei alcool! mă sfătuiește Viktor înainte să-mi dea drumul. Ai băut deja prea multă cafea și dacă mai adaugi și băutură... te duci pe copcă.