JOCUL VULPILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 2

Capitolul 3

Bauma, capitala Maleziei

- Dacă bați smântâna cu zahăr, la un moment dat va deveni o cremă pufoasă pe care o punem deasupra cafelei. Se numește frișcă.

- Și de ce zeilor aș bate ca un nebun la smântâna asta doar pentru niște... cum ai zis?

- Frișcă.

- Frișcă, exact. Cafeaua ta oricum e cea mai bună cafea din Țările de Jos.

- Nu înțelegi ideea, Viktor. Există tot timpul loc de îmbunătățiri.

- Ăsta-i un dicton de la Vulpi cu care n-am fost niciodată de-acord.

- Datorită acestui dicton avem flașneta, lămpile cu gaz, cazanele cu apă caldă și multe altele.

- Bine, bine! Cât mai bat la chestia asta? Că deja mă doare mâna!

- Pentru un Lup de Noapte ești extrem de plângăcios.

- Dacă vrei să vorbim despre detașamentele noastre, țin să-ți spun că și tu ești prea sinceră pentru Vulpile Roșii.

- Mulțumesc.

- Nu era un compliment.

- Știu, nătărăule! Chiar nu poți să simți o ironie?

- Din partea ta?! Nu. Te-ai născut cu o ironie foarte afurisită. Cred că și când ai tras primul plânset ai făcut-o în bătaie de joc.

Ideea asta mă face să râd atât de tare încât aproape că scap ibricul cu apă fiartă.

- Zău, Viktor, cred că-ți lipsește ceva!

- Cunoști pe cineva în neamul DeSilva care are toate țiglele pe casă? Nici eu.

Torn cu grijă apa fiartă peste cafeaua măcinată într-un con de hârtie, inspirând cu nesaț aburul aromat.

Nu prea mă am cu bucătăria, nu mă am chiar deloc... dar sunt două-trei chestii cu care m-aș putea prezenta și-n fața zeilor.

Unu: cafelele mele, pe care îmi place să le combin cu tot felul de dulciuri și siropuri; pasiunea asta o am de la tata, recunosc. El mi-a făcut cadou prima presă de bătut laptele spumă.

Doi: fursecurile cu ciocolată. Sunt singurele dulciuri care-mi ies, dar ies.

Nici măcar bucătarul regal nu poate să-mi reproducă rețeta. Secretul e faptul că nici n-am rețetă. E suficient să amestec într-un aluat de fursecuri obișnuit multă cacao, ciocolată mărunțită, vișine confiate și fulgi de cocos... iar rezultatul e întotdeauna incredibil.

Nici măcar nu le fac prea des. Le fac rar, pentru că dacă aș face săptămânal, aș ajunge să cântăresc cât tata.

Și trei... nu există numărul trei. Ciocolata caldă (iarăși, în toate formele posibile) o includ tot la secțiunea "cafele". Cu alte cuvinte, sunt zeița cafelei. Mătușa Zara a spus asta, nu eu. Și credeți-mă, nu cunosc o persoană mai înnebunită după cafea decât mătușa Zara.

- Alteță, cred că smântâna ta începe în sfârșit să se transforme în frișcă.

- Grozav! Stai să pregătesc paharele!

- Ce zeilor înseamnă să "pregătești" paharele? Au cumva nevoie de pregătire specială ca să torni niște cafea în ele?

- Da. Au nevoie de un strat de caramel.

- Caramelul fiind ce?

- Un sos de zahăr ars.

- Practic cafeaua asta îți ia o oră din viață!