1.Fuste scurte
2. Cafea
3. Să vorbesc mai frumos (?)
4. Gărzi comune
5. Săruturi (?)
Mă zgâiesc la lista mea ridicolă.
Până acum doar primele puncte sunt sigure. Știu clar că Levi e impresionat de cafeaua mea, și că îi place când port uniforma cu fustă.
Să vorbesc mai frumos nu știu dacă voi reuși, pentru că el face tot timpul să iasă sarcasmul meu la suprafață.
Gărzile comune ar putea fi o idee. Săruturile... nu știu. Levi sărută pe toată lumea, nu-i niciun secret. Nu cred că dacă ne-am săruta din nou ar avea vreo importanță. Omul meu și-a petrecut noaptea la Cazane cu Gianna și peste trei zile m-a invitat la întâlnire. Deduc foarte limpede că nu amestecă plăcerea fizică cu sentimentele.
Cea mai mare speranță a mea rămâne fusta uniformei care e mult prea scurtă. Asta-i tot ce pot face, pentru că sâni... nu am. Adică am, dar sunt mici. Nu că ar fi fundul mai mare. Eu sunt mică și toate sunt mici, și asta este. Trebuie să ne descurcăm cu ce avem.
🍁
- Aprill și Bellini, secțiunea E. D'Amarys și Harlow, secțiunea F. Luați-vă haine de noapte, pentru că aveți două zile la dispoziție. Fetele pot dormi împreună. Sau nu. Nu mă interesează acest aspect. Sunteți majori, vă privește. Ilfour...
Îl simt pe Levi mișcându-se lângă mine și știu că zâmbește chiar și fără să-l privesc.
- Avem două zile la dispoziție, prințeso.
- Ca să verificăm kalele, sper că ai auzit și partea asta.
- Nu, n-am auzit-o. Știi ce am auzit? Întâlnire. Asta am auzit.
Îmi vâr în rucsac lista primită de la Yusef, urmându-l pe Levi afară din sala de studiu.
- Întâlnire? La o kala? Nu știu dacă-i o idee bună.
- Am promis că voi fi impecabil.
- Nu, nu de-asta... ce-ar spune Gianna?
- Parcă am stabilit că nu mă interesează.
- Zei, Levi, cum poți să fii atât de pervers? Chiar n-ai niciun fel de scrupule?
El mă privește surprins.
- Stai așa! Ce s-a întâmplat cu sunt o scorpie, îmi pare rău că te-am tratat urât?
- Asta a fost acum patru zile. Dezechilibre hormonale. Nu se ia în considerare nimic din ce am spus în seara aia.
- Ah, fir-ar să fie! Deci încă e nouă-șapte? Și am ratat atâtea ocazii săptămâna asta!
Îi întind din mers una din foi.
- Astea sunt lucrurile de care avem nevoie. Vorbește la Administrație să ni le pregătească pentru mâine dimineață.
El mă prinde de braț înainte să urc scările spre Cazarmă.
- Mâine seară. Întâlnire.
- Ce putem face într-o kala?
- O să mă gândesc. Lasă totul pe mine.
- În regulă, D'Amarys. Să nu întârzii dimineață!
- Nu, domnișoara Lider!
🍁
Ne întâlnim la răsărit în fața Porților, fiecare căutându-și perechea. Levi mă ochește printre ceilalți înainte să-l văd eu, și mă strigă rânjind. Nu știu cum poate fi bine dispus de dimineață, eu abia m-am trezit și îmi vine să dorm pe picioare.
- Unde sunt bagajele? îl întreb oftând. Nu-mi spune că ai uitat să le iei!
El întinde mâna spre rucsacul meu, luându-mi-l de pe umăr.
- Am rezolvat să ne aștepte jos. Ți-am spus că sunt inventiv. Dă-mi rucsacul tău!
I-l dau fără comentarii, pentru că am îndesat în el o groază de lucruri și e destul de greu.
De la Pod fiecare pereche o ia în altă direcție, coborând spre sectoarele atribuite de Yusef.
Inspir adânc briza călduță în timp ce-l urmez pe Levi. E una dintre rarele zile calde de toamnă, ceea ce mă face melancolică.
În munți toamna durează foarte puțin, pentru că e frig și din noiembrie începe să ningă.
- Pari îngândurată, spune Levi așteptând să ajung lângă el.
Îmi ațintesc privirea la pădurile de brazi și apoi la mușchiul de sub tălpile mele.
- Mi-e dor de toamnă.
În ochii lui se aprinde o scânteie aurie.
- Știu. Kadara e frumoasă, dar e prea rece. În Egarthia pe vremea asta pădurile sunt o splendoare.
- Ce să mai spun de Malezia! În noiembrie arțarii parcă iau foc...
Oftez din tot sufletul.
- Aici nici nu-ți dai seama că e toamnă.
- Așteaptă să ajungem mai jos, la pădurile de stejar.
🍁
Mergem de ore întregi și mă dor tălpile îngrozitor, chiar dacă n-aș recunoaște asta în veci. Sunt atât de recunoscătoare pentru că Levi cară și rucsacul meu! Nu știu cum parcurgeam atâta drum cu cinci kilograme de chestii în spate.
- Oare mai durează mult? întreb după un timp. Parcă nu părea atât de mult de mers...
- Imediat ajungem la F7.
- Nu, nu e bine! Trebuie să mergem la F1, să le luăm în ordine.
- Mergem la F7.
- Levi!!
- Nu verificăm nimic azi. Și nici mâine. Nilsson și Oreste vor face și sectorul nostru.
Mă zgâiesc la el șocată.
- Ce?!
- Avem întâlnire, Ava. Nu-ți bate capul cu celelalte.
- Ai pus pe altcineva să facă treaba noastră? întreb îngrijorată. Ar putea să ne reclame!
- Am stabilit un preț mulțumitor.
- Levi!! De ce?
- Pentru că e singura ocazie să ieșim din Tabără, iar tu n-ai fost niciodată la o-ntâlnire.
Simt că mi se aburesc ochii fără voie. Poate că hormonii mei nu s-au potolit cu totul.
- Nu trebuia să faci asta!
- Trebuia. Ești o prințesă, și asta-i prima ta întâlnire.
Levilian poate să fie drăguț.
Sunt șocată de parcă m-a lovit ceva în moalele capului. Nu m-aș fi gândit nici într-o mie de ani că e genul care să facă planuri atât de amănunțite pentru o întâlnire. E drăguț. Zei, nu-mi vine să cred că spun asta, dar sunt deja foarte impresionată.
Ajungem la F7 în mai puțin de un sfert de ceas, și am surpriza să găsesc o valiză voluminoasă chiar după ușă.
- Ce-i asta, Levilian?
- Lucrurile de care am nevoie.
- Ce lucruri?
- Pături, gustări...
- Avem pături în kala. Și mâncare.
- Lasă-mă, Ava! Kadarenii ăștia sunt cam barbari, prefer să-mi folosesc obiectele personale. Cine știe ce-au făcut pe păturile alea!
Îmi scapă un hohot de râs.
- Cine a adus valiza asta?
- Guyevre.
- Zei, câți oameni sunt implicați în întâlnirea asta?
- Șase.
- ȘASE?
- Nilsson și Oreste fac sectorul. Guy a adus lucrurile. Viktor mi-a dat niște ponturi. Ivy a pregătit gustările, iar Ildris mi-a ținut un discurs lung despre cum să mă comport cu o viitoare regină.
- Oh, zeilor mari!
- Ia loc. Se vede că ești epuizată.
Mă așez pe unul dintre paturile de lemn, și el îmi pune imediat în mâini o cutie drăguță legată cu fundă roz. Recunosc mâna lui Ivy de la o poștă.
- Astea sunt sandvișurile tale preferate, așa a spus. Cu sos de busuioc, roșii și buratta.
Îmi vine să-l strâng în brațe de fericire. Levi chiar poate să fie drăguț... și drăguț e un termen prea vag.
- Mulțumesc! Tu nu mănânci?
El îmi pune rucsacul aproape și își scoate haina zâmbind poznaș.
- Am treabă, mănânc mai târziu. Stai aici, da? Citește, dormi, fă ce vrei tu, dar nu ieși afară până nu te chem eu! Trebuie să fac focurile și să mă ocup de o grămadă de lucruri.
- Mă șochezi, Levi. Când ai avut timp să planifici atâtea lucruri?
- Ieri. Mă mișc rapid când e necesar, adaugă cu un rânjet. Stai înăuntru, da?
Dau din cap ascultătoare.
Nici n-am de gând să fac vreo mișcare la cât sunt de obosită. O să mănânc și apoi o să mă pun la culcare fără nicio jenă.
🍁
Hei, prințesă. Ai dormit suficient. Ava!
Simt o atingere familiară pe obraz și deschid ochii amețită.
- Ce?
- Ai dormit destul. Haide! Nu vrei să ratezi apusul.
- Ce? repet din nou, tot mai buimacă.
Levi mă prinde de mână, trăgându-mă în sus.
- Sunteți așteptată afară, Alteță!
Îngenunchează lângă pat ajutându-mă să-mi iau bocancii, și încep să-mi amintesc treptat care-i treaba. Kalele. Aveam de verificat kalele, dar... Levi îmi pregătește prima întâlnire.
Îl urmez afară și rămân uluită în prag.
S-au întâmplat foarte multe lucruri în câteva ore.
În fața cabanei de lemn arde un foc de proporții. Pe iarbă e o saltea de paie acoperită cu pături, un coș alb de nuiele, o carte groasă și câteva cutii de tablă.
Dar cel mai uimitor lucru e panorama de care avem parte fix în față: păduri întregi de stejari și fagi în nuanțe aprinse de galben și portocaliu, iar în spatele lor munții scăldați în lumina aurie a soarelui care se îndreaptă spre apus.
Mă uit la Levi prea copleșită ca să mai spun ceva, iar el zâmbește fugar.
- Vă rog, Alteță, poftiți lângă foc.
Mă prinde de mână și mă trage după el, pentru că sunt atât de uluită încât nu mă pot hotărî să-mi mișc picioarele.
Îl las să mă tragă pe salteaua de lângă foc, și mă întoarce cu spatele, ca să mă pot sprijini de pieptul lui.
Căldura focului îmi încălzește obrazul, iar corpul lui îmi încălzește tot spatele stârnindu-mi o tulburare ciudată în stomac.
Mă sprijinesc de el trăgând în piept aerul proaspăt de toamnă.
- Iubesc fiecare secundă din ziua asta!
Râsul lui îmi vibrează prin oase.
- Așteaptă. Seara abia a început! Ți-e foame?
- Mai avem sandvișuri?
- Nu. Dar avem cartofi copți în jar, și sos de brânză... și bezele pentru prăjit.
- Oh, Levi!
- Vrei să mâncăm acum?
- Aș prefera să începem cu bezelele.
- Nici nu mă așteptam la altceva!
Se întinde spre una dintre cutiile de tablă și deschide capacul, punând în fața mea o mulțime de bezele albe și roz.
- Astea sunt bețele. Ține!
Mă întind comodă peste piciorul lui ca să ajung mai aproape de foc. Mirosul dulceag al bezelelor prăjite îmi gâdilă imediat nările, smulgându-mi un oftat de plăcere.
- Vrei să jucăm un joc? întreabă Levi prinzându-mi între degete o suviță lungă de păr creț.
- Ce anume?
- Spune-mi un secret. Spune-mi un secret, Ava.
Îmi îndes în gură bezeaua moale care se întinde în fâșii lungi. Zahărul cristalizat mi se topește pe limbă într-o senzație de-a dreptul divină.
Un secret.
- Sunt alergică la căpșuni.
El ridică din sprâncene surprins.
- Ah! Bine că n-am luat așa ceva.
- Acum e rândul tău.
- Îmi place să dorm cu o pernă în brațe.
Asta mă face să râd atât de tare încât mă înec cu bezeaua.
- Pot să înțeleg asta. Te îmbolnăvești dacă nu ții nimic în brațe, nu-i așa?
- Nu fii rea, Ava! Măcar azi nu fii rea.
Îmi pun o altă bezea în vârful bățului, gândindu-mă la următorul secret.
- Aș vrea să am un soț ca tata.
- Guraliv, periculos și aventurier?
- Levi!!
El zâmbește răsucindu-mi părul pe deget.
- În regulă, rândul meu. Îmi plac băuturile foarte dulci, grețos de dulci.
- Urăsc plăcintele cu varză.
- Ador matematica.
Ce să zic, n-aș fi bănuit.
- Nu pot să dorm fără pătură, nici măcar vara.
- Ildris e prietenul meu cel mai bun.
- Nu-mi place să mănânc pește.
- Urăsc balurile și evenimentele regale.
- Mi-e frică de câini.
Continuăm cu dezvăluirile până când ajungem la fundul cutiei cu bezele, iar cerul se colorează în nuanțe spectaculoase de roșu.
Levi dă cutia la o parte făcând mai mult spațiu, și se întinde să ia o pătură.
- Vino mai aproape!
Mă mut ascultătoare mai aproape, iar el îmi face semn să mă întind.
Mă trezesc cu capul în poala lui și cu o pătură groasă care mă învelește ca un cocon.
- Ce urmează? întreb încântată.
Mă simt ca un copil care se pregătește de culcare.
- O să-ți citesc o poveste.
- Oh!
- E o carte egarthiană.
Aud paginile foșnind deasupra capului meu, iar Levi se înclină puțin pentru a prinde lumina focului.
Vocea lui clară și masculină îmi mângâie simțurile adormite.
- Demult, în vremuri în care fluviul Lys încă era galben, regele Varius al Doilea a vrut să încerce curajul tinerilor săi supuși.
La ordinul Coroanei toți bărbații majori s-au adunat pe malul stâng al fluviului, de-a lungul apei în care mișunau crocodili mari cu trei rânduri de dinți.
Crainicul regelui a anunțat că cel care va trece fluviul înot de pe un mal pe celălalt, va fi primit în Consiliul Coroanei și ridicat la rangul de Lord.
Trompetele au sunat cu solemnitate, însă nimeni nu s-a încumetat să facă încercarea.
Atunci regele a promis celui care va trece fluviul bogății peste bogății, și titlul de General al Armatei.
Trompetele au sunat din nou, și spre stupoarea demnitarilor, nici de această dată nimeni nu a sărit în apă.
Mă foiesc pe picioarele lui, culcușindu-mă mai bine sub pătură. Ador să aud o poveste pe care n-o știu. Iar pe lângă asta pocnetul lemnelor care ard, vocea lui Levi și apusul superb fac totul să fie ireal.
- La a treia încercare Regele a promis însăși mâna Prințesei moștenitoare, disperat să găsească măcar un tânăr suficient de curajos. Și într-adevăr, după cântecul trompetelor un bărbat tânăr a despicat în sfârșit apele râului.
A început un adevărat spectacol de mișcări rapide, grațioase, o splendoare pentru ochi. Tânărul a trecut printre crocodili ca o săgeată, cu atâta precizie încât privitorii au amuțit de uluire.
Ajuns în sfârșit pe mal, întâmpinat de întreaga Curte și de însăși prințesa, tânărul a fost întrebat dacă are ceva de spus tovarășilor săi.
Acesta a tras aer în piept și a răcnit spre malul celălalt: CINE-I NENOROCITUL CARE M-A ÎMPINS?
Finalul mă ia prin surprindere atât de tare încât începe să mă doară fața de cât am râs.
- Zei mari, Levi! Ce carte-i asta?
- Întâmplări din popor. Un soi de anecdote egarthiene.
- Trebuie neapărat să mi-o împrumuți!
- Vrei să mâncăm acum?
- Sigur. Ce trebuie să fac?
- Nimic. Astăzi eu fac onorurile.
Se ridică și caută un băț cu care să tragă mânerul vasului de lut acoperit cu cărbuni.
Înăuntru aburesc cartofi copți care miros delicios, iar stomacul meu aprobă zgomotos ceea ce avem la cină.
Levi scoate două furculițe, șervete și câteva borcănele, prezentându-mi garniturile.
- Sos de brânză, pastă de ardei iute, măsline verzi, slănină prăjită, ulei de dovleac, castraveți murați.
Îmi pun din fiecare, construind niște cartofi gigantici umpluți cu toate cele.
Asta-i cea mai bună masă din ultimii ani.
La final sunt atât de ghiftuită încât nu cred că mai pot să mă ridic de lângă foc.
- Strâng eu resturile, bine?
- Nici gând! Du-te înăuntru și pregătește-te de culcare, știu că îți ia o oră. Eu o să strâng și o să mut o parte din foc înăuntru, ca să ne fie cald. Haide!
- Levi, lasă-mă să fac și eu ceva!
- Nu. Ți-am spus că eu fac onorurile azi.
Îmi întinde brațul ca să mă ridic. Bănuiesc că e inutil să mai întreb dacă dormim singuri la kala. Și oricum nu mă deranjează asta. Am încredere în cuvântul lui Levi și știu că nu ar face nimic care să mă pună în pericol.
Mă pregătesc de culcare cu încetineală, pentru că mă simt ca o purcică pusă la îngrășat. Nu-mi mai amintesc când am fost ultima dată atât de bine hrănită și de răsfățată. Probabil prin copilărie, când mama încă îmi spunea povești înainte de culcare.
Levi se întoarce să mute focul înăuntru în timp ce eu mă căznesc să mă spăl pe dinți cu apă din ibric.
Când iese a doua oară mă schimb repede în cămașa de noapte și zbor sub așternuturi înainte să intre din nou.
N-am stat niciodată în cămașă de noapte de față cu vreun băiat, în afară de Viktor probabil. Și de Levi, la nunta lui Aldrich, dar... prefer să uit asta.
În scurt timp îl aud intrând din nou, apoi ușa de la kala e închisă cu zăvorul.
- Închide ochii, prințesă! îmi spune zâmbind, în timp ce-și desface cureaua. Vreau să mă dezbrac.
- Trebuie neapărat să-i închid?
- Numai dacă vrei.
Îmi mijesc ochii privindu-l printre gene în timp ce-și scoate pantalonii și cămașa. E prea întuneric ca să văd ceva clar, și mai am și ochii semiînchiși, dar chiar și așa simt că mi se încinge fața.
O clipă mai târziu se oprește lângă patul meu, așezându-se pe margine.
- Ai dormit vreodată cu un băiat în pat?
- Nu.
- Vrei să dormi?
- Poate.
Salteaua se înclină ușor când se vâră lângă mine, înghesuindu-mă cu corpul lui lung.
Pătura miroase a Levi, dându-mi o stare de relaxare plăcută.
Mă uit la el în întuneric încercând să-i descopăr trăsăturile feței.
- Tu ai dormit vreodată cu o fată fără să... ?
Îi simt rânjetul din glas atunci când răspunde.
- Nu. Nu fac fapte bune prea des, prințesă. Dacă am o fată în pat, știu exact ce urmează.
- Deci sunt prima care are onoarea.
- Și probabil singura.
- Ar trebui să fiu măgulită?
- Eu sunt măgulit. Sunt în pat (mă rog, într-un soi de pat) cu viitoarea regină a Maleziei.
Îmi aranjez perna sub cap zâmbind în întuneric.
E drăguț. E drăguț să dorm cu un băiat în pat. Mă face să mă simt... la adăpost.
- Pot să te întreb ceva? întreb cu prudență.
- Spune.
- Relațiile intime sunt chiar atât de grozave cum scrie în cărți?
- Nu prea citesc romane de dragoste. Ce scrie în cărți?
- Că e incredibil. Că sufletul îți părăsește corpul de atâta plăcere, că vezi steluțe, că ajungi la zei.
Levi începe să râdă înăbușit.
- Ce prostioare citești, Ava?
- E chiar așa? repet insistent.
El vine mai aproape.
- Nu sunt sigur că ar trebui să spun eu asta, dar... da, e incredibil. Poți să trăiești senzația că ai ajuns printre zei.
Asta trebuie să fie nemaipomenit.
Îmi amintesc de săptămâna trecută și mă pleoștesc brusc.
- Noaptea de la Cazane a fost plăcută?
- Hm? Ce poate fi plăcut într-o noapte la Cazane? întreabă surprins.
- Compania. Ai avut companie, nu?
El începe să râdă din nou.
- Da. A fost o seară între savanți. Motanul tău leneș a decis să supravegheze personal cafeaua granule.
- Ce?!
- Domnul Pemble mi-a ținut companie.
- Nu... n-a fost Georgianna?
- Glumești?! Chiar atât de disperat par? Cine merge la Cazane ca să... zei, Ava!
Îmi îndes fața în pernă rușinată.
- Așa am crezut.
- Mă jignești. Dacă vreau să-mi fac de cap pot găsi locuri mai bune decât Cazanele.
Te cred.
Levi pare un izvor nesecat de idei, și ziua de azi e o dovadă excelentă.
- Și crezi că...
El scoate un geamăt, oprindu-mă din vorbit.
- Ava, în locul tău n-aș mai pune nicio întrebare. Sunt totuși Levilian de Cornwall, iar tu ești... în pat cu mine. Hai să dormim!
Sunt atât de bucuroasă că întunericul ascunde flăcările care-mi pârjolesc pielea.
Mă întorc cu spatele, spunându-i înăbușit noapte bună.
Câteva clipe mai târziu corpul lui tare se lipește de al meu și un braț îmi încolăcește talia.
Apropierea lui e caldă și familiară, așa că nu-l îndepărtez. Dimpotrivă, mă ghemuiesc mai bine în scobitura corpului lui și închid ochii. Seara asta a fost o seară perfectă.