Întreaga bucătărie miroase a cafea atât de pregnant încât mi se face rău.
Sunt la a zecea încercare eșuată de a găsi raportul perfect pentru extracție, și parcă nimic nu funcționează. Dacă pun prea multe boabe măcinate iese ceva imposibil de băut. Dacă pun prea puține, are un gust șters și probabil se va evapora complet în cuptor.
- Dacă mai beau o gură o să explodez! mă previne Viktor serios. Am o energie de-mi vine să fug pe lângă Platou în pielea goală!
- Ce te oprește? Ar putea fi ocazia perfectă s-o cucerești pe Abberney.
- Nu cred că pe ploaia asta ar fi o idee prea grozavă.
Pun deoparte ibricele murdare și râșnița, aruncând o privire ceasului din perete.
- E opt deja!! Fug să mă îmbrac!
- Să nu stai mult! strigă el în urma mea.
Are dreptate.
La câtă cafea am băut amândoi, îmi vine să sar până la plafon și să țip în timp ce-mi iau rochia de catifea vișinie.
Există o regulă nescrisă a Butoiului, prin care toți liderii de detașament se îmbracă în culorile reprezentative, așa că sunt obligată să port mereu diverse nuanțe de roșu. E puțin plictisitor, dar cel puțin știu că mă prinde culoarea.
Nu că aș vrea neapărat să cuceresc pe cineva azi. Am atâta adrenalină în sânge încât cred că voi fugi toată seara în jurul Butoiului cu tocuri cu tot.
Îmi strâng părul lejer cu o panglică neagră și agăț din cuier cel mai apropiat mantou, după care mă întorc în coridor, unde Viktor așteaptă gata de plecare.
- Vai! Ți-ai luat pantofii ăia de coșmar. Iar va trebui să te car în brațe la întoarcere?
- Sunt prințesă, Viktor! Nu pot să-mi iau bocanci când port rochii de catifea, scuză-mă.
El își dă ochii peste cap oferindu-mi brațul.
- Sigur, Alteță! Poftiți!
Când ieșim din Cazarmă afară e aproape întuneric, și trebuie să mă prind strâns de el ca să pot merge cum trebuie.
- Nu înțeleg de ce nu astupă găurile din curte! bombăn iritată. O să ne rupem picioarele într-o bună zi!
- Nu cred că au proiectat Tabăra asta pentru prințese cu tocuri de zece centimentri, iubire.
- Destul de rău!
Când intrăm la Butoi, flașneta e pusă de mult în funcțiune, iar candelabrul imens aruncă lumini aurii pe fețele noastre.
Îmi place Butoiul pentru că aici dai peste tot felul de oameni, de la Instructori la bucătărese și de la veterani până la îngrijitorii de țarcuri.
E singura ocazie de a ne amesteca unii cu alții, pentru că în restul săptămânii fiecare detașament își face instrucția în sectorul lui.
Mă rog, Lupii oricum nu se amestecă niciodată cu nimeni, ei sunt un fel de haită la propriu. Nici copoii nu se prea despart. Urșii și Vulturii sunt împărțiți peste tot prin sală, iar Vulpile... nu înțeleg de ce avem reputația de recruți dificili și răutăcioși.
Toată lumea pare să creadă că e mai bine să păstreze distanța, pentru că ne dăm aere și suntem ironici, și așa mai departe. Asta-i o minciună. Uitați-vă numai la mine cât de impecabil mă comport tot timpul.
- Ava!! mă strigă Ivy de la bufet, ridicând brațul. Treci încoace!
- Să nu-ți iei alcool! mă sfătuiește Viktor înainte să-mi dea drumul. Ai băut deja prea multă cafea și dacă mai adaugi și băutură... te duci pe copcă.
Îmi croiesc cărare spre bufetul cu dulciuri, unde Ivy îmi pregătește deja o cutie drăguță cu gogoși.
- Cu umplutură de vanilie, special pentru tine. Ține!
- Te iubesc, Ivy!
Ea se apleacă peste tejgheaua improvizată zâmbind poznaș.
- Cum a mers garda de sâmbăta trecută? A fost util vinul meu?
Îmi dau ochii peste cap simțind că roșesc.
- Nu. Să nu mai aduci vreodată ceva de băut când am gardă cu Levilian! Se pot întâmpla lucruri... regretabile.
Ivy izbucnește în râs, întorcându-se să servească pe altcineva.
- Trebuie să-mi povestești totul când termin!
Îmi iau cutia cu gogoși și trec mai departe la băuturi. Îmi vine să gem când o văd pe Kingston la bufet. Kigston de la Vulturi nu m-a suportat niciodată, parțial pentru că "sunt cu nasul pe sus" și parțial pentru că în Anul Unu am făcut greșeala să dansez cu un tip care (surpriză) era iubitul ei.
De parcă e vina mea că iubitul ei se gudura pe lângă mine! Nici măcar nu l-am plăcut prea mult, voiam doar să fiu drăguță și să nu refuz invitația. Dacă știam că are iubită i-aș fi tras un picior în spate din prima.
- Un cocktail cu suc de portocale, spun scurt, în timp ce-mi scot pungulița elegantă de la încheietură. Și sirop de mentă.
Împing pe bufet hârtia de zece coroane maleze, iar ea zâmbește răutăcios.
- Nu primim monede maleze.
Mă zgâiesc la ea peste tejghea.
- Ce?
- Nu primim monede maleze! repetă cu tonul ridicat. Numai kilți, grini sau colți kadareni!
Simt că mi se răzvrătește toată cofeina în sânge.
La Butoi poți plăti cu orice monedă, tocmai pentru că există studenți din toate colțurile continentului. Iar eu plătesc tot timpul cu coroane maleze, pentru că... logic, ăștia sunt banii pe care-i am.
- Ascultă, King, coroanele maleze sunt la fel de bune ca oricare altele, și știm cu toții că îi poți schimba la Casieria Taberei. Așa că poți te rog să-mi dai băutura și să iei banii?
- Ce s-a întâmplat? întreabă rânjind cu răutate. Mica prințesă nu-i obișnuită să fie refuzată? De ce nu mergi tu la Casierie să-ți schimbi banii?
Știu că se formează coadă în spatele meu și asta mă scoate din sărite.
- Pentru că e închis sâmbăta, deșteapto! Și n-am auzit până acum să fie vreo problemă cu moneda maleză. Tocmai am plătit dincolo cu aceleași bancnote!
- Pe vară-ta o privește ce monede acceptă. Astăzi eu sunt la băuturi, și eu nu accept coroane maleze!
Simt o palmă aspră netezindu-mi spatele tocmai când mă pregătesc să dau drumul cofeinei din mine într-o criză de zile mari.
- Dă-i băutura, Kingston! Și trece-o în contul meu.
Mă întorc iritată spre stânga, numai ca să mă izbesc de un miros familiar de citrice și lemn.
- Nu am nevoie de ajutorul tău!
El mă privește cu figura cuiva care încearcă să îmblânzească un animal sălbatic.
- Uneori chiar și prințesele au nevoie de alți oameni, Ava.
- Nu mai spune! Iar a dat înțelepciunea pe-afară din tine?
- De ce durează atâta? mormăie cineva de mai în spate. Dă-i zeilor băutura dacă plătește D'Amarys pentru ea!
Kingston îmi trântește paharul pe tejghea rânjind.
Îi întind bancnota lui Levi, care mă privește jignit.
- Chiar nu pot să-ți cumpăr o băutură fără să faci o scenă din asta?
- Nu! Nu vreau să-ți fiu datoare nici cu un sfert de coroană.
El clatină din cap oftând.
- Și mă mai mir că toată lumea se ferește de Vulpi. Du-te odată la loc și ia-ți băutura!
- Vreau să-ți plătesc! insist cu încăpățânare.
- Hai, Low, mișcă-te odată! mormăie Guyevre din spatele lui Levi.
El se apleacă spre mine inundându-mi simțurile cu parfumul acela amețitor care-mi amintește de coji de portocale uitate pe sobă și un iz de cacao amară.
- Ai două opțiuni, îmi șoptește la ureche. Ori pleci acum, cu băutură cu tot, ori o să te duc pe sus prin toată încăperea.
Și bine-nțeles că-l cred în stare. Ar fi foarte capabil să-mi ruineze întreaga poziție în Tabără făcând paradă cu mine pe umăr, așa că aleg varianta cea mai puțin periculoasă.
- Încă te urăsc! îl asigur sec, în timp ce-mi iau paharul.
- Știu! spune cu un rânjet. Salut, Kingston!
Apuc să aud vocea enervantă a fetei înainte să plec.
- Ce să fie, Rhys? Specialitatea Vulturilor? Am un sirop nou, e trăznet! Vrei să fii primul care încearcă?
Aproape că-mi vine să țip în timp ce-mi caut prietenii.
Levi face deja ce știe el mai bine, și anume să intre sub pielea tuturor fetelor din Kazdin. Se pare că taică-său chiar i-a transmis această abilitate la naștere, chiar dacă la înfățișare seamănă cu maică-sa.
Și mulțumesc cerului pentru asta. Lady Kiera e drăguță, nimic de comentat, dar dacă era să mai moștenească și fața lui Dante... zei mari, populația feminină de pe continent ar fi fost complet compromisă.
Ochesc o masă la care stă un personaj foarte retras, probabil singurul care ar rezona cu suferințele mele, pentru că și el e prinț moștenitor.
Îi fac un semn prin mulțime, întrebând dacă e liber alături de el. Se vede clar că e liber, dar Ildris e genul căruia trebuie să-i ceri voie ca să-l poți deranja.
El oftează cu o jumătate de zâmbet, ridicând din umeri. Bănuiesc că e cel mai prietenos gest pe care poate să-l facă prințul moștenitor al Egarthiei față de altă ființă umană.
Mă așez lângă el înveselită.
- Arăți ca un lup părăsit de haită.
- Sunt doar un lup care vrea să scape de haită, spune cu zâmbetul lui ursuz.
- Chiar atât de răi sunt? Cum se descurcă Anul Unu?
- Groaznic. Fiecare generație e din ce în ce mai aiurită. Nu știu încotro se îndreaptă lumea asta!
Izbucnesc în râs aproape scuipându-mi băutura.
- Vă place vouă în Egarthia să vorbiți ca niște oameni bătrâni? Și tu faci parte din generația asta, Ildris.
- Mă dezic! Mă dezic complet de generația mea.
- Și eu! spune promt cineva din spatele meu. Poftim! Cu sirop de merișoare, habar n-am. Ceva trăznet, după cum a spus Kingston.
Se așează în fața noastră, împingând unul dintre pahare spre Ildris, iar eu mă irit instantaneu.
- Chiar nu pot să scap de tine nicăieri?
El își trage scaunul mai aproape zâmbind răutăcios.
- Am fost aici înaintea ta, prințeso. Ce s-a întâmplat, ai băut prea multă cafea zilele astea? Arăți ca o bombă pe cale să explodeze.
- Tu arăți ca un tip pe cale să fie trimis la Toalete! intervine Ildris amuzat. Nu te pune cu ea! Fata asta e periculoasă.
- Mie-mi spui?! întreabă Levi râzând. Voia să-mi bage unghiile în gât săptămâna trecută. Se pare că lecțiile tale nu sunt complet inutile până la urmă.
Ildris ridică din sprânceană impresionat.
- Credeam că fetele care citesc toată ziua cărți nu știu trucuri de-astea. Ah! Apropo de cărți...
Se scotocește prin buzunarele adânci ale hainei, scoțând o cărțulie care mă face să cad sub masă.
- Chiar speram să vii aici, ca să-ți înapoiez această capodoperă. Nu-i chiar genul meu de carte "distractivă", dar am citit-o de dragul... științei.
- O, zei! exclam îngrozită. Credeam că e pentru Poppy! Aldrich a spus să-i dau o carte distractivă, am crezut...
- Eu l-am trimis, spune Ildris rânjind. Nu cred că Poppy are nevoie să citească chestiile astea.
- O, zeilor mari, Ildris!
Levi îi ia cărticica din mâini înainte să o pot lua eu.
- Viciile domnișoarei Mullen. Sună interesant! pufnește malițios. Lasă-mă să ghicesc...
- Se pare că domnișoarei Mullen îi plac foarte mult camerele întunecate și bărbații care sunt rapizi cu nasturii, explică Ildris râzând. O lectură... distractivă, într-adevăr!
Îi smulg cartea lui Levi înainte s-o deschidă și să mor de rușine complet.
- Am crezut că e pentru Poppy! repet disperată. Era... cum sunt ei proaspăt căsătoriți, era un soi de glumă...
- Nu, mă asigură Ildris vesel, a fost utilă. Pe când mă însor voi ști foarte multe mișcări... incitante.
- Dă-mi să văd! insistă Levi râzând. Poate mă ajută și pe mine. Întotdeauna e loc de îmbunătățiri.
- Terminați amândoi! mă răstesc la ei. Nu-i frumos să stingheriți o prințesă. Aprill! Vreau să iei cartea asta și s-o înapoiezi la Bibliotecă. Da, acum, doar nu mâine. Executarea!
Îi înmânez cartea colegei mele îmbufnate de la masa cealaltă și pot în sfârșit să respir mai liber.
Nu știu cum de ajung eu tot timpul în situațiile astea, tocmai când e vorba de familia Nasir, care oricum nu e cu nimic mai întreagă decât DeSilva.
- Nu mai bei? întreabă Levi făcând un semn spre paharul meu. Pentru că îmi datorezi un dans și aș vrea să-l solicit.
Mă uit la paharul cu cocktail și oftez.
- Știam eu că nu trebuia să accept! Tu nu oferi nimic gratis.
- Totul în viață are un preț, citează el cu înțelepciune.
Mă ridic de la masă fără chef, prinzându-l de braț.
- Sper să poți ține pasul, pentru că am foarte multă cofeină în sânge!
- Se vede, prințeso!
Brațul lui se încolăcește pe talia mea tocmai când cineva schimbă marșul vesel al muzicii cu o romanță incredibil de lentă.
- Minunat! spun stins.
Îi simt coapsa lipită de a mea în timp ce ne învârtim agale printre celelalte perechi.
Levi e un partener încăpățânat. De fiecare dată când încerc să mă îndepărtez puțin palma lui îmi apasă rădăcina spatelui, apropiindu-mă din nou.
Mirosul lui delicios îmi induce o stare de amețeală.
E atât de chipeș când se îmbracă elegant și pretențios, trădând exact prințul răsfățat și vicios dinăuntrul lui.
- Cum merge treaba cu extractul? întreabă după un timp, cu un ton atât de senzual încât am nevoie de secunde bune ca să înțeleg întrebarea.
- Dacă nu mor săptămâna asta, probabil voi găsi echilibrul perfect. Dar am avut destule încercări nereușite. Viktor crede că încerc să-l otrăvesc. La tine cum merge?
- Am început să lucrez la pompa cu aer cald. Încerc să-mi dau seama de câte supape am nevoie pentru a menține căldura constantă, apoi voi începe să montez plăcile de oțel. Până săptămâna viitoare ar trebui să fie gata.
- Chiar crezi că o să obținem cafea granule?
- Bine-nțeles! Noi doi putem face lucruri incredibile împreună.
Dintr-un motiv foarte absurd fraza asta îmi stârnește vibrații ciudate în stomac.
Îmi atintesc privirea la palmele noastre lipite, la degetele lui lungi împletite cu ale mele.
- Uneori mă întreb...
Cineva izbucnește în râs lângă noi, făcându-mă să tresar.
- Levi!! Mi s-a părut că ești tu, dar nu-mi venea să cred... de ce nu ești în Licasya?
Ne întoarcem amândoi surprinși.
- Gianna! exclamă el încântat. Măi să fie, tocmai aici?! La ce detașament ești?
- La Copoi. Nu te-am văzut sâmbăta trecută, altfel...
Îi dau drumul brusc, simțind că-mi dispare dintr-o dată energia.
O știu pe Gianna- Georgianna Callum, pentru că vine cu tatăl ei în delegații uneori.
- Ava! spune cu un zâmbet. Mă bucur să te văd. Lider de detașament, nu-i așa?
Zâmbesc forțat, făcând un pas mai în spate.
- Da. Noi tocmai terminam...
Levi se răsucește spre fiica Mareșalului Callum făcând o reverență.
- Dansezi, dulceață?
- Te-am refuzat eu vreodată?
Îmi fac loc prin mulțime bocănind iritată cu tocurile pe podea, în timp ce Ildris mă privește venind, cu ochii lui negri și misterioși.
Când mă trântesc pe scaun lângă el, aproape că începe să zâmbească.
- Nu știu ce-i defect la vărul meu, Ava. Te place. Știu că te place și...
- Pe mine și pe încă vreo duzină de fete.
- Adevărat. Dar nu cred că-i nepărat vina lui, pare mai mult un defect de fabricație. Adevăratul vinovat e unchiul Dante.
- De ce? De ce nu pot să fie toți ca tine și ca Aldrich?
Ildris își scutură o scamă inexistentă de pe umăr.
- Nu știu de Aldrich, dar oameni ca mine nu se nasc decât o singură dată într-un secol.
Izbucnesc în râs fără voie.
- Aș vrea să-ți spun că ești foarte arogant, dar probabil ai dreptate.
El își lasă paharul gol pe masă și împinge scaunul în spate.
- Hai! Următorul dans e al meu.
- Tu nu dansezi niciodată, Ildris.
- Există o primă dată pentru orice.
- Nu-i nevoie să te torturezi numai pentru că vărul tău e un măgar.
El zâmbește prinzându-mă de mână.
- Nu-i nevoie să faci un roman întreg dintr-o invitație la dans.
- Nu, dar...
- E un ordin, Harlow!
Țâșnesc în picioare, urmându-l printre recruți.
- Da, domnule!