- Cum e viața cu opt copii, Jacks?
- Minunată. Cu primii patru e mai greu, pe restul nici nu-i bagi de seamă. Te pomenești doar cu o figură în plus printre celelalte mutre...
- Val e o eroină! decretează "unchiul Emett". După ce că te suportă de atâția ani, mai trebuie să-ți suporte și copiile în miniatură!
Regele ridică din umeri rânjind.
- Cei mai mulți seamănă cu ea.
- Norocul lor! Dacă semănau cu tine era jale... uite numai la Ivy cât de perfectă a ieșit!
- Unchiule Khal! protestează Ivy roșind. Nu-i adevărat! Și cei care seamănă cu tata sunt foarte drăguți!
- Drăguți! repetă Generalul dezgustat. Ivy, înțeleg că ții la el, dar uită-te cât de groaznic arată!
Doamna DeSilva oftează împreunându-și mâinile pe burta imensă.
- Khal, realizezi că sunteți tripleți, nu-i așa? Arătați absolut la fel, ceea ce înseamnă că și tu arăți groaznic... și Aldrich, care seamănă pe tine.
- Pe mine nu mă băgați în asta! intervine Aldrich rânjind. Eu arăt bine, așa i-a spus Poppy bunicului!
Ava apare din bucătărie cu două tăvi pe care sunt o mulțime de cești cu ciocolată caldă.
- Vrea cineva de băut?
- Mulțumim, Ava!
Regele Jackson își drege vocea deasupra ceștii, punându-mă în alertă. Ah, semnul! Semnul! Ăsta era semnul...
Mă aplec spre tata serioasă.
- Deci, tată, mă gândeam să merg astăzi cu Aldrich la piață și să...
- Numai tu cu Aldich?! mă întrerupe tata sec.
- Mda.
- Poppy, de câte ori să-ți mai spun că ești pe numele meu și trebuie să asculți de mine?
Aldrich mă privește confuz, și aproape pot citi întrebarea în ochii lui nevinovați: când am vorbit noi să mergem la piață?
- De fapt, intervine Alteța Sa, am niște planuri cu voi. Toți ăștia din Kazdin- Ava, Viktor, Ivy, Aldrich și Poppy... vreau să vă luați uniformele și să veniți cu mine. O să vă testez abilitățile militare.
- Poftim? întreabă Viktor surprins. Trebuia să fim anunțați dinainte! Nu sunt în formă...
- Nu mă interesează! Mergeți și luați-vă uniformele. Ne vedem în curte în douăzeci de minute. Executarea!
Ava și Viktor sunt primii care țâșnesc pe ușă afară, deoarece ei dorm la cealaltă casă, și trebuie să alerge tot drumul ca să ajungă la timp.
- Păi, eu voiam să repar ceva la gard, spune Aldrich oftând. Dar dacă vrei să ne testezi, ce să zic?
- Îmbracă-te impecabil! îi poruncește regele. Ești lider de detașament, nu cumva să apari șifonat sau mai știu eu cum!
O iau pe scări spre dormitoare, cu Aldrich pe urmele mele.
- De ce zâmbești așa? mă întreabă suspicios.
- Cine, eu? Viața e frumoasă, Aldrich. De ce să nu zâmbesc?
El ridică din sprâncene a bănuială.
- Toți aveți un aer dubios azi. În fine...
Intru în cameră aproape râzând. Da, presupun că unii dintre noi avem un aer dubios... pentru că urmează să facem ceva dubios.
Mă bucur că nu i-am spus lui Aldrich despre plan, pentru că el cu fața aia mult prea sinceră ne-ar fi dat de gol în prima secundă.
Aldrich e prea onorabil pentru jocuri de genul ăsta, el nu știe să se prefacă. Iar tata are un nas foarte fin când e vorba să miroase o prefăcătorie.
Mă schimb rapid cu uniforma pe care am călcat-o la dungă încă de aseară, și îmi împletesc părul într-o coadă lejeră care-mi atârnă până la rădăcina spatelui.
L-aș fi lăsat desprins, așa cum îi place lui Aldrich, dar tata ar întra la bănuieli și totul s-ar duce de râpă, așa că trebuie să mă resemnez.
Îmi bate inima ca o tobă de câte ori mă gândesc că până diseară lucrurile vor sta... complet diferit.
Când cobor, Ivy și Aldrich sunt deja afară, complet echipați. Aldrich arată dureros de chipeș în uniforma lui fără nicio cută. Totul e perfect la el, de la părul pieptănat într-o parte până la bocancii bine lustruiți.
Văd că Ivy l-a convins să-și pună și insigna de lider, cea pe care în Kazdin uită tot timpul s-o prindă de piept.
Pășesc lângă el serioasă și ochii lui scânteiază de plăcere.
- Uitasem cât de frumoasă ești în uniformă, Grimaldi. Ești ireal de frumoasă!
- Mulțumesc! Permiteți să raportez, domnule lider de detașament... și dumneavoastră arătați trăznet.
Ivy începe să râdă aranjându-și bluza albastră a uniformei.
- Nu cred că ăsta-i limbajul militar acceptat, Poppy.
- Prezent! strigă Viktor din capătul curții, venind în goană cu Ava pe urmele lui. Suntem bine? Ne-am încadrat în timp?!
- Nu, nu! îl aud pe rege spunând, în timp ce închide ușa. Nu stăm mult, Zara! Ajungem înapoi până la cină!
Ava se aliniază lângă mine gâfâind, și își strânge la spate părul bogat care i s-a desprins din panglică.
- Totul în regulă, Grimaldi? întreabă zâmbind larg.
- Totul în regulă, Harlow!
- De ce vă purtați atât de dubios azi? întreabă Viktor, făcându-ne să izbucnim în râs.
- Exact!! aprobă Aldrich cu elan. Și eu am spus asta. Se poartă foarte dubios!
- Or fi la perioada aia! glumește Viktor, fără să aibă idee despre ce e vorba cu adevărat.
- Suntem toți? întreabă regele Jackson, luând-o spre ieșire. Perfect! Ava și Ivy mergeți cu Viktor, eu voi fi cu porumbeii în cealaltă trăsură.
- Plecăm undeva? întreabă Aldrich surprins. Nu ne testezi aici?
- Nu. Mergem până în oraș. Sus, în trăsuri!
E uimitor cât de repede au aranjat fetele totul, de la transport până la cele mai mici detalii.
Când urcăm în trăsură, pe banchetă mă așteaptă un buchet de trandafiri roșii ca cei pe care îi aveam în brațe când l-am întâlnit pe Aldrich în Egarthia.
Se vede cât colo că Ava e lider la Vulpi. Nu mai cunosc nicio persoană atât de minuțioasă în organizarea unei chestii pe fugă.
- Ah, perfect! spun încântată. Trandafirii mei preferați!
Îmi îndes nasul în petalele delicate, inspirându-le parfumul puternic.
Mă întreb de unde a făcut Ava rost de buchet într-un timp atât de scurt, ținând cont că afară e încă rece. Presupun că s-a trezit cu noaptea în cap ca să meargă în oraș și să caute o seră cu flori, ceea ce-i foarte drăguț din partea ei.
- E ziua ta? întreabă Aldrich îngrijorat. Sau de ce ai un buchet cu flori?
De pe bancheta cealaltă regele Jackson zâmbește misterios, privind pe fereastră la Valea Arinilor care se face mică în urma noastră.
- Are cineva de gând să dezlege tot acest mister și să-mi spună unde mergem? reia el netulburat. Sau trebuie să vorbesc singur tot drumul?!
Unchiul său își răsucește inelul cu pecete pe deget, inelul fără de care nu puteam face nimic astăzi.
- Așteaptă puțin să ieșim din Vale. Am impresia că Scott și Khal ar fi în stare să o ia pe urmele noastre.
Aldrich clipește surprins.
- Poftim?
Pun trandafirii alături cu grijă, luându-l în sfârșit de mână.
- Mergem să ne căsătorim, Aldrich.
El se îneacă brusc.
- Ce?!
- Mergem să ne căsătorim. Alteța Sa poate să emită actul juridic prin Ordin de Coroană.
- Poppy, CE??!
- Ai auzit bine! Vă căsătoriți azi, adaugă unchiul său. Domnișoara Grimaldi a solicitat un favor de la viitorul ei unchi.
Aldrich își pipăie fruntea cu palma.
- Cred că am febră.
- Aldrich, vorbesc serios! Mergem să semnăm actul juridic.
El mă privește încremenit de șoc.
- Poppy! Poppy, doar nu vorbești serios!
Simt că mă cuprinde dezamăgirea.
- Nu vrei s-o facem? Dacă nu vrei, putem să ne întoarcem. Ar fi groaznic să se întâmple numai pentru că am insistat eu.
- Ce? Nu, Poppy, eu...
Își trece mâinile prin păr agitat.
- Zeilor mari!
- Ne putem întoarce, repetă și regele Jackson. Spune dacă nu ești de-acord, Al.
El se întoarce spre mine și mă ridică pe genunchii lui.
- Poppy, ăsta nu-i un joc. Nu ne putem căsători doar pentru că ești supărată pe tatăl tău, înțelegi?
- Nu mă căsătoresc pentru că sunt supărată pe tata! Mă căsătoresc pentru că te iubesc și vreau să-mi petrec tot timpul cu tine, Aldrich.
- Te-ai gândit la faptul că trebuie să ne întoarcem în Kazdin și vom sta separat?
- Asta se poate rezolva, intervine regele calm.
- Știe cineva de-acasă despre asta? Suntem absolut siguri că Scott Grimaldi nu va ucide azi?
Îmi vine să râd.
- I-am spus mamei. Mi-a dat binecuvântarea în numele amândurora.
Aldrich își lipește fața de gâtul meu și îl aud râzând înfundat.
- Penelope Grimaldi, m-ai răpit ca să te măriți cu mine?! Și mai spui că familia mea e nebună?! O să ne căsătorim fără știrea părinților!
- De fapt, spune regele zâmbind, ar trebui să vă mai spun niște lucruri.
Mă îndrept de spate îngrozită.
- Doar n-ați făcut vreo prostie, Alteță!
- Situația m-a obligat, Poppy.
- I-ați spus tatei?!?
- Tatăl tău e spion. Chiar crezi că a înghițit gălușca asta cu testările?
- I-ați spus tatei! repet îngrozită.
- Nu doar "tatei". Am spus tuturor să ne aștepte în oraș îmbrăcați ca lumea, și să-l ia și pe Rechin cu ei. Și pe Bess și pe Elias... mă rog, toată lumea.
Aldrich începe să râdă atât de tare încât i se cutremură tot corpul.
- Și tocmai azi am uitat să-mi iau briceagul! Scott Grimaldi o să mă omoare!
- Scott Grimaldi părea destul de mulțumit că, citez "nătărăul ăla de Aldrich face în sfârșit ceva în loc să stea ca o mămăligă."
E rândul meu să încep să râd, iar Aldrich mă privește jignit.
- Cum adică "să stea ca o mămăligă"? M-aș fi însurat cu Poppy din prima zi, dar am crezut că vrea să terminăm Instrucția mai întâi!
- Deci, ca să știți, am făcut intenționat un ocol. Ne așteaptă în oraș tot comitetul de întâmpinare.
Și într-adevăr, când ajungem în oraș, toată familia DeSilva e deja acolo, inclusiv bunicul lui Aldrich.
Tata e primul pe care îl văd când deschid ușa trăsurii.
- Ia uite la ea, Ela!! A crezut că se poate mărita fără mine!
- Cu toată stima, tată, ai fost atât de enervant zilele astea încât toată lumea cred că mă înțelege.
Doamna DeSilva îl privește pe Aldrich și zâmbește, deși am impresia că de fapt vrea să plângă.
- Ah, am trăit s-o văd și pe asta! Rugați-vă să meargă totul bine, că la ce noroc am eu, s-ar putea să mă apuce nașterea tocmai în timpul ceremoniei!
Mama mă sărută pe obraz, netezindu-mi apoi gulerul cămășii și părul ciufulit de pe lângă tâmple.
- Ești cea mai frumoasă mireasă- recrut pe care am văzut-o vreodată.
- Și singura! punctează Markus sec, ca să nu mă umflu în pene prea tare.
- Haideți înăuntru! strigă Arthur DeSilva cu vocea lui puternică. Să nu mai ținem porumbeii în suspans!
🌑
Penelope Ilyssa Grimaldi- DeSilva.
Mă uit îndelung la hârtia groasă pe care o țin în mână, la pecetea regală care autorizează documentul, la semnăturile noastre și ale martorilor.
Soție,
Penelope Ilyssa Grimaldi- DeSilva.
Soț,
Aldrich Arthur Nasir- DeSilva.
N-aș fi ghicit în veci că Aldrich are atâtea nume. Cred că am să-i spun Arthur de-acum, numai ca să-l tachinez.
Parcă atras de gândurile mele, el intră în cameră cu un braț de lemne și se oprește lângă sobă, aplecându-se să mai alimenteze focul.
- Ce-i, Poppy? întreabă jucăuș. Începi să-ți dai seama ce-ai făcut?
- Bună seara, Arthur! spun cu seriozitate, și el începe să râdă.
- Bună seara, Ilyssa. Aș putea să-ți spun Lisa. Recrut Lisa DeSilva.
- O să-mi spui Grimaldi în continuare, ca să nu bulversăm tot detașamentul.
El își scutură mâinile zâmbind.
Lumina celor două lămpi din perete cade roșiatic pe fața lui dură și frumoasă.
- Vrei să mai aduc lemne?
Las hârtia pe birou întorcându-mă spre el.
- Ai băgat deja de trei ori pe foc. Ce încerci să faci, vrei să mă prăjești?
El vine spre mine și mă prinde în brațe.
- Încerc să te oblig să te dezbraci, doamnă DeSilva.
Felul în care pronunță cuvintele îmi stârnește un fior prin tot corpul.
- Nu-i nevoie de atâtea eforturi, îi șoptesc la ureche. Trebuie doar să-mi spui când.
- Acum.
Se desprinde de mine și își scoate cămașa peste cap dintr-o mișcare.
Rămân sprijinită de marginea biroului privindu-l cum se dezbracă.
Pentru un om monogam, soțul meu e surprinzător de confortabil în a se dezbrăca la pielea goală. Ce-i drept, dacă aș arăta așa, și eu aș fi la fel de confortabilă.
L-am mai văzut pe Aldrich dezbrăcat, dar nu complet dezbrăcat, și...
- Oh, zeilor! îmi scapă involuntar.
El își lasă hainele să alunece pe podea și pășește către mine zâmbind.
- Îți place priveliștea, Grimaldi?
- Da. E nemaipomenită!
- Te superi dacă te ajut să-ți scoți uniforma? Pari cam... pierdută.
- Vă rog, domnule DeSilva!
El își trece palmele peste șoldurile mele în timp ce îmi scoate cămașa, iar gândul mă poartă înapoi la prima zi de Instrucție, atunci când domnul General l-a pus să-mi îndrepte ținuta.
Cred că momentul în care i-am simțit degetele aspre pe pielea goală a fost cel care a aprins prima scânteie din ceva ce urma să devină un foc imens.
Nu sunt timidă din fire, și oricum Tabăra te lecuiește de orice fel de rușine față de corpuri goale, dar chiar și așa simt că mă înroșesc când rămân în fața lui numai în lenjerie.
- Aldrich! șoptesc puțin îmbujorată, eu nu cred că... nu prea știu... ce trebuie să fac.
Râsul lui gutural se lipește de gâtul meu, de claviculă, de sâni.
- Nicio grijă, Poppy. Știu eu pentru amândoi.
Mă retrag puțin îngrijorată.
- Parcă ai spus că niciodată...
- Păi nu trebuie neapărat să faci ca să știi. Unele lucruri sunt instinctuale, iubire. Și crede-mă, am instincte foarte bune.
- O, mie-mi spui!?
Îi simt pielea fină și caldă atunci când mă ridică în brațe ca să mă așeze pe patul din camera lui băiețească.
Nu-mi vine să cred că ieri abia îi vedeam casa, iar astăzi este casa noastră. Vizuina noastră. Aldrich are dreptate, numele i se potrivește.
Aldrich mă privește blând cu ochii lui aurii și verzi, în timp ce mâinile i se mișcă lent, scoțându-mi lenjeria cu totul.
- Zei, Poppy! șoptește răgușit. O, zei, Poppy...
Îmi sărută abdomenul sensibil, coapsele, pulpa piciorului, genunchii...
- Ești atât de frumoasă, iubire!
Îi prind capul în mâini, trăgându-l în sus spre mine, până când e deasupra mea, acoperindu-mă cu trupul lui mare și cald.
- Tu ești mai frumos, Aldrich. Tu ești cel mai frumos om pe care-l cunosc.
El îmi prinde buza de jos cu dinții, într-un sărut lung și intens care mă face să tremur din tot corpul.
O mână îi alunecă mai jos fără grabă.
- Poppy, pot să...?
Îmi înfig degetele în mușchii de pe spatele lui, lipindu-l mai tare de mine, până când părul de pe pieptul lui îmi mângâie sânii.
- Te rog, domnule DeSilva. Nu lăsa lupul din tine să aștepte!