LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1

Capitolul 39

- Mai avem mult?

- Suntem pe ultima sută de metri.

- Spui asta de jumătate de zi!

- Da, păi și tu întrebi din cinci în cinci minute...

- Pare că mergem de-o veșnicie!

- Numai de azi dimineață, iubire.

- Oooooooooof!

Mă foiesc agitată pe banchetă, privind pe fereastra trăsurii. Care-i bucuria vacanței de primăvară dacă jumătate din ea o pierzi călătorind prin Kadara?

- Ești sigur că tata și mama sunt acolo?

- Mda. Și nu numai ei, ci și unchiul Emett și regele, și... toată lumea. E ziua de naștere a bunicului.

- Oh!

Mă cam neliniștește gândul că toată familia lui Aldrich e strânsă în același loc... dar trebuia să se-ntâmple și asta o dată și-o dată.

- Uite! După ce trecem de pod...

Aldrich își lipește degetul de fereastră, indicându-mi casele din cărămidă roșie care se înșiră de-a lungul râului.

- Acolo stă Viktor, lângă stânci. Dincolo stăm noi, în Prisacă...

- De ce în "Prisacă"?

- Pentru că tata are o mulțime de albine.

- Oo!

Numai lucruri uimitoare aflu astăzi.

- Iar acolo... vezi căsuța aia de pe deal, de lângă pădure?

- Mda.

- E a mea.

- CE?!

- E casa mea.

Mă întorc spre el atât de brusc încât aproape că zbor de pe banchetă.

- Aldrich DeSilva, vrei să-mi spui că ai propria ta casă???

- Bine-nțeles! Ce crezi că am făcut până la douăzeci de ani?

Amuțesc cu privirea pe acoperișul de ardezie care se vede în apropierea pădurii.

- Casa ta, repet fără vlagă.

- Se numește Vizuina.

Încep să râd atât de tare încât începe să mă doară stomacul.

- Asta a fost bună. Chiar credeam...

Mă uit la fața lui serioasă.

- Glumești, nu?

- De ce să glumesc, Poppy?

- Ți-ai denumit casa Vizuina?!

- Mi s-a părut drăguț.

- Zei, Aldrich, numai ție ți s-ar părea drăguț așa ceva! Bine că nu i-ai pus numele Țarcul!

El zâmbește fugar.

- Am o haită de lupi acolo, iubire. Vizuina părea un nume potrivit.

- Grozav! Adu-mi aminte să stau departe de casa ta.

- A, nu se poate! Chiar vreau să te duc acolo. Până la urmă tu o să locuiești în ea.

- Hmmmm.

Privesc pe fereastră casele care se văd tot mai bine pe măsură ce coborâm podul spre Valea Arinilor.

- Deci te-ai gândit la propunerea mea?