LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1

Capitolul 34

Poppy. Poppy.

Vocea care îmi răscolește visele e vocea joasă și caldă a băiatului cu ochi verzi, gri și aurii.

Poppy a mea.

L-am mai auzit spunând asta. La sfârșitul Stagiului Trei, în grota unde am dormit în drum spre Festival.

- Poppy!

Deschid ochii amețită, și mă uit la tavanul dureros de alb de deasupra mea. Îmi simt capul greu, mult prea greu pentru a mă putea ridica în șezut, iar pleoapele mă ustură îngrozitor.

Cineva se mișcă deasupra mea în mod neclar.

- Domnișoară Grimaldi, nu încerca să te ridici încă. Efectul sedativelor n-a trecut cu totul, și... zău, DeSilva, ești aici de azi dimineață. Chiar n-ai altceva de făcut??

- Nu.

- Știi foarte bine că vizitele la Infirmierie nu pot fi mai lungi de zece minute!

- Nu sunt în vizită, Correy! Sunt într-o misiune de supraveghere.

- Domnișoara e supravegheată foarte bine aici.

- Trebuie să mă asigur...

- Ți-am spus că e în regulă, n-a stat prea mult în fumul acela. E doar extenuată după efortul de azi-noapte.

Închid ochii strâns, încercând să-mi dau seama de ce sunt la Infirmerie și de ce Aldrich se contrazice cu doamna Correy, infirmiera superioară.

Focul!

Focul de noaptea trecută, lupii...

Îmi amintesc doar că nu mai aveam aer, am încercat să caut fereastra, și... cred că știu deja cine a intrat după mine. Nu mai știu de câte ori îi datorez viața până acum.

Mă ridic brusc, și camera începe să se învârtă cu mine.
Două palme mari se închid peste umerii mei, ținându-mă să nu cad.

- Poppy!

Văd chipul lui Aldrich încețoșat, dar pare să fie bine. Obosit, puțin trist, dar nu pare să aibă vreo rană pe corp, ceea ce mă face să plâng de ușurare.

- Aldrich? șoptesc răgușit.

El îmi zâmbește oftând, și degetele îi trec peste părul meu dezordonat.

- Nu încerca să vorbești. Correy spune că fumul afectează temporar corzile vocale.

Îmi simt gâtul uscat și oricum e un chin să încerc să vorbesc.

- Bea puțin ceai, Grimaldi! intervine doamna Correy, apărând în fața mea cu halatul ei imaculat. După ce te dezmeticești puțin ești liberă să te întorci la Cazarmă.

Mi se pune în mâini un pahar cu ceai călduț, ceva cam chior pentru preferințele mele, dar Correy nu pare genul care să-ți pună zahăr în băutură.

Chiar și așa, îl beau pe tot cu înghițituri mici, în timp ce Aldrich mă privește de pe scaunul de lângă pat.

I-am promis că merg la Cazarmă. O să am niște explicații de dat. Și Ildris... zei, Ildris o să mă omoare! Sunt sigură că a aflat până la ora asta de cea mai nouă ispravă a mea, doar Aldrich a mers să-l trezească... oare or să mă arunce peste pod? O să fiu exclusă din Tăbără?

Și Boggins! Bietul Boggins, care a pornit focul... mă rog, el a pornit focul, dar eu am avut ideea. Întotdeauna când cineva are o idee proastă sunt șanse mari ca eu să fiu aceea.