LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1

Capitolul 30

N-am fost niciodată la Birouri cu excepția primei zile, atunci când Idlris ne-a înscris în registrul detașamentului.

Și n-aveam nicio intenție să mai vin, dar situația mă obligă să fac ceva ce n-aș fi crezut vreodată. O să-i cer lui Ildris un favor. Unul adevărat, dintr-acelea care strică ordinea perfectă a gândirii lui și pe care probabil o să-l refuze...

Dar sunt atât de disperată încât sunt dispusă să încerc orice.

Mi-am petrecut ultimele două zile zăcând în patul de sus pe motiv de răceală, pentru că nu mă simțeam în stare să-l văd din nou pe Aldrich după tot ceea ce mi-a spus.

Am conștientizat un adevăr oribil care m-a făcut să plâng ore în șir cu fața îndesată în pernă. Sunt îndrăgostită de el. Sunt îndrăgostită de un băiat care nu m-ar vrea nici dacă aș fi placată cu aur.

Îmi închipui că sunt o ființă cu adevărat monstruoasă dacă până și un băiat cu cicatrici mă detestă.

Și nu pot face nimic în privința asta. Ba nu, pot să fac ceva foarte foarte mic, și anume să-mi protejez inima pe viitor. Nu că m-ar ajuta prea mult. Inima mea e distrusă de mult, poate chiar din prima zi pe Platou, atunci când mi-a legat șireturile.

Nu mai contează.

O să trec peste asta la un moment dat, poate la vară, sau anul viitor, sau după ce termin stagiul militar și părăsesc definitiv Kadara.

La un moment dat o să mă uit la Aldrich și n-o să mai simt nimic... dar ziua aceea nu-i azi. Și cred că nici în viitorul apropiat.

Până atunci, cum am spus, pot doar să mă țin departe de sursa constantă a suferinței mele.

Iată de ce umblu cu ochii cârpiți de somn la cinci dimineața, încă înainte de Deșteptare, căutându-l pe Ildris la o oră la care toată lumea doarme.

Biroul lui Ildris e la catul de jos, și are ferestrele luminate. Bine-nțeles. Nici nu mă așteptam ca Prințul moștenitor să fie un om normal la cap și să doarmă până la ora șase, ca toți ceilalți instructori.

Mă strecor cu grijă în coridor și ciocănesc încet la ușa din lemn.

Câteva clipe mai târziu mă trezesc cu un bărbat pe jumătate dezbrăcat deschizând ușa surprins, și uit puțin de ce am venit.

Se pare că Ildris își face exercițiile foarte de dimineață, și imaginea merită toate sacrificiile din lume.

- Poppy! exclamă uluit. Zeilor mari, stai să pun ceva pe mine!

- Nu te deranja! îi spun înveselită. Tocmai mi-ai făcut dimineața mai bună. Și oricum, te-am mai..

- Taci!!!

Mă prinde de mână trăgându-mă înăuntru și încuie ușa scandalizat, punându-și mâinile în șolduri.

- Ce-i cu tine? Vrei să ne dea afară pe amândoi? Nu ai voie să fii singură cu un instructor în biroul lui personal, Poppy!

- Zău, Ildris, am fost singură cu tine două săptămâni, și am dormit în același pat.

- Poppy!! repetă el îngrozit. Să nu mai repeți asta niciodată!

Se îndreaptă spre birou și ia prosopul de pe marginea scaunului, stergându-și corpul de sudoare.

- Ce-i cu tine trează la ora asta?

Oftez împovărată, amintindu-mi de ce am venit.

- Vreau să te rog ceva.

- Poppy.