LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1

Capitolul 32

- Grim? Grim, știu că nu dormi.

Rămân nemișcată sub pătură, sperând că nu mi s-a modificat respirația.

- O să stau aici până vorbești cu mine, chiar dacă îmi pierd toată seara. N-ai idee cât răbdătoare pot să fiu.

Mă întorc pe cealaltă parte, dând pătura puțin mai jos.

- Ce vrei, Abberney?

- Vreau să vorbim.

- În caz că nu e clar, eu nu vreau să vorbesc.

- Știu.

Se ghemuiește lângă mine în patul îngust, ocupând fiecare centimetru liber cu picioarele ei lungi.

- Grimaldi.

- Trebuie să dorm. În seara asta mă antrenez cu Boggins.

- Gri-mal-di!

Închid ochii epuizată.

Aș vrea cu adevărat să dorm, dar știu că n-aș putea, și nu din cauza lui Abby. Mă bântuie Aldrich, adică lipsa lui. Pentru că a lipsit astăzi de la antrenamente, și Aldrich nu lipsește niciodată.

Ildris a spus că e bolnav, dar ieri era perfect în regulă. Știu că nu e bolnav. Știu. O face doar ca să mă pedepsească pe mine, și în punctul ăsta nici nu mai știu pentru ce mă pedepsește.

- Grim, nu mi-ai spus niciodată că l-ai sărutat pe DeSilva. Că v-ați sărutat. Și chiar de mai multe ori, nu?

- Abby, te rog! 

Ea întinde mâna și îmi înlătură șuvițele lipite de frunte zâmbind.

- Ești necăjită că n-a fost la antrenamente?

Clipesc des, trimițând lacrimile înapoi.

- Nu a fost nicăieri. Nici în bibliotecă, nici în... nici măcar la Cantină. N-a mâncat nimic toată ziua!

- Zei, Grim, de-asta te smiorcăi sub pătură, pentru că DeSilva n-a fost să mănânce?

Îmi trag nasul amărâtă.

- Nu, eu... Abby, sunt îndrăgostită de el!

- Știu, asta nu-i...

- Știi? repet confuză.

Ea începe să râdă.

- Bine-nțeles că știu! Tot detașamentul știe, chiar și ăia din anul doi! Chiar atât de proști ne crezi?

- Poftim? Cum ar putea să știe toată lumea?? întreb îngrozită.

- Glumești? Cum ar putea să nu știe? Până și aiuritul de Boggins s-a prins de asta. Prima luptă corp la corp, când ai stat ca un mielușel în brațele lui. Demonstrația din țarcul lupilor, panica de la lecția despre garouri... o sută și o mie de momente!

- Ah, zeilor mari!

N-o să mai ies niciodată din Cazarmă, niciodată. Nu cred că pot să dau ochi cu detașamentul cinci acum că știu că toată lumea știe.

Abberney zâmbește îngăduitor.

- Mai știm și că Aldrich e nebun după tine, încă dinaintea ta probabil.

Simt că-mi dau lacrimile din nou.

- Ți se pare! Pentru că nu știi ce mi-a spus când am controlat kalele...

- Nu, nu știu ce ți-a spus, Grimaldi. Dar știu foarte bine ce-a făcut. Prima zi pe Platou, bătaia de la Butoi, gelozia lui evidentă, grija pentru siguranța ta... oho, aș putea scrie o carte!