Capitolul 12

411 78 13
                                    

Îmi rămâne o singură opțiune, cea pe care am încercat din răsputeri s-o evit: opțiunea cu doi ochi ciudați, verzi-aurii, care mă privesc foarte dușmănos de o săptămână întreagă.

Simt că mă doare mintea numai când mă gândesc. Mi-am pus tot detașamentul în cap pentru nimic! Și mai trebuie să merg și cu Bodhi la întâlnire sâmbătă seara...

Hotărât, viața mea e un haos.

Mai sunt două zile până la proba finală din stagiul doi, și azi nu am reușit nici măcar să intru înăuntru, pentru că lupii s-au strâns mârâind la ușa țarcului.

- Mai spune-mi o dată, de ce suntem noi la bucătărie miercuri seara, când toată lumea joacă zaruri și stă la taclale?

- Păi, eu stau pentru că am nevoie de ceva cu care să-l mituiesc pe Aldrich, iar tu stai pentru că ești o prietenă foarte bună.

Abberney se strâmbă nemulțumită, feliind subțire cartofii pe care i-a curățat.

- Și după cartofi ce mai trebuie?

- Sosul de iaurt. Ne trebuie smântână, mărar, castraveți murați și usturoi.

- Mărar? De unde să iau mărar în vârful muntelui, Grim?

- Merge și cu mărar uscat. Sper.

Constat că e destul de greu să reproduci mâncarea irezistibilă de la Alida într-o tabără de munte, în plin sezon rece. Îmi lipsesc o groază de legume proaspete și încep să mă tem pentru reușita planului meu.

- Cartofii ăștia îi pun la prăjit?

- În untură de rață, da.

- Cucoană, avem doar untură de urs, sau ce-o fi asta aici...

- Bine! Pune de care este. Important e să rămână moi înăuntru și crocanți la exterior. Și condimentele, desigur. Avem nevoie de un amestec. Notează: sare, piper, pudră de ardei iute, cibrișor, rozmarin...

Îmi șterg ochii lăcrimoși și continui să tai în fâșii subțiri ceapa ce care trebuie s-o rumenesc în unt.

Aldrich ar face bine să merite toate cele trei ore de muncă! Pentru că Abberney are dreptate. Puteam sta liniștite la Cazarmă să ne refacem după ce-a scos Ildris sufletul din noi la sala de lupte, dar iată-ne aici, lucrând de zor pentru un burger uriaș cu cartofi prăjiți și patru sosuri. Toate cele patru sosuri, pentru că am sentimentul că DeSilva nu-i ușor de impresionat.

- Nu pot să cred că ai dat drumul iepurilor! mormăie Abbey tăind cubulețe brânza pentru sosul galben. Și mai era și să ne alegem cu traumatisme!

- Traumatisme, repet amuzată. Ne-am apucat să folosim cuvinte mari? Pentru că știu și eu destule.

- Lasă. Ce pun în sosul ăsta de brânză?

- Pui un cub de unt la topit, și apoi lingura de făină, și boabele de muștar date prin mojar. Apoi torni lapte câte puțin și amesteci continuu... și la urmă brânza. Condimentezi cu sare, piper și nucșoară.

Ea-și dă ochii peste cap exasperată.

- Atâta treabă pentru un sos?! Dacă DeSilva face figuri i le torn în cap cu mâinile mele!

Pun tigaia la încins, tăind o chiflă pufoasă în două.

- Ai grijă să nu se ardă cartofii, bine? Eu mă apuc de burger.

Îmi șterg sudoarea de pe frunte.

Există un motiv pentru care nimeni nu folosește bucătăria cazarmei, chiar dacă e deschisă zi și noapte. Suntem atât de frânți după deșteptarea de la ora cinci și după toată instrucția, încât nici nu vrem să auzim de gătit.

LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1Where stories live. Discover now