- Ildris! ILDRIS!!
Urc scările spre dormitoarele superioare sărind trei trepte deodată.
O ușă se deschide brusc în capătul coridorului, și fața adormită a vărului meu apare în prag.
- Aldrich?!
- Ard țarcurile! Trebuie să vii afară acum!
El dispare din prag într-o clipă, și-l aud înjurând în timp ce umblă prin dormitor cautându-și bocancii pe întuneric.
- Viktor a mers după cei din anul doi! îl informez din prag.
- A mers cineva după apă?
- Zanizzi si Harrison aduc apă, Boggs și Jilian aduc haine vechi de la Curățătorie.
- Bun. Haide!
Un lucru pe care l-am admirat întotdeauna la Ildris e calmul cu care primește orice veste năucitoare de parcă se aștepta s-o primească.
Eu unul am simțit că mor când Boggs ne-a strigat că ard țarcurile. Ideea că Poppy ar putea fi rănită mă scoate din minți.
Ajungem afară în timp record, și Ildris o ia ață spre țarcurile în flăcări, oprindu-se doar o clipă să respire.
Viktor și ceilalți se adună lângă noi pregătiți de intervenție.
- Anul Doi să se ocupe de partea vestică, înspre Birouri. Nu lăsați focul să treacă mai departe! Aldrich sau Viktor, unul dintre voi să scoată lupii afară, dar mai întâi asigurați-vă că focul nu ajunge la magazii! Ceilalți băieți, după mine! Luați pături, haine groase, apă, crengi, orice poate ajuta să înăbușim focul!
Înfașc un covor subțire din iută și mă îndrept spre magazii, în timp ce Viktor țâșnește în direcția cealaltă.
Trebuie să ne asigurăm că focul nu ajunge la magazii, pentru că asta ar incendia întreaga Tabără. Acolo păstrăm lemnele, explozibilul și o mulțime de substanțe reactive.
Aud lupii ieșind din țarcuri cu urletele prelungi. Viktor se mișcă repede.
Presupun că Veteranii îi vor duce la loc sigur până când stingem noi iadul ăsta.
Mă dor brațele de la forța cu care repet mecanic aceeași mișcare, înăbușind flăcările sub bocanci.
Îmi simt sudoarea curgând șiroaie pe față și ochii îmi ard de la fumul dens.
Aerul e irespirabil.
Îmi rup partea de jos a cămășii, trecându-mi materialul peste nas și peste gură. O să mă sufoc dacă mai trag în plămâni fumul ăsta negricios.
Sper că Poppy e în regulă la Cazarmă.
Încă mă tulbură ochii ei mari și îngroziți, felul în care tremura din toate încheieturile când am găsit-o.
Luna asta a fost cea mai cumplită din viața mea. Mai rea decât luna de după accident, mai rea decât luna în care l-am văzut pe Alex zi de zi flirtând cu ea.
Luna asta a fost luna în care mi-am dat seama că în loc s-o urăsc pe Poppy mă urăsc tot mai mult pe mine, pentru ceea ce i-am spus, pentru mânia mea oarbă și irațională.
N-ar fi trebuit s-o tratez așa. N-ar fi trebuit să tratez pe nimeni așa, dar mai ales pe fata de care sunt îndrăgostit de la șaisprezece ani...
- Aldrich? Aldrich!
Zanizzi apare lângă mine gâfâind, cu fața plină de funingine.
- Am izolat deja Birourile, mai trebuie să stingem bucata asta dinspre magazie. Domnul Instructor a spus să lăsăm țarcurile să ardă, nu se mai pot salva. Lupii oricum au ieșit.
Dau din cap că am înțeles, și îi cedez locul lui Zanizzi, pentru că am nevoie de un alt obiect. Covorul de iută a devenit doar o cârpă carbonizată.
Pășesc prin iarba arsă căutându-l cu privirea pe Ildris.
- Altă haină! spun înăbușit. Unde e Viktor?
Ildris îmi face semn din cap spre băiatul care vine cărând două găleți cu apă.
Iau la nimereală ceva de jos, o pătură, și merg în întâmpinarea lui.
- E totul în regulă? îi strig prin material. Ai scos toți lupii?
El mă privește surprins, lăsând gălețile jos.
- Poftim? N-am scos niciun lup. Credeam că îi scoți tu!
Îmi scot legătura de peste nas, holbându-mă la el.
- Nu... nu tu ai scos lupii?
- Nu! Ce importanță are?
- Vrei să spui că avem pe cineva prins în țarcuri? urlu la el. Pentru că am lăsat țarcurile să ardă, Viktor!!
- Al, nu cred că...
- Ildris! ILDRIS!!
Dau fuga înapoi în șir, scuturându-l pe Ildris de umăr.
- Cine a scos lupii din țarcuri?? I-ai scos tu?
El mă privește uluit.
- Nu, bine-nțeles! Pe voi v-am pus să-i scoateți!
- Nu i-am scos noi!!
Ildris se holbează la mine palid.
- Vezi dacă suntem toți! Trebuie să știm dacă lipsește cineva! Verifică anul tău, eu mă ocup de anul doi!
O iau la goană prin iarba carbonizată, căutând fiecare membru al detașamentului cu sufletul la gură. Primul gând mă duce la Boggins, dar el e cu Harrison cărând găleți cu apă.
Jilian și Zimbaud erau lângă Ildris, iar pe Viktor tocmai l-am văzut. Zanizzi a rămas în locul meu, deci suntem toți.
Nu e cineva din anul nostru.
Un oftat prelung de ușurare îmi părăsește pieptul. Poate e un gând egoist, dar mă bucur că anul meu e în siguranță. Nu știu ce-aș face dac-ar rămâne cineva înăuntru, pentru că bârnele adăposturilor mai au puțin și cedează.
Ildris ajunge lângă mine câteva clipe mai târziu, transpirat și gâfâind.
- Anul Doi e în regulă. Sunt toți aici. Nu ei au scos lupii.
Îl privesc surprins.
- Atunci cine zeilor i-a scos? Doar n-au ieșit singuri!?
Ildris ridică din umeri epuizat.
- N-am idee, dar oricine i-a scos a ieșit deja. Cred că s-a mișcat foarte repede, poate chiar înainte să ajungem noi.
- N-a fost nimeni aici înainte să...
Mă prind strâns de el, simțind dintr-o dată că rămân fără aer, și totul în fața mea se înnegrește.
Poppy.
Poppy a fost aici înainte să mă întorc cu Ildris, și... n-am văzut-o mergând spre Cazarmă.
Privesc țarcurile care ard cu zgomot și simt că inima mea se rupe în bucăți, ca un material vechi și subțire.
- Ildris! șoptesc răgușit. E Poppy. Poppy era aici...
- Ce? întreabă el pierdut.
- POPPY! Mi-a promis că merge la Cazarmă și... trebuie să intru!!
Îmi scot cămașa dintr-o mișcare, căutând o găleată cu apă.
- Poppy a fost aici?! urlă Ildris la mine. Și nu te-ai gândit să-mi spui de la început?!
- Am trimis-o la Cazarmă!
- Da, și te-a ascultat vreodată?!
Își duce fluierul la gură fluierând ascuțit, și tot detașamentul se adună în jurul nostru îngrijorat.
- Domnule Instructor?
- Nu mai avem timp! îi strig lui Ildris disperat. Or să cadă bârnele!!
Îmi trag din nou pe mine cămașa udă și îmi torn restul apei din găleată peste pantaloni, iar Ildris îmi imită gesturile.
- Avem pe cineva înăuntru! spune dintr-o suflare. Trebuie să intru în țarcuri...
- Cine? întreabă Capaldi galbenă ca ceara.
- Grim! izbucnește Boggins îngrozit. Zeilor mari, știam eu că lipsește cineva!
Viktor mă privește șocat.
- Poppy e înăuntru?
- Vreau să fiți pregătiți! spune Ildris aspru. Nu știm cum și dacă ieșim de-acolo. Anul Doi, așteptați-ne lângă țarcuri. Anul Unu, ocupați-vă de lupii evacuați!
Ne îndreptăm amândoi în fugă spre adăposturile care ard.
- Ildris, lasă-mă pe mine! îl implor îngrozit. Tu ești Prințul moștenitor, nu poți să...
- Să mor? termină el în locul meu. Crezi că aș putea să trăiesc știind că am trimis un elev în locul meu?
- Te rog!! Te rog lasă-mă pe mine!
- Asta nu-i o treabă pentru un singur om, Aldrich. Iar tu nu trebuie să te sacrifici pentru toată lumea.
- Ea nu e toată lumea! O iubesc pe Poppy!
- Știu. Și eu o iubesc, la fel de mult cum te iubesc pe tine. Haide!
Trecem în fugă prin iarba care arde, și picioarele încep să-mi ardă.
Fierbințeala incredibilă ne sugrumă respirația. Nu se vede nimic prin ușa smulsă din țâțâni, nimic în afară de flăcări și de fum gros.
Ildris închide ochii o clipă, parcă gândindu-se la ceva îndepărtat.
- Aldrich.
Își îndreaptă umerii calm, întorcându-se spre mine.
- Vreau să-mi promiți că ieși cu Poppy de-acolo, indiferent ce se întâmplă cu mine.
- Ildris...
- Promite-mi! Nu putem ieși cu toții, și știi asta. Cineva trebuie să...
- Ildris, ești vărul meu!
- Nu! Sunt superiorul tău, iar ăsta e un ordin. O găsești pe Poppy și ieși! Înțeles?
Simt că mi se pune o greutate pe inimă și coșul pieptului începe să mă doară.
- Da, domnule Instructor! murmur gâtuit.
- Bun. La trei intrăm!
Aștept să dea semnalul și trag în piept o ultimă gură de aer, sărind înăuntru prin ușa deschisă.
Mă ustură ochii, fumul îmi întunecă vederea, și strigătul meu se stinge între pereții cuprinși de flăcări.
- Poppy? POPPY!
Te rog, te rog fii în viață, te rog...
Întunericul mă înnebunește. Nu-l mai văd pe Ildris, nu mai am aer, și sunt obligat să mă târăsc pe podeaua de lut a adăpostului, ferindu-mi nasul și gura de fumul înecăcios.
Îmi simt inima zbătându-se în piept și panica îmi face sângele să vuiască ca un râu.
Concentrează-te. CONCENTREAZĂ-TE!
Viața lui Poppy, viața mea depinde de viteza cu care pot să-i iau urma.
Și nu-i ceva simplu să iei urma cuiva prin nori groși de fum.
Cocos.
Poppy miroase a cocos și a vanilie, ca un desert exotic, savuros.
Mă concentrez pe izul slab care se simte în apropiere. Sper din suflet că nu e doar o halucinație olfactivă, pentru că am pierdut deja mult prea mult timp.
Dacă n-o găsim pe Poppy nu doar că va muri aici, dar acoperișul poate cădea peste noi în orice clipă, prinzându-ne pe toți trei la mijloc.
Înaintez pas cu pas, ocolind flăcările care se apropie vertiginos din toate părțile, și la un moment dat mâna mea atinge ceva dur în locul podelei.
- Poppy!
E un umăr.
E un umăr mic și osos pe care îl recunosc după atingere chiar dacă nu văd nimic altceva.
Lacrimile îmi inundă ochii, orbindu-mi vederea.
Poppy a căzut lângă fereastră, încercând probabil să găsească oxigen în tot fumul ăsta.
O ridic în brațe rugându-mă să fie în viață, să fie doar leșinată. Mă cuprinde o ușurare fără margini când lumina roșie a flăcărilor cade pe corpul ei, dezvelindu-i fața frumoasă.
Nu pare rănită. E murdară și plină de cenușă, dar e întreagă. E perfectă, așa cum e Poppy întotdeauna.
Pășesc peste fânul care arde, îndreptându-mă rapid spre ieșire. Simt că rămân fără aer și pieptul mă doare îngrozitor de la efortul de a respira cât mai puțin fum.
Încă șase pași. Încă cinci pași, încă patru, încă...
Aud trosnetul bârnei de deasupra înainte s-o văd căzând, și-mi dau seama că nu mai am timp.
Mă uit în jos la Poppy, la genele lungi care îi ating obrazul, la părul alb care se revarsă pe brațul meu.
Dacă trebuie să murim aici, măcar murim împreună.
Închid ochii strâns, așteptând bârna care cade, zgomotul acoperișului prăbușit peste noi.
Nu aud decât un urlet sfâșietor și apoi liniștea.
Deschid ochii și teroarea îmi face picioarele să cedeze.
Ildris a blocat bârna în flăcări cu propriul lui corp, și focul îi cuprinde cu repeziciune hainele deja uscate.
- ILDRIS!!
El mă privește de sub bârna care-i zdrobește umerii, și durerea inimaginabilă îi deformează toate trăsăturile.
- Ieși afară!
- Ildris...
- IEȘI AFARĂ!
O cuprind pe Poppy mai strâns, târându-mă prin spațiul îngust eliberat de vărul meu, și mă prăbușesc câteva minute mai târziu pe iarba arsă, în brațele lui Viktor.
În spatele meu acoperișul cedează cu trosnet, înghițind adăpostul cu totul.