N-am fost niciodată la Birouri cu excepția primei zile, atunci când Idlris ne-a înscris în registrul detașamentului.
Și n-aveam nicio intenție să mai vin, dar situația mă obligă să fac ceva ce n-aș fi crezut vreodată. O să-i cer lui Ildris un favor. Unul adevărat, dintr-acelea care strică ordinea perfectă a gândirii lui și pe care probabil o să-l refuze...
Dar sunt atât de disperată încât sunt dispusă să încerc orice.
Mi-am petrecut ultimele două zile zăcând în patul de sus pe motiv de răceală, pentru că nu mă simțeam în stare să-l văd din nou pe Aldrich după tot ceea ce mi-a spus.
Am conștientizat un adevăr oribil care m-a făcut să plâng ore în șir cu fața îndesată în pernă. Sunt îndrăgostită de el. Sunt îndrăgostită de un băiat care nu m-ar vrea nici dacă aș fi placată cu aur.
Îmi închipui că sunt o ființă cu adevărat monstruoasă dacă până și un băiat cu cicatrici mă detestă.
Și nu pot face nimic în privința asta. Ba nu, pot să fac ceva foarte foarte mic, și anume să-mi protejez inima pe viitor. Nu că m-ar ajuta prea mult. Inima mea e distrusă de mult, poate chiar din prima zi pe Platou, atunci când mi-a legat șireturile.
Nu mai contează.
O să trec peste asta la un moment dat, poate la vară, sau anul viitor, sau după ce termin stagiul militar și părăsesc definitiv Kadara.
La un moment dat o să mă uit la Aldrich și n-o să mai simt nimic... dar ziua aceea nu-i azi. Și cred că nici în viitorul apropiat.
Până atunci, cum am spus, pot doar să mă țin departe de sursa constantă a suferinței mele.
Iată de ce umblu cu ochii cârpiți de somn la cinci dimineața, încă înainte de Deșteptare, căutându-l pe Ildris la o oră la care toată lumea doarme.
Biroul lui Ildris e la catul de jos, și are ferestrele luminate. Bine-nțeles. Nici nu mă așteptam ca Prințul moștenitor să fie un om normal la cap și să doarmă până la ora șase, ca toți ceilalți instructori.
Mă strecor cu grijă în coridor și ciocănesc încet la ușa din lemn.
Câteva clipe mai târziu mă trezesc cu un bărbat pe jumătate dezbrăcat deschizând ușa surprins, și uit puțin de ce am venit.
Se pare că Ildris își face exercițiile foarte de dimineață, și imaginea merită toate sacrificiile din lume.
- Poppy! exclamă uluit. Zeilor mari, stai să pun ceva pe mine!
- Nu te deranja! îi spun înveselită. Tocmai mi-ai făcut dimineața mai bună. Și oricum, te-am mai..
- Taci!!!
Mă prinde de mână trăgându-mă înăuntru și încuie ușa scandalizat, punându-și mâinile în șolduri.
- Ce-i cu tine? Vrei să ne dea afară pe amândoi? Nu ai voie să fii singură cu un instructor în biroul lui personal, Poppy!
- Zău, Ildris, am fost singură cu tine două săptămâni, și am dormit în același pat.
- Poppy!! repetă el îngrozit. Să nu mai repeți asta niciodată!
Se îndreaptă spre birou și ia prosopul de pe marginea scaunului, stergându-și corpul de sudoare.
- Ce-i cu tine trează la ora asta?
Oftez împovărată, amintindu-mi de ce am venit.
- Vreau să te rog ceva.
- Poppy.
- N-are legătură cu Stagiul Patru și cu ororile la care ne obligi. Promit.
- În regulă.
Își ia cămașa din cuier și începe să-și încheie nasturii metodic.
- Spune repede și fugi la Cazarmă înainte să te vadă cineva și să dăm amândoi de belea.
- Corect. Voiam să...
Îmi strâng degetele în pumn agitată.
- Pot să fac echipă cu altcineva?
Ildris încremenește cu cămașa încheiată doar pe jumătate.
- Poftim?
Simt că mi se clatină puțina stăpânire pe care o am.
- Am întrebat dacă pot să...
- Nu, am înțeles ce-ai întrebat, voiam doar să mă asigur că am auzit bine. Vrei să te despart de Aldrich?
E o exprimare puțin ridicolă care mă face să zâmbesc chiar dacă-mi vine să plâng.
- Da.
- Poppy, funcționați în echipele astea de la începutul anului.
- Știu...
- De ce-mi ceri asta? Te-a supărat Aldrich cu ceva? A făcut vreo prostie? Pot să-l repartizez la Toalete toată luna.
- Nu, nu, nimic de genul ăsta. Noi doar nu mai...
Simt că-mi tremură glasul tot mai tare.
- Nu mai colaborăm cum trebuie. Echipa noastră e defectă.
El mă privește lung.
- Echipa voastră e defectă, repetă rar.
- Da.
- Poppy, ce ți-a făcut Aldrich?
Îmi simt plămânii storși de aer și lacrimile amenință să-mi inunde ochii.
- Nimic, sunt în regulă. Am avut o discuție vineri. Se pare că... se pare că am înțeles totul greșit.
- Nu. Aldrich nu excelează la comunicare, dar te asigur...
- A spus că sunt un monstru pe dinăuntru!
Ildris amuțește.
- A spus... repetă el uimit. Zei, Poppy! Trebuie să stau jos. Asta-i o zi tristă.
- Ildris...
- Nu, chiar e o zi tristă! Ziua în care am realizat că vărul meu e complet idiot.
Se așează la birou masându-și tâmplele de parcă l-ar durea capul.
- Nu pot să cred că Aldrich ar spune așa ceva.
- Poate că are dreptate, spun încet.
El mă privește cu asprime.
- Să nu mai spui prostia asta niciodată. Du-te înapoi la Cazarmă, și voi vedea ce pot face.
🌑
E stabilit.
Dacă nu mă omoară Stagiul Patru, nu mă mai omoară nimic.
Am început cu toții să studiem dis-de-dimineață expresiile lui Ildris, ca să ghicim ce orori mai pune la cale.
Astăzi, după ce ne dăm duhul alergând prin curtea taberei aproape un ceas, ne întâmpină lângă sala de antrenamente cu un colan de frânghie pe umăr, ceea ce nu-i deloc liniștitor.
- Urmați-mă afară. Am pregătit ceva drăguț pentru voi împreună cu veteranii.
Se aude un geamăt unanim, pentru că știm cu toții că Ildris nu pregătește niciodată "ceva drăguț" pentru noi. Și dacă sunt implicați cei din anul doi, cu atât mai mult. Veteranii sunt la fel de malefici ca instructorul nostru.
Ne îndreptăm spre capătul estic, dincolo de țarcuri, unde se văd niște stâlpi de lemn înfipți în pământ și crenguțe uscate presărate peste pământul înghețat.
- Ce-o mai fi și asta? întreabă Boggins îngrozit.
Lângă mine Aldrich mai-mai că zâmbește.
- Sper că-ți place focul, Boggs.
- Nu, nu-mi place deloc. Și dacă...
- Atenție! strigă Ildris. Astăzi exersăm viteza de reacție, care e absolut vitală în rezistență. Cuvintele cheie: sânge-rece.
Își desface colacul de funii de pe umăr.
- Veți fi legați de stâlpii de lemn.
- Nu sună bine! murmură Jilian.
- Voi da foc crenguțelor din capătul acela. Trebuie să vă dezlegați și să ajungeți la mine înainte ca focul să vă aprindă ghetele. S-a-nțeles?
Îmi amintesc pe loc de piciorul pe care mi l-am ars în Stagiul Doi și simt că mă cuprinde groaza.
- Și dacă nu...
- Dacă nu, Grimaldi, atunci te vei pârli puțin, pentru că lacurile sunt departe și durează să ajungi cu apa până aici.
Pesemne groaza de pe fața mea e cât se poate de evidentă, pentru că Ildris începe să zâmbească.
- Mă bucur că ați înțeles. Ne împărțim în perechi, și veți trece prin probă cu rândul. Coechipierul trebuie să rămână alături de cel legat și să-i dea indicații dacă începe să-și piardă cumpătul.
Ne aliniază pe toți în rând, și îi apare o cută între sprâncene.
- Perechile: Abberney- Boggins, DeSilva- Minelli, Grimaldi- Lacoste, Harrison...
Mă pierd imediat după ce aud DeSilva-Minelli, Grimaldi-Lacoste. Și îmi dau seama că odată cu mine a încremenit și Aldrich, și... tot detașamentul.
- Ăă, domnule Instructor? întreabă Minelli confuză. Ați spus cumva...
- DeSilva- Minelli, repetă Ildris răspicat. Da. Nu pierdeți vremea!
Zanizzi ridică două degete indignat.
- De ce DeSilva-Minelli? până acum am lucrat tot timpul în ordine alfabetică!
Îl simt pe Aldrich crispându-se lângă mine.
- Ah! Știu eu de ce. Domnișoara Grimaldi a decis că vrea să-și schimbe perechea, nu-i așa?
Ildris îl săgetează cu privirea, fără să răspundă.
- Nu sunt aici ca să-ți dau ție explicații, domnule DeSilva.
- Ăsta-i favoritism! protestează Aldrich furios. O favorizezi pe Grimaldi!
- Și? se răstește Ildris enervat. Ai ceva împotrivă? Data viitoare nu te mai comporta ca un bou cu perechea ta, ca să nu fie nevoie s-o schimb!
- Vai, vai! se maimuțărește Minelli. Prințesa detașamentului s-a supărat că ai vorbit urât cu ea!
Simt că-mi arde toată fața și mă uit la Ildris neputinciosă. El ignoră pur și simplu murmurele, revenind la lecția în desfășurare.
- Abberney, DeSilva, Lacoste, Harrison și Zanizzi sunteți primii care veți fi legați. Treceți la stâlpi!
Aldrich pleacă apăsat de lângă mine, lăsându-i loc lui Lacoste, care zâmbește cu gura până la urechi.
- Salutare, Grimaldi!
- Treci la stâlp, spun oftând.
- Nu te necăji! O să ne distrăm de minune împreună. Vrei o bomboană?
- Nu, mulțumesc. Trebuie să te leg, Lacoste. Poți să taci și să întinzi mâinile?
- Sigur. M-am întrebat tot timpul cum ar fi să mă lege o femeie frumoasă de un pat. De un stâlp, pardon.
Mă gâdilă un hohot de râs pe care încerc să-l înăbuș.
- Ești adeptul gesturilor romantice extreme? îl tachinez în timp ce-i leg mâinile la spate. Credeam că la Lupii de Noapte suntem cu toții monogami.
- A, nu! N-am probleme de genul. Leagă-mă strâns, Grimaldi! Chestia asta mă stârnește.
Nu sunt sigură, dar cred că-l aud pe Aldrich mârâind de la stâlpul celălalt.
- Domnule Instructor, Lacoste îmi face avansuri! îi spun lui Ildris amuzată.
- N-o lua personal! îmi strigă Abberney de la primul stâlp. Lacoste face avansuri oricărei ființe vii din tabăra asta.
- Așteaptă până te leg eu pe tine! mă amenință Lacoste rânjind.
Îngenunchez în iarbă, legându-i bine gleznele.
- O femeie în genunchi e întotdeauna o...
- LACOSTE! se răstește Ildris la el. Păstrează-ți preferințele sexuale pentru altă dată. Suntem în timpul unei lecții!
- Ah, da! își amintește el oftând.
Când toți ceilalți sunt perfect legați, Ildris aprinde cu foșnet un chibrit, punând foc crenguțelor uscate care încep să ardă cu pocnet.
Îmi îndrept toată atenția spre Lacoste, care începe să-și miște încheieturile într-un ritm constant, câtuși puțin tulburat de fumul înecăcios.
- Ce faci? îl întreb îngrijorată.
- Frec legăturile de marginea ascuțită a stâlpului, îmi explică pragmatic. Nu le-ai legat foarte strâns, ar trebui să cedeze curând.
Îmi scot briceagul de buzunar, privind tot mai agitată focul care înaintează încet și sigur spre stâlpi.
- Dacă ceva merge prost o să-ți tai funiile.
- Nu fii absurdă! Am mai făcut asta în Vale, e ca un soi de sport. Ies întotdeauna la timp.
Fumul se apropie de noi învăluindu-ne din toate părțile, și îmi duc mâneca la nas, ca să nu mă înăbuș.
- Lacoste, ești sigur că te descurci?!
- Sânge-rece! îmi amintește el calm. Simt că cedează, mai am puțin. Mda, e cam mult fum pentru gusturile mele, dar o să... aha!!
Își ridică victorios mâinile, scuturându-și legăturile care arată ca niște brățări sfâșiate.
- Picioarele! îi amintesc panicată. Grăbește-te!
Mă ustură ochii din cauza fumului și nu văd prea bine ce face, dar Lacoste nu pierde vremea. E așezat pe vine și bănuiesc că își desface legăturile pe bâjbâite, ceea ce e o mare ispravă ținând cont că vântul suflă fumul direct spre fața noastră.
- Lacoste! repet încă o dată, gata s-o iau la goană. Mai avem doar...
El se ridică brusc, prinzându-mă de mână.
- Gata, colega. Haide!
Ne luăm avânt ca să sărim peste flăcări și în câteva clipe suntem dincolo, lângă Ildris, respirând aer curat.
- Cinci minute! decretează el notând scorul pe tăblia de ardezie. Nu-i rău deloc!
Arunc un ochi mai sus, deloc surprinsă că Aldrich a scos cel mai bun timp, trei minute și jumătate. E clar că au mai făcut asta acasă.
- În regulă, ne mutăm mai încolo, la cealaltă grămadă de stâlpi. Legați-vă partenerii cum trebuie, nu trișați! Sunt cu ochii pe voi!
Mă lipesc cu spatele de stâlpul de lemn, și Lacoste îmi trece frânghiile peste încheieturile încrucișate la spate.
- E foarte sexy chestia asta, o aud pe Minelli glumind în stânga mea. O să te visez la noapte, DeSilva.
Simt un disconfort imens când Aldrich începe să râdă. Nu-mi place că o atinge pe Minelli. Aldrich e perechea mea. Mă rog, nu astăzi, dar în general a fost perechea mea, și Minelli n-ar trebui să flirteze cu el.
- Concentrează-te! îmi spune Lacoste rânjind. Nu trage cu ochiul la vecini.
- Atenție! strigă Ildris, aprinzând chibritul. Începe runda a doua!
Încerc să-mi mișc încheieturile presându-le de stâlp, dar nu reușesc să mă clintesc.
- Ce zeilor, Lacoste?! De ce m-ai legat atât de strâns?
- E un nod simplu, Grimaldi. Încearcă să-l agăți bucla cu degetele. Nu ai suficientă forță ca să sfâșii legăturile.
- Îți mulțumesc din suflet!
- Vorbesc serios. Cea mai rapidă metodă e să dezlegi nodul, pentru că e unul simplu.
Îmi mișc haotic degetele la spate, încercând să ajung la buclele frânghiei, dar totul e inutil și focul se apropie vertiginos.
- Boggins! o aud pe Abberney țipând. A leșinat Boggs, domnule Instructor!
Panica îmi strânge stomacul, și simt că mi se termină aerul din plămâni.
- Lacoste, nu pot! țip la el înnebunită. Nu găsesc nodul! Mă ustură ochii!
- Ușurel, Grimaldi. Nu te agita. Mai avem câteva minute. Încearcă să...
- Aaahhh!! urlă Zimbaud în capătul șirului. AAAAAHH!
- Apă! tună Ildris din partea cealaltă. DeSilva, adu niște apă, idiotul ăsta moare ars la stâlp!
Se stârnește un haos de nedescris, cu Boggins leșinat, cu Zanizzi ai cărui pantaloni au luat foc, și cu Jilian care tușește gata să-și scuipe plămânii.
Îmi lăcrimează ochii de lacrimi și nu mai văd nimic, însă degetele mele găsesc în sfârșit buclele nodului de la încheieturi.
- Bun! spune Lacoste entuziasmat. Trage cu grijă, să nu le înnozi. Perfect, Grimaldi!
Legătura îmi cedează silențios, și îmi vine să plâng de ușurare, dar nu-mi permit acest lux.
Încă am gleznele legate, și focul e chiar la un pas de mine, arzându-mi fața.
- Lacoste! strigă Abberney speriată. Ajută-mă să-l scot pe Boggins de-aici!
- Lacoste, nu cumva să...
El dispare în flăcări înainte să-mi termin vorba.
- Te descurci, Grimaldi! îmi strigă din fugă. Fii calmă!
Îmi simt fața arzând de la para focului, și fumul înecăcios îmi arde gâtlejul.
Ah, hai odată, hai odată, HAIODATĂ!!
Nodul de la gleznă e dublu și nu-mi dau seama ce fac. Cred că tocmai l-am încâlcit și mai tare.
Deschid gura să strig după Lacoste, și fumul gros îmi năvălește în plămâni, sufocându-mă.
- La... Lac...
Încep să tușesc spasmodic și îndepărtez crengile uscate de lângă mine, arzându-mi mâinile.
Ah, fir-ai tu să fii, Lacoste!
Trag de legături cu disperare, chiar dacă știu că n-am suficientă forță ca să rup un nod de frânghie dublu.
- Grimaldi, pe toți zeii! îl aud pe Lacoste brusc. Ah, credeam că te-ai... aaahhh!
Se apleacă deasupra mea cu briceagul scos și taie brusc legăturile, făcându-mă să cad grămadă în iarbă.
Simt mirosul de pânză arsă și-mi dau seama că Lacoste m-a înhățat ca pe un sac, smulgând haina groasă de pe mine.
- Grimaldi, pe toți sfinții, te dezleg și cazi taman în foc!!!
Nu-mi dau seama exact cum am trecut dincolo, cred că Lacoste și-a pârlit puțin bocancii, dar în cele din urmă ajungem la Ildris, chiar dacă nu mai am haină și mâinile mă ustură de arsuri minore.
- Poppy! exclamă Adrich agitat. Ești...
Ildris ridică brusc bățul de bambus, oprindu-l pe loc.
- Grimaldi nu mai e perechea ta, domnule DeSilva.
Se întoarce spre mine încruntat.
- Te simți bine, Grimaldi?
Dau din cap cu gâtul și cu ochii arzând.
- Am...
Am reușit să ies, asta vreau să spun, dar constat cu groază că se aude doar un croncănit.
- Du-o la Infirmerie, spune Ildris oftând. A inhalat puțin fum. Nu înțeleg ce-i cu voi, în tura a doua v-ați descurcat îngrozitor de prost!
Mă agăț de umerii lui Lacoste ștergându-mi ochii roșii.
Ultimul lucru pe care îl văd e tabla cu punctaje, și constat că sunt undeva foarte jos.
Stagiul Patru o să-mi pună capac.