- Să zicem că îți cade un lemn pe picior și îți provoacă o rană deschisă. Nu e nimeni în jur să te ajute. Ce faci, Abberney?
O simt pe Abby scuturându-se lângă mine.
- Chiar e nevoie la prima oră să-mi imaginez că rămân fără picior, domnule Instructor?
- Da.
- Păi, cred că aș... mi-aș face un bandaj în primul rând.
- Greșit.
Abberney oftează.
- Minunat.
- Ce faci mai întâi cu rana, Harrison?
- O curăț.
- Exact! O cureți cu apă curată sau cu alcool, scoți corpii străini dacă sunt. Abia apoi faci un bandaj, Abberney. Acum, o altă întrebare: cum oprești sângerarea dacă bandajul nu funcționează? Să zicem că ai o hemoragie puternică și pierzi tot mai mult sânge.
- Numai la lucruri frumoase ne gândim astăzi, murmură Boggins cam palid.
Zanizzi ridică două degete.
- Leg un garou, domnule Instructor.
- A! spune Ildris. Legi un garou! Poftim, ține cureaua mea. Ești lovit la genunchi, da? Unde legi garoul?
- Aici.
- Aici, sub rană?! Bravo, deșteptule! Leagă sub rană și lasă sângele să curgă în continuare!
E rândul meu să ridic degetele. E simplu. Știu de la tata cum se leagă un garou.
- Îl legi deasupra, explic satisfăcută. Pentru că legătura pune presiune pe vasele de sânge și le comprimă, astfel încât circulația se oprește. Dar nu poate fi ținut mai mult de o oră, pentru că restul corpului are nevoie de oxigenare. Altfel piciorul se înegrește și probabil va trebui tăiat.
- Îîîîhhh! izbucnește Abberney. Gata. Mi-a trecut pofta de mâncare pe ziua de azi.
- Așteaptă puțin! Partea frumoasă nici n-a venit încă.
Zâmbetul lui Ildris îmi dă fiori de groază. L-a mai avut și când ne-a pus pentru prima dată să trecem prin țarc.
Vreau să vă spun că acest bărbat este bolnav la cap. Da, arată bine, e inteligent, nimic de zis... dar are ceva la cap. Deja mă gândesc serios să părăsesc Egarthia pe când o să ajungă el rege.
- Așa. Ne împărțim pe perechi, ca de-obicei, continuă vesel. Acolo unde avem fată și băiat vom lăsa băieții primii de data asta.
Își scoate din buzunar briceagul ascuțit care se deschide cu un pocnet.
Boggins se trage înapoi palid.
- Ăă, domnule Instructor, ce vreți să faceți cu ăla?
- O să afli imediat, pentru că ești primul. Poftește în față, Boggins.
- Domnule Instructor! repetă Boggins îngrozit.
- Aveți zece minute la dispoziție să opriți sângerarea colegului de echipă, continuă el netulburat. Vă descurcați cu ce găsiți în natură. Să nu văd vreun pansament că vă omor!
Mă holbez la el șocată.
- Doar nu vorbești serios!
- Boggins, ai de gând să te apropii?
Ne uităm cu toții îngroziți la Ildris, care se mișcă brusc, înfigând briceagul în pulpa lui Boggs. Se aude un urlet, și nu știu dacă e a lui Abby sau a lui Boggins sau dacă au țipat amândoi.
- Perechea unu poate începe. DeSilva!
Mă trag înapoi îngrozită. Nu se poate așa ceva! Ildris nu ar...
- Îmi curge sânge! țipă Boggs galben ca ceara. Fă ceva, Abberney!
- DeSilva! repetă Ildris iritat. Scoate-ți haina!
Aldrich începe să-și desfacă nasturii hainei calm, în timp ce Abby pleacă țipând să găsească niște apă.
Te rog, nu-l tăia prea tare. Te rog, nu-l...
Briceagul lui Ildris lovește scurt și adânc, nu în braț, așa cum părea, ci sub coaste.
Aldrich șuieră brusc, ducându-și mâna la tăietura din abdomen. Mă uit la cămașa lui albă care se umple rapid de sânge, și simt că mă doare stomacul de teamă.
- Perechea doi poate începe. Jilian!
- Zeilor, Aldrich, eu...
- Ar trebui să te grăbești! mă întrerupe el sec. Ne trece timpul, Grimaldi!
Îl trag după mine disperată, scoțându-l afară, în aerul rece. Nu știu ce să fac. Îmi tremură picioarele și mi-e rău, și-mi vine să plâng.
Nu pot să-l văd pe Aldrich sângerând din nou. L-am văzut o dată, și am avut coșmaruri ani de zile după aceea.
Îmi apăs mâinile pe stomac îngrozită.
- Grimaldi! repetă el aspru. Ai de gând să...
Se încovoaie brusc, sprijinindu-se de zidul exterior al sălii. Pe frunte îi apar boroboane de sudoare, și începe să respire neregulat.
- Poppy, șoptește gâfâind, te rog grăbește-te!
Pierde prea mult sânge.
Îmi dau seama că pierde prea mult sânge, și mă cuprinde groaza. Panica îmi strânge pieptul, oprindu-mi respirația.
- Aldrich, ești bine? Aldrich!
Îi cuprind fața în palme, înspăimântată de pielea lui palidă.
- ALDRICH!!
Mă privește cu ochi tulburi.
- Da. Sunt bine, Poppy. Du-te și adu niște apă, da?
Harrison și Minelli au țâșnit de mult pe ușă afară, cred că eu sunt ultima care se urnește din loc.
- Mă întorc într-o clipă, îi spun stins, stergându-i fruntea cu batista mea. Să stai aici, da?
El zâmbește strâmb.
- Nu prea am chef să mă plimb, Grimaldi.
O iau la fugă spre râu, pe urmele celorlalți. Cișmelele sunt prea departe. Nu am timp să ajung la cișmea, pot doar să sper că apa din pârâul care curge prin spatele țarcurilor e suficient de curată.
Ah, zeilor mari, în ce să iau apă???
Mă scotocesc prin buzunare cuprinsă de groază. Nu am nimic la mine. Trebuie să fug la Cazarmă și să iau o cană și... Aldrich o să moară până mă întorc.
Teama irațională mă face să dau buzna în țarcuri, smulgând de sub ochii lupilor o găletușă de tablă pentru apă.
Lupii mârâie la mine întărâtați, dar n-am timp acum să mă gândesc la ei.
Oare gălețile astea sunt suficient de curate ca să fie sigure?
Nu mai contează. Trebuie să găsesc o soluție de moment, după care o să-l târăsc la Infirmierie și se vor ocupa de el cum trebuie.
Îmi tremură picioarele atât de tare încât abia pot umbla. Apa râului e înghețată pe deasupra, și îmi vine să urlu. Trebuia să mă gândesc la asta!! Trebuia să-mi dau seama de ce nimeni n-a fugit spre râu, deși e mai aproape decât cișmeaua.
Lovesc cu pumnul gheața de deasupra, și simt cum mi se zdrelesc monturile degetelor de gheața care începe să se crape.
- Haide, haide, haide!! țip către gheață, continuând să lovesc disperată.
Ar trebui să exersez mai mult loviturile cu pumnul, pentru că n-am forță deloc. În cele din urmă reușesc să fac o gaură suficient de mare și să iau puțină apă cu găletușa.
Tot interiorul meu urlă să mă grăbesc, dar trebuie să pășesc încet ca să nu vărs apa pe jos.
Îmi vine să țip de frustrare. Ildris e un monstru. Îl urăsc cu toată ființa mea și nu știu cum de l-am considerat vreodată drăguț.
Când ajung la Aldrich, el încă e nemișcat lângă zid, cu mâinile apăsate peste rana din care curge sânge. Încă mai curge.
Gândește, Poppy. Gândește, gândește. Sânge rece. Ai nevoie de sânge rece!
- Trebuie să-ți scot cămașa, îi spun lui Aldrich grăbită. Nu te mișca!
- Nu intenționam, murmură el, în timp ce-i desfac nasturii care par interminabil de mulți.
Îi trag cămașa îmbibată de sânge, și mi se oprește din nou răsuflarea. Nu l-am văzut niciodată pe Aldrich dezbrăcat.
Da, i-am simțit pielea brăzdată de șanțuri atunci când l-am sărutat în bibliotecă, dar n-am văzut cum arată, și...
Arată rău. Pielea, nu el. El e suplu și musculos, așa cum mi-am imaginat că ar fi, dar pielea de pe umăr, de pe toată partea dreaptă e încrețită de cusături nenumărate.
Simt că mă prăbușesc într-un hău adânc.
- Zei, Aldrich!
Îmi ard ochii de lacrimi.
- Te doare? Te mai dor? Cât de rău a fost?
El mă privește lung, stergându-și de pantaloni mâinile însângerate.
- N-avem timp pentru asta, Poppy.
- Îmi pare rău. Te doare? O să...
Îmi înmoi mâinile în găletușă, lăsând apa să curgă peste tăietura făcută de Ildris.
- Aaahhh, Grimaldi! De unde ai luat apa asta?
- Din râu. Te doare? E prea rece?
- Nu contează. Grăbește-te!
Îi spăl rana bine, și apa e atât de rece încât îmi îngheață mâinile.
- Am nevoie de o fașă.
Iau camașa pe care tocmai i-am aruncat-o cât colo. Nu mai e caldă, dar încă miroase a corpul lui și a pin.
Încerc să trag de un capăt curat, ca să fac o fașă. Materialul nu cedează. O duc la gură, încercând s-o sfâșii cu dinții, și rămân cu câteva fire de țesătură în gură.
- Ah, fir-ar să fie!!
Aldrich îmi ia cămașa din mână cu o expresie care cred că ar fi un zâmbet dacă n-ar fi strâmbătura de durere.
- Sper să n-ajung vreodată să depind de tine, Grimaldi. Aș muri până ai face tu o fașă.
Trage de ambele părți scurt, sfâșiind bumbacul gros în două. Iau repede o bucată curată și o împăturesc de câteva ori, apăsând-o peste rana deschisă.
În câteva clipe se înroșește de sânge, trecându-mi pe palmă.
- De ce nu se oprește? întreb panicată.
- Ai răbdare, abia ai pus-o. Dă-mi altă bucată.
Schimb bandajul, îndoind o bucată de mânecă albă.
- Ține un pic asta, îi spun lui Aldrich. Trebuie s-o leg.
Îmi desfac fularul de la gât, trecându-l în jurul taliei lui, și fac un nod grosolan într-o parte, fixând bandajul peste rană.
E mai bine.
Abia acum îmi permit să răsuflu usurată, după ce nu mai văd sângele curgând din nenorocita aceea de rană.
Mă uit la pantalonii lui Aldrich umezi de la apa care i s-a prelins de pe abdomen, și-mi dau seama că tremură.
Îmi lipesc mâna de pieptul lui rece.
- Ți-e frig?
- Cine, mie? Nici pomeneală! Mă simt foarte bine dezbrăcat în toiul iernii.
E bine. Dacă Aldrich poate să fie sarcastic, încă e bine.
Îmi desfac haina groasă, punându-i-o peste umerii goi. E prea mică. Dar măcar e caldă și îl acoperă parțial.
- Nu vrei să-mi aduci haina dinăuntru? întreabă el oftând.
- Ce? Nu, nu. Nu te las singur. Dacă leșini? N-aș...
- N-am leșinat în toată viața mea, Grimaldi. Și am avut experiențe mai... sângeroase decât asta.
- Nu te las! repet încăpățânată. Ți-o aduce Ildris când vine să ne verifice.
- Dacă nu-mi aduci haina o să fac hipotermie.
Mă uit la pieptul lui gol, pe care n-am reușit să-l acopăr fiindcă nu-mi ajunge haina.
- Nu-i nimic. Te încălzesc eu.
Simt cum se crispează când mă trag mai aproape, înconjurându-l cu brațele.
- Nu cred că iubitul tău ar fi încântat să te vadă, Grimaldi! spune sec.
- Bodhi nu e iubitul meu.
- Ai spus că "puteți încerca" să fiți o pereche.
Mă retrag puțin, privindu-l surprinsă.
- De unde știi asta?
Se strâmbă ironic.
- Mi-a șoptit un pui de lup.
Îmi strâng din nou brațele în jurul gâtului lui.
- Nu contează. Ești partenerul meu și trebuie să îți ofer condiții optime până când vine Ildris să ne noteze.
- Condiții optime, murmură el ironic. Într-adevăr...
Se pare că suntem verificați ultimii, pentru că Ildris apare foaaarte târziu din sală, cu tot detașamentul șchiopătând după el.
- Ah! Domnișoara Grimaldi are un momentul romantic afară, constată el fără umor. Poate ar trebui să ne retragem...
- Îi țin de cald! izbucnesc iritată. Pentru că l-ai înjunghiat, domnule Ildris Nasir! Nu înțeleg, ce nu-i în regulă cu tine? L-ai ÎNJUNGHIAT, pe toți zeii!! Mama lui e mătușa ta!
Ildris ridică din sprâncene surprins.
- Nu știam. Mulțumesc că mi-ai spus.
Îmi face semn să mă dau la o parte, ca să verifice bandajul lui Aldrich.
- Ah! Destul de bine, aș putea zice. Deși te-ai panicat în ultimul hal.
Îmi scutur mâinile ofensată.
- Nu m-am panicat. Chiar deloc.
Ceilalți izbucnesc în râs în spatele lui Ildris.
- Chiar deloc, repetă Lacoste rânjind. Nu ea a fugit pe-aici bezmetică cu găleata în mână. Nu, era altcineva cu părul alb.
- Mă grăbeam doar...
- Nu te grăbeai doar! mă întrerupe Ildris sec. Erai un pachet de nervi și boceai pe lângă râu, cu găleata în mână.
- Nu am bocit!!!
- Nu, dar nu mai aveai mult. Nici măcar nu ți-ai dat seama că sângerezi, Grimaldi. Cum poți să te pierzi cu firea în halul ăsta?
Mă uit cu surprindere la pumnul care îmi sângerează. Chiar nu mi-am dat seama, dar acum că o spune, încep să simt durerea din monturile zdrobite.
- Una peste alta a fost bine, continuă Ildris zâmbind. Mai lucrează la concentrare. Acum, conduceți-vă partenerii la Infirmierie și sunteți liberi pentru restul zilei. Și puneți mâna pe carte, că săptămâna viitoare dați examenul pentru Stagiul Trei!
Lacoste îi dă haina lui Aldrich, ajutându-l să se îmbrace.
Mă întorc spre el obosită și stoarsă de puteri.
- Haide. Te conduc la Infirmierie.
- Nu-i nevoie. Mă descurc singur.
- Și eu! adaugă Boggins, pășind pe lângă el. Mergeți la Cazarmă, fetelor!
Abby mă prinde de braț, privindu-mă lung.
- Ce-i? o întreb deranjată.
Ea se uită în spate la băieții care se îndepărtează.
- Nu mi-am închipuit niciodată că te pierzi așa când îl vezi pe DeSilva rănit.
- Nu m-am...
- Grim, te-am urmărit de pe fereastră! Nu știam dacă vrei să-l bandajezi sau să-l săruți, atât de disperată erai.
Corect.
Nici măcar eu nu știu ce voiam să fac.