Luni dimineața se văd niște transformări în detașament.
Zanizzi are o vânătaie pe obraz, Harrison și-a prins un pansament pe ochiul drept, iar Lacoste șchiopatează. Aldrich are o tăietură proaspătă pe față, de la bărbie până la ureche.
Mă holbez la ei îngrozită.
- De ce v-ați aruncat la bătaie ca niște proști?
Zanizzi zâmbește strâmb.
- Drăguță ca întotdeauna, Grimaldi. Era suficient...
- Lupii de Noapte! strigă Ildris, urcând Platoul ca un uragan. Ah, au apărut fețe noi! Ce-ai pățit la mufă, domnule DeSilva?
- Am scăpat briciul prea adânc, domnule.
- Harrison?
- Am o infecție la ochi.
- Lacoste!
- Am alunecat pe scări.
- Aveți tupeu, potăilor ce sunteți!
Bățul de bambus îl pleznește pe Aldrich peste coapsă.
- V-ați încăierat pentru Grimaldi, hm?
Îmi privesc vârful bocancilor stânjenită.
- Ceea ce înțeleg, continuă Ildris oarecum vesel. Și eu m-aș fi bătut pentru ea.
Aldrich își înclină capul zâmbind.
- Urăsc să te dezamăgesc, dar ne-am încăierat pentru Scott Grimaldi.
- A! Nu, atunci sunteți niște proști. Oricum, cineva i-a dislocat umărul lui Franco, motiv pentru care trebuie să vă disciplinez.
- A! spune Lacoste rânjind. Gonzalez cum se simte, domnule Instructor? A reușit să-și găsească dintele din față?
- Ține-ți gura, Lacoste! Care din voi l-a bușit pe Franco?
Anticipez răspunsul înainte ca Aldrich să facă un pas înainte. Bine-nțeles. Nu se putea altfel.
- Domnișorul DeSilva! Felicitări. Ai reușit să rămâi fără mese astăzi. După Instrucție vei lucra la Cazane toată ziua.
Aldrich salută, revenind lângă mine.
Mă cuprinde o iritare fără margini când îi simt mirosul.
- Nu ajungeai în situația asta dacă nu erai atât de idiot! îl informez printre dinți.
- Sau dacă tu aveai gusturi mai bune la iubiți! adaugă el sarcastic.
- Nu am...
- Alinierea! strigă Ildris. Luna asta trecem la Stagiul Doi, Haita. Veți lucra pe echipe și pe perechi, dar nu scăpați de antrenament fizic. Patru ture de Platou, alergare alertă. Marș!
Coborâm scările în fugă, menținând formația.
În celălalt capăt Copoii de Munte execută serii de flotări într-o mână, iar Vulpile Roșii exersează aruncări la țintă, pocnind sticlele înșirate pe zidul interior al taberei.
Urșii Cenușii au plecat deja la sala de antrenamente, iar Vulturii studiază cerul cu busolele în mână.
Aerul rece îmi înțeapă căile respiratorii când alerg pe lângă Aldrich.
Alergăm întotdeauna pe două rânduri în ordine alfabetică, ceea ce mă obligă să stau cu el, pentru că Abby e cu Boggins.
Ildris ne aleargă ca pe niște cai sălbatici, fără să se sinchisească vreun pic de gerul care ne taie plămânii la fiecare răsuflare.
Am ieșit din Stagiul Unu cu o duzină de vânătăi în diverse locuri. Mă întreb ce ne așteaptă în Stagiul Doi.
- Alinierea! fluieră Ildris, ignorând complet gâfâielile noastre amestecate. Mergem spre Țarcuri. În formație!
Mă prind de brațul lui Abby, simțindu-mi genunchii puțin tremurători. Îmi plac animalele. Mi-au plăcut întotdeauna, în special puii... dar ultima mea întâlnire cu lupii a fost una de coșmar. Nu sunt foarte doritoare să repet experiența.
Ildris ne conduce pe lângă Butoi în jos, pe o pantă abruptă care coboară la adăposturile lupilor de vânătoare.
- Există câteva lucruri de bază pe care trebuie să le știți despre lupi, povestește el, oprindu-se în afara țarcului. Doar că...
Țarcul e gol. Ceva mai încolo sunt un soi de vizuini improvizate în scobituri de pământ, și se aud mârâituri îngrijorătoare.
- Unu: nu intri pe teritoriul haitei decât dacă ți-ai propus să mori.
- Sau dacă ești Aldrich DeSilva, adaugă Lacoste.
- Exact. DeSilva, ne faci onorurile?
Aldrich ne ocolește nerăbdător, sărind peste gardul de nuiele al țarcului.
- Cu toată plăcerea, domnule Instructor!
Își duce două degete la gură fluierând ascuțit, și din vizuini țâșnesc lupi cenușii care urlă spre noi.
Abberney se împiedică înjurând și cade pe spate, iar Boggins scoate un strigăt sugrumat sărind în spatele lui Zanizzi.
- Pe toți zeii, domnule Instructor! strigă Minelli, pășind puțin înapoi. Sunteți sigur că lupii ăștia sunt îmblânziți?
- Păi, după cum vedeți...
Ildris face un semn spre Aldrich, care a căzut în mijlocul țarcului, doborât de o duzină de pui drăguți ca niște căței.
- Ce fac? Îl mănâncă? întreabă Zimbaud amuzat.
- Se joacă.
Îmi amintesc imaginea asta. Ușor modificată, dar mi-o amintesc... Aldrich stând în mijlocul unui țarc, cu o duzină de pui învârtindu-se pe lângă el.
- Lupii sunt animale sociale, continuă Ildris. Trăiesc în grupuri și sunt conduse de un mascul dominant. DeSilva, poți să termini cu hârjoneala? Încerc să țin o lecție.
Capul ciufulit al lui Aldrich răsare de după doi pui.
- Ce? A, da... mă cam ia valul.
Se ridică sprinten, scuturându-și pantalonii verzi.
- Pot să ies acum?
- Nu. Am nevoie de tine pentru demonstrație. Arată-ne cum poate intra cineva în siguranță acolo.
Aldrich îl privește rânjind.
- Știi foarte bine cum pot intra. Trebuie să fie marcați.
- Marcați? repetă Abby confuză.
Aldrich dă din cap.
- Cineva marcat de lupi poate marca la rândul lui o altă persoană. Vrei să intri, domnule Instructor?
Un zâmbet se lățește pe fața lui Ildris.
- Vrei să mă săruți, DeSilva?
- Ai niște buze frumoase.
- Sunt vărul tău, idiotule!
Preston începe să râdă, apropiindu-se de gard.
- Să înțeleg că marchezi o persoană cu salivă?
- Exact! aprobă Aldrich. Sau cu urină, ceea ce e scârbos. Sau împerechindu-te, evident. Nu te uita așa, Zanizzi! N-am de gând să mă împerechez cu tine.
Abby izbucnește în râs, ridicând mâna.
- Pot să mă ofer voluntară?
Ildris îi repezește un băț peste picior.
- Stai cuminte, Abberney! Nu suntem aici ca să facem avansuri, ci ca să învățăm.
- A! spune Abby dezamăgită.
- Doi! continuă Ildris. Nu fugi niciodată de un lup! Simțurile lor sunt de șaisprezece ori mai ascuțite decât ale noastre. Lupii miros emoțiile după hormonii care sunt eliberați de corpul uman: teamă, tristețe, entuziasm, excitație.
- Oooo! murmură Abby de lângă mine, primind încă un băț de bambus peste fund.
- Trei! Lupii sunt ființe monogame. Atunci când își aleg femelele, se împerechează pe viață și își dedică timpul haitei, creșterii puilor. Lupii sunt animale unite. Mă aștept să fiți și voi la fel.
- Pot să ies de-aici? întreabă Aldrich din nou, dându-și jos de pe picior un pui care îi zgârie pantalonii.
- Nu. Cheamă pe cineva la tine, să vedem cum...
Mă retrag instinctiv după silueta mătăhăloasă a lui Jilian, cu inima bătând haotic în piept.
- Grimaldi? Unde-i Grimaldi? întreabă Aldrich răutăcios.
Îl privesc disperată pe Ildris.
- Eu mă... nu mă simt bine, poate să meargă altcineva?
El mă săgetează cu privirea.
- Nu primim lași în Detașamentul Cinci, Grimaldi. Mișcă-te!
- Dar nu pot să... tocmai ați spus să nu le încălcăm teritoriul.
- Sunt doar puii aici, intervine Aldrich. Puii n-au dezvoltat încă simțul proprietății.
- Mișcă, Grimaldi! repetă Ildris cu severitate.
Îmi șterg palmele transpirate de pantalonii scorțoși, cu privirile tuturor ațintite asupra mea.
Ah, Aldrich, cât de mult te urăsc!!
Aș vrea să-i scot ochii ăia verzi-aurii și să-i smulg zâmbetul încrezut de pe față.
- Anunță-ne dacă mergi astăzi! murmură Minelli batjocoritor.
Ildris ridică din sprâncene provocator.
- Nu vă faceți griji, până la sfârșitul stagiului cu toții veți trece prin țarc. Ce aștepți, Grim? Un băț peste fund?
Îmi târăsc picioarele prin deschizătura gardului, cu inima strânsă de o panică tot mai cumplită.
Am mai făcut asta o dată și n-a ieșit bine.
Poate că Aldrich a plănuit anume momentul ăsta ca să mă arunce lupilor... îl cred în stare de o răzbunare diabolică.
Mă opresc în fața lui, uitându-mă cu groază în jur. Mi-e atât de teamă că abia pot să respir.
Aldrich face o strâmbătură, clătinând din cap.
- Nu așa, Grimaldi. Respiră! Până și eu îți pot mirosi teama.
Îmi tremură picioarele tot mai tare.
- Nu știu ce să...
Un pui își lipește botul de glezna mea, făcându-mă să țip.
- Aldrich!
El mă prinde de umeri, întorcându-mă spre vizuini.
- Zău, Grim, haide! Respiră. O să-i atragi la tine dacă nu faci ceva.
Văd ca în ceață fețele recruților care mă studiază fascinați de dincolo de țarc.
- Pe cine să atrag? întreb gâtuit.
Aud suspinul de frustrare al lui Aldrich din spatele meu.
- Pe ei.
Doi lupi cenușii urcă panta spre țarcuri mârâind, și îmi simt tot corpul paralizat de teamă. Nu-mi pot controla tremurul îngrozitor în ciuda mâinilor lui Aldrich care îmi înconjoară talia.
Încerc să mă mișc, dar mă ține pe loc cu o forță prea mare pentru mine.
- Stai pe loc, Grimaldi.
Știam că asta vrea să facă. Știam. Vrea să asmută lupii asupra mea.
Mă zbat înnebunită strigându-l pe Ildris.
Cei doi lupi sar peste gardul țarcului cu colții dezveliți.
Nu mai am timp. Nu mai am timp. Nu mai am...
- Poppy.
Simt brațele lui Aldrich înconjurându-mi talia, și spatele mi se lipește de pieptul lui.
- Îmi place foarte mult părul tău.
Răsuflarea lui îmi încălzește gâtul, și buzele îmi ating marginea urechii.
- Ce? bâigui îngrozită.
- Închide ochii, îmi șoptește monoton. Nu știai că îmi place părul tău? Îmi amintește de lupoaica mea preferată, de Iske. E atât de mătăsos și de lung... și miroase a cocos.
Privirea mi se încețoșază treptat. Ce?
Respirația lui îmi înfioară pielea sensibilă și îmi stârnește în pântec o fierbințeală ciudată. Tot corpul meu se concentrează pe vocea lui gravă.
- Mi-am dorit întotdeauna să-l ating, continuă moale. Dar nu m-ai lăsat.
Degetele lui mi se strecoară prin păr dându-l la o parte, și răsuflarea caldă îmi sărută ceafa dezgolită.
- Părul tău e cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată, ființă sălbatică ce ești.
Îmi simt mintea desprinsă de corp, o senzație de amețeală pe care nu mi-o pot explica.
- De ce miroși a pin? întreb confuză.
- Ah, mama are o obsesie pentru săpunurile tatei, și s-a hotărât să ne înece hainele în esență de pin. Îți place?
- Da...
Râsul lui îmi gâdilă urechea.
- În regulă. Deschide ochii, Poppy.
Scutur din cap încercând să-mi limpezesc privirea.
O aud pe Abby fluierând și aplaudând de pe marginea țarcului, și văd zâmbetul surprins al lui Ildris.
Nu știu exact când au ajuns cei doi lupi lângă noi, însă unul s-a întins leneș la picioarele lui Ildris și celălalt se joacă la câțiva pași cu puii cenușii.
Mă cuprinde o ușurare atât de mare încât simt că-mi cedează picioarele.
- Cum ai făcut? strigă Lacoste, cuprins de admirație. N-ai sărutat-o, nu?
Când vorbește, zâmbetul încă îi joacă în voce.
- Nu, n-am sărutat-o.
- Atunci ce-ai făcut, vrăjitorule? izbucnește Harrison impresionat. Care-i trucul?
Ildris ne face semn să ieșim, păstrându-și tonul de profesor.
- Așadar, Batalion Cinci, începem Stagiul Doi! Faceți ce știți, dar la sfârșitul lunii vă trimit prin țarc singuri-singurei, și dacă nu reușiți să ieșiți teferi, nu treceți mai departe!
Mă repezesc spre ieșire abia răsuflând, cu Aldrich pe urmele mele.
- Grozavă demonstrație, DeSilva, spune Ildris mijind un zâmbet. Dar tot nu scapi de pedeapsă pe ziua de azi.
Abberney mă prinde de braț debordând de entuziasm.
- Nemaipomenit! A fost nemaipomenit, Grim! Cum te-ai simțit?
Îmi permit să simt groaza abia după ce sunt la o distanță foarte sigură de gardul țarcului și de lupi.
- DeSilva! strig la Aldrich, cuprinsă de furie. Dacă mai faci vreodată așa ceva o să-ți pun otravă în mâncare și o să te sugrum noaptea în somn!!!
- Ce sălbatică ești tu, Grimaldi! mă ironizează el, trăgându-mă ușor de păr când trece pe lângă mine.