Kyan
N-am știut niciodată ce înseamnă fericirea. Pentru că nu știam sa o trăiesc și nici să mă bucur de ea.
Știam doar ca fericirea nu e pentru cineva ca mine, ca eu nu merit sa fiu fericit.
Dar cum am mai spus, toate astea s-au schimbat când am întâlnit-o pe ea.
N-aș putea spune când mi s-a schimbat viața, sau când lucrurile au luat o altă turnura. Știu doar ca schimbarea s-a produs, și că sunt mândru de ceea ce am devenit.
O am acum în brațe, și e tot ce mi-aș fi putut dori în ultimele zile. Faptul ca e aici, si ca va fi mereu ma face cel mai fericit bărbat din lume.
În ultimul timp am avut-o alături, și asta m-a ajutat sa merg mai departe, sa nu decad, sa nu cedez nervos. Când simțeam ca totul e prea mult, și că nu mai pot, o luam în brațe, și totul se schimba imediat. N-am să înțeleg vreodata cum de iubirea te poate schimba atâta de tare. Dar sunt norocos ca a făcut-o. Nu știu unde as fi fost azi fără ea. Sau ce aș fi facut dacă nu era ea.
În urma cu doua zile mi-am luat inima în dinți, și am cerut-o în căsătorie. Damien avea dreptate. Dacă voiam sa fiu fericit cu adevărat alături de ea, trebuia sa fac acel pas. Și nu regret ca l-am făcut.
Încă retraiesc acele clipe, și nu pot sa nu zâmbesc când mă gândesc la intensitatea lor. La gândul ca în curând, fata de care sunt îndrăgostit va deveni în scurt timp soția mea.
As fi vrut sa împart cu toată lumea vestea asta, dar apoi mi-a revenit în minte chipul unchiului meu, și ochii săi plini de ura. Se uita în ziua aceea în ochii Aylei de parcă o văzuse inamicul sau numărul unu. Nu Ayla era inamicul sau, ci eu. Și am să-i amintesc asta toată viața de acum înainte.
— Oare cămașa asta e buna? îmi întreb iubita în timp ce scot din șifonier o camasa alba cu un model discret cu puncte.
— Tu când o sa înveți sa faci diferența dintre o cămașă călcată și una șifonata?
— Deci e buna sau nu?
În loc să-mi răspundă izbucnește în ras. Azi ne-am decis sa ieșim cu prietenii noștri la un restaurant și să le dăm în sfârșit vestea cea mare. Iar Ayla tot insista să-mi iau cămașă pentru ocazia asta.
— Sigur că nu e buna, Kyan. Uită-te și tu cât de sifonata e! Nu poți sa o porți azi. În plus, nu ți-ar sta bine cu ea.
— De ce? întreb sceptic.
— Pentru ca iti trebuie o camasa care să-ți scoată ochii în evidenta.
— Tot nu înțeleg, spun tot mai confuz.
— Ochii tai au doua nuanțe înnebunitor de frumoase. Ba sunt căprui, ba au culoarea caramelului topit. Ador nuanța aceea.
— Și azi ce culoare au ochii mei?
— Azi au culoarea caramelului, îmi răspunde ea fixându-ma cu privirea.
— Și ce culoare a cămășii mi se potrivește? întreb din nou, tragand-o mai aproape de mine, și cuprinzând-ui talia cu brațele.
—Hmmm... ai camasa aceea de culoare bej deschis. Ți-am cumparat-o săptămâna trecută pentru ziua procesului, și pana la urma n-ai mai purtat-o. Ma gândesc ca ar merge perfect la întâlnire.
Si spunând toate astea, scoate din dulap camasa despre care mi-a vorbit cu câteva clipe în urma. Privind-o, îmi dau seama că îmi vine bine și ca s-ar putea să-mi scoată ochii în evidenta exact așa cum a spus și ea mai devreme.
— Imbrac-o și lasă primii doi nasturi descheiati. Vei arata extraordinar asa.
— Ceva îmi spune ca ai gânduri necurate, zic luand-o peste picior.
— Încetează! imi spune și pot sa vad imediat cum roseste toată. Și ai face bine sa te grăbești. Suntem puțin în întârziere.
Doua minute mai târziu îmi aranjez deja gulerul cămășii, și nu pot sa nu-mi dau seama ca a avut dreptate. În timp ce mă aranjez în oglinda șifonierului, întra și ea în camera și nu pot sa nu exclam de uimire când o privesc. Arată uimitor îmbrăcată în rochia aceea alba cu model dantelat. Iar parul de culoarea focului ii cade pe umeri în bucle mari și frumoase.
E superba! Asa cum a fost dintotdeauna.
— Arăți uimitor, spun atunci când termin de aplicat parfumul.
— Nici tu nu ești mai prejos! exclama ea privindu-ma din cap pana in picioare.
Ne privim in tăcere câteva clipe, până când Ayla sparge tăcerea dinte noi:
— Cred ca ar fi bine sa plecam, dacă vrem sa ajungem la timp.
— Păi, presupun ca putem pleca, spun și mă mai privesc pentru încă o data în oglinda.
Când i-am scris prietenului meu ca vrem sa ne întâlnim cât mai repede, acesta n-a stat prea mult pe gânduri și a găsit un local destul de dragut în centrul orașului, unde a și făcut o rezervare.
Am fost foarte bucuros să-i spun lui Damien ca în sfârșit am avut curajul sa o cer pe Ayla. Era singurul care a știut asta de la bun început. Și singurul care m-a încurajat sa o fac. Si ii sunt recunoscător pentru asta. Și pentru tot ce a făcut pentru mine in perioada cea mai grea din viața mea.
În drum spre restaurant mă gândesc la cele sase luni în care nu am fost prezent în viața Aylei. Știu că a fost o greșeală din partea mea sa plec atunci. Dar poate dacă nu o făceam, azi n-am fi fost în punctul ăsta.
Poate că uneori trebuie sa facem anumite greșeli că sa putem învața din ele pe viitor.
Poate că a trebuit sa suferim atunci, ca acum sa ne bucuram unul de altul în prezent și viitor.
N-am știut ca făcusem o greșeală, până când nu m-am văzut departe de ea. Atunci mi-am dat seama cât de mult îmi lipsește și cata nevoie aveam de ea. Iar mai apoi, revazand-o mi-am dat seama că și ea avusese nevoie de mine. Și n-am fost alături de ea când ar fi trebuit.
Dar acum, privind în spate la ceea ce a fost, îmi dau seama că amândoi a trebuit sa trăim asta, doar pentru a ne testa relația și tot ceea ce cladisem în tot acest timp.
La scurta vreme, opresc mașina în dreptul restaurantului pe care mi l-a indicat Damien prin locație. Nu mai observasem restaurantul acesta pana acum, dar spre surprinderea noastă e un loc foarte primitor și stilat. Încă de cum pășim înăuntru suntem întâmpinați de o atmosfera primitoare și foarte plăcută, iar muzica ce se aude din surdina, completează perfect ambientul. Mesele sunt aranjate cu stil, decorate cu vaze cu trandafiri albi, iar vesela e de un porțelan fin, și de asemenea la fel de stilat.
Nu a fost greu sa ne găsim prietenii, și asta pentru ca masa noastră e amplasata aproape de centrul restaurantului. Când ne simt prezența lângă ei, Damien, Maddison, Hailey și Will își întorc privirile spre noi. Ne privesc când pe unul, când pe celalalt, amintindu-și privirile spre mâinile noastre împreunate. Damien ne zâmbește cu subînțeles, în timp ce ceilalți nu prea înțeleg despre ce e vorba.
În timp ce ne ocupam locurile la masă, și ii salutam și pe ceilalți prieteni, o chelnerița cu par blond tuns scurt, se apropie de masa noastră cu meniurile.
Privirile sale și ale Aylei se întâlnesc, iar cea din urma rămâne câteva clipe uimita. Tipa blonda pare că o recunoaște pe Ayla, iar Ayla o recunoște pe ea la rândul sau.
— Violette? O, Dumnezeule! Ești chiar tu!?
— Ayla! Nu-mi vine să cred că te văd după atâta timp! Ce ma bucur sa te vad!
Iubita mea se ridica de la masa și o îmbrățișează pe Violette, apoi ne-o prezintă și noua. Se pare că cele două au fost colege de liceu, și nu s-au mai văzut de când l-au terminat. Violette da mana cu toți, însă când ajunge la Damien ezita puțin. Tipul iar și-a pus armura aceea de "nu cuceresc pe nimeni." Cu toate că ar putea sa o facă, el alege să respingă orice femeie pe care o întâlnește. Violette pare drăguță, dar în preajma lui Damien curajul pe care îl avea mai devreme dispare brusc. În cele din urmă, după ce îl atenționez discret pe sub masa, prietenul meu da mana cu blonda.
— Va las câteva minute sa va uitați peste meniu, apoi revin sa preiau comanda. Ayla, mă bucur că te-am văzut, spune aceasta iar mai apoi se rostește pe călcâie si se îndreaptă spre bucătărie.
În urma ei se așterne tăcerea între noi, timp în care cu toții ne uitam peste meniu. Nimeni nu pare sa fi remarcat stanjenala fetei, și comportamentul lui Damien, așa că decid sa nu aduc în discuție asta. Damien are motivele lui pentru care nu se implica în relații, și nu sunt eu în măsura sa ma bag în treaba asta. Cu toate că aș vrea să-i dau sfaturi uneori. Și să-i spun ca iubirea te poate vindeca. Și de asemenea sa te schimbe.
— Și, care-i motivul pentru care suntem azi aici? întreabă Hailey spărgând tăcerea în cele din urmă.
O privesc pe Ayla, iar ea face exact același lucru. Drept răspuns, însă, ne împreunăm din nou mâinile pe suprafața mesei, astfel încât inelul Aylei sa iasa în evidenta. Și bineînțeles ca o face, pentru că Hailey își pune mana la gură, pentru a-și înăbuși un țipat de bucurie.
— Nu pot sa cred! Ai zis da?
Drept răspuns, Ayla da din cap și continua să-i zâmbească prietenei ei. Între timp, Maddison și Will se ridica de la masa și ne îmbrățișează fiecare pe rand. La urma, Damien ne felicită și el pe amândoi, iar mai apoi cheamă un chelner și ii cere cea mai scumpa șampanie pe care o au.
— Nu trebuie să faci asta, Damien! protestez eu, imediat ce chelnerul se îndepărtează de masa noastră.
— Și cum vrei sa sărbătorim? O data în viata te însori și tu, și vrei sa nu sărbătorim! Pai nu se poate, Kyan!
La scurt timp apare Violette sa ne preia comanda, însoțită de un alt chelner care aduce șampania și paharele. Le pune pe masa, și ne servește, în timp ce Violette ne scrie comanda pe carnețel.
Ne decidem cu toții sa comandam cate ceva dulce care sa meargă cu șampania si cu momentul pe care îl sărbătorim, așa că tortul e cea mai bună alegere.
— Parca acum o văd pe Ayla venind la tine acasă atunci când voia sa te îngrijească, iar tu ai respins-o. Doamne, Kyan, ce a fost in capul tău atunci? mă întreabă Hailey zâmbind.
— Indiferent ce a fost în capul lui, mă bucur că a luat decizia care trebuie. Va spun ca dacă nu eram eu, azi Ayla nu avea inelul pe deget.
— Hai, nu zău, Damien! spun si toți izbucnesc în ras. Poate se fi mai bine sa nu te lauzi atât. Știm cu toții ca initiativa a fost a mea, nu a ta.
Atmosfera dintre noi e cât se poate de relaxată și de frumoasă. Și e exact ce am avut nevoie după perioada asta atât de aglomerata din viețile noastre. Ayla îmi spunea cândva ca prietenii sunt ca aerul. Ca de aer ai nevoie pentru a respira, iar de prieteni pentru a merge mai departe. Iar eu as veni s-o completez și să spun că prietenii buni sunt ca o binecuvântare. N-am avut în viața parte de prea multe lucruri frumoase, însă atunci când cunoscut iubirea Aylei, am învățat sa tin și la prietenii mei. Și să-mi ofer acea șansă la fericire despre care îmi spunea iubita mea acum ceva timp. Și pentru prima dată de când aud cuvintele astea, îmi permit sa le înțeleg sensul și valoarea.
***
— Îmi pare asa bine ca ne-am întâlnit azi! exclama Damien vizibil amețit de la șampania pe care am băut-o în seara asta. Ar trebui să mai facem asta cândva.
— Sigur, răspunde Ayla în locul meu. Dar data viitoare fără șampanie.
În cele din urmă ne îmbrățișam încă o data cu prietenii noștri, și le mulțumim pentru seara frumoasa pe care am petrecut-o împreună, după care ne indreptam spre mașina, având în continuare zâmbete pe chipuri.
Seara asta a fost un real succes, tot asa trebuie sa se și încheie.
Zece minute mai târziu ajungem și noi acasă, însă după ce parchez mașina în curte, îmi dau seama că se întâmplă ceva ciudat în jur. O stare de neliniște mă cuprinde imediat ce ieșim din masina, și cu toate că ia-m spus Aylei sa rămâna înăuntru, acesta a insistat sa vina cu mine.
Simt pericol în aerul pe care îl respir, și as vrea să-mi pot controla emoțiile însă mana îmi tremura pe clanta atunci când încerc sa deschid usa.
Rămân stupefiat când aceata se deschide fără să pun mana pe ea, iar apoi când realizez ca yala a fost rupta, îmi dau seama că ar trebui să sun la politie. Cu toate astea, nu o fac, ci înaintez spre sufragerie cu Ayla pe urmele mele. Când intram în încăpere îl găsim pe James așezat pe canapea cu o sticla de vodcă lângă el, pe jumătate băută.
— Ce cauți aici? întreb răspicat, încercând să-mi ascund teama din voce.
— Dreptate pentru fratele meu, răspunde acesta stalcind cuvintele.
— Cu ce tupeu vii aici? mă rastesc la el, cu toate că stiu ca e beat.
— Pentru ca sunt unchiul tău, Kyan!
— Ești un nimeni! Aia ești, James. Te rog să ieși, spun pe cel mai calm ton posibil.
— Și dacă nu, ce?
— Chem politia! striga Ayla din spatele meu.
— Nu ești în stare de nimic, drăguță! Ești doar marioneta lui Kyan si atât. Nu ai fi capabila sa chemi nici măcar politia.
— Dacă în secunda următoare nu părăsești casa, sun eu la politie. Pleacă, James! Ayla, spun și îmi apropii buzele de urechea sa, hai cu mine la bucătărie.
— N-o să plece, Kyan! imi spune ea speriata.
— Ba da, o s-o facă. Vino!
O apuc de mână și o trag cu mine in bucătărie apoi o rog sa se așeze pe un scaun. E speriata acum și la fel sunt și eu, dar trebuie sa găsim o soluție împreună. Altfel n-o să-l scoatem pe James din casa.
Între timp, umplu un pahar cu apa și-l așez pe masa în fata ei. Cu mana tremurânda apucă paharul și bea o înghițitura din el, iar apoi se oprește brusc.
— Simt miros de fum, Kyan. Dumnezeule! Vine fum din sufragerie!
— Ce mama dracului! tip în timp ce-mi acopăr gura și nasul cu mana.
Într-adevăr când ajung în sufragerie, totul e cuprins în flăcări, iar James sta neclintit pe canapea, privind tot spectacolul. Din usa bucătăriei Ayla privește flăcările începând sa plângă. Încerc sa sun la 911, dar mâinile îmi aluneca necontrolate de-a lungul trupului. Nu mai am control asupra lor, iar în curând tot ce vad e fum. Iar apoi pe Ayla cum îl lovește pe James cu o tigaie. Iar acesta lesina.
Iar apoi totul devine negru.
Bum, bum, bum.
Iadul s-a dezlănțuit, și noi suntem captivii flăcărilor.