Ayla
Durerea. Vine în viața ta atunci când te aștepți mai puțin, și ori de câte ori te atacă, simți cum decazi la pământ tot mai mult. Simți cum aluneci într-o prăpastie fără fund, și cu toate că vrei să te salvezi, să ieși la suprafață nu reușești. Și încerci, și tot încerci, până când apare cineva în fața ta și-ți întinde o mână de ajutor de care te agăți pentru totdeauna. Te uiți în ochii persoanei din fața ta și-ți dai seama că fără ea n-ai mai putea trăi, că în absența sa simți că te afunzi din nou.
Privind acum în ochii lui Kyan văd numai durerea și dezamăgirea pe care le-a simțit încă din clipa în care am ajuns aici. A simțit de la bun început că nu avea să meargă așa cum și-a imaginat, însă a continuat să meargă mai departe. În ciuda a toate, Kyan a mers mai departe.
Dar nu e suficient.
Pentru că Robert a fost închis pentru următorii doisprezece ani, iar James este încă în libertate, lucru care îl sperie atât pe Kyan, cât și pe mine. James trebuia să ajungă la închisoare împreună cu fratele său, nici decum separat.
Kyan e dezamăgit, iar pe mine mă doare sufletul să-l văd în starea asta. Nu pot să cred că justiția nu a fost de partea noastră, oricât de mult s-a străduit avocatul lui Kyan. Și oricâte probe s-au adus, James a ieșit învingător, în timp ce noi continuăm să ne temem pentru viețile noastre, atâta timp cât el este încă în libertate.
Kyan schimbă câteva vorbe cu avocatul, în timp ce polițiștii îl scot pe Robert din sala de judecată. James este pe urmele sale, și oricât de mult aș vrea să ignor privirea pe care acesta mi-o aruncă, mi-e imposibil. Trupul începe să-mi tremure numai în clipa în care ochii ni se întâlnesc, și simt cum un val de greață mi se instalează în întreg organismul. Să-l urăsc pe James e puțin spus, și poate că nu e suficient ca să pot exprima ceea ce simt acum, sau ce m-a făcut el să simt.
În timp ce trece pe lângă mine în spatele fratelui său, îmi aruncă o privire plină de triumf, ce mi se impregnează pe retină atât de puternic încât nu cred că am s-o pot uita prea curând.
Din partea cealaltă a holului, Kyan își privește unchiul cu o ură pe care n-am mai văzut-o vreodată la el. Tot chipul îi e încruntat iar ochii îi sunt întunecați de o furie și o mânie pe care Kyan nu a arătat-o vreodată. Se pare că limita sa a fost atinsă atunci când judecătorul a dat verdictul.
Cei doi se privesc amenințându-se din priviri, și aș putea să jur că dacă nu ne-am afla acum într-un loc public, și-ar sări de gât unul altuia.
Îi caut privirea lui Kyan, ca să încerc să aplanez conflictul care ar pute genera, dar Damien se îndreaptă spre el în clipa aceea, și-i spune ceva lui Kyan, iar privirea lui se îmblânzește puțin. Două secunde mai târziu mă observă și pe mine în cealaltă parte a holului și încearcă să schițeze un zâmbet de încurajare în timp ce se îndreaptă în direcția mea. Din doi pași e lângă mine, și tot ce-mi doresc în clipa asta e să-l iau în brațe și să fac tot posibilul să-i fac suferința mai ușoară. Nu-mi pasă că ne vede o lume întreagă, dacă el are nevoie de mine, eu voi fi mereu aici ca să-l vindec și să-l fac bine.
— Trece și asta, Ayla. Toate trec, îmi șoptește el în timp ce-mi plaseză un sărut în păr.
— Și dacă nu e așa, Kyan?
— Trebuie să fie, draga mea. Ții minte? Suntem doi, întotdeauna vom fi mai puternici ca ei. Nimeni, dar absolut nimeni nu ne poate face rău dacă rămânem împreună. Ayla, suntem mai puternici decât toți aceia care ne vor despărțiți. Nimic din toate astea, spune și arată către lumea de afară, nu ne poate face despărți dacă noi decidem să rămânem alături unul de celălalt.
Îmi ridică capul spre el astfel încât să-l pot privi mai bine în ochi. Pe buze îi joacă un zâmbet firav, și mă bucur că în ciuda a toate reușește să zâmbească pentru mine și să mă facă să mă simt mai bine, chiar dacă încă sunt extrem de înspăimântată de ceea ce ne așteaptă în viitor.
Mă ridic pe vârfuri pentru a ajunge mai ușor la el, și-mi lipesc fruntea de a sa, moment în care simt cum tensiunea acumulată mai devreme începe să se risipească ușor-ușor.
— Pentru totdeauna? șoptesc abia auzit.
— Pentru totdeauna.
Îndrăznesc să zâmbesc cu toate că pe dinăuntru simt cum sufletul mi se rupe în mii de bucățele. Mi-aș dori să pot intra în clipa asta în sala de judecată și să le spun tuturor ce fel de om e James de fapt, și că locul său e în închisoare, nu în libertate. Mi-aș dori să se facă dreptate pentru Kyan și toți aceia care au avut de suferit din cauza lui James.
— Știi ce-mi spunea bunica când eram mic?
Nu răspund, și asta îl face să continue: că nu oamenii fac dreptate cu adevărat, ci Dumnezeu. Sunt de părere că a avut dreptate, și deși n-am vrut să recunosc asta mai devreme, cuvintele ei mi-au răsunat în minte pe tot parcursul procesului.
— Sigur e mândră de tine, Kyan.
— Mi-ar fi plăcut să o cunoști. Sunt sigură că ai fi iubit-o. Și ea te-ar fi iubit pe tine, exact așa cum a făcut cu mine în zilele în care mă refugiam în casa ei. A fost ce alții n-ar fi putut să-mi fie vreodată. Mi-a fost și mama și tată, și cel mai bun prieten.
— Iar acum e îngerul tău păzitor. Și sunt convinsă că ar fi foarte mândră de tine dacă te-ar vedea acum.
— Trebuie să-ți spun ceva, Ayla. Dar promite-mi că nu vei fi supărată prea tare.
Încuviințez îghițind în sec. Mă tem că iar vom aduce în discuție boala lui, și cu toate că în ultimul timp am încercat să mă resemnez cu prezența ei în viețile noastre, tot mi-e greu să-mi imaginez viața fără Kyan. Oricât de ciudat ar suna asta acum, dar nu sunt pregătită să-l pierd și să trăiesc fără el. Pur și simplu nu mi se mai poate întâmpla asta.
— Mai ții minte când am fost la spital în acea seară și ne-am întâlnit pe holuri?
— Da, spun pe o voce atât de joasă încât nu sunt sigură că m-am auzit cum trebuie.
— Atunci veneam de la analize. În perioada aceea Maddison mă îndemna să merg la spital și să-mi urmez tratamentul. Dar nu mereu voiam să fac asta. La un moment dat mă gândeam să las baltă tot și toate și să mă pregătesc să mor.
Mi se strânge stomacul la auzul vorbelor lui Kyan, însă îmi găsesc puterea de a rămâne în picioare și a asculta totul pana la capăt.
— Tu. Tu, Ayla ai schimbat totul într-un mod în care nu m-aș fi așteptat. M-ai făcut să vreau să trăiesc și să-mi văd visurile devenind realitate. Mi-ai arătat că există viață chiar dacă boala e un inamic în calea fericirii. M-ai schimbat așa cum nimeni n-ar fi făcut-o. Ești aici, iar asta e tot ce contează pentru mine în aceste clipe.
Sunt aici, și n-am de gând să plec vreodată de lângă el. Pentru că iubindu-l pe Kyan, a fost, poate unul dintre cele mai puternice sentimente pe care le-am simțit vreodată. Alături de el mă simt fericită, mă simt eu însumi. Cu el sunt în sfârșit completă.
Cuvintele sale de mai devreme rămân o bună perioadă de timp suspendate în aer deasupra capetelor noastre. Niciunul dintre noi nu îndrăznește să mai spună ceva după toate astea. Deși ar fi multe de spus, alegem să ne cufundam în tăcere și să privim unul la altul, de parcă în privirile astea am putea găsi răspunsuri la întrebări nerostite.
— Ce a fost în trecut, rămâne acolo, spun în cele din urmă, încercând sa detensionez atmosfera dintre noi. Acum, tot ce ar trebui să ne intereseze, este prezentul nostru. Ceea ce vom face cu viețile noastre de acum înainte. Pentru ca e clar ca după toate astea, spun și arăt în direcția usii de pe care în urma cu câteva minute am ieșit, viețile noastre nu vor mai fi la fel.
Când îmi termin fraza, expir tot aerul acumulat în plămâni. Am spus totul dintr-o răsuflare, fără sa respir. Pentru că sunt speriata de viitorul care ne așteaptă, și pentru că nici măcar clipa următoare nu mai e sigură acum.
Stam sub o bombă cu ceas, dar continuam să fim aceiași Kyan si Ayla de dinainte ca verdictul judecătorului să ne schimbe complet viețile. Poate că suntem la fel, dar cu siguranță după toate astea vom fi mult mai puternici.
— Amice, fetele vor sa ieșim la o cafea. Veniți și voi?
— Mulțumesc, Damien, dar nu cred că suntem în stare de asta acum.
— Ayla are dreptate. Acum, tot ce avem nevoie e liniște și putina odihna. Dar, nu-ți face griji, am putea găsi o alta zi în care sa ne întâlnim. Cu siguranță nu vom mai fi constrânși de nimic, și ne vom putea bucura de întâlnire.
— Sper sa fiți bine, Kyan. Dacă aveți nevoie de ceva, spuneți-ne și vom fi gata sa va ajutam dacă putem.
— Ati făcut o grămadă de lucruri pentru noi, Damien, și nici nu știu cum am putea sa va mulțumim vreodată. Ne-ați cunoscut pe amândoi încă de când am început sa ne vedem, și ați fost alături de noi când am trecut prin cele mai grele clipe.
— Nu trebuie să ne mulțumiti. Doar pentru asta sunt prietenii, Kyan. Am fost aici pentru voi când erați pe punctul de a va destrama relația. Și deși ne-a fost greu sa va privim și să vă spunem ca greșiți, am fost alături de voi. Și mereu vom fi.
— Știu, amice.
— Cred ca ar trebui să-ți mulțumesc pentru ce ai zis acolo, Damien. Nu oricine ar fi făcut asta.
— Dar a fost adevărul, Ayla. N-am făcut altceva decât să confirm. Încă n-am uitat ziua aceea în care Kyan mi-a spus aberațiile unchiului sau. Atunci a fost momentul în care mi-am dat seama ca omul ala nu-i întreg la minte. Dar sunt convins ca totul o sa fie bine. Chiar dacă acum nu vedeți și nu va dați seama de asta. Dar în curând totul o sa fie mult mai bine.
— Sa speram, spune Kyan, bătându-si mana prietenește cu Damien.
— În cazul ăsta ar trebui să faci ceva, îi spune acesta aruncându-i o privire ciudată pe care numai ei doi par sa o înțeleagă.
— Vezi-ti de treaba ta, Damien! spune Kyan râzând.
Să-l vad pe Kyan zâmbind după tot ce s-a întâmplat în ultima jumătate de oră, îmi face inima să bată de două ori mai tare. Știu că îi este greu sa meargă mai departe, însă știu că o va face.
Iar eu voi fi mereu alături de el ca sa trecem împreună prin toate. Pentru că asta faci atunci când iubești pe cineva. Îi ești alături și la bine, dar și la greu. Și încerci să-i iei din durere și să o faci mai ușor de suportat. Pentru că atunci când iubești, totul se împarte la doi. Chiar și durerile. Numai asa vor deveni mai ușor de suportat.
Două minute mai târziu, le mulțumim prietenilor noștri pentru că au fost azi alături de noi, și ne îndreptăm în sfârșit spre mașină. Înainte de a urca, Thomas, avocatul schimbă câteva cuvinte cu Kyan, dar nu reușesc să-mi dau seama despre ce vorbesc.
— Thomas mi-a spus că s-ar putea să apărem la știri și pe toate site-urile de pe Internet.
— Cu asta ne-a amenințat James. Era atât de sigur că va reuși încât n-a mai stat pe gânduri și a dat vestea ziariștilor. Cred că ar fi trebuit să ne așteptam la asta.
— N-am facut suficiente? mă întreabă Kyan dintr-o dată, în timp ce iese pe șosea.
— Ba da, Kyan. Sigur că ai făcut. Ai făcut tot ce ți-a stat în putință. Nimeni n-o să te condamne vreodată pentru asta. Ai făcut ceea ce poate mulți n-ar face. Ai fost curajos, și încă ești.
— Atunci de ce nemernicul ala nu e în închisoare? Dacă am făcut tot ce se putea, de ce James nu e închis?
Kyan e vizibil nervos, și atitudinea asta a lui mă sperie. Nu l-am mai văzut așa din ziua în care l-am reîntâlnit la spital. Și atunci era la fel de nervos, de parcă accidentul ăla s-a petrecut din cauza lui.
— Oprește la dreapta, spun cu un calm ieșit din comun. Nu te las să conduci așa nervos.
— Dar nu pot să fiu calm când omul ăla e liber.
— Bine atunci, cedez, fii nervos și mai apoi încearcă să rezolvi ceva. N-o s-o poți face. Pentru că nervii vor acționa în locul tău. Tu crezi că eu nu sunt îngrijoarată și nu mi-e frică? Ba da, mi-e frică. A naibii de tare. Dar asta nu înseamnă că trebuie să mă enervez de fiecare dată când mă gândesc la asta. Și nici tu n-ar trebui s-o faci. Crede-mă, lucrurile se vor așeza la un moment dat. Nu acum, dar într-o bună zi totul va fi la fel ca înainte.
Fără să-mi răspundă, Kyan învârte cheia în contact și iese din parcare, îndreptându-se spre ieșirea din oraș. Ne îndreptăm spre locul în care am mai fost de atâtea ori până acum. Un loc dureros de frumos pentru amândoi.
— Știi unde merg când sunt nervos și nu-mi mai pot controla pornirile?
Nu trebuie să-i dau un răspuns, pentru că amândoi știm deja care este. Dealul care oferă o panoramă superbă a orașului, e locul în care am fost cu el atunci când încercam să-l cunosc, crezând că-l pot ajuta. Dar și atunci când el a plecat din oraș, iar eu am crezut că o va face pentru totdeauna. Toate astea par atât de departe acum, dacă stau să privesc în trecut. Dar cu toate astea mi le amintesc foarte bine, ca și cum ar fi fost ieri.
Așa cum am bănuit, Kyan oprește mașina la baza dealului pe care amândoi îl cunoaștem cel mai bine. Ieșim din mașină, și ne îndreptăm în tăcere spre singura bancă amplasată pe deal. E singurul loc unde poți vedea perfect întreg orașul. Fie că vii aici seara sau ziua, locul are mereu ceva special să-ți ofere.
Kyan nu vrea să vorbească, iar eu nu insist pentru că știu că asta l-ar scoate din minți. Așa că mă așez pe bancă, iar el continuă să stea în picioare în spatele băncii. Nu vreau să-l întreb la ce se gândește, pentru că e evident că numai acel proces îi ocupă mintea. Nu-l condemn pentru asta. Vrea doar să mă protejeze și să ne asigure un viitor mai sigur și mai frumos.
— E atât de liniște aici! exclamă el pe un ton extrem de calm. E tot ce am avut nevoie.
— Știam că n-o să mergem acasă după ce ieșim de la tribunal. Erai mult prea încordat ca să conduci, și oricum nu te-aș fi lăsat să o faci. Ești în regulă acum?
— Știu că sunt o persoană vulcanică uneori, și că îmi ies din pepeni prea repede, dar știi că nu ți-aș pune niciodată viața în pericol. Mai bine vin aici, mă calmez, iar apoi stăm de vorbă... Ai avut dreptate, continuă după o scurtă pauză. Nu pot continua să fiu nervos. Nu îmi face bine nici mie și nici ție. N-o să ducă asta nicăieri. Recunosc că sunt impulsiv uneori, dar asta e pentru că vreau să te țin în siguranță de nenorocitul ăla.
— Îmi dau seama că faci toate astea pentru mine, Kyan. Dar vom fi bine. Și tu și eu.
Și iar se lasă tăcerea între noi. Amândoi continuăm să privim înainte spre panorama orașului, și să ne golim mințile de toate gândurile negative. Mi se face rece stând pe bancă, așa că mă ridic și încerc să mă încălzesc plimbându-mă în sus și-n jos de-a lungul balustradei care desparte dealul de cărarea pe care se pot plimba oamenii.
Nu-mi dau seama că mi s-a alăturat și Kyan, decât atunci când îi simt mâna pe umărul meu. Atingerea sa mă face să mă întorc spre el și să descopăr un cu totul alt Kyan pe care l-am văzut cu câteva minute înainte. Îmi zâmbește așa cum nu mai el știe să o facă, iar ochii îi emană din nou acea căldură de care mi-a fost atât de dor. Furia din priviri a dispărut într-o clipită, făcând loc bunătății și calmului carcteristic lui.
— Cine ești, și ce ai făcut cu Kyan al meu? întreb schițând un zâmbet.
— Am așteptat clipa asta încă de când m-am întors în orașul ăsta, iar ziua de azi mi-a demonstrat încă o dată că viața mea fără tine nu are niciun sens. Că nimic din toate astea n-ar exista, dacă nu te-aș avea pe tine.
— Kyan...
— Căsătorește-te cu mine, Ayla Evans, și devino motivul pentru care să mă trezesc în fiecare dimineață. Fii alături de mine în fiecare zi a vieților noastre, și lasă-mă să-ți mulțumesc pentru felul în care mi-ai schimbat viața încă de la acel accident. Ai fost alături de mine când nimeni nu a fost, și m-ai iubit chiar și în acele zile în care eu uitam să mă iubesc. Ai fost lângă mine când sufeream, și mi-ai zâmbit chiar și atunci când sufletu-ți plângea. Dar cu toate astea am continuat să fim noi și să mergem de fiecare dată mai departe. Și vom continua să fim aceași. Pentru totdeauna. Până la sfârșitul zilelor noastre.
Rămân mută de uimire atunci când Kyan își termină propoziția. Nu știu ce să fac sau să spun după toate astea. Îl privesc pe Kyan care așteaptă un răspuns de la mine, însă în continuare cuvintele nu vor să-mi iasă de pe buze. Diamantul alb de pe inel strălucește puternic în lumina soarelui, și poate că această clipă și toate câte vor mai urma alături de el, ar trebui să fie răspunsul meu la întrebarea sa.
Dar nu-i răspund, ci în loc de asta mă arunc în brațele sale, sperând ca acest gest să însemne mai mult decât un da.
— DA, Kyan! spun în cele din urmă. DA, DA, DA! țip atât de tare încât aș vrea să audă toată lumea cât de fericită sunt.
Poate că în urmă cu un an, n-aș fi făcut pasul ăsta și aș mai fi așteptat ca lucrurile din viața mea să se așeze.
Dar acum totul e clar. Kyan mă iubește și mă vrea alături de el toată viața.
Și știu sigur că ăsta e singurul lucru pe care mi-l doresc de la viață în aceste momente.
Kyan e tot ce am.
Și tot el va fi singurul de care voi avea nevoie și în viitor.