━━━━━༻❁༺━━━━━
Deși simt cum mor de rușine în fața lui Molly, eu și Dylan ne simțim mai binevoitori de distracție ca niciodată. Râdem pe ascuns, printre țipetele morocănoase ale mătușii mele și nu ne vedem obligați să-i oferim vreo explicație.
— Amelia, cu tine vorbesc! Ai bunul simț să-mi oferi o explicație? mă prinde de mână și simt cum cobor brusc cu picioarele pe pământ.
— Doamnă, este strict vina mea! Eu am...
— Dylan, tu să nu scoți vreun sunet. Ajung și la tine, să știi!
Zâmbindu-mi pervers pe după acuzațiile parșive și fără rost ale mătușii mele, el pare că nu este foarte afectat de cele întâmplate, întrucât vor mai exista momente.
— Mătușă, cred că faci haz de necaz degeaba! Nu mai cerceta atât, fiindcă nu a rămas la mine peste noapte!
— Asta nu se va întâmpla prea curând, fetițo! iese valvârtej pe ușa camerei mele și se închide în camera ei, fără să-mi mai ceară vreo socoteală.
Zâmbesc și, deși acest zâmbet este pe jumătate real, ceea ce urma să fac cu Dylan, avea să fie din pură voință, fără vreo obligație sau resentimente.
— Era cât pe-aci! îmi spune Dylan, uitându-se direct în ochii mei.
— Uite, inima îmi bate ca dracu'! A fost o sperietură pe cinste!
Mă cuprinde în brațe și, deși nu dorește să plece, îmi oferă un pupic pe obraz și vrea să meargă la Molly pentru a-și cere iertare, dar îi reamintesc că este obosită și probabil a adormit.
— Nu vreau să plec, să știi, Amelia! privirea lui ațintită spre buzele mele, îmi inspiră o oarecare poftă, întrucât îl vreau!
— Atunci rămâi! Stai cu mine, Dylan! ochii săi întrebători devin din ce în ce mai curioși să audă o continuare favorabilă pentru noi doi.
— Nu am de gând să-ți creez probleme! Nu când mai este atât de puțin și începi universitatea.
Încuviințez și îl îmbrățișez strâns, dornică să nu-i mai dau drumul nicicând. Îmi atinge buzele cu vârful degetelor și apoi rostește:
— Mă înnebunești, Amelia Jones!
Râd și buzele lui se lipesc numaidecât de ale mele. Își face loc cu limba și o descoperă pe a mea. Simt cum fiorii îmi joacă feste și îmi doresc să-l simt întrutotul; să-l am numai pentru mine!
— Nu vreau să mă lași niciodată, pentru absolut nimeni! îmi spune deodată și inima plesnește în piept din cauza fluturilor din stomac.
— Să o luăm ușor, fiindcă de cele mai multe ori, graba strică treaba!
Sunt mai conștientă ca niciodată de ceea ce spun, deși în preajma lui ajung să mă pierd cu firea, încă sunt de părere că totul trebuie să continue treptat.
— Eu am spus ce aveam pe suflet, Amelia! Sunt îndrăgostit până peste cap de frumusețea ta! îmi sărută mâinile și apoi mă aruncă în pat, pe spate.
— Dylan... ia-o mai ușor! râd atât de tare, încât nu mai țin cont că mătușa mea se află în cealaltă încăpere.
Îmi sărută abdomenul și îmi strânge puternic sânul în palmă. Mărimea se potrivește perfect, încât palma lui a fost creată pentru a-mi atinge sânul.
— Trebuie să pleci, Dylan!
— Dar îmi place aici, îmi place când sunt cu tine! săruturile sale pe trupul meu, îmi indignă orice poftă și îmi provoacă piele de găină.
Este mai lacom ca niciodată să mă aibă și eu nu împiedic acest lucru. Mă las purtată pe valurile vieții alături de acest bărbat, întrucât simt cum mă îndrăgostesc iremediabil. Și, deși am reușit cu puțin ajutor din partea lui să-l pot uita pe fratele său, încă simt că există această barieră între noi. Dar nu și acum!
Acum suntem doar noi, în încercarea de a da frâu liber iubirii. Mă văd nevoită să nu-l întrerup, pentru a nu risca să-l pierd sau să stric acest moment unic. Știu că Molly poate intra în orice moment, dar asta nu mă mai privește în această clipă specială.
— Ai prezervative, Dylan? dă dezaprobator din cap și sunt mai speriată ca niciodată.
— Nu-ți face griji, am totul sub control!
Când un bărbat spune asta, cel a
mai bine ar fi să-l întrerupi. Să-l dai naiba la o parte, fiindcă atunci când este excitat, nu mai ține cont pe unde își împrăștie moștenitorii. Dar nu a fost așa și în cazul meu, întrucât l-am lăsat să continue.
Am căzut pradă ispitei mult prea devreme și am profitat de fiecare plăcere alături de el, lăsând frâu liber unei iubiri incontrolabile, a căror repercursiuni nu se vor ivi niciodată. Suntem doar noi doi, pe patul moale din camera mea, transpirați și răsuflând din greu. Unul mai ud ca celălalt – dar ce contează, dacă până la urmă am ales să-l las pe el să-mi facă felul?
Îl privesc și mă privește. Ne privim necontenit, preț de câteva clipe și apoi tresar numaidecât, șoptindu-i:
— Acum cred că ar fi cazul să pleci, pe bune!
Mă întoarce cu spatele la el și îmi dă cu palma peste fund, apoi se ridică pentru a se îmbrăca.
— Amelia, cândva trebuie să vorbim despre ce s-a întâmplat în această seară! îmi atinge buzele cu un mic sărut și iese pe ușă.
Îl privesc de sus din apartament și, odată ajuns jos, îmi face cu mâna și zâmbește. O fac și eu la rândul meu, dar nu-mi pot imagina cum mă voi simți în seara asta sau dacă voi putea dormi cu adevărat, fiindcă atunci când nu este alături de mine, sentimentul de vină mă copleșește.
Într-adevăr, sunt mai goală ca niciodată și nu este vorba de aspectul fizic, ci de faptul că mă tem să nu fi făcut o greșeală imensă, pe care mâine să ajung s-o regret. Îmi este teamă ca ceea ce am ales într-un moment de stângăcie, să nu-mi afecteze viitorul.
El poate că se află îmbibat în inima mea, dar nu o să fie niciodată ce a însemnat Damon și cum și-a lăsat el amprenta în sufletul meu. A fost totul și a plecat exact ca o furtună care vine și spulberă totul în calea ei.
Privesc tavanul și mă ridic repede din pat, îndreptându-mă spre birou. Îmi pun cearceaful de culoare roz în împrejurul corpului și mă așez pe scaun. Deschid laptopul și intru numaidecât pe instagramul lui Damon.
Îmi fac mai mult rău, dar îmi este foarte dor de tot ceea ce înseamnă el și apariția lui misterioasă în viața mea. În scurt timp încep universitatea și noi ispite își vor face apariția în viața mea, gata să-mi dea viața peste cap. Scopul meu este să nu cedez presiunii și să mă concentrez pe a avea un an pe măsură.
Molly deschide ușa deodată și tresar în neștire. ,,La dracu', am crezut că Dylan s-a întors înapoi!" Pășește pe vârfuri până ajunge în dreptul meu și apoi mă cuprinde în brațe.
— Plăcințică, nu pot să adorm, știind că ești aici singură!
Brațele sale călduroase îmi alină orice suferință și orice gând. Parcă suntem din nou doar noi două, gata să ne rezolvăm orice problemă și fiecare supărare.
— Mătușă, cred că am făcut cea mai mare greșeală din viața mea! mă privește tăcută, așteptând parcă ca ceea ce urmează să-i spun, să nu fie întrutotul dezamăgitor.
— Amelia, nu mă speria...
— Nu încerc să fac asta, doar că nu îl pot uita pe Damon. Omul ăla a făcut ceva ce nimeni parcă nu poate umple golul de când a plecat.
— Of, draga mea nepoată! Trebuia să știi că alinarea nu o găsești în brațele fratelui său, ci în timp. Timpul le rezolvă pe toate!
O lacrimă mi se eliberează pe obraz și o văd pe mătușa mea, mai agitată ca niciodată.
— Să nu te văd că plângi, Ami! Ești o adolescentă ambițioasă, nu te lăsa doborâtă din cauza unui băiat.
Ce nu știe Molly este faptul că plecarea lui Damon a trezit în mine adevărata suferință, cea pe care am resimțit-o la plecarea tatălui în arest și a mamei pe lumea cealaltă, întrucât a trebuit să mă împac cu gândul că și el a plecat la un moment dat și că fiecare o face la momentul oportun.
— Știu că viața mea nu trebuie să fie pusă pe pauză, dar a fost totul atât de brusc, încât nu an avut timp să deosebesc răul de bine.
Ochii săi blânzi, gata să-mi ofere o mână de ajutor ori de câte ori am nevoie, sunt cei pe care i-am văzut interesați cu adevărat de starea mea, de când am început să simt ceva pentru un băiat, prima dată.
Ne întindem împreună în pat și îmbrățișarea mătușii mele, întotdeauna va fi cea mai benefică într-o stare de confuzie. Deși gândurile mele zboară când într-o parte, când în cealaltă, am pura intenție să mă pun pe primul loc și să-i las pe cei doi frați, măcar pentru o vreme, să dispară din gândurile mele.
━━━━━༻❁༺━━━━━