━━━━━༻❁༺━━━━
După mult amar de vreme în care eu și Christinne nu ne-am mai văzut, a venit și timpul mult așteptat. Avem multe lucruri să ne spunem, ba chiar dacă mai trecea mult timp, cu siguranță credeam că mi-am pierdut cea mai bună prietenă.
Ea nu a fost în California, ci plecată din țară, la bunicii săi. A vrut o revenire și, ca de fiecare dată, tot ceea ce face acolo este să și-o tragă cu vecinul ei, mai mare ca ea cu zece ani. Patetic!
Deși mereu vara ea și Caleb se despart, toate amintirile cu el o copleșesc și o împing spre astfel de decizii prostești, ca și când singurătatea își spune cuvântul.
Intrând împreună în camera mea, Chris se minunează de faptul că picioarele mele prind contur mai bine ca niciodată.
— Ami, în sfârșit poți purta iar blugi, să îți scoți fesele în evidență!
Râsul nostru colorat se aude până în sufragerie. Molly cu siguranță este foarte curioasă de ce facem asta fără ea, fiindcă nu a mai văzut-o pe Chris, la fel de mult timp ca mine. Și nu, poate că nu este o veșnicie între noi două, dar a fost de ajuns ca să ne separe pentru o clipă.
— Mi-a lipsit orice moment dintre noi două, Chris!
Îmbrățișarea caldă dintre două prietene, pare a fi remediul perfect pentru orice problemă. Nu se compară cu nimic pe lume!
— Și, cum merge treaba între tine și Damon?
Uitasem complet! Ea încă nu avea habar de cele întâmplate între noi, iar reacția ei v-a fi una pe măsura așteptărilor mele.
— Hmm... păi, cum să-ți spun eu ție, Christinne...
Ochii săi verzi se măresc dintr-o dată și buzele i se arcuiesc sub forma unei întrebări în gând. Deși eyeliner-ul său este cu mult trecut de terminarea sprâncenelor, nimic nu o oprește pe prietena mea să se simtă cea mai frumoasă din lume.
— Spune-mi, Amelia! Nu mă ține să fierb aici de nerăbdare!
Îmi lovește umărul cu pumnul și râde necontenit de parcă știe deja cele întâmplate și o amuză faptul în sine.
— Uită-te la tine, Chris, ești doar o disperată. Nu mai sunt cu Damon!
Privirea i se retrase brusc și înghițise în sec, având un nod amar după cele auzite. Știam că asta îi va fi reacția, dar adevărul este bine să-l spun întotdeauna, pentru a nu se agrava mai apoi.
— Nu cred așa ceva, de când și până când?
Râd, de parcă nu toate amintirile mele duc spre el, acum până și cea mai bună prietenă a mea vrea explicații cu privire la ceea ce s-a întâmplat.
— Pur și simplu nu a fost să fie, dar cu...
Mă opresc brusc, realizând imediat ce prostie urma să spun. În scurt timp Christinne avea să afle de flirtul meu cu Dylan, bărbatul cu care și-a tras-o în sufrageria mea.
— Continuă, Amelia! Este vreun altul în viața ta, nebună mică! Nu stai potolită deloc.
Stând picior peste picior, încerc să inventez o nouă scuză asupra ei, pentru a nu fi nevoită să suport consecințele unei noi morale din partea sa.
— Ai dreptate, băiatul de la brutărie sărută al naibii de bine!
— Poftim? Te-ai băgat cu Andrew împreună? Scârbos, Amelia!
Deși în sinea mea râd copios, îmi doresc ca adevărul despre mine și Dylan să nu-l știe Christinne prea curând. Nu merită osteneala de a afla așa ceva, mai ales ca nu este nimic sigur despre noi doi, în niciun caz nu voi risca să repet aceeași greșeală.
— Chris, nu mai judeca orice om după aspect, nu întotdeauna este ceea ce pare. Se poate ascunde un suflet demn de tine, într-un trup urât și invers.
Îmi sare în brațe și singura mea observație este că inima stă să-mi sară din piept cu fiecare strângere puternică de care Chris dă dovadă. Știam că îmbrățișarea ei este întotdeauna puternică, dar nu știam că o sa mă cuprindă atât de strâns, întrucât să mă lase fără aer.
— Hei... dă-mi drumul, mai am puțin și mor aici!
În încercarea mea de a mă opune unei sugrumări în toată regula, mă retrag imediat, lăsându-mă pe spate în patul meu moale. Mă uit pe tavan către lustră și mă gândesc la el, la omul care mi-a pus capăt sentimentelor și pentru care am acum de tras, fiindu-mi frică să mai iubesc.
— Ami, la cine te gândești așa entuziasmată, fiindcă se citește în privirea ta...
— Nici vorbă să fiu entuziasmată, doar că, Damon a reușit să mă facă să-mi fie frică să mai am încrederea necesară în cineva!
— Ascultă, nătăfleață, trebuie să ai încredere în tine prima dată. Dacă unul nu te-a apreciat atunci, nu înseamnă că altcineva nu o să o facă!
— Acum ai vorbit ca Molly!
Râdem împreună și ea mă lovește peste mână, după care se aruncă în brațele mele.
— Te iubesc, proasto!
— Și eu te iubesc, Chris!
Părul ei, deși îmi intră în gură, încerc să nu o îndepărtez, fiindcă nu avem prea des așa momente importante în două, încât să-l stric eu pe acesta.
Prietenia mereu a fost ceva prioritar în viața mea, lucru pentru care aș face crimă de om, doar ca să păstrez ceea ce eu și Christinne avem. Nu a fost niciodată nimic forțat, totul mergând în fiecare an spre mai bine, chiar dacă distanța de două ore, poate nu a fost cel mai de ajutor lucru.
Uneori aveam impresia că ne distanțăm, dar alteori ea îmi trăgea una și mă cobora cu picioarele pe pământ, totul revenind la realitate. Nu am fost întotdeauna legate una de cealaltă, dar a fost intens, de parcă doar noi două mai existam pe pământ.
Întâmplarea a făcut să fim la același liceu, să ne întâlnim des pe holuri și să ne tragem priviri curioase. Din partea ei nu a fost ceva real la început, fiindcă era ușor influențabilă, întrucât credea că persoanele ca mine nu au ce căuta în viața ei. După toate aceste plângeri la adresa mea, am devenit ca prin minune de nedespărțit.
— Mi-a prins bine să te revăd, Ami!
Zâmbetul ei năucitor îmi indignă toate poftele, de parcă nu am văzut-o de ani de zile și brusc a apărut la ușa mea.
— Chiar trebuie să pleci acum, Christinne?
Deși în interiorul meu voiam să rămână, pe atât de tare îmi doream să fie Dylan în locul său.
— Mă așteaptă boul de Caleb, fiindcă acum mă caută ca disperatul să ne împăcăm iar.
Râzând, încă îmi pot da seama că vechea Chris se mai regăsește pe undeva, fiindcă nici gând nu ar sta departe de Caleb, pentru nimic în lume.
— Rămâi cu bine, Chris! Ne vedem curând.
Vechea eu nu ar conduce-o pe prietena mea cea mai bună până la ușă, ci mai degrabă, și-ar lua rămas-bun din camera ei. Acum că pot să-mi mențin echilibrul, trebuie să fac o vizită la medic, asta după nenumăratele insistențe ale mătușii mele.
— Cum a fost revederea cu ea, Ami?
Deși trebuie acum să-mi reiau activitățile dinainte, în care eu făceam mâncare și Molly doar mă privea, încă știu că nu pot sta o veșnicie în picioare.
— Mai întrebi, păcat că a stat doar atât de puțin, în ciuda a tot ceea ce aveam de povestit.
— Că tot veni vorba de povestit...
Respir adânc și mă pregătesc pentru ceea ce urmează, întrucât întrebările de baraj ale lui Molly, mă vor face să-mi doresc ca această ocazie să nu se fi ivit niciodată.
— Spune! Ce mai dorești să afli de această dată, mătușă?
Stând cu mâinile în șolduri, cu părul prins într-un coc lejer, două bucle ieșindu-i frumos prin laterale, Molly pare mai tânără ca niciodată, lăsând la o parte abdomenul care devine pe zi ce trece tot mai uriaș.
— Uneori am impresia că tu eviți conversațiile cu mine, Amelia!
Nedreptatea își spune cuvântul, fiindcă ăsta este purul adevăr. Mereu încerc să evit orice contact cu mătușa mea, fără să o fac să se simtă prost din cauza asta.
— Ai dreptate, în ultimul timp te-am evitat, fiindcă am avut o perioadă în care am vrut să fiu doar eu și gândurile mele...
— Dar Ami, tu știi că îmi poți spune când întrec limita, nu? Încă sunt obișnuită cu micuța mea Amelia, dar timpul mi te fură mult prea rapid!
Mă cuprinde în brațe și îmi sărută fruntea cu grijă, exact ca o mamă protectoare ce v-a deveni. Încă nu pot realiza cum de zboară așa de repede timpul și totul se scurge printre degete, ca printr-un minune.
— Mulțumesc, mătușă! Mulțumesc pentru tot efortul depus în creșterea și educarea mea!
Molly râde, parcă mai tare ca niciodată la cele auzite. Ea este convinsă că niciodată nu-i trebuie mulțumirile mele cu privire la asta, ci doar să fiu acolo când are nevoie, să o înțeleg.
— Amelia, scumpa mea nepoată, de-ai ști ce mândră sunt de tine! Și, lăsând la o parte toate infidelitățile tale cu privire la unele reguli, ești un copil cu multe lucruri de arătat!
În timp ce o ajut pe Molly să spele vasele, râdem amândouă și ne stropim cu apă de la chiuvetă. Nimic nu poate fi mai plăcut, decât să ai o mătușă care îți este ca o prietenă și cu care poți discuta orice.
Mergând înapoi în dormitorul meu, mă arunc din nou în patul meu moale, obicei pe care-l fac de fiecare dată și îmi verific e-mailurile. Nici un mesaj propriu-zis momentan, asta până când îl văd pe al lui Dylan în bara de mesaje.
,,Există o doamnă care este sigură
Că tot ce străluceşte e aur
Şi cumpără o scară spre rai,
Când ajunge acolo ştie,
Că dacă magazinele sunt închise,
Numai cu un cuvânt
poate obţine lucrul
pentru care a venit!"
El știe că melodia mea preferată de la Led Zeppelin este Stairway to Heaven și tocmai de aceea vrea să mă cucerească cu versurile. Îl admir mult pentru efortul depus și pentru toată sinceritatea de care dă dovadă, fiindcă mulți ar fugi de așa ceva.
━━━━━༻❁༺━━━━