Fidius şi soţia sa, Maria, au ajuns în Predeal pe la ora prânzului şi prima lor oprire a fost la clubul de tenis, urmând să se întâlnească cu sora lui acolo. Pe drumul de întoarcere, la pensiune, fratele Athenei şi-a expus părerea bună pe care o avea, în legătură cu această căsătorie, făcând comparaţie cu cea în care mire ar fi fost Baronu. Cu toate acestea, el a ţinut să menţioneze şi să-i reproşeze surorii lui, faptul că ea nu acceptase sfatul şi propunerea pe care el le-a făcut-o. Şi această propunere, era ca ea şi mama lor să lase totul baltă, inclusiv pe unchiul lor, care din punctul lui de vedere, merita din plin această tratare din partea amândurora şi să se mute la el şi la soţia lui în Braşov, iar acolo să înceapă o nouă viaţă. Athena a adus în apărarea ei, toate considerentele, pe care le ştim deja, dar lui Fidius i s-au părut nişte motive absurde.
Ajunşi la pensiune, Athena constată că Fabio nu se afla acolo şi bănui că vizita lui la şantierul hotelului, se prelungi, cu mult peste o oră.
Doamna Veronica servi masa de prânz împreună cu toţi trei, bucurându-se şi savurând din plin acele clipe petrecute, cu cei doi copii ai ei şi cu nora, pe care o îndrăgea şi o iubea sincer.
Fidius era copia bărbătească a Athenei. Avea aceeaşi culoare la păr, cu acelaşi fir drept, acelaşi ten şi mai ales aceiaşi ochi, de un albastru aproape ireal. Singura lor diferenţă, din punct de vedere fizic este că el era mai înalt decât ea, iar în ceea ce priveşte chipul este faptul că el deţinea, cum este şi normal, trăsături bărbăteşti, iar ea trăsături feminine. Dar, cu toate acestea, dacă reuşeai să ignori acest lucru, puteai jura că cei doi sunt fraţi gemeni, în ciuda diferenţei de vârstă. Fidius era mai mare cu trei ani decât Athena. Purta ochelari de vedere, lucru ce i se potrivea perfect cu cariera lui de inginer de cercetare în botanică, zoologie, bacteriologie, ecologie şi microbiologie, meserie pe care o profesa la un institut de cercetare, privat din Braşov. Fusese vocaţia lui în viaţă şi era fericit şi satisfăcut cu această slujbă.
Opoziţia celor doi apărea abia în momentul în care apucai, să-i cunoşti cât de cât şi observai imediat cât de diferiţi moral şi psihic sunt. Deşi au fost crescuţi şi educaţi în egală măsură, de aceiaşi părinţi şi cu aceeaşi valoare, fiecare au luat cantitatea de educaţie cât au crezut de cuviinţă că le este necesară. Athena era seriozitatea întruchipată, iar Fidius avea un umor poate uşor exagerat de dezvoltat. Era un om obişnuit, nici rău dar nici sfânt, nici iertător dar nici necruţător, nu era nici imperfect dar nici perfect, iar el îşi accepta mai cu uşurinţă greşelile, faţă de sora lui. Era un om cinstit de felul său, dar dacă avea ocazia şi dacă era ferm convins că nu face rău nimănui nevinovat, se mai abătea uneori şi de la reguli sau legi. Cu toate astea, era un om de treabă, de cuvânt, cu obiceiul de a respecta doar pe cel care îl respecta, de a trata pe cel de lângă el în acelaşi mod în care era şi el tratat.
Maria, cumnata Athenei, era o femeie de douăzeci şi şapte de ani, cu o siluetă plăcută şi un chip drăguţ. Blondă, cu ochii căprui şi un ten ce i se potrivea perfect, era o femeie frumoasă chiar şi în ciuda micului ei şchiopătat, provenit de la piciorul stâng. De fapt, mulţi spuseseră, că acest şchiopătat o făcea şi mai drăguţă, mai plăcută la vedere şi că se potrivea perfect cu felul ei timid şi naiv de a fi. Cu toate astea, era o femeie elegantă şi modestă în acelaşi timp, conduita ei demonstra mult bun-simţ şi o bună educaţie. Acei ochi căprui pe care îi deţinea, emanau fără voia ei, inteligenţa şi sufletul ei nobil. Suflet care îl cuceri pe Fidius, ceva mai mult decât aspectul ei fizic plăcut.
Era de ajuns să-i priveşti doar pentru o scurtă clipă pe cei doi şi remarcai imediat, sentimentul puternic de dragoste reciprocă, ce-i lega. Era vădit că ei trăiau în două lumi, în lumea lor, unde erau doar ei doi şi în lumea reală unde se aflau restul. Însă, ei erau cei mai fericiţi în lumea lor, o lume lipsită de minciuni şi trădare, plină de iubire sinceră, de respect, şi devotament reciproc. Mai exact, căsnicia lor era cea mai mare împlinire pentru cei doi.
După-amiază, când Athena a plecat din nou la club, având destul de multă treabă pe acolo, Fabio și-a făcut apariţia imediat, în urma ei. Întrebă de ea şi află, cu regret, că tocmai s-a reîntors la clubul de tenis.
Doamna Veronica i-a făcut cunoştinţă acestuia şi prietenului său Marius, cu fiul ei, Fidius şi nora sa. În urma acestei prezentări făcută, cei patru tineri rămaseră de vorbă în salonul pensiunii, încercând să se cunoască mai bine. Fabio şi Fidius descoperiră amândoi, că aveau o pasiune comună şi anume motocicletele. Erau convinşi că ar putea deveni foarte buni prieteni, dacă timpul le va permite asta.
După ce ore în şir, fiecare îşi povestiră cele mai interesante poveşti din viaţa fiecăruia, între fratele Athenei şi viitorul ei soţ luă naştere o discuţie cu păreri puţin opuse.
- Oricum, sora mea are mare noroc cu tine. Te asigur că dacă nu erai tu şi această împrejurare cu banii, ea rămânea nemăritată toată viaţa.
- De ce spui asta? întrebă Fabio mirat.
- De ce? Este simplu, cine ar fi luat-o? Sora mea este atât de plictisitoare, încât niciunul nu s-ar fi încumetat să o ia. Niciun bărbat nu s-ar căsători cu o femeie alături de care să se plictisească toată viaţa.
- Fidius, iubitule, cum poţi vorbi aşa despre sora ta? interveni Maria, mustrându-şi soţul, zâmbind în ciuda eforturilor ei de a rămâne serioasă.
- Păi, eu îi spun lui Fabio doar adevărul, nu mint cu nimic.
- Athena nu este deloc plictisitoare, îşi susţinu Maria, cu tărie, punctul de vedere.
- Poate pentru tine nu este, iubita mea, dar te asigur că pentru un bărbat este, destul de plictisitoare.
- Sincer, mie mi s-a părut o persoană foarte deosebită şi deloc plictisitoare, interveni Fabio, spunându-şi părerea, încercând astfel să oprească contrazicerea celor doi îndrăgostiţi.
- Tocmai asta este şi problema ei, dragă cumnate. Îţi pot spune cumnate, nu? Pentru un an de zile vei fi cumnatul meu, cu acte în regulă şi sper să nu te superi dacă îţi voi spune aşa.
- Nu, sigur că nu mă supăr, îmi poţi spune liniştit, aşa, i-a răspuns Fabio surâzând.
- Ei bine, cumnate, cum îţi spuneam, faptul că este atât de deosebită, de specială şi ce mai vrei tu, este problema ei numărul unu. Este exagerat de deosebită, de ieşită din comun şi de anormală. Normalitatea, este clar, o stabileşte generalitatea, ei bine, clasificarea ei o scoate în mod categoric, din categoria generalităţii. Athena este prea perfectă, faţă de noi toţi ceilalţi şi asta o face plictisitoare. Perfecţiunea şi dorinţa ei exagerată de a nu se abate deloc de la reguli şi legi, neîmpăcarea ei de la devierea sublimităţii morale, o face prea rigidă, faţă de viaţă şi de o bună dispoziţie în această viaţă. Alături de ea nu poţi râde sau glumi pe seama unor lucruri sau împrejurări, ea vede întotdeauna doar partea serioasă din acele lucruri. Cu ea, nu poţi face niciodată haz de necaz, spiritul ei umoristic este microscopic. Unde mai pui că este şi foarte inteligentă, are o inteligenţă clar superioară faţă de noi, cei care suntem normali şi mai are şi o cultură generală extrem de întinsă, aproape enciclopedică. Cu Athena nu poţi purta discuţii normale sau chiar banale, care uneori sunt relaxante şi distractive, cu ea trebuie să vorbeşti despre chestii intelectuale, despre lucrări lexicografice, sistemul stelar sau solar, chiar despre toată astronomia şi întreg universul dacă vrei, artele plastice şi artiştii ei, beletristică sau dramaturgie, filozofia culturii, etc. Toate astea, fiind exagerate şi extrem de detaliate, aşa cum le face ea, devin plictisitoare şi obositoare. Intelectul ei te face pe tine, om normal, cu o ineteligenţă obişnuită, potrivit cu poziţia firească din zilele noastre, să te simţi inhibat, incomod, jenat alături de ea sau chiar cel mai prost om din lume. Acum să fim sinceri, ce bărbat ar vrea să trăiască lângă o femeie care îl inhibă şi îl face să se simtă banal şi lipsit de inteligenţă? În mod clar, toţi bărbaţii vor fugi de ea. În mod clar, că între ea şi o femeie proastă, ar alege-o pe cea din urmă. Măcar alături de acea femeie proastă, se vor simţi mai puternici şi mai superiori, sentiment mult mai plăcut decât cel de inferioritate şi incomoditate, pe care l-ar fi avut alături de Athena.
Fidius se opri pentru câteva secunde, pentru a trage aer în piept şi pentru a se odihni, vorbise foarte accelerat şi acest lucru îl lăsase fără aer în plămâni. Fabio, care pe tot parcursul acestei expuneri, făcută de cumnatul său, ascultase cu interes şi cu un chip ce arăta starea de amuzamentul provocat de acesta, profită de acele secunde, spunând:
- Scuze, dacă te contrazic, dar eu am observat contrariul, la ce spui tu, în legătură cu bărbaţii. Am văzut vreo doi care alergau după ea şi chiar s-au şi bătut pentru Athena. În plus, părerea mea este că tu, toate acele calităţi ale ei, le pui într-o lumină proastă.
- Ce este prea mult strică. La Athena acele calităţi sunt exagerate, astfel că devin ponosite. Tu ai această părere pentru că nu o cunoşti de prea mult timp. De cât timp o ştii, de o săptămână?
- De două săptămâni şi câteva zile.
- Ei bine, aşteaptă să mai treacă ceva timp. Eu am copilărit cu ea, am trăit alături de ea. Athena la vârsta de cinci ani ştia să scrie, să citească şi să socotească mai bine decât mine, care eram în clasa a doua. Deşi este mai mică decât mine, mereu m-a corectat atunci când greşeam sau când făceam câte o prostie, firească de altfel, vârstei şi mai ales că eram băiat. Niciodată nu mă puteam alia cu ea, pentru a ascunde, faţă de părinţii noştri, năzbâtiile pe care le făceam. Atunci când ea greşea se ducea singură să mărturisească năzbâtia şi dacă eram şi eu implicat cădeam şi eu odată cu ea sau în cazul în care eram singur implicat în vreo prostie făcută, nu mă pâra, însă făcea tot posibilul să mă facă să-mi mărturisesc singur greşeala. Ţin minte că ea avea vreo nouă ani şi eu vreo doisprezece ani, ne jucam cu mingea alături de alţi copii, iar eu am spart un geam, de la casa unor vecini şi am dat vina pe ea. Surprinzător, n-a spus şi n-a făcut cel mai mic gest pentru a-şi demonstra nevinovăţia, a fost pedepsită şi a acceptat, cu o demnitate şi o mândrie exagerate pedeapsa, dar după aceea mi-a ţinut o morală care m-a urmărit luni de zile şi m-a lecuit pentru totdeauna să mai dau vina pe ea. Toate astea o făceau enervantă, nu vreţi să ştiţi ce copilărie am avut alături de o soră-geniu. Pentru că Athena este un mic geniu. Este adevărat că m-a şi ajutat foarte mult, ajunsese să mă ajute la temele mele pentru şcoală şi uneori să mi le facă chiar ea, câteodată, când reuşeam să o păcălesc, lucru care nu se întâmpla prea des. Dacă aveam nevoie de un sfat sigur sau de rezolvarea unei probleme cotidiene, la ea puteam găsi, în mod clar, aceste lucruri. A fost şi este o soră bună şi o iubesc sincer, în ciuda acestei păreri a mea despre ea, dar această bunătate a ei şi perfecţiune exagerată, pentru mine uneori sunt enervante. Consider că părerea mea, despre ea, este reală. Şi referitor la acei tipi, care spui că s-au bătut şi alergau după ea, crede-mă, că erau excepţii, nu vrei să ştii câţi au fost care au fugit de ea, mâncând pământul, spunându-mi că, sora mea este prea bună pentru ei. Au fost unii care o plăceau sincer, însă din cauza felului ei deosebit de a fi şi a superiorităţii ei, privind intelectul, s-au depărtat de ea.
Fidius probabil că ar fi continuat la infinit cu argumentele şi exemplele lui, însă a fost întrerupt de Athena, care tocmai se întorcea de la club, cu termobagul pe spate, intră în acel moment pe uşa principală a pensiunii, care dădea direct în salonul unde se aflau cei patru. Se apropie de aceştia, îi salută cu cordialitate pe fiecare, după care îi întrebă din politeţe „Ce fac?", iar Fidius îi răspunse:
- Uite, tocmai mă contraziceam cu viitorul tău soţ, în legătură cu tine.
- Cu mine? se miră ea.
- Da, eu îi spuneam cât de enervantă eşti de cele mai multe ori, iar el susţine sus şi tare că eşti o persoană extrem de deosebită.
Athena zâmbi, auzind părerea fratelui ei despre ea. Părere pe care o cunoştea perfect, nu se întâmplase o singură dată, ca acesta să-i spună şi ei, în faţă şi fără nicio ocolire, toate acele lucruri. Totuşi, pe ea nu o afectă deloc această părere a lui, din contră, o primi cu amuzament şi destindere încă de la început. Aşadar, zâmbi din nou auzind această părere, pentru a mia oară, însă auzind părerea lui Fabio despre ea, acel zâmbet îi dispăru treptat, luându-i locul o expresie de stânjeneală, dar şi încântare şi impresionare sufletească. O mişcă profund faptul că el s-a contrazis cu fratele ei şi că i-a luat apărarea în faţa acestuia, încercând să o învăluie într-o lumină mai bună, faţă de învăluirea făcută de Fidius.
Dar acea încântare şi emoţionare de pe chipul ei, dăinui doar pentru câteva secunde, nevrând, probabil din orgoliu, să observe nimeni starea din sufletul ei, și-a respins imediat acele sentimente, însuşindu-şi o înfăţişare serioasă şi chiar indiferentă. Totuşi, lui Fabio i-au fost de ajuns acele secunde, care au trădat sentimentele şi au arătat adevăratele emoţii ale Athenei. A Remarcat, fără niciun dubiu încântarea acesteia, în momentul în care auzise părerea lui, susţinută în faţa lui Fidius. Şi în ciuda mascării ei, a acelor sentimente, el zâmbi mulţumitor de ceea ce observase, chiar şi în momentul în care ea, cu o voce indiferentă, spuse:
- Voi alte discuţii mai serioase şi mai interesante, nu puteţi avea?
- Păi, surioară, un subiect mai interesant, decât tine, nu cred că am găsi. Eşti un adevărat fenomen printre noi şi crede-mă, că merită să te cercetăm şi să avem discuţii de dezbatere despre tine, îi răspunse Fidius râzând.
- Ok, atunci vă las cu contrazicerea şi cercetarea voastră, eu sunt foarte obosită şi prefer să mă odihnesc. Maria, vino cu mine, te rog, acum putem conversa liniştite, până ce eu mă pregătesc de culcare.
Cele două cumnate urcară scările împreună, iar Fabio privi în urma Athenei, având acelaşi zâmbet de satisfacţie, afişat pe buze.
Cei trei bărbaţi rămaseră singuri, conversând şi povestind până noaptea târziu. Se simţeau şi se completau de minune toţi trei, lucru ce-i făcură să petreacă câteva ore animate împreună.