Lupte interioare

XIII - Depunerea actelor, prima ceartă şi o întâlnire dureroasă

             A doua zi, la ora douăsprezece şi un sfert, doamna Veronica urcă în camera fiicei sale, spunându-i că Fabio este jos, în salon şi o aşteaptă. Dar, înainte ca ea să poată coborî, a trebuit să-şi asigure mama, că era foarte sigură de ceea ce urma să facă, că ea era în stare de acel lucru şi că a luat hotărârea cea mai bună și nu o va regreta. A trebuit, de dragul mamei sale, să se arate stoică în faţa ei.

           Ajunşi la primărie şi aflându-se în biroul destinat pentru depunerea acestor acte, doamna care se ocupa de actele lor, o întrebă pe Athena dacă va rămâne cu numele ei actual sau va trece pe numele viitorului soţ. Aceasta, aflând de această posibilitate de care nu avea idee, a răspuns că, în mod clar, îşi va păstra numele ei. Însă, Fabio s-a opus radical acestui lucru şi timp de cinci minute cei doi îşi susţinură fiecare punctul de vedere, fără să ajungă la un consens. Doamna respectivă, văzând că aşteaptă în zadar hotărârea lor, le spuse:

        - Uite cum facem; eu mă duc până în alt birou să-mi iau câteva acte, de caream nevoie, şi în acest timp, voi vorbiţi între voi şi vă hotărâţi.

        După plecarea ei, pentru câteva clipe niciunul nu a spus nimic. Contrazicerea de mai devreme îi agită destul de mult şi acum încercau amândoi să se liniştească. Fabio făcea ture de-a latul biroului, cu mâinile în buzunarele pantalonului, mușcându-și încontinuu buzele, ca apoi să se reaşeze pe scaunul de lângă viitoarea lui soţie şi îi spuse foarte agitat:

        - Athena, ascultă-mă...

        - Nu, Fabio, ascultă-mă tu pe mine! l-a întrerupt ea cu o mare hotărâre. În primul rând, nu mă poţi obliga să fac un lucru pe care nu doresc să-l fac, apoi, nu are sens să-ţi port numele doar pentru un an şi ceva, după care vom divorţa în mod cert şi astfel îmi voi relua numele meu.

        - Athena, te rog, ascultă-mă! Îţi amintesc că această căsătorie trebuie să pară adevărată în faţa unor persoane şi din moment ce tu nu-mi porţi numele, acestei căsătorii îi scade credibilitatea.

      - Nu este adevărat, Fabio! Faptul că îţi voi purta numele sau nu, crede-mă, că nu o face mai plauzibilă sau mai puţin plauzibiă!

       - Ba da, o face! Şi în plus, tu cum crezi că eu voi accepta, ca soţia mea să nu-mi poarte numele?

        - Vai, Fabio, să nu-mi spui că eşti adeptul preconcepţiilor. Îţi este teamă că vor râde de tine prietenii, deoarece soţia nu îţi poartă numele sau te temi de faptul că nu vei mai fi un bărbat complet din cauza aceasta?

        - Athena, încetează cu ironiile astea, că nu-şi au locul! îi spuse el ridicând puţin tonul.

        - Nu sunt deloc ironii. Din câte remarc acesta este felul tău de a privi lucrurile.

        - Doamne, cât de încăpăţânată poţi fi! îi zise el, ridicându-se de pe scaun şi începând să se plimbe din nou prin birou, încercând să se calmeze. După vreo două tururi, Fabio reveni pe scaun, continuând: Este clar, există două moduri să rezolvăm această problemă. Adică, fie accepţi să-mi porţi numele până la divorţ, fie contramandăm totul, iar unchiul tău va fi nevoit să îmi înapoieze banii.

        - Doar nu vorbeşti serios? întrebă Athena cu un glas temător.

        - Ba da, vorbesc foarte serios! o asigură el cu siguranţă şi hotărâre, privind-o sfredelitor cu ochii lui verzi.

       - Atât de important este pentru tine acest aspect, încât să renunţi la averea tatălui tău sau încerci să mă constrângi pe mine?