Lupte interioare

IX - Starea de dezolare

         Athena, în drumul ei spre parc, privi încă o dată ceasul și realiză că de fapt mai era o oră până la întâlnirea ei cu Alex. Acest lucru o bucură puţin, pentru că, în realitate, avea nevoie de acest răgaz, de momente de linişte pentru a-şi pune ordine în gânduri şi în sentimente. Deşi, acceptase propunerea lui Fabio şi i se păruse cea mai bună soluţie pe care o avea la îndemână, acum, când totul era hotărât, se simţea complet deprimată, descurajată de viaţă şi mai ales de viitorul ei. Se îndreptă spre Biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, din centru, deoarece simţi că în acele clipe era singurul loc care îi putea oferi puţină linişte şi consolare sufletească. Intră în biserică, îşi făcu semnul crucii şi se aşeză pe un scaun, reflectând asupra viitorului ei alături de Fabio, timp de un an de zile. Într-o oarecare măsură, începuse să-l perceapă diferit, faţă de bărbatul meschin, pe care îl cunoscuse în weekend. Nu ştia de ce, dar se simţea în siguranţă alături de el, comparându-l cu Baronu. Încerca să se resemneze şi să caute lucruri pozitive şi constructive, în acea perioadă de un an. Singurele lucruri care o întristau cu adevărat era despărţirea de mama ei, deoarece niciodată nu au fost despărţite pentru o aşa perioadă mare şi mai ales de când tatăl ei a murit. Apoi, era despărţirea definitivă de Alex. Avea senzația că pe parcurs ce acel moment se apropia, durerea devenea şi mai mare. Simţea cum lacrimile i se ivesc în ochi, dar îşi stopă acele lacrimi pentru că, și-a făgăduit ei înseşi că nu va mai plânge şi că îşi va purta această cruce, pe care viaţa i-a dat-o, cu toată tăria şi voinţa ei.

           Spre seară, în urma unei plimbări prin parc, făcută împreună cu Alex, se hotărâseră amândoi să se îndrepte spre pensiune şi să petreacă ceva timp alături de mama ei. Odată ajunşi acolo, au  intrat în salon, care după cum am mai spus era şi sală de mese, şi o găsi pe doamna Veronica după pupitrul recepţiei, ocupându-se de câteva facturi. Însă, aceasta nu era singură în salon şi la masa cea mai apropiată de recepţie era aşezat Fabio, care servea cina.

        Mama Athenei îl primi pe Alex cu căldură şi apoi cei doi îi comunicară planurile lor, iar ea le ceru un sfert de oră pentru a-şi termina treaba, după care vor urca toţi trei în sufragerie, urmând să vizioneze împreună un film recomandat de ea. Cei doi iubiţi s-au instalat pe canapeaua poziţionată în faţa recepţiei şi în diagonală cu masa la care se afla Fabio, care de când a intrat Athena, o priviea pe aceasta în mod constant, într-un fel impunător fără să ţină cont de discreţie. Ea încercă să evite să-l privească şi ea, dar cum el era foarte aproape de câmpul ei vizual şi observându-i, chiar simţindu-i privirile sale insistente și sfredelitoare, i-a răspuns şi ea cu priviri fugare. Într-o oarecare măsură, Fabio era nemulţumit de situaţie. Simţea că nu îi place deloc să îşi vadă viitoarea soţie alături de altul şi chiar sărutând-o altul în propriii lui ochi. Nu era vorba de gelozie, nu avea sentimente pentru ea, aşadar nu avea cum să fie gelos. Era vorba, mai degrabă, de mândria bărbătească. În ciuda faptului că ea urma să-i fie soţie doar în acte şi pe o perioadă de un an de zile, totuşi urma să fie soţia sa, urma să îi poarte numele, astfel niciunul nu mai avea drepturi asupra ei. Simţind toate aceste lucruri, se întrebă, ce fusese în mintea lui de îi propusese Athenei să îşi continue relaţia cu Alex pe perioada căsniciei lor? Acum era mulţumit, că ea a fost  mai înţeleaptă şi a refuzat acest lucru.

      După trecerea unui sfert de oră, în care Fabio nu-și slăbi din ochi viitoarea soție, cei trei urcară la etaj şi petrecură o seară foarte plăcută împreună. În urma plecării lui Alex, doamna Veronica îi spuse fiicei sale:

        -  Athena, aş dori să vorbim despre situaţia aceasta...în care ne aflăm.

        Ea n-ar fi vrut să aibă această discuţie cu mama sa, deoarece ştia că va aduce şi mai mult disconfort şi durere, însă era un lucru inevitabil, aşa că spuse: