Lupte interioare

XXXII - O mărturisire pentru doamna Veronica

     Timpul trecea şi o nouă săptămână îşi făcu apariţia. Athena se ducea la serviciu în fiecare dimineaţă, iar după-amiezile le avea rezervate pentru Rania. Seara câteodată se întorcea la club, unde se împrietenise foarte mult cu toţi antrenorii angajaţi acolo, iar două seri pe săptămână, aveau o tradiţie în care organizau tot felul de meciuri între ei. Athenei îi făcea mare plăcere să participe la acea tradiţie. Iar în celelalte seri, rămase libere, continua să iasă cu Dana, cu Marius şi cu soţul ei.

        Cei doi nu mai vorbiseră niciodată de cele petrecute în acea seară la club sau în faţa porţii. Deşi, de fiecare dată când se revedeau, amândoi îşi aduceau aminte de acele săruturi, ştiind că au adus o schimbare interioară pentru amândoi, dar niciunul nu deschidea subiectul. Relaţia lor, în mare parte rămase neschimbată. Sau aşa voiau ei să creadă, pentru că în realitate atunci când se aflau singuri atmosfera dintre ei era una tensionată şi chiar stânjenitoare uneori, neştiind niciunul cum să reacţioneze de fapt. Ceva se schimbase, lucrurile nu mai erau la fel. Ceva se născuse sau murise.

        Totuşi, făceau unele eforturi ca relaţia lor să rămână una frumoasă şi agreabilă, iar de cele mai multe ori reuşeau asta.

        Într-una din zile, de la începutul săptămânii, Athena descoperi pe corpul Raniei, unele vânătăi. O întrebă cu îngrijorare ce s-a întâmplat, dar copilul foarte speriat nu-i spuse nimic. Însă, Athena nu avea nevoie de răspunsul fetiţei, pentru că ea cunoştea foarte clar provenienţa acelor vânătăi. S-a dus la Ana, găsind-o lângă piscină făcând plajă, cu gândul să vorbească paşnic cu ea şi să o facă să înţeleagă că nu face bine şi ce urmări pot avea faptele ei. Dar, momentul ales nu era unul tocmai bun, pentru că aceasta era foarte ameţită de băutură şi nici măcar nu putea sta în picioare sau să lege două cuvine. Cu toate astea, aceste infirmităţi nu o împiedică să ţipe la Athena şi să facă o adevărată criză de nervi, dvenind isterică şi violentă.

     Seara când Fabio s-a întors acasă, Athena îi povesti de cele văzute pe corpul fetiţei şi îl rugă să o ajute în soluţionarea acestei probleme. Acesta îi spuse că va lua măsuri şi că situaţia se va rezolva curând. Bineînţeles, că află de la unul dintre angajaţi şi de purtarea Anei faţă de Athena, lucru ce-l făcu să se ducă direct la cumnata lui şi ţipând la ea o ameninţă că dacă îi mai adresează un singur cuvânt sau privire răutăcioasă Athenei, va regreta amarnic.

      Pe la sfârşitul săptămânii, Athena se afla la club fiind una dintre serile dedicate meciurilor, între antrenorii acelui club sportiv. Ea se afla pe teren şi făcea echipă cu Ovidiu, jucând cu o altă pereche un meci de dublu mixt. La un moment dat, îl văzu pe şoferul cu care venise de acasă, plecând din tribune şi ieşind din incinta clubului. Acest lucru i se păru oarecum suspect, pentru că de obicei acesta nu pleca niciodată din preajma ei.

     Dar nu-şi făcu prea mari probleme din pricina asta şi îşi văzu de jocul ei de tenis, ignorând acea întâmplare. Ea şi Ovidiu se aflau la conducere cu un set şi trebuia să-şi păstreze concentrarea pentru a câştiga şi cel de-al doilea set. Nu trecură nici zece minute, că le observă pe colegele ei, care nu jucau în acel moment şi se aflau pe marginea terenului, şuşotind şi râzând în timp ce priveau spre tribune. Athena îşi aruncă ochii în tribune, vrând să descopere motivul lor de hlizeală, dar la prima cercetare nu remarcă nimic suspect. Cei aflaţi acolo erau doar cele câteva persoane, care erau prezente de obicei, adică oamenii care se ocupau cu îngrijirea terenurilor, prieteni sau rude ale colegilor ei. Totuşi, privind pentru a doua oară mai atent, văzu doi ochi verzi ce o priveau insistent. Era Fabio, care tocmai se aşezase pe un scaun şi observând că ea îl zărise, o salută printr-un gest al mâinii şi îi zâmbi în felul său galant.