Lupte interioare

LV - Urmele trecutului și întunecarea definitivă a lui Radu

Rămasă singură în dormitorul lui Fabio, Athena analiză cu privirea interiorul acestuia, gândindu-se că de aici înainte acela va fi și dormitorul ei, și acest lucru i se părea ușor bizar, când timp de un an de zile aceea era camera doar a lui Fabio, iar a ei era cea de alături. Trebuia să se obișnuiască cu faptul că acum era cu adevărat soția lui Fabio și nu mai trăia o plăsmuire. În urmă cu un an, avea o cu totul și cu totul altă viziune asupra șederii ei în acea casă. Atunci, venise doar pentru un an și câteva luni, iar acum revenise pentru totdeauna.

Nu așa și nu în acele condiții își imaginase ea viața ei de femeie măritată. Întotdeauna a crezut că se va căsători și va întâlni dragostea alături de un bărbat simplu, la fel ca și ea, cu o slujbă și o profesie comună și că împreună vor învăța să supraviețuiască zilelor și împreună își vor construi un viitor confortabil, dar modest, asemenea părinților ei. Ei bine, viața i-a oferit o cu totul și cu totul altă căsnicie și un cu totul și cu totul alt bărbat, cu care să aibă acea căsnicie. Un gen de bărbat, care n-ar fi crezut niciodată că ar putea să-și întoarcă privirea spre ea și să se îndrăgostească de ea în felul acela profund în care o făcuse Fabio sau că el ar putea să-i atragă atenția ei, admirația ei asupra lui și să o facă să se îndrăgostească de el. Dar o făcuse, se îndrăgostise de Fabio cu toată puterea inimii ei, în pofida tuturor acestor imagini mentale ale viitorului, ce i-au fost dărâmate și contrazise de prezent și de realitatea adevăratului viitor ce-l va avea. Paradoxal, a întâlnit dragostea aceea pe care a admirat-o toată viața la părinții ei și pe care și-a dorit-o și ea cu cea mai mare ardoare, alături de Fabio, un bărbat total opus celui pe care îl avea ea în viziunea sa. Dar acum, nu o mai speriau toate aceste dezacorduri cum se întâmplase în trecut. Acum era chiar încrezătoare în viitorul lor, pentru care vor lupta împreună de data aceasta și în dragostea lor, pe care ea o simțea pe zi ce trecea tot mai mare și mai puternică. În mod cert, viața ei va fi cu mult mai frumoasă și mai împlinită spiritual alături de Fabio, decât alături de oricare alt bărbat, pe care și-l imaginase ea.

A fost scoasă din șirul acestor gânduri, de către soțul ei care revenise în dormitorul lor și care, văzând-o așezată pe canapeaua de la capătul patului cu capul sprijinit în palme, având acea înfățișare gravă și îngândurată, se apropie încet de ea și după ce i se alătură pe acea canapea o întrebă îngrijorat:

- Hei, ce s-a întâmplat, de ce ești tristă?

Athena îl privi surprinsă de întrebarea lui și după ce-i cuprinse fața acestuia cu mâinile ei mici, printr-un gest plin de gingășie, îi zise cu toată încrederea:

- De ce mă întrebi un asemenea lucru!? Nu sunt tristă, Fabio, nu am niciun motiv să fiu tristă!

- Te întreb pentru că păreai foarte îngândurată și îngrijorată, de ceva anume, când am intrat eu aici, o informă el în timp ce-i luă mâinile de pe fața lui și după ce termină de vorbit le duse pe rând la buzele sale sărutându-i-le cu delicatețe.

- Mă gândeam la faptul că de aici înainte dormitorul tău va fi și dormitorul meu și mi se pare ușor straniu acest lucru și să mă aflu aici.

- Mie mi s-ar fi părut straniu dacă nu te aflai aici, în dormitorul meu și lângă mine, îi spuse el foarte ferm și cu un zâmbet larg pe buze aflând motivul îngândurării ei.

Athena îl privi câteva clipe cu încântarea produsă de cuvintele lui, apoi foarte hotărâtă, se ridică de pe canapea și se așeză pe picioarele lui Fabio, cu brațele puse pe după gâtul acestuia și zise:

- Ai dreptate, să nu mă aflu aici ar fi fost și mai straniu. Ai folosit o remarcă foarte înțeleaptă, așa că te rog, să nu mai afirmi că eu sunt înțeleapta dintre noi doi! l-a anunțat Athena foarte serioasă, dar cu niște ochi jucăuși.