ALICE LILIAN KING 🦋
6 ani mai târziu
— Ba nu e așa!
— Pe dracu! Îți spun eu că e așa, surioară.
— Alice Lilian King! Cine te-a învățat mai exact toate astea?
Caspian. James. Jumătate din armata neagră.
— O cunoștiință foarte îndepărtată, am spus eu mândră, netezindu-mi rochia mult prea vaporoasă și libertină.
Jenevive susținea că sânii mei eclipsau toată frumusețea oferită în principal de această rochie. Emma, sora mai mică a noului King of Hearts, Indigo, proaspăt pus în funcție, spunea că seamănă mai mult cu o rochie în care dormi, indecentă. Nu că mi-ar păsa ce spune ea. Am mai spus-o și am să îmi susțin punctul de vedere până la sfârșitul zilelor, n-am de gând să mă îmbrăc cu șuba de iarnă când afară sunt peste 35 de grade și până și scoarța de pe copaci se topește dacă stai puțin și te holbezi la ea. Iar dacă stai și asculți, iarba de pe jos țipă cât timp este prăjită ca și un pui la rotisor de soarele nemilos de pe cer. Nu e o imagine prea frumoasă, mai ales că între timp și tu te încingi pe margine.
Vara în Wonderland era cea mai frumoasă perioadă a anului. Sau cel puțin asta spunea mama. Dar dacă ar fi să ne luăm după ea, originalul din care sora mea Jenevive a ieșit ca și o clonă susține că orice anotimp e cea mai frumoasă perioadă a anului. În prima zi din fiecare anotimp spune același lucru. Doar cei cunoscători știu că anotimpul preferat al mamei este de fapt iarna fiindcă atunci este ziua ei de naștere, iar în același timp, aniversarea nunții ei cu tata și luna în care fiica ei cea mai mare s-a nascut. Sute de coincidențe, nu? Eu m-am născut în primăvară, iar cunoscătorii mai știu și că primăvara este anotimpul cel mai execrabil din punctul mamei de vedere.
Eu una adoram fiecare anotimp, deoarece fiecare dintre el mă leagă de câte o amintire frumoasă. Nu pot alege în care dintre anotimpuri sau întâmplat cele mai multe lucruri bune, cum de abia pot să aleg și cu ce să mă îmbrac mâine. E o luptă foarte crâncenă, mai ales fiindcă vara, după cum eu și Monica am ajuns să o poreclim, este,,sezonul în care disperații belesc ochii". Iar prin ,,disperații belesc ochii", ne referim fără pic de eschivare la idiotul numărul 1: Jack of Hearts, Jonah, logodnicul meu oficial și idiot, și idioții numărul 2 și 3: King & Queen of Hearts. Indigo și Leo. În idioții numărul 4 ar putea intra tot restul armatei roșii.
Astăzi purtam una din rochiile mele preferate. Era atât de diferită de rochiile pe care toate femeile din castel le purtau. Același model, doar culoarea diferă, dar în același timp aveau același pretext cum că ,,ar fi la modă și toată lumea ar trebui să le poarte". Păi, nu eu. Nu astăzi cel puțin. Rochia mea avea bretele în loc de mâneciile bufante cu care eram obișnuite de mici, și avea un decolteu generos care îmi lăsa sânii să respire milos. Se mula perfect pe corpul meu, dând clasă rochiilor ca de prințesă care ocupau jumătate de coridor doar cu numeroasele fuste în care pe vremea asta te topeai ca și o înghețată pe băț.
Nu-mi păsa că logodnicul meu mi-a interzis să port așa ceva în propria mea casă. Nu eram proastă, așa că nu mă aventuram unde știam că nu eram bine venită. Stăteam doar în aripa specială pe care tatăl meu o conducea, având ochii și urechii peste tot. Nu-mi păsa că iubitul meu logodnic avea să fie supărat deoarece nu era prima dată și nu avea să fie nici ultima în care treceam peste cuvântul lui și făceam tot ce dorea fusta mea. Nu aveam să mă schimb vreodată. Aștept momentul în care am să îmi ies din pepeni și am să îi spun vreo două care să-l lase lat și cu ochii ,,beliți" mai ceva ca atunci când îi surprind privirea din când în când, deoarece nu odată am spus că eu fac ce vreau. Nu am nevoie de aprobarea unui bărbat cum nu am avut nevoie de ajutorul vreunuia vreodată.
— Jonathan Willson e literlamente o bucățică admirabilă, i-am spus surorii mele, fără să bag în seamă privirea curioasă pe care niște cameriste pe lângă care am trecut mi-au aruncat-o.
— Să sperăm că logodnicul tău nu te-a auzit, dragă surioară, zâmbii ea cu indulgență.
— Nu mă prea interesează momentan. Tipul te place.
— Iar logodnicul tău nu o face deoarece susține că te împing de la spate și alimentez să fii, ei bine..tu.
— Jonah crede că aș putea fi influențată până și de o termită, mi-am dat eu ochii peste cap, fiind deja iritată de prezența indirectă așa-zisului meu „logodnic" în conversația noastră. De aia nu vorbim noi despre el. În fine, să revenim la Jonathan, te rog.
— Îmi place de Leo.
— Iar Leo e o cauză pierdută, mi-am dat ochii peste cap.
Literalmente era, iar sora mea știa asta, deși nu îi plăcea să recunoască. Inima acelui om cu titlu de regină aparținea unei singure persoane și toată lumea știa asta. Jenevive încă spera totuși. Visa la o posibilă logodnă aranjată cu el. Visa la asta de când eram amândouă de o schioapă și desenam cu cretă toți pereții castelului, pe rând. A rămas doar cu visul fiindcă din păcate o căsătorie între Queen of Hearts și sora mea mai mare era cam imposibilă. Leo putea să ceară în căsătorie pe cine voia, neavând vreo limită în poftele și dorințele sale. Până și pe mine m-ar putea avea dacă respectul său pentru Jonah nu ar fii atât de nelimitat.
Dacă Leo se va căsători vreodată, Emma Clemence va fi viitoarea lui mireasă. Îmi iubeam sora și îi doream tot binele și toată fericirea din lume, dar alături de un bărbat care nu o iubește așa cum era Leo, nu cred că va obține una dintre aceste două.
— Nu e adevărat, sări ea în apărarea lui. Leo mă va cere în căsătorie, ai să vezi.
— Nu te merită.
Asta o scoase din sărite pe sora mea și se răsti la mine făcându-mă să mă opresc paralizată în loc:
— Nu tu decizi pe cine merit eu sau cine mă merită pe mine, Alice! N-ai niciun drept să faci asta!
Și cu asta fiind spus Jenevive se îndepărtă cu pași rapizi de mine, lăsându-mă singură cu sentimentele mele de vină și îngrijorare. Poate că Jen avea dreptate și ce am spus eu era foarte nelalocul său, dar ar fi o miciună dacă aș spune că urma să îmi schimb vreodată părerea despre Leo, Queen of Heart.
-*-
Faptul că eu și James ne-am cuplat a fost cel mai spontan lucru pe care l-am făcut în viața mea. Regret asta? Nu, desigur că nu. Îmi doream asta? Absolut. Încă eram împreună? Da cu glazură de ciocolată și căpșuni deasupra.
Se întâmplase acum trei ani, exact de ziua mea. Împlinisem optsprezece ani și am fost nevoită să mă împart între armata roșie și armata neagră. Pe timp de ziuă am sărbătorit alături de familia mea formală, râzând la glumele tatei și acceptând remărcile mamei la adresa modului în care mă îmbrăcam. L-am lăsat până și pe Jonah să mă sărute..pe frunte. Inițial s-a lăudat că avea să mă sărute pe buze, dar într-un fel misterios, buzele sale mi-au atins fruntea în schimb și acesta a fost cadoul meu din partea lui. Emma, care mă jignise pe la spate cu cinci minute în urmă, îmi sărută obrajii când îmi ură la mulți ani, iar zece minute mai târziu a făcut în așa fel încât toată atenția era îndreptată spre ea, de parcă ea ar fi sărbătorita zilei. Cred că Jenevive s-a ofticat mai tare din toată treaba asta decât aș fi putut eu să o fac vreodată în cinci vieții diferite.
La lăsarea serii Monica, una din singurele mele prietene care știa despre viața mea dublă și o accepta fără pic de reținere, mă fură din casa părintească prin tunelele noastre secrete, la capătul căruia Caspian ne aștepta pentru a ne teleporta în locul care mi-a devenit casă în ultimii șase ani. A doua casă. Mi-a fost destul de greu să accept inițial faptul că inamici mei erau acum aliați mei, dar după foarte multe peripeții și tot felul de nebunii prin care am trecut împreună am ajuns să ne considerăm unii pe alții o..familie.
A fost atât de spontan și de..eliberator chiar. Atracția dintre mine și James a existat dintotdeauna oricât de mult am încercat să o neg, iar în timpul petreceri pur și simplu ne-am trezit sărutându-ne cu foc și dor, lăsând toate sentimentele înăbușite în acești ani să își spună cuvântul. Iar de atunci suntem de nedespărțit. Mă rog, sau am fii dacă eu n-aș fi obligată să stau în palatul care nu îmi mai era casă de foarte mult timp, prefăcându-mă a fi logodnica unui tip pe care îl urăsc din tot sufletul, în prezența unor persoane care mă umilesc zilnic și nu m-ar putea accepta ca egal al lor nici într-o mie de ani.
Acum, întorcându-mă cu pași slabi spre camera mea după o altă zi de rahat în palatul armatei roșii, simțeam un dor nebun, gândul meu fiind blocat în permanență pe chipul și râșetul lui James. Mi-e dor de el. Vreau să fie aici cu mine. Vreau să îi pot povesti mai repede despre felul în care m-am simțit în momentul în care Emma Clemence a pornit o bârfă despre mine prin castel, spunând că sub părul care îmi ascundea dese ori spatele aveam o coama de cal care mi se lungea pe tot spatele, asta fiind puterea mea magică din punctul ei de vedere. Voiam să îl aud mai apoi pe el povestiindu-mi despre ziua lui. Despre cum Caspian a încercat să curteze o altă fată care ia atras atenția, iar după ce nu a reușit a sfârșit doborând un rând întreg de copaci în criza lui de nervi.
Îmi doream asta. Îl doream pe el.
Totuși câteva ore mai târziu în camera mea, nu James apăru..ci Wezen și Caspian. Cei doi dădură buzna în camera mea printr-un tunel secret, speriindu-mă de moarte.
— Puteai să bați! Dacă mă găseai dezbrăcată?
Caspian doar ridică din umerii nepăsător.
— Păi, atunci i-aș fi dat lui James un motiv să mă snopească.
Încruntată, i-am întâlnit privirea lui Wezen, care tocmai ce își dădu-se ochii peste cap, purtând o scurtă conversație mintală în care amândoi ne găseam victimele neputincioase și colaterale ale nebuniei lui Caspian.
— Cas caută motiv să se ia la harță cu James de o săptămână în coace..ignoră-l.
Am rămas cu gura căscată, privindu-l de parcă ar fi scos cea mai mare prostie din lume pe gură. Dacă Caspian singur dărâma zece copacii dintr-un șut..gândiți-vă ce ar face el împreună cu James.
Wezen îmi zâmbii cu simpatie și se apropie să îmi sărute obrajii. De regulă, cei doi bărbații care erau fără pic de îndoială cei mai buni prieteni ai mei după Monica, se delectau făcându-mi avansuri inofensive când James era prin preajmă pentru a-l tachina și chinui fără milă, agățându-se de mine și sărutându-mi obrajii sau îmbrățișându-mă de fiecare dată când aveau ocazia și nu eram în brațele lui James. Era delicios de amuzant.
Proaspăt înhămat în postul de King of Spades, Wezen îl țintuii pe Cas cu privirea pentru a-l potoli și se așeză pe marginea patului lângă mine.
— Va fost dor de mine cumva?
— N-am mai putut de dorul tău. Era să și fac pe mine.
Am râs.
— Mă bucur că nu uiți să te urinezi, dragul meu Cas. Îmi stăteai pe conștință cu asta, să știi.
— Cred că timpul petrecut atât de departe unul de altul ne-a stricat. Nu ne-am văzut de aproape o lună și totuși..ăsta e primul lucru despre care discutăm, mormăi King of Spades.
— Păi..dacă te încălzește cu ceva..mie chiar mi-a fost dor de tine, Wez. Dar să știi că tot te-aș omorâ în somn dacă aș avea ocazia.
Cas a râs și s-a apropiat de noi. Era un râs ușurat și oarecum recunoscător. Și mie mi-a fost dor de ei.
— Nu mă aștept la altceva din partea ta, Lils.
— Aș vrea să stăm cu tine mai mult, dar King of Hearts știe că plănuim ceva. Cred că deja presupune că există un intrus printre ei, așa că a mărit paza. Cu greu ne-am imfiltrat chiar și acum.
Am oftat.
— Copiii curții nu lasă la vedere prea multe, dar fiul lui King of Hearts participă în ultimul timp la întâlnirile dintre membri curți alături de fiul lui Queen of Hearts. În plus, Jonah o să ia titlul tatălui său foarte curând ca să înainteze în armată. Vrea să fixăm o dată pentru logodnă.
Caspian se trânti în pat în cealaltă parte a lui, făcând salteaua să tremure sub mine când mârâi:
— Nu te-a atins din nou, nu?
Ah..oh. Asta era o întrebare riscantă. Mai ales că vorbeam cu Caspian despre asta.
— Spune-mi, Lils. Am de gând să îi rup capul de pe umeri dacă cumva te-a atins chiar și cu buricele degetelor într-un mod greșit.
Am tras aer adânc în piept, având o arsură ciudată în piept când i-am răspuns. Cu o minciună:
— Nu..nu m-a atins din nou.
Proastă să fiu să recunosc asta tocmai acum.
Wezen își dădu părul negru din ochii și mă privi nu prea convins de spusele mele. Oh, fir-ar.
— Păi, iubărețul tău ți-a trimis asta.
Am prins micul plic în mâini, iar într-un mod ciudat, mirosul lui James mă învălui complet, făcând să îmi fie și mai dor de el. La naiba!
— Am o întrebare, începu Cas. Și am nevoie ca tu să fii foarte sinceră.
L-am privit precaută pentru o secundă. La cum îl cunoșteam pe Cas, urma să spună ori cel mai deștept lucru din lume, ori cel mai idiot. Dar am aprobat din cap și am așteptat răbdătoare răspunsul lui.
— Voi doi faceți sex prin monograme sau sunt eu mai prost ca noaptea?
-*-
— Ce porcărie. De ce sunt și femeile invitate la această adunare? O să ne distragă doar atenția!
Vocea lui Jonah a fost primul lucru pe care l-am auzit când am întrat alături de mama și de sora mea, cu tata în fața noastră în renumita sală în care mă chinuisem toată viața să obțin permisiunea de a intra. Membri armatei roșii țineau cu dinții de regulii, iar regula lor de aur era: ,, Fără rang, fără privilegii!", iar unul dintre aceste privilegii era accesul în camera în care au loc întâlnirile de război. Locul în care acțiunea se întâmplă pe bune în momentele de față. Oftând, am luat loc alături de mama pe niște scaune plasate în spatele celui pe care tata urma să ia loc. Era prima întâlnire de război la care participasem și la care din câte mami îmi spuse, femeile aveau voie să participe în sfârșit.
Eram într-o totală transă din momentul în care Jonah a venit și m-a anunțat că eram invitată la această întâlnire. Bine, transa mea se cam învârtea în jurul momentelor pe care le-am petrecut imediat după asta cu James, dar asta era partea a doua.
Cu toate că îmi doresc să întru în camera asta de când să știu, și cam asta e misiunea pe care armata neagră mi-a pus-o pe umerii încă din prima zi în care am pășit în baza lor, acum că reușisem și eram aici cu adevărat nu puteam să îmi înăbuș sentimentul de dezamăgire. Mă așteptam la ceva mai grandios, dar aparent sala de întâlniri pentru război era chiar banală.
Am oftat neputincioasă, clătinându-mă de pe un picior pe altul în timp ce spatele începea să mă doară din cauza corsetului pe care mama l-a strâns atât de tare încât oasele mi-au pușcat la un moment dat, provocând-o pe sora mea mai mare să icnească.
— Stai dreaptă, mă certă mama, fixându-mă cu privirea ei care nu lăsa loc de alte cuvinte neobrăzate.
Nu am comentat nimic deoarece nu voiam să mă pun cu ea în acea zi. Era clar că toți membri familiei King erau pe teren minat și până și pe tata l-ar ucide dacă ar da în bară în vreun fel astăzi. Domnul și noi, familia ei, știam foarte bine că mama se ținea până și cu dinții de titlul și poziția cu care familia noastră se mândrea de generații. Nici nu vreau să îmi imaginez ce ar face dacă ar afla că fiica ei cea mai mică, mai ales cea care le putea aduce una din cele mai mari comori ale lumii doar măritându-se cu Jack of Hearts, îi înjunghia pe la spate fără milă. Și doar eu știam cât m-am luptat cu mine însumi până să conștientizez că prin asta făceam lucrul corect, nu pentru mine și familia mea în general, și pentru ținutul Wonderland în sine. Fiecare om are proprii lui demonii de învins. Eu i-am zdrobit pe ai mei și aș face-o încă odată la fel dacă ar fi nevoie.
Cred că am mai oftat de vreo zece ori până am primit permisiunea de a ne așeza, dar am devenit serioasă în momentul în care noul King of Hearts a apărut în încăpere alături de mâna sa dreaptă Queen of Hearts. Puteam jura că de undeva de prin dreapta mamei s-a auzit un inspirat adânc și gălăgios, care nu putea venea decât de la sora mea mai mare care îl fixa cu atât de multă iubire în ochii pe nenorocitul de Leo, încât îmi venea să îi sparg fața masculului pentru modul în care îi dădea speranțe și o arunca la gunoi mai apoi.
Indigo își ținu discursul pe care eram destul de sigură că îl avea scris încă din ziua în care a aflat că urma să îi ia locul tatălui său, devenind nou lider al armatei roșii. În timpul ăsta privirea mi s-a plimbat în jurul mesei examinând fiecare membru din armata roșie în parte, până în momentul în care ceafa tatălui mei mi-a blocat vederea și am fost nevoită să mă concentrez pe magia din cameră a cărei cantitate era catastrofală. Totuși, discursul plictisitor care te făcea să caștii când de fapt autorul intenționa să își facă supuși să tremure în papuci deveni dintr-o dată interesant. Aerul deveni dintr-o dată rece și sfidător în încăpere, de parcă ar avea propria lui personalitate, iar eu m-am încordat. Mama ne prinse atât pe mine, cât și pe sora mea de câte o mână, avertizându-ne în tăcere să fim chibzuite.
— E timpul, început Indigo. Regatul nostru a fost despărțit în două pentru prea mult timp. Pacea asta menținută doar de fațadă nu mai păcălește pe nimeni. Pe tine te păcălește?
Am clipit mărunt, ajungând să îmi mușc tare buza de jos pentru a nu exploda în hohote de râs. N-aveam cum să îl iau vreodată în serios pe Indigo pe care îl cunoșteam încă de pe vremea când mama lui îi ștergea mucii de la nas fiindcă el era prea dezgustat să o facă singur. E o imagine pe care nu o poți uita prea repede.
Și-n plus, toată nebunia asta cu războiul era innaceptabilă. A existat un timp în care m-am întrebat, dacă într-adevăr războiul era o soluție. Dacă armata roșie avea dreptate și un război chiar era necesar pentru reîntregirea Wonderland-ului care fusese despărțit în două de către strămoșii nostrii cu secole în urmă. Era o poveste pe care o invățasem pederost încă de pe vremea în care de abia ce știam să spun cuvântul ,,tata".
A fost o vreme în care într-adevăr, regatul Wonderland era unul singur. Un singur tărâm, condus de o singură regină cu puteri nemăsurate. Legendele spun că era frumoasă ca și cerul pe timp de noapte, vara, dar nemiloasă și crudă cu cei care nu-i meritau mila.
Regina avea două fiice. Fete pe care le iubea mai mult decât își adora însuși regatul și le crescu în așa fel încât n-au dus lipsa de absolut nimic toată viața lor. Totuși, regina nu era nemuritoare și încurând realiză că puterile îi cedară și nu mai era de tare mult timp regina care a dus regatul în prorpiul spate de peste douăzeci și ceva de ani. Avea nevoie de cineva care să îi ia locul. Cine ar putea face asta mai bine decât una din fiicele pe care le crescuse cu atâta iubire și grijă?
Aici apăruse adevărata dilemă. Care din cele două fiice avea să îi ia locul pentru a urca pe tron, ținând cârmele, ducând mai departe ștafeta pentru ea?
Iracebeth era prima născută a reginei. Adora cadourile pe care mama ei i le dăruia și câteodată chiar fura lucrurile surori ei mai mici fără să întrebe sau să le mai înapoieze vreodată. Era ursuză și dese ori geloasă pe atenția mamei sale față de surioara ei mai mică. Dar cum era prima născută, Iracebeth nu a așteptat mult înainte de a-și cere tronul, susținind că, deoarece ea este sora cea mare, ea are drept pe deplin și era de datoria ei să își înlocuiască mama după moartea ei.
Mirana, cea mai mică a reginei. Ca soră mai mică mereu a idolatizat-o pe Iracebeth încercând să îi urmeze exemplul acționând în același fel ca și ea în majoritatea cazurilor. Totuși cei mai mulți spuneau că ea era sora chibzuită și cuminte. Își iubea supușii și îi ajuta de fiecare dată când avea ocazia învățând de la mama ei. Cu toate astea era și ea foarte răsfățată. Dacă sora ei putea avea un lucru, de ce nu putea și ea? Până la urmă ar fi un conducător al Wonderland-ului la fel de bun ca și sora ei. Dacă nu chiar mai bun.
Cele două surori sau certat zile la rând pe tema asta, ajungând să își distrugă complet frumoasa relație construită în aceștii ani. Mama lor înfuriată la culmea de comportamentul lor și totuși tristă în același timp din cauza certurilor care nu mai încetau le-a despărțit pe cele două, în același timp tăind regatul Wonderland în două părții cu totul diferite.
Iracebeth se proclamase Regina Roșie a părții sale de regat și a tăiat de tot legătura cu sora ei mai mică, domnind în liniște peste jumătatea ei. Mirana în schimb, acum numită regina albă, nu a acceptat acestă ușă închisă și și-a petrecut tot restul vieții încercând să își impace sora.
Asta era povestea pe care mama mi-o povestise și nici măcar nu era întreagă sau adevărată în întregime. Ce s-a omis să îmi fie spus am aflat târziu de la armata neagră cu puțin timp după ce ne-am acceptat unii pe alții. Coroana reginei care juca un rol colosal în toată această poveste fusese ignorată, deodată cu faptul că nu regina a fost pionul care trebuia să își aleagă urmașul. Coroana însăși era cheia în toată treaba asta, iar așa cum a ales-o pe ea în trecut, avea să aleagă pe altcineva în viitor după moartea ei.
Nu s-a menționat nici despre momentul în care Mirana s-a furișat pe ascuns în sala tronului și și-a așezat coroana pe cap la doar vârsta de cincisprezece ani, iar coroana a ales-o pe ea. Regina a fost prin zonă atunci și a surprins întreg momentul. Cea care a împărțit cu adevărat regatul în două a fost Mirana, simțindu-se vinovată, crezând că își trădase în vreun fel sora prin acțiunile ei. Iracebeth nu a înghițit toată situația bine, absolut deloc, dar a acceptat jumătatea dăruită de sora ei, doar pentru a începe un război cu ea doi ani mai târziu. Restul era istorie.
Mi-a luat puțin timp să accept asta, dar până la urmă, după multe lacrimi și pumnii în piept, am realizat cât de adevărată era povestea spusă din perspectiva armatei negre. Nimic nu e ceea ce pare. Chiar și propria familie se poate dovedi a fii cel mai mare dușman al tău, iar eu am învățat asta pe propria-mi piele.
— Am să o spun pe scurt fiindcă nu are rost să o lungesc cu toate aceste încurajări penibile. Scoateți-vă armurile și puștiile din dulap și sărutați-vă nevestele de rămas bun înainte de a mă urma. Să începem un război.