━━━━━༻❁༺━━━━
Dacă ai ști dinainte că lucrurile se întâmplă la fel, ai face aceleași alegeri sau ai proceda diferit? Crezi că toți oamenii sunt liberi și doar tu ești prins în probleme? Lasă-mă să te contrazic, chiar dacă sunt o puștoaică de nouăsprezece ani.
Privește atent în jurul tău, la toți oamenii epuizați din pricina locului de muncă; privește toți oamenii îngândurați, cu familie și copii acasă, care sunt îngropați în datorii. Apoi, gândește-te că nimeni nu este lipsit de probleme, fiindcă ele vin la orice om.
Azi, vremea de afară pare mai nocivă ca niciodată. Este o caniculă insuportabilă și gândul că din nou încep kinetoterapia, mă înspăimântă de-a dreptul. ,,Da, efectiv aș vrea să merg în acest moment și să uit de absolut tot, preț de câteva clipe!"
Știind că, Craig ține la punctualitate, am ales să-mi fac simțită prezența în sală, cu o jumătate de oră mai devreme, dat fiind faptul că Molly și-a găsit un jobb pe timpul verii și trebuie să mă aducă dis de dimineață.
Sunt singură momentan, încă îl aștept pe Damon să-și facă apariția fiindcă mi-a promis că vine. Sper că această nerăbdare a mea, să nu-mi fie șutită de privirile insistente ale lui Craig, la adresa lui Damon. Asta ar fi ceva hilar, dar nu imposibil!
— Ami, arăți mai în formă ca ultima dată! Craig mă privește dubios și tot ce îmi doresc acum este să înceteze.
— Crede-mă că nu este tocmai cea mai bună zi a mea!
— Gata, promit că nu te voi supăra!
Îl văd pe Damon intrând pe ușă și Craig strică totul ca de obicei, gândindu-se să-l dea afară din incintă.
— Domnule, nu aveți voie aici dacă nu sunteți autorizat.
— Sunt cu Amelia Jones, nu vă faceți griji.
Geaca lui din piele, pe care o poartă de obicei și părul dat pe spate, îmi deconectează fiecare simț. Îl privesc uimită, mă holbez cu gura căscată la trupul său lucrat și înghit în sec, apoi mă trezesc deodată când îi aud vocea răgușită, care îmi pronunță numele:
— Ami, ești bine iubito? Tocmai ce am auzit și mi-a spus ,,iubito", cred că pentru prima dată. Zâmbesc!
— Damon, mă bucur că ți-ai făcut timp să ajungi.
Îl privesc din nou amețită și parcă rușinea mă cuprinde fiind și el aici, privindu-mă cu atâta compasiune.
— Trebuia să-mi fac timp să stau cu iubita mea!
Îi simt gelozia în privire, mai ales în momentul în care Craig este prin preajma mea. De ar ști el, că eu ar trebui să fiu cea geloasă, s-ar prăpădi de râs.
— O să mor dacă te mai uiți așa la mine! Îi reproșez lui Damon tăios și el se apropie de mine și îmi șoptește:
— Aseară mi-a fost dor de tine, Ami!
Respirația lui și căldura pe care mi-o lasă pe lobul urechii, îmi provoacă fiori și îmi doresc să fim singuri într-o cameră, făcându-ne împreună de cap.
— Bun Jones, am salteaua pregătită pentru tine!
Îmi spune Craig deodată, aruncând salteaua pe podea, tot praful ridicându-se brusc. Nu mi-a mai spus deloc pe numele de familie și asta mă face să mă întreb dacă, nu cumva, mă consideră drept o amenințare pentru el.
— Ajută-mă să o pun pe saltea, dacă tot ești aici! I-o taie scurt lui Damon, iar eu zâmbesc numaidecât.
Îmi înfășor brațele în jurul gâtului său și Damon mă ridică încet din scaunul cu rotile. Vreau să nu-mi mai dea drumul niciodată! Îmi bag de-a dreptul capul în pieptul lui și îi simt parfumul dulce, îmbietor, cu care m-a desfătat de-a lungul timpului petrecut împreună. Îl ador și, dacă nu aș mai simți nimic niciodată, pentru ultima dată asta aș vrea să miros.
— Ești frumoasă! Deși nu o spun mereu, văd asta în fiecare zi.
Roșesc! Îmi afund capul mai adânc și îl strâng puternic cu degetele de umăr. Îl doresc! El este cel care are puterea să mă facă să înnebunesc când este prin preajmă.
— Damon..., încetează! Râde subtil, de parcă ar face totul dinadins, doar în ciuda mea.
Mă așează cu grijă pe saltea și mă simt din nou atât de incapabilă să îmi păstrez echilibrul. Mă mișc când într-o parte, când în cealaltă și palmele îmi sunt înfipte de-a dreptul în saltea. Am o frică imensă și o rușine în același timp, ca să nu fac ceva greșit, ceva care să-mi dea o etichetă proastă.
— Mă bucur că ești aici! Surâd încet, în timp ce îl privesc pe Damon, de jos.
Zâmbește și el. Mă privește subtil și se așează în genunchi, lângă mine! Mă apucă de mână și îmi spune:
— Voi fi aici mereu, până te faci bine și pe urmă!
Inima îmi bate alarmant, simțindu-l pe Damon atât de conectat cu tot ceea ce se întâmplă. Craig mă ajută să-mi îndrept picioarele și mă lasă ușor pe spate. O frica imensă își face apariția în sufletul meu, încât îmi închid ochii și mă las purtată de val.
— Trebuie să te ridici, Amelia! Îl aud pe Damon, care insistă din ce în ce mai mult!
— Dă-i tot ce este mai bun! Spune și Daniel de partea cealaltă a picioarelor mele, de parcă amândoi se conectau cu trupul meu.
Ochii mei sunt închiși; trăiesc în visare și sunt mai mult decât dornică să mă ridic, doar că mintea mea este la Damon, fără Craig în peisaj. Îl ador și mi-l imaginez fără tricou, simțindu-i abdomenul bine lucrat, mușchii încordați și buzele lui, care îmi ating cu lejeritate sânii. ,Da, în momentul ăsta sunt mai excitată ca niciodată, încât îl doresc cu toată ființa mea!
— Amelia! Tresar deodată când îl aud pe Craig cum țipă ca un netrebnic și îmi strică buna dispoziție.
— M-ai speriat! Damon râde subtil și îmi face cu ochiul.
Îl simt cum mă privește și fiecare atingere de-a lui îmi ridică firele de păr, din cap până-n picioare. O atracție fatală se află între noi, încât privirile noastre sunt dezmierdate de pasiune.
— Concentrează-te! Nu mai fi cu capul în nori!
Mă ambiționez deodată și îmi ridic brațele de jos, ridicându-mă cu toată forța mea de pe saltea. Este foarte dificil când picioarele, singura parte de care am nevoie, mă trădează. Nu simt! Nu simt nimic! La dracu..., de ce nu le pot mișca? De ce este totul atât de greu?
Încep să plâng și Damon se agită. Își pune mâinile în jurul gâtului și oftează lung. Agitația lui mă face să turbez. Îmi vine să mă ridic, să-l strâng de gât, fiindcă el trebuie să fie cel care îmi dă putere, cel care nu ar trebui să pară atât de afectat de toate astea. Până la urmă, poate pleca... mă poate lăsa. Pot trece și peste asta, nu? Oare? Mă doare!
— Amelia...
Îl privesc cu lacrimi în ochi, cu rimelul curgând pe obraj și cu buzele tremurânde. De ce face asta? De ce vrea să mă calmeze acum, când știe că tot ce vreau de la el este doar să fie aici, să mă îmbrățișeze și să-mi șoptească că totul o să fie bine...
— Sunt aici! Îmi dau capul pe spate, mă sprijin în mâini și țip.
Durerea mea, neputința de care dau dovadă, mă face să renunț și să resimt toată durerea din trecut. Răbufnesc!
— Unde este fata acea puternică, Ami? Clatin din cap și îi spun să mă pună în scaunul cu rotile.
Inima îmi bate puternic, de parcă acum aș fi terminat maratonul de alergat. Damon mă duce în baie, după care iese și mă așteaptă afară. Privesc oglinda și chiar dacă îmi este greu să mă văd în întregime, fiind jos, îmi văd ridurile de oboseală, chin și îmi trec mâna prin păr, în timp ce îmi smulg câteva fire.
Știți cum doare să te simți neputincios și să nu poți face nimic? Doare ca dracu! Este o otravă pentru suflet și, nu mai spun de obișnuința care nu prea se chinuie să vină! La un moment dat, ajungi să te împaci cu ideea; să crezi că asta a fost voia sorții și că nu ai ce face pentru a schimba ceva. Dar, pe moment ce oamenii au așteptări de la tine, devine imposibil să stai cu mâinile în sân, așteptând ca schimbarea să se producă.
— Ami, ești gata? Îl aud pe Damon strigându-mă, din spatele ușii. Zâmbesc, un zâmbet ironic.
— Intră! Îmi vede fața morocănoasă și neagră de la rimel și începe să râdă.
— Cine ar fi crezut că sunt două Amelia, total diferite?
Îi scot limba și mă calmez. De fapt, încerc să mă adun. Asta ar fi vrut mama să vadă: o fată puternică, o femeie în devenire, care știe să gestioneze orice greutate și care pune lucrurile în balanță. Dar eu, eu o dezamăgesc! Nu pot să mă ridic la nivelul așteptărilor sale și, chiar dacă ea nu este aici să mă tragă de mânecă ca să continui, îi simt respirația în ceafă ori de câte ori dau de necaz.
Îmi e dor de îmbrățișarea ei caldă. Mi-e dor de serile în care râdeam ca nebunele din orice prostie scoasă pe gură și, mai ales momentele când depănam amintiri. Da, nu vă doresc să pierdeți pe cineva atât de drag! Nu iubitul sau iubita, ci femeia care v-a dat viață!
Oricât de sfâșietoare ar fi viața și ori de câte ori v-a făcut să vă simțiți bătuți la cap, doritori de singurătate și dacă ia-ți vorbit urât, mergeți și spuneți-i cât de mult o iubiți, priviți-o în ochi și atingeți-i obrazul cu buzele. Merită!
— Damon...
— Amelia, nu știu ce ai, dar presimt că nu ești în apele tale. Vrei să plec?
Nu! Ceea ce eu vreau este ca el să rămână. Să fie aici mereu când am nevoie de cineva și simt că sunt la pământ. De ce nu poate înțelege asta? De ce mereu vrea să pice el drept victimă colaterală? Mii de întrebări fără răspuns!
— Vreau doar să-mi înțelegi stările! Nu sunt tocmai bune, dar sunt normale.
— Amelia, ești cea mai puternică ființă pe care eu am întâlnit-o! Și, crede-mă că am întâlnit multe. Deși vrei să pari puternică te dau de gol stări ca acestea.
— Bun, ai ghicit! Ești mulțumit?
Acum poate mă comport drept o mironosiță și mă gândesc doar la mine, dar, încă mă împac cu gândul că nu pot merge. Nu am o scuză propriu-zisă, ci doar că îmi este greu să mai pierd pe cineva! Îl îndepărtez? Îl resping mai tare, în încercarea mea obscură de a-l atrage spre mine?
━━━━━༻❁༺━━━━