Pensiunea „Lord" era situată pe una dintre străzile lăturalnice ale oraşului Predeal. Se bucura de o locaţie retrasă, plină de natură şi de intimitate, era înconjurată de dealuri pline de brazi şi molizi, în spatele cărora se arătau, cu măreţie, munţii Bucegi. Pensiunea avea o faţadă alcătuită din piatră de munte şi lemn, dându-i o înfăţişare rustică, modestă, dar foarte primitoare. Era clădită din două etaje şi mansardă, iar fiecare nivel era împrejmuit de terase îngrădite cu balustrade din lemn. Cea mai mare terasă era cea din faţa ei, mai exact cea de la parter, prin care trebuia să păşeşti dacă voiai să intri în pensiune prin uşa principală. În faţa pensiunii şi a acestei terase îţi încânta privirea o curte largă, unde în partea stângă se afla un foişor impozant şi foarte umbros, o secţiune din partea dreaptă a curţii era pavată cu piatră şi era folosită ca parcare, iar cealaltă parte dădea naştere la o poeniţă cu un gazon proaspăt, căruia nu îi lipseau florile şi nici aleile pietruite. Lângă poeniţa verde mai găseai şi două balansoare din lemn rotund, ce se potriveau foarte bine cu pensiunea datorită însuşiri sale rustice.
Această pensiune era perfectă pentru dorinţele străinului şaten, care îşi căuta un loc de cazare retras şi avusese noroc să mai găsească liberă ultima cameră disponibilă. În dimineaţa aceea plină de un soare ce prevestea o zi superbă, el se afla singur în salonul pensiunii, care servea şi ca sală de mese, era aşezat la o masă și citea o revistă financiară, în timp ce aştepta să i se ia comanda pentru micul dejun.
Bărbatul străin era o făptură de o eleganţă masculină desăvârşită, cu un trup înalt, atletic şi plin de vigoare. După cum l-am descris şi mai înainte avea părul şaten, nişte ochi verzi luminoşi, care evocă în mod pregnant o mare îndrăzneală şi siguranţă, o gură fermă cu buze pline, o bărbie rotunjită perfect şi un ten proaspăt, iar toate acestea arătau liniile fără cusur ale feţei. Cu această înfăţişare ademenitoare, reprezentantele sexului frumos, aveau o mare predilecţie pentru el. Era bine educat, cu maniere alese, avea o minte pătrunzătoare şi o considerabilă tărie de caracter. O atitudine ce intimida şi inspira respect din primele secunde petrecute în preajma lui, o comportare impunătoare şi dominatoare, dar şi o uşoară aroganţă, care câteodată devenea iritantă pentru cei de lângă el. Modul său de a se purta şi expresia chipului îl arătau ca pe un om căruia îi place să dea ordine şi ura să le primească. Un bărbat înstărit şi modern, lucruri pe care le observai, în primul rând, din vestimentaţia sa, compusă din ultimele tendinţe ele modei şi din stilul de viaţă pe care îl ducea.
Doamna care se ocupa de preluarea comenzii a micului dejun îşi făcu apariţia, întrebându-l:
- Domnule, doriţi să vă aduc micul dejun?
- Da, doamnă, aş vrea o cafea în primul rând, apoi o...
Comanda i-a fost întreruptă de o domnişoară, care cobora alergând pe scările ce făceau legătura cu etajul. Domnişoara era foarte agitată şi striga:
- Iulia, Iulia, unde este mama?
- Ce ai păţit, ce s-a întâmplat? o întrebă speriată doamna care îi lua comanda străinului.
- Îţi spun după, doar spune-mi, unde este mama!
- Mama ta este la şcoală. Ai uitat că şi azi are ore?
- Ah,... nu se poate, spuse fata îngrijorată, iar în următoarea clipă se uită cu seninătate la cea cu care vorbea continuând: îmi faci o favoare? Va veni Dragoş şi nu vreau să îl văd sau să vorbesc cu el.Te rog, te duci tu în stradă să îl aştepţi şi îi spui că nu sunt acasă sau... nu ştiu, să îi spui orice, numai să nu intre.
- Nu, fetiţo, imi pare rău, dar nu mă băga pe mine în treburile astea.... ale tale. De ce nu îi spui clar că nu vrei să mai vorbeşti cu el şi să te lase în pace?
- Iulia, dar crezi că nu i-am spus? Însă, se pare că eu vorbesc un dialect pe care el nu îl înţelege, pentru că nu încetează să mă caute şi mă forţează să apelez la astfel de fapte, nu tocmai politicoase şi elegante, fata auzind un motor de maşină se opri şi privi pe fereastră, unde îl zări pe cel în cauză coborând din maşina sa şi îndreptându-se spre intrare. Uite a şi sosit, te rog, te rog, ajută-mă! continuă ea cu palmele împreunate ca la rugăciune.
- Înţelege, că nu pot, uite trebuie să iau comanda domnului, spuse cu hotărâre Iulia.
- Lasă că îi iau eu comanda domnului, tu du-te şi împiedică-l pe Dragoş să intre!
În timp ce i-a spus acestea, fata i-a smuls, cu repeziciune, carneţelul şi pixul de notat comanda, după care a împins-o pe Iulia de la spate spre uşa de la ieşire, iar aceasta nemaiavând o altă soluţie se lăsă împinsă şi ieşi afară.
Acest dialog se desfăşurase cu repeziciune, dar cu toate acestea străinul nostru avu destul timp, pentru a o privi pe fată şi a-şi da seama că era aceeaşi, care îi atrăsese atenţia cu o seară în urmă, datorită ochilor ei albaştri sau „mortali" cum îi numise el.
Bruneta se apropie de masa la care era el aşezat, cu scopul de a-i lua comanda pentru micul dejun, fără să-l privească măcar o clipă pe acesta şi asta din cauză că ochii ei erau aţintiţi pe fereastră, pentru a putea observa ce se întâmpla între Iulia şi Dragoş. Îl întrebă ce vrea să servească, el îi spuse că vrea o cafea, iar din restul comenzii ea nu a mai recepţionat nimic, din pricina faptului că nu era atentă la vorbele lui, ci la cei doi de afară.
- Mă scuzaţi, o cafea şi ce aţi mai spus? Nu am înţeles.
- Păi, dacă ai fi atentă la mine şi la ceea ce spun, poate că ai şi înţelege, domnişoară, îi spuse el cu un glas tăios şi sfadnic, iar ea parcă trezită la realitate, îl privi zicându-i:
- Aveţi dreptate, domnule, îmi cer mii de scuze!
Străinul îi acceptă scuzele cu reţinere, repetându-i comanda destul de deranjat că trebuia să facă asta şi subliniindu-i că vrea prima dată să primească cafeaua. Ea a dus comanda la bucătărie, pentru prepararea mâncării, după care reveni în salon îndreptându-se spre bar, care era în apropiere de masa lui, pentru a face cafeaua la expresorul din dotare. Bărbatul, aducându-şi aminte că a uitat să îi spună că nu vrea zahăr în cafea, i-a spus acum, cu o voce puţin mai tare, pentru a fi auzit, dar nu avu efect, deoarece, domnişoara îşi văzu în continuare de treabă fără a da vreun semn că auzise. El mai a mai făcut o încercare, de data aceasta puţin mai tare decât data trecută, dar a avut acelaşi rezultat. Observând că ea avea în urechi căşti cu care asculta muzică, se ridică şi se apropie de ea, cu o atitudine din care se vedea că nu îi este deloc pe plac situaţia.
-Păi, normal, cum să mă auzi dacă tu asculţi muzică în timp ce serveşti clienţii.
Ea nu auzi nici acea remarcă a lui şi fiind cu spatele, se sperie foarte tare atunci când el a atins-o pe umăr, făcându-i semn. S-a întors îngrozită, cu mâna dreaptă pusă în dreptul inimii și spuse:
- M-aţi speriat!
- Am strigat de două ori la tine şi nu m-ai auzit. Voiam să îţi spun, să nu îmi pui zahăr în cafea, vreau doar lapte, o anunţă acesta cu superioritate.
- Bine, am înţeles!
După ce rezolvă şi problema cafelei, în timp ce se întorcea la masa sa, străinul îşi aruncă ochii către fereastră şi îl văzu pe Dragoş cum traversează, foarte hotărât, terasa de la intrare intenţionând să intre. S-a reîntors spre ea şi îi spuse:
-Vezi, că prietenul pentru care nu eşti acasă, vine să se convingă singur dacă eşti sau nu.
Ea înţelegând imediat cele spuse de el, îşi îndreptă privirea spre fereastra de lângă uşă şi observând că lui Dragoş îi mai lipsea doar un pas pentru a pătrunde în salon, singurul lucru pentru care i-a mai rămas timp, a fost acela de a se lăsa în jos şi a se ghemui în spatele tejghelei a recepţiei. Străinul rămas în picioare se amuză de situaţie şi fiind curios de ce va urma, îl privi atent pe Dragoş, care tocmai îşi făcea apariţia în salon, urmat de Iulia, foarte indignată de îndrăzneala băiatului, de a intra fără voia ei.
- Hei, băieţas! Ţie nu îţi este ruşine să intri aşa, fără ca nimeni să te poftească? îi zise ea supărată.
- Vreau să mă conving singur că nu este acasă, spuse acesta, cercetând cu privirea fiecare colţ al salonului.
- Şi mă rog... ce o să faci, o să scotoceşti în fiecare cameră din pensiune? Nu, că asta ar fi prea culmea!
- Nu, dar mă pot interesa, în acea clipă îl zări pe străin şi merse către el. Salut!
- Salut! i-a răspuns acesta la salut stăpânindu-şi cu greu râsul.
- Ai văzut-o în dimineaţa asta, pe aici, pe fiica proprietarei?
- Nu, nu a văzut-o, pentru că nu este aici şi nu avea cum să o vadă. Şi în plus, dânsul nici măcar nu o cunoaşte, de-abia ieri s-a cazat la noi, a răspuns Iulia în locul celui întrebat de fapt, de frică să nu le dea de gol.
- Nu o cunoşti? întrebă Dragoş, vrând să se asigure că Iulia spunea adevărul.
- Nu, nu am avut încă plăcerea să o cunosc, a răspuns străinul cu un amuzament amestecat cu un regret prefăcut.
- Este o fată brunetă, cu ochii mari albaştri,... foarte frumoşi.
- Aaaaa, da, am văzut o domnişoară brunetă pe aici, mai devreme.
Domnişoara brunetă, stând ghemuită sub tejghea, când auzii acestea, bănuind că străinul intenţiona să divulge ascunzătoarea ei, fu cuprinsă de spaimă şi se încordă toată.
- Dar, a plecat acum cinsprezece minute, deci nu este în pensiune, adăugă el după un moment de pauză, făcut intenționat, iar ea răsuflă uşurată după ce auzi minciuna bărbatului.
Dragoş îl crezu pe necunoscut, fapt pentru care plecă imediat din pensiune, fiind uşor enervat.
Pe la opt seara, soarele încă era pe cer, deşi jos mai avea puterea de a lumina şi de a încălzi cu razele sale auri. Bruneta, pesemne se întorcea de la o partidă de tenis de câmp, pentru că purta o rochiţă mov, foarte drăguţă, destinată acestui sport, încălţată cu nişte adidaşi murdari de zgură şi un thermobag pe spate, care părea destul de greu, probabil din cauza rachetelor şi a restului de echipament. Intrând în curtea pensiunii, îl zări pe străin în foişor, delectându-se cu un laptop şi cum azi după întâmplarea cu Dragoş, ea nu a avut timp să îi mulţumească pentru susţinerea lui, din pricina altor clienţi ai pensiunii, care îşi făcură apariţia în salon imediat după plecarea lui Dragoş, se gândi că acum ar fi o bună ocazie pentru a-i prezenta mulţumirile ei, aşadar se porni către direcţia foişorului.
- Bună seara!
- Bună seara! i-a răspuns el la salut, fără prea multă animare şi fără să o privească nici măcar o clipă.
- Mă scuzaţi, că vă deranjez dar,... vreau să vă mulţumesc pentru azi, că nu aţi divulgat faptul că eu eram acasă.
- Cu plăcere! a raspuns acesta destul de rece şi indiferent, continuând să nu o privească, văzându-şi în continuare de ocupaţia sa; laptopul.
„Cu plăcere" au fost singurele sale cuvinte şi nu mai dădea niciun semn că ar intenţiona să mai adauge şi altele, dar cu toate acestea ea nu plecă de lângă el. A mai rămas câteva clipe, gândind că ar fi frumos şi chiar politicos din partea lui să o privească atunci când i-a spus acel „cu plăcere" sau măcar să-i arate că apreciază mulţumirile ei. Bărbatul observând că ea încă se afla lângă el îşi ridică, dintr-o dată, o privire interogativă şi încruntată spre ea şi o întrebă cu aceeaşi voce glaciară:
- Mai doreşti şi altceva?
- Nu, nu mai doresc nimic, i-a răspuns ea la fel de rece ca şi el, după care plecă imediat de lângă acesta, gândind: „ Ce bărbat ciudat" şi imediat după acest gând îşi scutură trupul exclamând „Brrr", ca atunci când ai un gând îngrozitor, ce este urmat de un fior, care îţi străbate tot corpul şi dorind să scapi de el îţi scuturi trupul.
Necunoscutul, după plecarea ei, o privi atent în timp ce se îndepărta, zâmbi uşor arogant şi superior, se lăsă pe spate, rezemându-se de spătarul canapelei şi spuse cu voce tare:
- Hmm, este chiar drăguţă puştoaica!
Întâmplarea din acea zi, i-a permis să o poată studia mai bine pe brunetă. Aflase că este fiica proprietarei, adică a doamnei care îl primise pe el în seara în care a sosit la pensiune şi acum cunoscând-o şi pe mamă şi pe fiică, a dedus că în mod clar, trăsăturile delicate ale mamei le moştenise din plin fiica sa.
Doamna Veronica, mama brunetei, era o femeie cu calităţi deosebite, cu purtări alese în societate, cu o privire blajină şi cu un suflet plin de bunătate şi generozitate, o înţelepciune şi un intelect desăvârşite. Avea cinzeci de ani, dar aceşti ani trecuseră destul de blând peste ea, pentru că fizic nu îşi arăta vârsta reală. Era profesoară de limba latină la unul dintre liceele din oraş şi se pare că aceasta a fost vocaţia vieţii ei, deoarece, în ciuda faptului că avea douăzeci şi şase de ani de vechime în acest domeniu, continua să predea latina cu aceeaşi dăruire şi pasiune, ca la început. De patru ori pe săptămână, dimineţile şi le petrecea la liceu, iar restul zilelor se ocupa de administrarea pensiunii, ajutată de Iulia, o angajată de încredere.