────•~❉᯽❉~•────
Mă simt atât de incapabilă să pot simți ceva, încât lumea mi se pare de prisos. Nu am mai simțit asta până acum; am fost mereu genul de om care își ține prima opinie până la capăt, fără să o înlocuiască cu alta.
Mă uit la oameni, stând în parcul Ryan Bonaminio,care este cel mai aproape de strada Palm Ave, unde stă Chris. Încă am sentimentul acela dement, cum că, sunt singură pe această lume. Încă de când a murit mama, am rămas singură cu mătușa mea. Este cea mai minunată prietenă a mea, după Chrstinne. Datorită ei am avut primul sărut și tot datorită ei am ieșit în club. Ce-i drept, am fost pedepsită pe atunci, de tata, care nu m-a lăsat să ies din casă timp de o lună întreagă.
În vara când a murit mama, înmormântarea ei a fost groaznică. Multe rude de-ale noastre care nu au fost în stare să o viziteze de-a lungul vieții, ci au ținut neapărat să o facă văzând-o între patru scânduri. După toată această scenă, cred că am stat în casă, mai bine de jumătate din vară, tata s-a apucat de băutură și tot în același an, într-un bar a ucis un om, lovindu-l din inconștiență cu o sticlă de bere.
A fost acuzat mai apoi de ucidere din culpă și închis pentru zece ani. Eu, fiind minoră, am ajuns să locuiesc cu mătușa mea din partea mamei, asta fiind cel mai benefic lucru pe atunci, familia tatălui fiind dezinteresată de preocuparea mea.
Sunt de părere că cele mai grave momente în viață, nu sunt cele în care te simți neputincios și cedezi, simțind cum te rupi în mii de bucăți, ci cele în care nu-ți mai pasă de nimic și devii indiferent, asta te ucide și îi ucide și pe cei din jurul tău. Am ajuns să nu mai simt nimic, să nu mai depind de nimeni pentru starea mea emoțională și să nu mai caut motive pentru a fi fericită.
Soarele bate puternic azi în Riverside, nu mai bun pentru ca băieții să joace baseball în parc. Totul pare așa cursiv, încât nu ai putea spune că noi, oamenii de pretutindeni, chiar avem o problemă sau că ne trebuie ceva în plus: ai zice că suntem perfecți!
Mă gândesc încontinuu la Damon, la fața lui perfectă și la ceea ce a reușit să trezească în mine, într-un timp așa scurt. Stai, ce, chiar am spus asta? El m-a năucit cu felul său de a fi și vreau să-l descopăr cu adevărat. Vreau să-i aflu cele mai întunecate secrete și să pot să fiu o persoană de încredere în viața lui.
Chris vine după mine, în timp ce îl trage pe Caleb după ea. Știam că se vor împăca, mai devreme sau mai târziu, doar că este prea devreme.
— Hai cu noi în club! O privesc tăcută și încep să râd.
Chris știe că nu sunt genul care să iasă în lume să se distreze, o singură dată am fost și aia fiindcă Molly, mătușa mea, s-a rugat de mine o zi întreagă.
— Ce naiba, știi că nu-mi place și nici nu sunt fan al cluburilor.
Caleb așteaptă un răspuns afirmativ, se holbează la mine de parcă nu m-a văzut de o veșnicie. Părul lui cârlionțat până la umeri, îmi inspiră un aer francez: ,,Nici mie nu mi-a fost dor de tine!" Exact așa gândim unul despre altul, nu ne suportăm deloc.
— Măcar o dată în viață poți face un compromis. Îmi spune Chris, stând în brațele lui Caleb, care se holbează mereu la altele, uitând de ea. Chiar pot face asta, dar nu sunt sigură!
Mă gândesc preț de câteva clipe și accept într-un final, știind că voi regreta.
— Bine, vin cu voi. Dar este prima și ultima dată!
Chris mă ia în brațe, ca de fiecare dată când se lingușește pe lângă mine și Caleb schițează un zâmbet ironic. ,,Nici eu nu sunt prea încântată că merg cu tine!" Îmi spun în minte de fiecare dată când îl văd. El știe că sunt prietena ei cea mai bună și, cu toate astea, îi vin în minte o grămadă de idei penibile pentru a-mi face viața un calvar pe timpul șederii la ei.
Mergem acasă să ne pregătim și uit de fiecare dată că nu am hainele necesare pentru o ieșire în club. Chris, ca de obicei, îmi împrumută din ale ei, uitând că nu avem aceeași mărime.
— Chiar este nevoie să mă amăgiți? Mă uit stânjenită în oglindă și îmi dau seama imediat cât de groaznic arăt.
— Nu știu cum, dar mie îmi place cum îți stă! Îmi spune Chris, deși știu că doar vrea să mă motiveze. Văd și eu că arăt oribil! Râzând, Caleb intră vesel în cameră, fluturându-și halatul.
— Nici nu arăți rău! Mi se adresează el și începe se râdă, iar Chris îl lovește peste ceafă.
După ce îmi ciufulește puțin părul, îmi dă buzele cu un ruj, de un roșu aprins, Christinne se aruncă pe fotoliu, admirând capodopera: pe mine! Nu era rău, dar nici pe stilul meu nu era. Tot ce voiam era să scap de acel ruj care mă făcea să par Clovnul Ucigaș.
— Deci vei atrage toate privirile, Ami!Chris îmi studia toate părțile corpului și zâmbea subtil. De ce dracu mă minte? Știam că nu-mi spune adevărul, dar să mă mintă pe față că arăt bine?
— Nu crezi că este prea scurtă fusta? Întreb cu un nod în gât, pregătită să-mi încasez o lovitură.
— Mai taci! Este perfectă.
— Dar... dar... Chris mă împinge de la spate să cobor cât mai repede scările, deoarece era deja foarte târziu și Caleb ne aștepta de aproape o oră.
— Chiar voiam să vin după voi! Suspină el de ușurare și îi deschide ușa lui Chris pentru a intra în mașină.
— Dacă ești băiat, clar nu ai cum să înțelegi! Îi spune Chris, după care îl sărută pasional. Ce multă greață îmi provoacă!
Din când în când, Caleb îmi mai trage priviri curioase prin oglinda retrovizoare, după care își ia repede ochii când se uită Chris spre el. Mă tem că, în continuare el este cel mai afemeiat om pe care l-am întâlnit și nu cred că își mai poate schimba acest obicei.
— De ce nu spune nimeni, nimic? Strigă Chris deodată și mă face să mă deconcentrez de la ceea ce mă gândeam.
— Ce dracu țipi, ești dusă? Este prima dată când îl aud pe Caleb urlând la Chris și mă sperie atitudinea lui vizavi de ea.
— Iartă-mă că te-am speriat, nu am vrut! Mă uit la inocența ei, pe care o arată în preajma lui și mă face să mă gândesc, dacă nu cumva, nenorocitul ăsta o lovește când sunt doar ei doi.
Caleb pune muzică și ne pierdem toți în versurile lui Miley Cyrus, din melodia ,,Wrecking Bell". care este difuzată la radio. Chris scurge o lacrimă pe obraz și îmi vine să-l dau cu capul de volan pe Caleb, fiindcă nu știe să o prețuiască. O obosește psihic și mereu are grijă ca el să aibă ultimul cuvânt. Uneori, am impresia că el niciodată nu a iubit-o, ci doar o folosește pentru plăcerile lui sexuale.
Încă mă gândesc la Damon și, cum gândurile pozitive atrag lucruri pozitive, primesc mesaj de la el. Deja m-am obișnuit să o facă și să-mi lumineze starea nasoală pe care o am: ,,Bună! Spune-mi că putem vorbi, am ceva important să-ți spun." Nu știu ce poate fi așa important, deși știu că nu pot vorbi cu el, de față cu Caleb si Chris.
Îi răspund dezamăgită, în speranța că v-a mai dori să vorbească cu mine: "Scuze..., merg undeva cu niște prieteni și este muzica la maxim în mașină." Nu prea am de ales, așa că inima îmi stă pe loc, așteptând să-mi răspundă.
Damon nu mi-a mai răspuns și am ajuns la club, mai nefericită ca niciodată. Este un mesaj de la el pentru care tânjesc de ore bune și nu mai apare. Mă gândesc dacă să îi scriu un nou mesaj, dar nu vreau să par o țicnită disperată, așa că aleg să îl las în pace.
Poate că asta a fost problema mea în tot timpul ăsta: faptul că renunț mult prea curând. "Dar ce pot face în această privință?" Nu-l pot obliga să vorbească cu mine dacă nu mai dorește.
În club, atmosfera pare una de vis, asta pentru cei ce iubesc distracția. Mii de adolescenți care mai de care, fumând iarbă sau încercând să se mai țină pe picioare din cauza alcoolului. Chris merge cu Caleb spre bar, pentru a comanda shot-uri, iar eu rămân neclintită de lângă scenă, unde este DJ-ul.
— Bună, te servesc cu ceva?
Aud o voce apăsătoare de care mă tem. Un băiat foarte prezentabil, din spatele meu, care m-a ațintit deja cu privirea. Chris îmi face semn din sprâncene și râde, iar eu îi scot limba, semn de dezgustare.
— Nu, mulțumesc! Eu nu beau. Băiatul râde și mă ia de mână pentru a merge spre bar.
— Ești într-un club, normal că bei.
— Nu de asta am... nici nu apuc să spun un cuvânt că el deja comandă:
— Două shot-uri de tequila, te rog, pentru mine și domnișoara! Îmi trage o privire, iar apoi îmi face cu ochiul. Cât de patetic poate să fie!
Mergem împreună pe o banchetă, la etaj, fiind îndepărtați de restul lumii. Niciodată nu se termina bine în filme, atunci când un băiat te conduce acolo.
— De ce ai spus că nu bei? Privirea lui ațintită spre decolteul meu, mă sperie teribil, așa că îmi închid nasturii de sus.
— Pur și simplu! Nu beau alcool. Mă vede agitată și începe să râdă subtil, cu colțul gurii.
— Stai liniștită, nu am de gând să-ți fac nimic!
Faptul că a spus asta, pe mine una, mă face să mă îngrijorez mai tare. Iau paharul de shot și îl dau peste cap, pentru a scăpa de emoții.
— Cică la ea, că nu bea...
— Mai ia-mi unul! Știu că întrec limita, dar nu mă pot opri niciodată când am emoții prea mari și trebuie să le stopez cumva.
— Ești sigură?
— Foarte sigură! Îmi trage paharul din mână și merge spre bar pentru a-l umple din nou.
Nu știu unde se afla Chris, deoarece s-a pierdut prin mulțime și nu-mi pot da seama care este ea. În acest moment, toate fetele arată îmbrăcate la fel ca mine. Simt cum mi se topește creierul și cum mă lasă puterile. Îl văd pe băiat cum vine repezit spre mine și îmi întinde paharul, după ce dă jumătate pe jos.
— Trebuie să recunosc, fetele care zic că nu beau, o fac mai tare decât cele ce spun că beau. Am râs amândoi și am dat shot după shot peste cap.
Este prima dată când mă amețesc cu adevărat și mintea îmi este doar la Damon. Vreau să-l sun să-mi cer iertare, dar și să îl aud. Îmi este rușine de starea în care mă aflu și de ce ar putea spune el, dar totuși, îmi fac curaj și îl sun.
Primul apel, un eșec total, la fel și al doilea. Îmi pierd speranța și cred că până aici a fost totul între noi.
Apoi, aud telefonul sunând și nu mă gândesc decât la o singură persoană, este Damon:
— Amelia, de ce m-ai sunat la ora asta?
— Damon, ce bib, bin, bine că ai sunat! Îmi era frică că nu mai vrei să vorbim...
— Unde ești, ce se aude?
— Sunt beată, în club... îmi e dor de tine!
— Și mie îmi este dor de tine. Vrei să vin să te iau?
— Nu știu, adică vreau... doar că nu știu ce vorbesc acum și nici ce fac.
— Vorbim mâine, atunci. Distracție plăcută!
A fost o șansă pe care eu am ratat-o și îmi vine să îmi dau cu capul de pereți. Însuși Damon a vrut să vină după mine la miezul nopții și eu am refuzat. Mă simt cea mai jalnică!
────•~❉᯽❉~•────
Dedic acest capitol unei copile minunate,KadiaCss! Love u!❤