Imaginea perfectă de Crăciun

Totul are un început

     Nu! Să-mi spună careva că este o glumă și nu că toată lumea a luat-o razna! Cum? Cum să începi să decorezi rafturile pentru crăciun și abia ce a trecut Halloweenul. La naiba, abia aseară ce au trecut copiii după bomboane și azi deja e plin marketul cu decorații de Crăciun. Nu, că o iau razna, și mai sunt încă trei luni de chin, în loc de două, cum ar trebui să fie în mod normal. Oare unde găsesc un coș ca să vomit, că deja îmi simt micul dejun în gât.

     Presimt că devin claustrofobă dacă mai pierd timpul printre rafturile astea, globuri, ghirlande, luminițe... Nici nu se putea mai rău de atât. Grăbesc pasul spre raionul cu preparate gata făcute și îmi iau o salată de pui pentru prânzul de la birou. Astăzi am de editat niște poze pentru următoarele articole ce vor apărea în revista de luna aceasta și nu am timp de mers nicăieri să mănânc.

     Tot la fel de repede părăsesc întregul magazin de îndată ce trec de casa de marcat. Tot aerul acesta de sărbători îmi aduc frisoane în corp. Și urăsc senzația aceasta! Noroc că în oraș încă nu a început nebunia din magazine, altfel nu știu cum aș mai putea profita de aerul rece al dimineții. Cred că n-aș mai ieși din casă până nu s-ar termina totul. Și asta undeva pe la sfârșitul lui ianuarie, când n-ar mai fi nici o urmă despre sărbătorile de Crăciun.

     Forfota de la birou mă anunță că șeful este aici. Că și-a încheiat vacanțele scumpe prin Maldive sau unde naiba să-l ia a fost, lăsându-ne cu o grămadă de treabă pe cap. Îmi văd câțiva din colegi ce mă privesc cu compasiune, însă nici unul nu îndrăznește să spună ceva.

     Ce Dracu se întâmplă aici?

     — Dana, șeful te așteaptă în biroul său.

     Tonul folosit de Maria, colega mea de birou, mă face să mă încrunt. Ce naiba vrea ăla de la mine? Ne-am intersectat de câteva ori de când lucrez pentru el și de fiecare dată mi-a dat impresia că mă urăște.

     — Ce naiba vrea? Din câte știu am fost ireproșabilă în munca mea.

     Aceasta nu mai spune nimic, doar ridică din umeri. Îmi las haina de pe mine pe scaun, îmi scot telefonul din geantă, căci aștept un e-mail important și mă îndrept spre biroul șefului meu.

     Bat de două ori la ușă și după aproximativ douăzeci de secunde aud un intră plictisit. Deschid ușa cu puțină reținere, căci nu știu ce mă așteaptă și ce-și dorește de la mine. Când dau cu ochii de fața lui bronzată și amuzată, îmi vine să-l strâng de gât! Spui că tocmai îmi pregătește sentința de moarte și ia o plăcere morbidă în a face asta. Îmi face semn cu degetul să aștept o clipă, apoi își continua convorbirea la telefon.

     Îmi pun mâinile la piept și îl privesc cu o sprânceană ridicată. Pe lângă că mă reține din treaba pe care o am, mă mai pune și să aștept. Termină convorbirea, își ia un dosar galben și îl deschide. Își ridică lent privirea spre mine și zâmbește în colțul gurii. Eu nu mai am răbdare să stau aici, iar el rânjește ca un prost ce este.

     — Dana, am o propunere pentru tine. Adică o nouă misiune. Spune și îmi face semn să mă așez pe scaunul din fața biroului.

     Cu reținere mă așez pe scaun și aștept să continue. Îl văd cum citește din dosar, iar eu îmi las privirea la telefon deschizându-l pentru a vedea dacă am primit acel email.

     — Vreau să mergi în Kalmar, pentru a face poze la un concurs. Kalmar este unul dintre noile cartiere din București, unde va fi un concurs de Crăciun. Și avem foarte mare nevoie să facem poze cât mai reușite să le punem în noul articol dedicat sărbătorile de iarnă. Alături de echipa de marketing, ne-am gândit să te trimitem pe tine, fiindcă știm că nu îți prea plac lucrurile... de Crăciun.