Umbrele trecutului: Asasinul

Capitolul: 3 - Rutina. Partea: a III-a

Salutare! Ştiu că unii dintre voi aţi aşteptat momentul asta ca pe ziua de salariu. haha! ( Mereu am vrut să spun gluma asta).

A durat mai mult până să postez, dar mi-am luat revanşa cu un capitol puţin mai lung decât anterioarele.  Sper să vă fie pe plac.

Vă doresc lectură plăcută!

--------------------------------------------------------------------------------------------------

       Mirosul de levănţică plutea prin aer îmbibând pereţi cu esenţa lor.  Profesorul îşi aranjă cămaşa în oglindă, cu un zâmbet de hienă pe faţă. Apoi mai luă odată parfumul şi îşi intoxică hainele şi pielea cu  mirosul natural de levănţică, puţin dulce.

       În bucătărie, ceainicul începu să şuere. Profesorul puse înapoi în vitrină parfumul său preferat şi se duse ca o felină către bucătărie.  O luă pe holul lung apoi ajunse în faţa unor scări. Îşi puse o mână pe balustrada din lemn şi începuse să studieze peretele din partea lui dreaptă cu un sentiment de împlinire pe faţă.  Peretele era acoperit cu mai multe tablouri. Profesoru' studie fiecare tablou  apoi mai cobora câte două scări cu un zâmbet pe faţă.

      În primul tablou, era unul alb negru în care părea să fie el cu soţia sa răposată.  Apoi urmau alte trei tablouri mult mai colorate şi mai moderne. În celălalte tablouri, erau studenții de care el se mândrea.

      Când ajunse în capătul scărilor la ultimul tablou, îl privise lung şi dădu singur aprobator din cap cu un rânjet pe faţă. În tablou erau două fete gemene blonduţe cu un zâmbet lung pe faţă. Ele ţineau în mână câte o diplomă de la olimpiada de matematica, a anului trecut.

  

      Donald ajunse în bucătărie şi ridică capacul de la ceainic, un abur gros şi mentolat îi mângâie nările. Ceaiul de mentă era şi el preferatul său.  Prinse de mâner ceainicul şi îşi turnă cu meticulozitate într-o  cană ascultând cu atenţie şuerul pe care îl scotea ceaiul când curgea uşor în cană.

       Soneria de la uşă se auzi iar el tresări scurt. Câțiva stropi de ceai mânjiră faţa de masă. Profesorul strâmbă scurt din buze şi şterse cu un prosopel faţa de masă, făcând-o din nou să lustruiască aşa cum îi plăcea lui.

Donald se duse în fugă la uşă şi admiră peisajul, băgându-şi limba înapoi în gură în imaginaţia lui.

— Bună seara, domnule... profesor!

      Îl salută o voce suavă acordată parcă într-un RE major. Donald începu să se holbeze: Jeansi mulaţi în dungi vernili. Geacă neagră cu mulţi nasturi de decor, buzele curbate, ochii de culoarea strugurilor verzi. Părul negru, drept şi lucios.

— Bună, bună. Întră de rog! Domnişoară, vă aşteptam.  Am pregătit deja şi lecțiile. O să deveniţi un elev model.

Bruneta lăsă să îi se strecoare un zâmbet pe buze.

— Oh, eu vă mulţumesc, domnule profesor! Sunteți aşa de...  amabil!   Spuse ea şi intră în casă.

— Te rog, spune-mi Donald!  Zâmbise el scurt apoi o ajută să îşi dea geaca jos adulmecându-i parfumul uşor vanilat. 

— Mulţumesc de ajutor!     Îi mulțumise ea încercând să pară amabilă.

Profesorul gesticulă din mâini şi îi făcu semn către o masă din bucătărie.

— Domnişoară! Vă rog, urmaţi-mă! V-am pregătit un ceai cu aromă de mentă şi lămâie. Sper să vă placă.

— Aa, desigur! Spuse ea indiferentă şi se aşeză pe un scaun cu o perinuţă moale pe el.