Captiv intre lumi (Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul IV)

Capitolul 7

Îmi cer scuze de pe acum pentru eventualele greșeli gramaticale! Am stat pana tarziu să modific capitolul ca să fie cât mai ok. Voi corecta cât de curând!

În acea zi Jason alergase prin pădure. De când își pierduse abilitățile de vârcolac jurase că nu va mai lua pădurea la pas. Însă în acea zi făcuse o excepție. Renunță la mașină. Renunță la hainele profesionale. Aruncă cravata printre boscheți și o luă la goană.

Simțise ceva ciudat în aer în acea dimineață. Păsările nu mai cântau așa de vesel cum obișnuiau să o facă. Atmosfera era mai apăsătoare decât în orice altă zi. Iar el simțise că ceva nu este în regulă. Îi trecuse prin cap de câteva ori să facă o vizită spontană părinților lui pentru a se asigura că sunt bine, dar instinctul nu prea îl lăsase. De fiecare dată când ar fi vrut să îi sune sau să se apropie de casa lor simțea că ceva îl trage înapoi. Crezuse că e vorba de responsabilitățile taberei, dar acum știa mai bine că nu asta îl împiedicase.

Ura să presimtă când ceva se întâmpla pentru că sentimentele îi deveneau mult mai puternice de îndată ce descoperea problema.

Ar fi mârâit, dacă ar fi putut. S-ar fi transformat în lup dacă mai era un vârcolac. Însă nici măcar rezistența nu o mai avea. Simțise după primele minute că trupul îi obosește. Dar știa că dacă nu se grăbește va avea doi părinți de înmormântat, nu unul singur.

Alergase ca bezmeticul în acea zi. Și ar fi alergat mult mai mult dacă s-ar fi aflat acasă, așa cum îi ceruseră copii să se întoarcă mai repede. Se bucura că nu îi ascultase, deși îi supărase. Acum era mai aproape să ajungă în timp util.

Nu știuse niciodată în cât timp ajunse, însă presupuse că fusese destul de rapid. Intrase în casă și se duse instinctiv la etaj. Nici nu îi trecuse prin minte să strige după mama sa. Pur și simplu se năpusti spre dormitorul părinților lui și intră ca un nebun. Aproape că dărâmase ușa.

Privirea îi fusese atrasă imediat spre Camy. Mama lui era căzută la podea, dar în viață și conștientă. Avea picioarele strânse sub ea și strângea la piept o cămașă de-a lui Ben. Era puțin murdară pe la guler și își dăduse imediat seama că fusese purtată cu puțin timp în urmă.

Jason își înfrânase lacrimile și se duse la ea. Nici nu îndrăznise să privească spre pat până ce nu o scotea pe Camy de acolo. Era convins că nu o va putea ajuta dacă îl privea.

Camy îl simțise și i se aruncase în brațe. De fapt, se agățase de tricoul lui ca un copil mic și continua să plângă. Lui Jason i se rupse inima când o auzise. Își strecură brațele sub ea și o ridică de la sol. Fusese foarte surprins să constate că ea slăbise enorm de mult. Era mai slabă decât o văzuse în întreaga sa viață.

O scosese pe Camy din dormitor și o duse în camera ce cândva fusese a lui. Cunoștea ca în palmă acea încăpere și știa că nu va putea să se rănească cu nimic acolo. Nici nu va putea să se arunce de la geam, crescuse un pom al cărui crengi i-ar fi blocat tentativa.

-Poți să rămâi aici câteva minute? se rugase el de ea.

Camy dădu din cap, în timp ce o cuprinseră spasmele și sughițurile. Trupul îi tremura în continuare, iar el o acoperise un o pătură din apropiere.

Jason se întoarse în dormitorul părinților. Își luase telefonul și începuse să sune pe toată lumea. Știa ce are de făcut și nu îi plăcea. Iar ceea ce îl terifia cel mai tare era declinul pe care îl vedea în ochii mamei sale.

***

Jason se ocupase de toate. Frații și surorile lui o avuseseră în grijă de Camy, care nu era atât de devastată pe cât se așteptase el să fie. Doar stătea în preajma lui Ben și refuza să plece. Nici măcar nu obiectase când i se aduse mâncare sau i se sugerase să mai ia niște aer.