Captiv intre lumi (Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul IV)

Capitolul 5

Era târziu în noapte, aproape dimineață, când ea se cuibărise la pieptul lui. Încă avea părul ud de pe urma îmbăierii comune. Era conștientă că mâine îi va părea rău că murdărise așternuturile și va trebui să le schimbe pe toate. Însă pentru moment nu mai conta nimic altceva înafară de ceea ce se petrecea în prezent. Era în brațele lui Ben, simțindu-se iubită și regăsită. Iar ceea ce era cel mai important era însuși faptul că îl simțea pe el regăsit.

Ben o cuprinse cu ambele brațe și începuse a se juca cu părul ei. Inima le bătea nebunește, oboseala dispărând complet. Camy închise ochii, savurând complet senzațiile ce i le transmitea trupul.

— Chiar spuneai adevărul? întrebase el, într-un târziu.

— La ce te referi mai exact?

Își aminti ultimele ore și își mușcă buza. Spusese multe lucruri a căror socoteală nu o ținuse. Sperase ca și el să fi făcut același lucru.

— M-ai iubi indiferent de ceea ce aș face?

Camy pufni cu amuzament. Îi venea să râdă de cât de încăpățânat era să revină la durerea ce până în urmă cu câteva ore îl chinuise. Însă nu îl condamna, știa foarte bine cum este în acea stare și cât de dependentă poate fi.

Îi sărută pieptul, în dreptul inimii, și urcă rapid spre buzele sale. Ben o întâmpină cu o expresie combinată între plăcere și tristețe.

— Nu voi înceta niciodată să te iubesc, bătrâne. Mereu vei fi în inima mea.

Ben se încruntă. Ea râse asemeni unei copilițe și își puse înapoi capul pe pieptul lui. Îl privi asemeni unei feline. Știa mult prea bine ceea ce gândește și nu putea să nu se simtă mândră de gândurile ce i le trezea.

— Chiar sunt bătrân?

Camy râse cu poftă. Îi privi ridurile ce în ultimele săptămâni apăruseră și se intensificaseră din cauza rănii sufletești. Îi privi chipul ușor lăsat și pielea ce începuse a-și pierde frumusețea și sănătatea tinereții. Îi privii ochii din a căror nuață începuse să se întrezărească mici pete. Își pierdea, treptat, vederea, strălucirea pielii de vârcolac și sănătatea tinerească de care dăduse dovadă în ultimii ani. Nu îl ajuta câtuși de puțin părul mult prea mare și barba ca de vagabond.

— Ai nepoți adolescenți.

Ben își puse mâinile în cap de supărare. Camy i le îndepărtă și le sărută pe amândouă.

— Asta nu va schimba cu nimic situația.

— Sunt bătrân! se plânse el. Mai puțin și mor!

Camy se întunecă la față. Tristețea lui se oglindea în teama și panica ei. Se trase pe coate în dreptul lui și îl îmbrățișă cu putere.

— Nu vorbi așa, prostule! Nu ai să mori nici de ar fi să îți înfig chiar eu cuțitul în inimă.

Ben se smiorcăi și se răsuci în brațele ei.

— M-am ramolit! insistă el. Uită-te la mine.

Camy îi mângâie chipul și îi dădu părul din ochi. Seriozitatea ei era atât de puternică încât el încetă de îndată.

— Mă uit la tine și tot ceea ce văd e un bărbat care are nevoie de o nouă înfățișare pentru a-și recăpăta încrederea în sine.

— O înfățișare de douăzeci și cinci de ani vrei să spui.

— Dragule, nu te-aș da nici pe trei de douăzeci.

Ben se legănă. Camy îi făcuse moftul și îl lăsă să se cuibărească la pieptul ei.

— Ești tânăr și puternic. Mai puternic decât crezi.

— De aia m-ai imobilizat atât de ușor?

— Dragule, spuse ea cu mândrie, nici un vârcolac nu mă putea întrece pe mine.

El dădu din cap și o îmbrățișă. Camy îl sărută pe cap și îi mângâie părul. Era hotărâtă ca a doua zi să îl tundă. Era mult prea mult pentru ea să îl vadă cu tot părul acela în cap.

— De unde atâta hotărâre pe tine că nu te mai iubesc?

Trecuseră câteva momente până când Ben reacționase la întrebare. Oftase adânc.

— Am văzut oamenii din sat, de pe străzi. Toți sunt atât de puternici, atât de sănătoși și de... perfecți. Iar eu? Nici măcar nu mă pot elibera din prizele tale.

Camy râse înfundat și cu mândrie. Îl sărută scurt și îi ascultă mâhnirea din suflet. Observa modul în care vorbea despre propria persoană și îi putea simți mult prea bine inferioritatea pe care și-o crease. Era atât de puternică bula de minciuni cu care se hrănise încât aproape că o făcea să creadă lucrurile pe care și le spuse el. Însă știa mai bine că nu sunt adevărate. Cunoștea mult prea bine acea stare de tristețe profundă și dezamăgire.

— Acei foști vârcolaci nu pot face față lucrurilor pe care le-am înfruntat în atâția ani și nici nu sunt atât de perfecție pe cum îi vezi.

— Cum nu?! ripostă el. Sunt puternici, rapizi, frumoși, volatili și... sunt foarte buni!

— Îi vezi ca find perfecți pentru că nu te-ai mai uitat de mult la tine și la lucrurile prin care ai trecut. Să îți reamintesc de astea și cum le-ai căpătat? spuse Camy, mângâindu-i cicatricile de pe piept.

Ben își privi pieptul și oftă. În spatele ochilor i se vedeau amintirile cum se derulează. Camy zâmbi și le sărută pe fiecare dintre ele în parte. Erau foarte vechi, datau de la începutul relației lor și erau cea mai pură dovadă a iubiri care înflorise în timp.

— Nu trebuie să te compari cu nimeni când tu ești tot ceea ce am eu nevoie.

— Nu-i adevărat, insistă el. Tu ai nevoie de un bărbat puternic, capabil să îți facă toate poftele și să...

— Încetează! strigă dintr-o dată, substituind mârâitul de o viață. Eu știu mai bine ca tine de ce am nevoie, iar tu ești mai mult decât suficient.

Ben nu mai spuse nimic. O privi direct și începuse a zâmbi slab. Camy era bucuroasă că începea să înțeleagă, într-un final, lucrurile.

— Te-am avut o viață întreagă alături. Și cu bune, și cu rele. Nu am de gând să renunț acum la tine

Îl sărută apăsat pe buze și îl îmbrățișă mai strâns. Îi simțea inima cum bate sub atingerea ei și se bucură în sinea ei că regăsise acea melodie ascultată de o viață. Îi lipsise în ultimele săptămâni, iar nopțile târzii tânjise chiar mai mult după ea. Însă acum o regăsise. Îi asculta ritmul ademenitor și putea să jure că dacă trupul i-ar fi fost capabil ar fi tors ca o pisică.

Nu trecuse mult și îi auzi respirația regulată. Era convins că adormise în brațe ei. Inima începuse a-i bate mai tare, atât de admirație, cât și de bucurie. Se așeză mai confortabil și închise ochii. Încă ținându-l în brațe îi șoptise înainte să adoarmă și ea:

— Nu cred că aș putea să trăiesc încă o zi pe pământ fără tine.

Știu ca e un capitol scurt, dar promit ca urmatorul să vă dea pe spate.

P.S.: Peste cateva capitole voi îmbina seria cu seria "Lumi Blestemate". Nu trebuie să vă faceți griji cu privire la faptul ca nu a-ți citit acea serie (al carui ultim volum îl actualizez zilnic).

Cei care au citit seria "Lumi Blestemate" vor putea înțelege puțin mai bine unele referințe ^_^. Pentru restul vor fi doar trimiteri și câteva nume.