Captiv intre lumi (Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul IV)

Capitolul 2

Inainte de toate vreau sa va multumesc pentru comentariile dragute si sustinerea oferita. Sincera sa fiu, nu ma asteptam ca dupa atata timp sa va regasesc intr-un numar atat de mare cu bratele deschise. Va multumesc si va ador. Sunteti cei mai tari.

A doua zi, pe la prânz, intraseră în orașul unde Alice locuia alături de Christopher. Cei doi îndrăgostiți primiseră acordul de a locui împreună, însă nu a fi lăsați nesupravegheați. Câțiva buni prieteni ai lui Ben aveau grijă ca cei doi să nu intre în bucluc, în vreme ce comunitatea de vârcolaci din zonă îi ținea sub observație. Urmăritorii nu întreceau niciodată limita bunului simț și păstrau distanța. 

— Cred că ar fi mai bine dacă o sun înainte, spuse Camy.

Opriseră în centrul orașului pentru un prânz pe fugă. Nu le era atât de foame pe cât aveau nevoie de o pauză înainte de a se reîntoarce în viața fiicei lor. Alice era distantă cu ei, mereu retrasă și foarte închisă. Nu pusese niciodată întrebări cu privire la ce s-a întâmplat de au fost separați și nici nu insistase să afle ce făcuseră ei pentru a o regăsi. Evitase de nenumărate ori invitația la o seară de jocuri în familie și abia se împrietenise cu frații ei. 

Camy își scoase telefonul din buzunar și apelă numărul lui Alice. După a doua încercare de a o contacta reuși să i se răspundă. Puse telefonul pe speaker și urmări atent reacțiile pe care și Ben le avea. 

— Ești acasă? întrebă Camy, fără nici o introducere.

Alice părea a fi cuprinsă de un moment de gândire. Ceva din sinea ei spera ca fiica ei să nu fie acasă, în vreme ce dorul din inima ei voia să o vadă cât mai curând.

— Da. De ce?

— Suntem prin zonă și ne-am gândit să te vedem.

— Suntem?

— Sunt cu tatăl tău.

Pe fundal auzi vocea lui Christopher. Nu putuse să îi înțeleagă cuvintele, iar Camy regretă că nu mai avea abilitățile de vârcolac. Era convinsă că ar fi putut auzi și înțelege fără probleme ceea ce discutaseră cei doi tineri. 

— În două ore suntem și noi liberi.

Alice închise telefonul fără a mai adăuga altceva. Camy îl privi pe Ben cu subînțeles și aruncă telefonul pe bancheta din spate. Toată starea de bine creată de drumul alături de Ben se risipise. Prânzul savurat începuse a fi asemenea unei pietre, iar ei începuseră a se stimți tot mai stingheri.

— Poate că nu a fost o idee atât de bună, spuse Ben după un timp.

— Nu o vizităm prea des, oricum. 

— Ce ai vrea să facem în astea două ore?

Camy privi dincolo de aprcarea retrasă în care opriseră mașina. Văzuse un parc frumos amenajat, iar ceva din interiorul ei tânjea după o plimbare lungă alături de Ben. 

— A trecut mult timp de când nu ne-am plimbat prin parc. 

Ben privi în direcția parcului. Nu era unul foarte mare și nici spectaculos, cum știa că există în marele orașe. Însă era suficient pentru ca ei să își poată pierde timpul două ore. 

Ben ieși din mașină și îi deschise portiera soției sale. Îi întinse galant brațul și porniseră încet spre parc. 

Zona împădurită din jurul orașului era mult prea puternică pentru ca parcul să facă o impresie deosebită. Însă copacii înalți ce ofereau o umbră binevenită erau suficienți pentru a înfrumuseța privirea. Pe undeva, în partea opusă a locului unde se aflau ei, se putea vedea un lac. Văzuseră mai mulți copii adunați în jurul lui. Strigau și chicoteau de zor. Presupuseră că acolo se aflau câțiva pești.