Departe de mine însumi [BL]

De-a şoarecele şi pisica

           Zilele treceau una după alta, toate în acelaşi ritm, toate la fel de repede. Nu pteam decât să fiu recunoscător de faptul că mă aflam în vacanţă, dar după ce săpămâna asta avea să se încheie şi ea, trebuia să revin la şcoală. Singurul cu care mă mai văzusem între timp fusese Arthur, care trecea pe la mine zilnic. Ţineam legătura cu Oliver în continuare, dar nu aveam tocmai dispoziţia necesară să-i spun să ieşim, să ne vedem, cu toate că s-a întors chiar în dimineaţa aceea.

- Nu pot să cred că i-ai spus lui Margot înaintea mea. Cine ţi-e prieten încă de la grădiniţă? 

Pe deasupra trebuia să mă confrunt cu un alt inconvenient: să-i explic prietenului meu de-o viaţă cum nu aveam să mai ies cu el la agăţat de acum încolo - sau poate că mai aveam, dacă m-aş fi dus drept suport moral. 

- Nu i-am spus, a cam... aflat ea singură, îi răspuns, amintindu-mi de ziua în care Oliver venise să mă ia de la şcoală pentru prima dată. S-au întâmplat toate repede şi am tot aşteptat un moment bun să vă spun.

- Şi spui că a început din seara aia când am fost la bar? Wow! Nici nu băniam că Oliver ar fi genul... Nu te uita aşa, nu aveam de gând să spun nimic nasol. 

- Am o idee: hai să nu mai vorbim despre subiectul ăsta, ce spui? îi zic, ridicându-mă în şezut pentru a-mi ajusta perna. 

- Bine, bine, o să te las. Dar... spui că nu-ţi mai plac fetele deloc? Nu te-ai gândit că, ştiu şi eu, ai putea fi bi?

- Nu.

-Okaay. Şi, tu şi Oliver... ştii tu, cât de departe aţi mers?

I-am aruncat o pernă direct în faţă. 

- Bine, poate că mi-o meritam. Eram doar curios cum e cu un tip.

Îl iau prin surprindere luându-i consola din mână, neavând timp să reacţioneze când l-am împins pe spate pe pat şi m-am aruncat asupra lui.  

- În cazul ăsta, nu mai bine îţi arăt? întreb, coborându-mi mâna de pe umărul său către cureaua pantalonilor. 

Înainte să mă încurc cu gluma, însă, uitasem că în tot acest timp lăsasem uşa de la dormitor deschisă. Spre norocul meu, cel care venise era doar Eric; nu ştiu ce m-aş fi făcut dacă ai mei m-ar fi văzut aşa. În schimb, singura reacţie pe care o avusese el era să-şi facă ochii cât cepele şi să închidă uşa în urma sa.

- Ce nai...? apucă să spună.

Arthur mă dă la o parte şi se ridică într-o clipă, aruncându-mi mai apoi o uitătură urâtă.

- Tu să nu mai glumeşti aşa! îmi spune, lovindu-mă peste umăr destul de uşor cât să fie din glumă, deşi tot m-a durut pe bune. Iar tu ce cauţi aici? face către Eric, care însă alege să-l ignore.

- Am zis să trec să-ţi înapoiez DVD-urile, îmi spune. Părinţii tăi m-au lăsat să intru.

- Nu era nicio grabă.

- Am văzut, zice apoi, cu o urmă de surâs prostesc pe faţă. Ştii, mi te-am imaginat mai mult ca fiind bottom. 

Arthur râde, uitându-se şi el la mine cu o faţă tâmpă. Eu, în schimb, nu mă prindeam hazul de la glumă.

- Ce înseamnă asta? îi întreb nedumerit.

Cei doi fac un schimb rapid de priviri şi încep să râdă iarăşi la unison. 

- Nu ştii? Într-o relaţie de doi tipi, unul va fi top, adică activ, iar celălalt e bottom, pasiv. 

Stau câteva clipe să contemplez la explicaţia dată de Arthur, încercând să mă prind la ce făcea referire prin 'activ' şi 'pasiv', până ce mi-a căzut fisa într-un final şi am început să mă aprind ca un vulcan. În niciun caz nu aveam de gând să port genul ăsta de discuţie cu cei doi. Nici cu mine însămi nu apucasem să dezbat subiectul.