Departe de mine însumi [BL]

Răspunsuri neaşteptate

       Rămân stană de piatră în locul meu, nemișcând măcar un deget; nici de a mă gândi la un răspuns mulțumitor nu eram capabil. Mă sperie faptul că aceeași întrebare mi-o pusese și Paul mai devreme. Atunci n-am răspuns și nici n-am dat importanță acestui fapt. Schimbarea bruscă de dispoziție a lui Oliver are legătură cu... orice ar fi asta? 

- Ce vrei să spui? nu pot să ajut decât trăgând de timp.

El se întoarce o clipă pentru a se uita la mine, dar apoi își concentrează atenția în continuare la drum. Îl aud cum expiră pe gură și mă uit către el așteptând un răspuns.

- Nimic, uită.

Eram curios să știu ce se petrece în acel moment în mintea lui, dar știam prea bine că cel mai înțelept era să nu fac mare caz din asta momentan. Nu sunt o persoană cicălitoare și nu mă îndoiesc nici că Oliver are cele mai bune intenții. Probabil să fii fost doar îngrijorat de un anumit lucru sau e ceva ce chiar l-a deranjat. Mi-aș fi dorit să știu mai bine și să-mi fi dat seama. Vreau să ajung să-l cunosc mai bine.
Înainte să-mi dau seama, ajunseserăm deja în fața unui local unde nu mai venisem până acum. Nici nu-mi dau seama în ce parte a orașului e locul ăsta; deși m-am uitat tot timpul pe geam, mintea mea rătăcea în altă parte.

- Îți place mâncarea italiană? 

Dau din cap și încerc să-mi înlătur mutra posomorâtă. Nu vreau ca Oliver să se simtă incomod în prezența mea, ci să se distreze. Puțin, măcar puțin. Cam cât te poți distra înfulecând paste cu năut la ora asta târzie. Mie îmi place doar mâncarea americană, pizza și cheesburgeri, dar nu puteam să refuz dacă Oliver condusese până aici și mai ales acum când reușisem să-i stric dispoziția.
Vorbea despre preferințe sale față de mâncăruri, unele localuri, iar eu mai mult îl aprobam în loc să spun ceva concret. Asta devenea din ce în ce mai enervant și cumva cred că și pentru el, deși nu arată asta.

- Petreci mult timp cu prietenii tăi? îl întreb, schimbând subiectul.

- Ieșim destul de des. Ne cunoaștem de ceva timp.

- Pot să te întreb ceva? îi spun, punând de o parte tacâmurile și lăsându-mă pe spătarul scaunului. 

- Spune.

- Ce voiai să spui atunci, în mașină... Care-i faza cu mine și Paul? 

Parcă așa-mi aminteam cuvintele, și nu ezit să mă uit la Oliver pentru a surprinde orice gest e dispus să scoată la iveală.

- Nu știu, veniserăți împreună astă-seară și mi-a părut că e o tensiune între voi. Voiam să mă asigur că e totul bine.

- Atunci de ce ai spus s-o las baltă imediat după aceea? 

Am tăcut atunci, dar acum mi-e clar că nu e nevoie s-o mai fac. Așa reacționa și mama când nu voia să-mi spună un lucru sau când voia să ascundă ceva. Niciodată nu s-a priceput la asta.

- N-am vrut să te fac să te simți prost, atâta tot, zice și ia o gură din paharul său cu suc de portocale.

- De unde-l cunoști? îl întreb dintr-odată.

El se uită într-o parte un timp, apoi își trece mâna prin păr într-un gest de a-și înlătura bretonul de pe frunte. Îmi place mult mai mult nuanța sa de șaten, mai deschisă, aproape blond închis. Mă întreb dacă e vopsit, căci se potrivește foarte bine cu ochii săi căprui.

- Are importanță? Prin intermediul prietenilor. Eu cunosc multă lume.

- Nu cred că e doar atât...