Departe de mine însumi [BL]

Hipnotic

Eram gata de plecare. Aproape gata. Parcă tot lipsea ceva. Dădeam târcol camerei de ceva timp încoace, parcă nepregătit să cobor să-mi întâmpin prietenii. Pentru a doua oară, aud bătăi în uşă; îi spusesem mamei cu mai puţin de zece minute în urmă că aveam să cobor cât de curând.

- Încă un minut! strig eu, grăbindu-mă să-mi iau telefonul de pe noptieră ca nu cumva să-l uit acasă.

Aud cum se deschide uşa larg ,dar de data aceasta, în locul mamei, era Eric cel care venise după mine. Cred că au vorbit toţi între ei şi au ales să folosească forţa brută să mă scoată din fortăreaţă. Ce-i drept, nu ştiu de ce făceam atâta caz pentru un festival anual. Arthur nu petrece atâta timp pentru a se dichisi, plus că toate astea aveau mai mult sens dacă aş fi mers cu Oliver, dar cum opţiunea asta căzuse... 

- Hei. Eşti conştient că trebuie să plecăm, nu? Fetele au fost gata la timp, ţie ce-ţi ia atât? Şi ce ţi-ai făcut la păr? 

- Ce are părul meu?

- Nu mergem la o petrecere din anii '80.

Trebuia să-l ignor şi să nu-l las să-mi tulbure gândurile. Îmi îmbrac sacoul şi, spre deosebire de când îl probasem ultima oară, nu puteam să nu mă uit încă o dată în oglindă. Părea să mă facă mai gras.

- Auzi, ţie ţi se pare că m-am îngrăşat?

- Hm, acum că spui, parcă ai pus ceva pe tine.

- Serios?

- Nu, tembelule. Hai odată jos!

Toată lumea era în camera de zi. Părinţii mei probabil că spuseseră ceva nelalocui lui către Maddy şi Margot în tot acest timp şi mai mult ca sigur mă învinuiau pentru aşteptarea de lungă durată. Pe drum însă, atmosfera fusese ceva mai degajată; ascultam muzica, Margot mai fredona uneori, Maddy era super sociabilă cum o ştiam, cu toate că era în maşină cu nişte necunoscuţi iar noi nu mai ţinuserăm legătura de mult timp. Cât despre Eric, se asemăna tot mai mult cu acela pe care-l ştiam din copilărie şi tot mai puţin cu gorila O'Neil cu care mă obişnuisem. Mi-am spus atunci că, la acum decurg lucrurile, aveam să-mi câştig prietenul înapoi cât de curând.

- Pe acolo trebuie să fie intrarea.

- Trebuie să găsesc un loc de parcare, murmură Eric, probabil gândindu-se că dacă am fi ajuns mai devreme, nu ne-am mai fi confruntat cu aglomeraţia asta.

Nici nu am apucat să intrăm bine în clădire, că a trebuit să mergem direct spre standul cu poze; după logica fetelor, trebuia să le facem acum cât încă arătam bine - orice ar fi însemnând şi asta. Eric părea mai compliant faţă de mine, de asemenea putea zâmbi în poze, faţă de un morocănos ca mine. Venisem cu prietenii să petrecem, părinţii nu-mi dăduseră termen limită de venit acasă, partenera mea era în vizorul a jumătate din populaţia masculină din sală, iar eu păream tot mai atras spre a sta într-un colţ mâncând la covrigei şi alune. Am stabilit cu mine însămi însă că nu aveam de gând să mă gândesc la câte calorii băgam în mine. Aveam să estimez  asta începând de mâine.

- Haide, nu sta aşa, ai spus la următoarea melodie! se plânge Maddy trăgându-mă de braţ să mă ridic de pe bancă. 

- Nu prea ştiu să dansez, am două picioare stângi.

- Toată lumea dansează, şi e atât de aglomerat că nimeni nu are să fie atent la cât de stângaci eşti.

- Hei! Doar eu pot să râd de nepriceperea mea.

De când începuse seara, în tot timpul petrecut cu Maddy, puteam să observ că nu se schimbase prea mult, ba chiar puteam spune că rămăsese aceeaşi tipă de gaşcă pe care o cunoşteam prea bine; de când părăsise oraşul pentru a merge la universitate, îi dusesem lipsa pentru mult timp. La urma urmei, îmi fusese atât prietenă, cât şi iubită, iar printre multe ei calităţi, se pricepea şi la jocurile video.