HEAVAN : Living in Sin

Capitolul 6

~

— Asta este camera de oaspeți, poți sta aici dacă dorești, spune în timp ce îmi arata o camera de la etaj.

Sincer, în mod normal mi-ar place o camera ca aceasta și mai ales, sa stau singura in ea. Asta dacă nu as fi o găină fricoasa care acum sta cât mai aproape de un om pe care nici măcar nu-l suporta. N-am sa mai zic în viata mea "ce am de pierdut" când vine vorba de o decizie, geez.

— Sau preferi sa stai cu mine? Întreabă.

Îmi ridic privirea asupra lui, dându-mi seama, într-un final, cât de înalt e. Având în vedere ca nu am dat importanta acestui lucru sau pur și simplu n-am stat suficient de aproape de el pana acum ca să realizez asta, observ abea acum ca acest băiat sau bărbat, ce o fi el, este mult mai înalt decât mine. Ma stramb puțin la ideia de a sta în aceasi camera cu el, dar în același pat. În acel moment am putut auzi un tunet foarte puternic de afara și m-am agățat speriata de el, închizând puternic ochii.

— Bănuiesc ca vei sta cu mine, spune moale și își înfășoară bratul în jurul meu luandu-ma în brate.

Cum am ajuns în situația asta? Cum am putut sa las asta sa se întâmple în primul rand? Nu mai am 17 ani sa fiu atât de spontana și sa las totul la voia sortii. Sunt un adult. În general sunt matura și cu capul pe umeri. În general nu iau decizi ca asta. Ma pot controla, ma pot apară și ma țin bine pe picioare în toate categoriile vieții mele. Asta înainte sa apară acest om în viata mea și sa îmi calce pe nervi în mod constant. Ma irita atât de tare și ma face sa am reacții nervoase. Înainte de el eram calma și sigura pe mine. Ceva nu e în regula.

— Știu ca ești speriata, dar te rog, spune ceva, se milogeste acesta.

— Nu știu ce ar trebui sa zic , mormai după câteva clipe stânjenitoare de tăcere.

Nu îmi place sa fiu vulnerabila în fata cuiva. Dacă am învățat ceva pana acum în viata, e ca nu trebuie sa arăți cuiva ca ești vulnerabil, sub nici o circumstanță. Mai las asta de la mine, în fata singurelor 3 persoane din viata mea, dar atât. În rest, oamenii nu au ce cauta atât de aproape de mine.

Nu îmi place situația în care sunt absolut deloc. Sunt în bratele lui. În bratele unui om pe care nu l suport doar pentru ca sunt speriata de furtuna de afara.

— Atunci hai sa stam în pat ce zici, îmi zâmbește acesta. Doar stam Min, adaugă imediat după ce vede ca ma strâmb.

Dau din cap aprobându-l. Ma ia de mana, ceea ce mi se pare un gest...habar nu am sa îl explic în momentul asta. Căldură pe care mi-o transmite e ciudata și ma face sa ma simt dubios. Ajungem în camera iar acesta îmi face loc spre bat. Ii dau drumu la mana, ma descalt rapid și numai decât și ma bag imediat sub pătură, parca făcându-mă un fel de burito uman. Îl aud pe acesta chicitind iar eu scot capul de sub pătură.

— Nu e nimic de ras, mormăi.

— Dacă nu te-aș fi cunoscut, as fi spus ca ai maxim 18 ani, spune pe un ton jucăuș.

— Când nu ma cunoșteai, nu ca acum ai face-o prea mult, îmi spuneai corcita și ma jigneai, spun acru spre el. O dar stai, asta s-a întâmplat chiar și azi, adaug murmurand în pătură.

Nu înteleg de ce ma iau de el. În general nu pun botu la astfel de chestii. Nu ma interesează chestiile de genu pentru ca le aud des, făcându-le normale. Dar în momentul asta frustrările mele legate de el ies fără sa vreau și nici măcar nu îmi controlez gândurile pe care le rostesc.