O noua viata Volumul II

Capitolul III

Debusolata, ma duc in fata spitalului si il astept pe tata. Nu pot intra inauntru, din pacate... Ma asez pe scarile spitalului, imi pun castile in urechi si pornesc muzica. Inca ma gandesc la ce s-a intamplat adineauri. Chiar n-am stiut ca-l va deranja si nici nu intentionam sa se intample... Desi suntem cei mai buni prieteni, nu a facut niciodata asa sau sa se intample vreodata... Muzica ma ajuta sa ma calmez. Ascult Battle cry de la Skillet si oarecum piesa ma ajuta.
Vantul incepe sa bata foarte tare, iar eu cum sunt imbracata subtire si nici umbrela n-am, pot spune de pe acum ca ma imbolnavesc. N-am chef sa ma duc acasa sau sa ma duc la Jennette. Prefer sa stau aici. Si da, ploaia a inceput si e una tare, iar eu ma ud incetul cu incetul. Sincera sa fiu, acum chiar nu-mi pasa pentru ca ma simt ingrozitor si cam merit asta.
-Ai de gand sa stai aici? zise o voce masculina care imparte umbrela cu fata
-Dima... Imi pare--
-Nu e vina ta, haide.

***

Ajungem acasa la el si cum sunt uda din cap pana-n picioare, Dima imi da un tricou si pantaloni negri scurti pe care sa-i port si un phön pentru a-mi usca parul. Nu stiu de ce, dar ma simt foarte comfortabila in hainele lui. Am terminat sa-mi usuc parul, ma duc in sufragerie si ma trantesc pe canapea.
-Cum de ai stiut ca sunt acolo?
-Te cunosc prea bine.
-Dima... Mie chiar imi pare rau si nu am vrut nicio secunda sa te supar.
-Sam, stiu si sa stii ca si mie imi pare rau de cum am reactionat. Oricum, as vrea sa vorbim despre ceva ce tin ascuns de foarte mult timp--
-Asculta, daca nu te simti pregatit, nu-mi spune. Fa-o doar atunci cand esti!
-Crede-ma, sunt foarte pregatit.
-Bine, te ascult.
-Am reactionat asa pentru ca parintii mei sunt morti. Au murit cand eu aveam 6 ani, iar de la 6 ani pana la 18 am trait cele mai chinuitoare clipe din viata mea si ce s-a intamplat in caminul groazei, nu doresc nimanui. Asta e tot motivul. Pana sa fiu prieten cu tine si Jennette, eram distrus, dar voi m-ati ajutat sa ma indrept. Nici Jennette nu stie asta si te rog ca treaba asta sa ramana doar intre noi doi.

-Am inteles, Dima. Indiferent de ce s-ar intampla, sunt aici. zise fata si-l lua in brate. Acum, hai sa lasam toate momentele astea triste, te inteleg si hai sa ne inveselim.
Stiu ca-l doare sufletul si as vrea sa distingem atmosfera, sa-l fac fericit, dar constientizez ca nu pot deoarece e durerea aia imprimata in suflet ce nu poate fi niciodata stearsa cu buretele. Il admir pe omul asta pentru printre cate a trecut si astazi e un om cu capul pe umeri, dar sincera sa fiu m-a socat si pe mine.
Dupa multa distractie, care inseamna glume, jocuri pe Xbox One si pe telefon, ne asezam in pat. Da, dormim impreuna in acelasi pat chiar daca suntem prieteni. Cum am spus, nu-mi place de el, e doar cel mai bun prieten al meu si situatia e ciudata, dar de mult mai mult sa se intample nu si nu suntem friends with benefits, asa dormim din liceu.

***

-Scularea, printesa. Hai la facultate.
-Azi nu-i sambata?
-Nu, azi e luni. Asa ca haide, printeso! Ai uitat sa-ti pui si alarma.
-Bine, mami! Taci!
Si cam asa incep diminetile noastre. Il cicalesc oarecum sa se scoale pentru ca nu poate lipsi de la faculate. Suntem deja gata, ne bem cafeluta si plecam.
-Auzi, dar la cat incepeam azi orele? Nu cumva 9:30?
Ne uitam unul la altul ca boii si realizam ca asa e...
-Ioi, pai atunci hai repede la mine sa ma schimb si dupa sa plecam.
-Chill! Avem timp!
-TIMPUL SE SCURGE REPEDE, VÁMONOS!
Si foarte rapid mergem acasa, ma duc in camera si nu mai stau sa aleg hainele ca deja suntem in intarziere, iar parul am decis ca sa nu-l mai fac cu placa si sa-l las normal, cret.
Asta e tinuta de azi:

Si bam! La faculta!
Ca de fiecare data, eu si prietenii mei ne vedem in fata unei case parasite, din cauza faptului ca Jennette si iubita-sa impreuna cu gasca ei isi petrec timpul acolo.
-Ioi, guys! Ce-i cu voi de sunteti in halul asta? (J)
-Am alergat. Ce sa facem? spune Samantha in timp ce ea si Dima rasuflau
-Observ, sportivilor. Haide. (J)
-Alo! Nu crezi ca ai uitat ceva? (?)
-Oh, scuze Kate. (J)
Iar eu cu Dima ne holbam la ele cum se saruta.
-Hai, gata! Va sarutati cand vii acasa. (S)
Iar Kate ii face cu mana lu' Jennette. Kate asta, sincera sa fiu mi se pare cam dubioasa si ciudata. Nu prea o consider o influenta buna asupra lu' Jennette si nu spun asta pentru ca am ceva cu ea sau sunt geloasa pe ea, dar fata ei nu-mi inspira incredere, iar daca as incerca sa ii explic prietenei mele asta cred ca ar iesi un scandal monstru deoarece Jennette innebuneste ca cineva sa zica ceva de iubita ei.
Am ajuns si nici bine n-am intrat in curte facultati ca deja fanele din primul an ale lui Dima isi fac simtita prezenta.
Nu le mai suport pe pitipoancele astea cum se dau la el, cum isi dau numerele de telefon ca el sa le sune, cum striga prin campus "DIMA KUZNETSOV, TE IUBESC" sau mizerii de genu'. Si nu-l cheama asa! Il cheama Dmitri, dar porecla lui e Dima si habar n-au de asta. Intr-o buna zi, le voi da cu ceva in cap pațachinelor astea deoarece e prea enervant sa te urmareasca tot gang-ul de fetite de anul I sau baietii din anul III. Sincera sa fiu, mi-e bine ca sunt singura si nu exista baieti de genu' care sa ma urmareasca sau sa tipe ca ma iubesc. In plus, fetele sunt cam geloase pe mine din cauza ca el e cel mai bun prieten al meu si cred ca suntem impreuna, dar hey! Nu suntem si nici nu vom fi vreodata.